Au venit zilele trecute niște prieteni pe la noi și, la un moment dat, am deschis o sticlă de vin. Mă rog, nu doar o sticlă, aia era prima.
Am turnat în pahare și brusc am avut flash-uri când mi-am dat seama că turnăm în pahare de cristal, ca niște аnіmаꓲe. Am avut flash-uri când mi-am adus aminte cum aveam acasă, la Vâlcea, la ai mei, paharele alea bune, păstrate pentru ocazii speciale.
Pahare de care nu se putea atinge nimeni, sub niciun pretext. Nu cred că au fost folosite de mai mult de zece ori în toți anii pe care mi i-am petrecut eu în casa aia. Am zis „zece” ca să fiu generos, dar nu bag mâna în foc c-au fost ai mei atât de rebeli.
Paharele alea nu se foloseau așa oricum, la orice zi de naștere sau la orice revelion. Hai să fim serioși, nu ne apucăm să scoatem paharele alea bune, de cristal, doar pentru că împlinește cineva o vârstă sau pentru că se trece dintr-un an în altul, că nu de-aia le păstram în vitrină și le ștergea maică-mea de praf o dată la două săptămâni.
Nu cunosc algoritmul din spatele utilizării lor, în sensul că nu știu care ce-i făcea pe ai mei să decidă că a venit momentul să scoată acele pahare, cert este că nu le scoteau așa, cu orice ocazie din asta de doi lei.
Fix acum, când scriam, mi-am dat seama că aveam doua feluri de pahare d-alea bune: un set din cristal roșu și un set din cristal alb. Dacă p-alea din cristal alb mai aveai șanse să le vezi și pe la vreo zi de naștere, p-alea din cristal roșu efectiv nu-mi amintesc să le fi văzut folosite vreodată. Și nu glumesc
De altfel, am vândut apartamentul cu tot cu paharele alea bune de cristal roșu. Nu m-am gândit vreo secundă să le scot din vitrina unde erau, mi se părea că dacă le ating o să apară maică-mea cu o falcă-n cer și una-n pământ „ce faci acolo, Mihai??!!”, și-am preferat să nu risc.
Și măcar dacă ar fi fost paharele singurul obiect care să aibă vreun astfel de regim special, dar nu. Ai mei aveau și farfuriile alea bune. Farfuriile pe care nu le scoteau decât la ocazii mari de tot. Trebuia să fie ceva foarte important ca s-o văd pe maică-mea că le scoate din dulapul unde se umpleau de praf.
Le vedeam atât de rar că deja aveam reflex condiționat. Eram ca câinele lui Pavlov când vedeam apărând farfuriile alea, pentru că știam că automat vor urma și niște chestii foarte bune de mâncat, altele decât cele pe care le gătea maică-mea în mod normal. Din nou, nu pot înțelege de ce-ai face așa ceva? De ce ai păstra de bune niște ոеոoroсіtе de farfurii în loc să te bucuri tu de ele?
Să vă mai zic că și farfuriile astea erau pe undeva prin casă când am vândut apartamentul? Bine, nu vă mai zic.
Dar, dincolo de farfurii și de pahare ce-o să-mi rămână pentru veșnicie încrustat pe cortex este acea geantă stil diplomat, de piele grena, cu interior roșu, în care erau păstrate tacâmurile cele bune.
Habar n-am dacă știți despre ce vorbesc, dar nu era o geantă diplomat normală, fusese concepută special pentru setul de tacâmuri, în geanta asta fuseseră cumpărate. Avea la interior spații decupate pentru fiecare model de tacâm în parte.
Nu cred că am văzut de mai mult de trei ori scoasă geanta asta cu tacâmuri. Dacă vedeam că o scot ai mei, deci se pregătesc să folosească tacâmurile cele bune, îmi era clar că trebuie să vină la noi măcar Papa de la Roma. Trebuia să fie cineva cu adevărat important și șmecher ca să decidă maică-mea că e demn să mănânce cu tacâmurile ei bune.
Am avut și eu privilegiul de a le folosi, senzația a fost priceless, mi se părea că are și mâncarea alt gust dacă o băgai în gură cu ոеոoroсіta aia de furculiță păstrată pentru ocazii speciale.
Știu că poate vi se pare exagerat, dar credeți-mă că nu e absolut deloc. Și n-am înțeles niciodată logica din spate. De ce să nu te bucuri tu de niște rаhаtսrі de obiecte? De ce să le păstrezi ca să se bucure alții? Și măcar dacă s-ar fi bucurat mai des, dar o dată la doi-trei ani?
Mi-am jurat că n-o să fac asta niciodată în viața mea de adult și m-am ținut de cuvânt, n-am păstrat în viața mea vreun obiect de bun pentru alții. Le cumpăr pentru mine, deci vreau să mă bucur eu de ele. Punct.
De altfel, sunt absolut convins că nu doar la mine în casă se petreceau lucruri de genul ăsta. De-aia de-abia aștept să-mi povestiți cum era la voi.
Dacă tot am intrat în subiectul ăsta, deși se leagă doar tangențial de veselă, o să vă mai spun că uram din tot sufletul când pregătea maică-mea munți de mâncare pentru musafirii care urmau să vină, dar mie îmi era interzis să mă ating de ceva.
Dacă voiam să mănânc o chiftea, în secunda când întindeam mâna îmi luam o lingură de lemn peste degetele-mi hulpave: „n-ai voie, sunt pentru musafiri!”. De parcă primeau ăia în avans lista cu numărul de chiftele și când veneau prima grijă era să le numere, să vadă dacă nu cumva lipsește una. Doamne, cât uram asta.
Același regim se aplica pentru absolut orice pregătea maică-mea. Că tăia mezeluri și le punea pe platouri, că făcea ouă umplute, că prăjituri, nu aveam voie să mă ating de nimic până când nu veneau musafirii. Ei și numai ei aveau dreptul să bage prima dată lingura în salata de boeuf.
Fix ca-n bancul cu ăla care era pe patul de mѻаrtе, a simțit miros de plăcinte din bucătărie și-a trimis unul dintre copii să-i aducă si lui una. A venit copilul înapoi fără plăcintă:
– A zis mama că nu se poate, sunt pentru parastas.
Fix așa.
Și acum, prieteni, de-abia aștept să vă citesc amintirile.
Asa era si la noi, aveam vitrina cu pahare de cristal, farfuriile bune la set, tacamuri in diplomat. Era un diplomat de culoare visinie . Faza e ca noi le avem si acum, le-au mutat ai mei la casa de la tara unde mergem vara. Mama nu era asa apriga in ceea ce priveste astea , adica le puteam scoate mai des, nu zi de zi, dar la orice sarbatoare , ziua mea, zilele lor , sarbatori. Abia acum ai mei au zis, adica mama ca ea e shefa peste vesela, ca de ce sa le mai tinem in vitrina, sa le folosim :). Fi-mea care are 14 ani a zis ca sunt demodate si ca poate sa le duca direct la gunoi. Eu am constatat ca ne inconjuram de lucruri multe si pastram chestii inutile, am inceput sa arunc tot ce prind, vreau sa fiu minimalista, dar asta e o alta discutie.
Comentariu beton!68
Sunt proastă de put și-mi place să semnalizez asta.
Minimalismul e bun, daca nu exagerezi, caci adesea pierdem timp si cheltuim energie avand grija de lucruri care de fapt nu au nici o importanta.
Era un timp mult mai firesc și așezat, era o modă a obiectelor de calitate ‘din afară’ dar și dorința de a organiza niște mese festive mai speciale dar cel mai mult mi-a plăcut imaginea mesei frumos aranjată cu prieteni, rude, cunoștințe într-o atmosferă de familie in jurul mesei care mi-a stârnit nostalgiile copilăriei și tinereții din mileniul trecut!
Se pare că rețeta comportamentală maternă era cam aceeași in astfel de ocazii!☺️🖐️
Comentariu beton!18
Fix imaginea cu paharele albe si rosii de cristal o am in minte! Sa ma ierte mama, de acolo de sus, dar nici pe degeaba nu am avut cui sa le dau!
De acord. Generația noua are un țel: altfel.
Înțeleg,nu ai ce face cu acele lucruri: pahare greu de folosit,farfurii grele,cam tot ce era în vitrina,nici vitrina ,covoare pline de praf,grele,și îmi pare rău sa spun:carti-sursa de praf și alergii. Informația oferită de internet depășește uriaș de mult pe cea din acele cărți.
„Sunt amintiri „,lasa-le,trăiește azi și fă-ți alte amintiri.
Fix asa era si pe la noi. Serviciu de asa, tacamuri, etc, un set pentru musafirii importanti, unul pentru aia mai putin importanti si unul obisnuit, pentru uz zilnic. Cu timpul si la mesele in familie au fost puse, uneori, dar numai uneori, tacamuri si vesela din cele bune.
Am facut si eu la fel o vreme, am un set de masa, pictat manual, primit cadou la nunta pe care il scoteam numai la ocazii. Il mai am si acuma, dar nu il mai scot la ocazii, ca are o problema, este inscriptionat si cu numele noastre, asa ca ar fi un pic ciudat, exceptand daca imi gasesc o noua nevasta care aceasi initiala. Dar si atunci ar fi un pic ciudat. Ce vreau sa zic aicea este ca lucrurile uzuale trebuie folosite sau aruncate.
Comentariu beton!20
Amintiri toti cred ca avem astfel de amintiri.
Eu imi aduc aminte cum stergeam de praf paharele si bibelourile din vitrina, de fiecare Paste si Craciun si cu siguranta si vara cand se facea curatenia generala. Seturile de pahare aveau si o sticla in care se punea bautura, tot din set, cu un dop cel putin straniu.
De farfurii imi aduc aminte cu groaza cum, intr-o seara de sambata, cand parintii erau plecati la o nunta, stand in varful patului toti 3 copiii, au picat unele peste altele (erau pe doua rafturi) din cauza de dibluri, de plastic, care s-au rupt sub greutatea farfuriilor. Nu imi amintesc cate din ele au iesit intregi, dar stiu ca ne-am speriat groaznic.
Comentariu beton!32
Da, cu toata saracia, s-a incropit cumva si faimoasa vitrina, ca nu era tocmai noi sa nu avem nostalgii cand vedem clipurile cu amintiri comuniste!!
A trecut prin faza cand surorile au umplut-o cu ce nu le mai placea lor, pe urma au golit-o ca cine naiba s-o mai si stearga!!
Comentariu beton!11
Erati pa opulenta. La noi cred ca erau cate una pt fiecare membru al familiei.
Dar tot refuz sa fac stoc de cioburi in casa. Cumpar cand mi se pare necesar, totul se foloseste. Se uita mama urat ca vecina ei are mai multe decat mine. Csf ncsf.
Ce sta nefolosit, cred ca sunt niste pahare si cesti de cafea primite cadou, in timpuri imemoriale, cand mai executam cate o aniversare.
Am avut si eu mondenitatile astea obosite candva, ma bucur ca baiatul meu a reusit, cumva, sa le escamoteze!
Comentariu beton!18
” Mondenitatile ” tin de EDUCATIE ! Tot ce este de calitate este scump ! Calitatea o poti aprecia daca ai primit educatia in familie sau ti-ai dobandit informatiile pe parcurs . Sunt portelanuri adevarate opere de arta care se vand la licitatii. Daca te respecti pe tine , ai respect si pt musafiri ….si daca ai servicii de masa scumpe le folosesti la ocazii…ele sunt ” eticheta ” ta !.,..TE DEFINESC !….
Comentariu beton!23
Ca sa te citez: FIX ASA!
Atat setul de farfurii „special” cat si setul de tacamuri in servieta !
Maica-mea mi-a spus ca le folosea doar cand aveam musafiri pentru ca setul „normal” nu mai era complet, lipseau 1-2 farfurii din fiecare tip ca na, accidente si copii si nu era ok sa vada musafirii ca nu au un set complet.
Comentariu beton!24
Exact asa! Paharele in vitrina, seturile de farfurii in dulap, tacimurile argintate (de la rusi aduse) in maleta lor. Si fetele de masa care erau ” de musafiri” erau albe, imaculate, si asa trebuia sa ramina: fara pata.
Uram curatenia care se facea dinainte si de dupa musafiri.
Si, asa cum spui, ce era mai bun si mai gustos, tot pentru musafiri era.
Cred ca toate astea erau menite sa arate ca traiesti bine, ca ai resurse… pe vremea comunismului toata lumea parea, sau voia sa para, ca duce o viata fara lipsuri.
Eu am avut un soc cultural cind am vazut ca soacra-mea pastreaza ce e mai bun pt ea (noi) si da musafirilor chestii mai putin interesante. 🤣🤣🤣🤣
Comentariu beton!46
Și asta încă a rămas în mintea noastră. A majorității. Încă epatăm, să vadă lumea ce bine ne descurcam noi, eventual să moară de ciudă. Mașina țiplă, chiar dacă stai în garsonieră, etc. Sau, cum ziceau ai mei, haine mișto la plimbare, chiar dacă acasă învârți pisica de coadă și nu are de ce să se agațe
Comentariu beton!36
Aoleu! Ce jale maxima era cand se varsa un pahar de vin rosu pe fata aia de masa din damasc, cu broderii si dantelute!
Comentariu beton!29
Un tip este invitat la masă, la un prieten.La un moment dat, oaspetele se împiedică și varsă un pahar de vin pe masă. Soția prietenului, politicoasă și zâmbitoare, îi spune:
– Nu e nimic, dragă, se mai întâmplă!
După vreo cinci minute, soțul (gazda) varsă și el, din greșeală, un pahar de vin. Soția, fără să stea pe gânduri, izbucnește:
– Alt prost!
Acum, @Ruxandra, la drept vorbind, chiar e un mic dezastru, ca vinul ala rosu nu mai iese decat cu foarfecul.
Comentariu beton!39
Asta cu fata de masa, mi-a adus aminte de cumnatul. Om la 65 de ani acum, pe atunci vreo 50 si un pic, cumnatul se poarta intotdeauna ca un copil pus pe șotii. Eu tocmai cumparasem o fata de masa rosie, special pentru masa cea noua care are si o oarescare marime. Acum s-a intamplat ca era de Revelion si cumnatul se tot juca cu artificii, pana s-a ars si a dat drumul la bățul incins fix pe fata de masa. Si uite asa s-a facut o gaura de bagat degetul prin ea😮. Evident ca mi-a picat fata. Degeaba am incercat sa-mi maschez expresia fetei, tot nu mi-a iesit. Si desi si-au cerut scuze si au zis ca imi cumpara alta fata de masa, raul fusese facut😁. Pana la urma am cumparat o floricica rosie si am cusut-o pe fata de masa. O folosesc in continuare si de cate ori mancam impreuna, am grija sa pun fata de masa cu floarea pe partea pe care sta cumnatul. Evident ca acum ne amuzam de cele intamplate si ne amintim de mutra pe care am facut-o atunci 😂.
Comentariu beton!35
Cred ca toti cei trecuti de o anumita varsta avem amintiri din astea.
Tin minte si acum blestematele de farfurii. Aveau, pe margini, o dunga de vreo 5mm, albastru-cobalt, cu niste chestii aurii. A fost doliu o luna intreaga dupa ce eu, cu doua maini stangi, am spart o farfurie din aia. Banene…setul fiind pentru 12 persoane!
De tacamuri „pentru musafiri” nu-mi amintesc.
Stiu, insa, cu siguranta, ca nu aveam in casa pahare de cristal. Pur si simplu ne agresau simtul estetic, asa ca…nu.
Bine, la noi in casa nu exista vitrina. Numai biblioteca doldora de carti de facusera rafturile burta in jos.
Mai tin minte bibelourile primite cadou si surghiunite, unul cate unul, in pod. Si in ziua de azi, urasc visceral orice fel de bibelou. Poate sa fie din cel mai fin si exclusivist portelan, pentru mine nu e decat un strangator inutil de praf.
Comentariu beton!37
Strângătoare de praf, da’ scumpe! Și acum îmi doresc să știu care naiba ai cumpārat girafa aia de porțelan de 14.000 euro din magazinul de prezentare al fabricii din Meissen. Dacă acolo ceșcuța de espresso costă 25 euro în regim de outlet, vedeți cât atârnă serviciile de masă.
@AleBlaga
Eram in excursie in Dresda si ghidul ne-a zis ca nu-si permite decat un degetar
La fel si aici. Raportez: seturi de farfurii „bune” in dulap-bufet-comoda (s-au strans de la 2 perechi de bunici), setul regulamentar de tacamuri, dar in „diplomat” verde in cazul nostru, vitrina cu seturi de pahare, paharele, cesti (si cateva bibelouri). Doar ca eu nu mai reusesc sa le sterg de praf…
Comentariu beton!17
Salutare popor , că m-am sculat cu chef de.. nimic 😁,de scris doar.Am trăit copilăria în același timp și mă regăsesc perfect.Numai că la mine acasă am făcut tocmai invers,mama n-a avut copii cu dizabilități ca al meu.În momentul in care copilul mare mi-a răsturnat primul TV am decis că nu e cazul să am vitrină cu de-alea bune, pentru musafiri.Nici musafirii nu mai sunt ce-au fost odată,in sensul in care nu că n-aș primi vizite,dar s-au rărit odată cu trecerea anilor.Nimeni n-a fost interesat de farfuriile alea bune,scoase de la dulap ocazional.Le am pe cele de la nunta mea,primite de la nași și altele de la părinți,dar le folosesc regulat.
P.S. televizorul era cu tub, cumpărat undeva in 2002,și rezistă și azi dar nu la mine acasă.
Comentariu beton!16
Uite ca si la belgieni e la fel ca la români. Si ei au farfurii bune pentru musafiri si pahare sau tacamuri. Ce-i drept ca paharele de vin nu sunt la dublu. Bem vin asa de putin incat le scoatem foarte rar. Iar farfuriile bune sunt de fapt singurul set intreg, asa ca le tinem fix pentru ocazii mai speciale. Folosite de 10 ori pe an?
De mancat am avut voie sa mancam din mancarea musafirilor, mai ales ca ajutam la pregatirea ei. In afara de tort sau rarte care trebuie sa ramana intregi, gustam din orice.
Comentariu beton!19
Eu altceva am de spus. În casa copilăriei mele, camera bună (camera de oaspeți) era un adevărat sanctuar interzis. Timp de 51 de săptămâni nimeni nu avea voie să doarmă acolo. Totul se schimba în luna august, atunci se rupea sigilul iar camera prindea viață. Era săptămâna când mătușa mea, sora mamei mele, venea in vizită tocmai de la Lugoj, împreună cu familia ei. O săptămână pe litoral și o săptămână prin Oltenia, atât dura vizita lor. Vorbesc de perioada comunistă, evident.
Comentariu beton!30
Eu nu am mai facut asa ceva, nici nu m-am mai gandit la asta, un beculet insa mi s-a aprins, cred ca mai am acasa un diplomat din alea plin cu ziare din epoca despre Steaua/sport, fiul meu e/era stelist infocat precum si frati mei(eu tineam cu Stiinta) iar fratele cel mai in varsta 70+ ia facut cadou acel diplomat cu ziare cand era mai mic, tre sa ma uit bine cand merg in tara sa vad daca il mai am, s-ar putea sa ii fi facut vant sotia :))
Comentariu beton!15
Fix cum spui. Un set de pahare de cristal roșu, un set de pahare masive de cristal violet. N-am băut niciodata din ele. Mai era și un set de pahare de cristal alb pe care le foloseam de Craciun, Revelion și la musafiri mai „de vază”. Din alea am baut ultima oară când au venit viitorii socri să ma ceară.
Tacâmuri în diplomat – bifat. Trei seturi a avut mama. Unul a ajuns la mine, tacâmurile au ajuns in sertar, iar cutia a fost vandalizată – adica am scos mătasea și scandurelele care o defineau și am folosit-o câțiva ani pentru a depozita chitanțele de curent, gaz etc. mult înainte de online. Tot la mine a ajuns si al doilea set, fiindca sora-mea se stabilise în Germania și nu avea chef să care o geanta de fiare. Nci nu mai stiu ce soarta au avut. Cred ca au rămas in apartament cand l-am vândut, odata cu o multime de bibelouri și cu pestele de sticlă.
Acum cred că aproape toate paharele și farfuriile mele sunt „de musafiri”. Eu folosesc doar doua pahare, cam 3 farfurii si mai multe căni (cestile sunt prea mici) pentru cafea.
Comentariu beton!23
Pentru ca mama a trecut prin toate cele descrise de tine si a jurat sa nu procedeze la fel eu nu a trebuit sa am parte de nimic de felul asta.
Erau in casa, intradevar, pahare pe care nu le foloseam in fiecare zi, dar erau pentru toate ocaziile, zile de nastere, revelioane sau un vin cu prietenii. De farfurii si tacamuri nici nu se punea problema.
Existau sapunuri pentru musafiri (Amo. Lux etc.), tigari pentru musafiri s.a.m.d.
Bine ca nu existau si prezervative pentru musafiri…
Comentariu beton!46
Ba existau și prezervative. Doar ca se numeau “permanent” la femei și mustața tip “oală” la bărbați. Eficientă 100%. Durex e copil mic.
Comentariu beton!24
Sînt curioasă dacă pînă la sfîrșit apare cineva care n-a avut, în copilărie, vesela și paharele pentru musafiri. Cred că le zice generic așa, la noi erau „alea bune”, întregi, neciupite, neplesnite(și spălatul și manipulatul lor era o corvoada, îmi aduc aminte, abia respiram cînd le puneam înapoi in bufet). Acum, ce să zic, adult și părinte de adolescent fiind, mărturisesc că am lăsat în uz zilnic numai chestii de care nu-mi pasă că le sparge din proverbiala neatenție, că știu că nici lui nu-i pasă dacă paharele sau farfuriile sînt desperecheate. Și tocmai mi-am amintit ceva: omul meu mi-a făcut cado’ în primul nostru an, un set de ceai pentru 2 persoane, Rosenthal. „Pentru serile de iarnă cînd vom sta în fața șemineului la o vorbă și un ceai bun”. N-am apucat s-o facem. Toate piesele sînt cuminți, împachetate în cutiile lor, legate cu fundiță roșie și globuleț argintiu. Dar articolul tău m-a tras de mînecă, în iarna asta o să-l folosesc pentru prima dată în 20 de ani. Mulțumesc, Mihai!
Comentariu beton!39
Și mama avea faimoasa vitrină cu pahare și bibelouri, așa era moda atunci. Nu le folosea în fiecare zi dar le folosea. Rar aveau ai mei musafiri așa că și farfuriile alea bune le scotea tot de sărbători la mesele din familie. Erau mai deosebite, mai frumoase și parcă și mâncarea era de sărbătoare.
Anul trecut m-am mutat și am luat după mine și vitrina, farfuriile, tacâmurile de la soacra mea. Nu știu cum am rătăcit 2 seturi de tacâmuri (din alea de la valiză), am scos în folosință un set de farfurii deosebit dar cumpărat de mine. Farfuriile de la soacra mea le scot tot de sărbători sau la musafiri pentru că sunt foarte frumoase și vechi de câteva generații, vânate de căutătorii de antichități. Tacâmurile de la ea sunt de argint, nu le folosesc zilnic pentru că nu se pot spala la mașina de spălat vase. Am păstrat câteva seturi întregi de pahare de cristal, restul le voi dona.
Comentariu beton!15
Asa este, vesela aia buna era pentru „mosafiri”… in rest se manca / bea din alea primite de pe la pomeni, nici una la fel…
Comentariu beton!31
Fix la fel se intampla si la noi in familie, ca sa iti spun ca ai mei au peste 84 de ani si tot tin paharele de cristal nefolosite in vitrina si farfuriile la fel , pentru musafiri, chit ca nu le mai calca nimeni pragul ca toti sunt dusi sau netransportabili. Nu poti sub nici o forma sa schimbi ceva.
Comentariu beton!19
cîn’ aveam vreo 3-4-5 ani, am spart o farfurie din setul bulgăresc (știu asta pentru că 1 s-a păstrat ani mulți); a venit taică-meu acasă și i-a povestit mama, iar el la mine „cum așa, tată?”; io m-am repezit în sufragerie, ei au crezut că din regret, și am adus alta, căreia i-am imprimat aceeași traiectorie… „uite-așa!”; na, ce să-i fi făcut dacă a fost curios!?
farfuriile (aprox. 2 seturi aproape identice) le-am primit de la mama la nuntă și așteaptă, frumos împachetate, camionul de spania; diplomat i-a dat maică-sa, că n-o luam fără zestre! e și ăla pe palet; de folosit le-am folosit cînd se mînca la masă, în living, dacă mîncam în bucătărie alea de ceramică erau mai la îndemînă; de cristal roșu am avut o vază și o scrumieră, deși la noi în casă nu se fuma, da’ „așa trebuie”! că nu știa mama să zică „it’s a must!”…
iar ca să recunosc tot-tot, folosirea conștientă a farfuriilor „de bune” a început după ce a emis fie-mea pretenții la mise-en-place…
Comentariu beton!29
In familia mea nu prea a fost obiceiul asta… Noi mergeam mai mult la altii in vizita decat sa primim noi. 😁
In schimb am auzit tot felul de cazuri, inclusiv unul in care o familie, in comunism, a calatorit cu trenul pana in Belgia, carand in valiza un set de pahare de cristal (pe langa bagajele necesare). Doar ca sa dea bine la gazdele la care mergeau!
Evident, valiza cu manere, nu troller iar trenul schimbat, nu cursa directa 😕.
Nici pe mine și nici pe fratele meu nu ne-au altoit părinții niciodată! Never ever. Ever.
Eram pe la 16 ani, când o ajutam pe maică-mea și spălam vesela asta de „lux”, cand s-a produs catastrofa: am spart un pahar de cristal roșiatic. Am înghețat! Ea, am crezut că face AVC, s-a făcut roșie la față de furie, nu își găsea cuvintele și singurul lucru pe care l-a făcut a fost să îmi dea cu o linguriță în cap, de am văzut stele verzi. Cu o linguriță! Mi s-a părut în acel moment atât de hilară reacția ei, încât am izbucnit în râs, dar am și luat-o la fugă. Nu m-a prins, dar ulterior mi-a scos ochii multă vreme.
Comentariu beton!38
Cât uram să sterg praful în vitrină. Mă regăsesc în toate. Unde mai pui că mama, după ce s-a născut fii-mea în 94, s-a apucat să îi facă zestre. Lenjerii, veselă, pături. Ghici ce? Fii-mea nu a vrut nimic. Ce faci mamă cu ele? Ei lasă că o să le luați voi. Are si acum vitrina, că mama trăiește, cu paharele roșii de cristal. Ii mai zic câteodată că n-a băut niciodată din ele. Am timp, zice zâmbind. O las în pace, în căsuța ei cu mobilă veche – pe care nu o poți inlocui, că nu vrea, e mobila ei.
Comentariu beton!21
Mama mai are si acum un set de masa complet, din portelan alb cu desene fine albastre. Acum parca ma bucur ca l-a pastrat, pentru ca-l vreau eu. Mai are si pahare de cristal rosu, pe-alea nu le vreau, ca am si eu, chiar mai frumoase.
Bineinteles ca nu mancam in alea, dar nici nu sufeream. Era mai problema sa fie mancarea, decat din ce o mancam. Si n-am suferit de foame, iar daca se facea ceva mai special, pentru musafiri, sigur se asigura mai intai portia noastra.
Am avut si eu in zestre setul complet, dar, cu timpul, s-au dus.
Asa ca, ani buni am tot frecventat targul de vechituri si mi-am refacut vesela, cu piese una si una. Am multe, incat le folosim si noi in mod curent si am si pentru musafiri. Pahare n-am gasit seturi intregi, dar am niste minuni de pahare de cristal adunate din targ.
Cateodata imi place sa le dau un bobarnac, doar sa se-auda sunetul cristalin al sticlei. Si sa nu crezi ca nu fac scandal daca se sparge vreunul!
Edit: ieri am gasit un set japonez de ceai, doua cesti translucide cu desene albastre de prun japonez plus ceainicul, tot din portelan. Sunt o frumusete!
Comentariu beton!45
Primit set 6 pahare de cristal la nuntă, au stat cam 10 ani la cutie până când am făcut curățenie și le-am mutat la bucătărie. Le folosim când vin vecinii în vizită 😁 și când desfacem un vin. Bine că suntem băutori de vin😉
Vitrina mamei e plină de bibelouri (5 balerine procurate cu greu de la București) , setul de 12 persoane e intact și tacâmurile nu mai au valiza originală.
Se vede ca nu prea va uitați la History sau Discovery… alea sunt mint condition collectibles 😉
Au si ai mei, dar in ultima vreme le folosim mai des, la aniversari sau alte prilejuri de a ne intalni
Ohooo, trecut prin asta cu tot ce presupune adică pregătiri, curățenie înainte și după, scos și pus înapoi toată logistica 😁 Când m-am mutat prima dată în casa mea am primit cado’ tot felul de chestii „de bune” care s-au pierdut/distrus în perioada primei sarcini când din cauza tratamentului pentru a putea păstra copilul îmi scăpau din mâini aproape orice obiecte, au urmat încă două mutări la care au mai „dispărut” diverse, iar acum la cea mai recentă schimbare de domiciliu nu am mai adus decât lucrurile strict necesare 😁 m-am trezit că trebuie să cumpăr pahare sau căni, chiar e bine cu mai puține lucruri de curățat și nu înțeleg de ce nu merităm să ne bucurăm de lucruri mărunte care îți dau o stare bună chiar și când mâncăm doar un sandwich că vorba aia, regina nu cred că o să vină la mine la ceai.
Fix la fel și la noi, mai puțin partea cu gustatul din preparate. Ni se crea din start porție: marginile prăjiturilor, câteva linguri de salată neornata, câteva chiftele mai puțin aspectuoase😀 Dar nu sufeream din cauza asta deloc.
Ce ma umplea de spume era că la bucătărie farfuriile din vesela zilnică nu dădeau 2 pe un loc. Una de la serviciul bunicii de la nuntă, una de la pomana lu’ unchiu’ Vasile, două (diferite) de la pomana vecinii Mărioara etc…ați prins ideea. Idem căni, pahare, tacâmuri.
La fel ca mulți dintre voi, am zis ca la casa mea nu voi avea lucruri păstrate „de bune”. Și nu am.
Comentariu beton!15
Sigur ca aveam toți, eu încă mai am 😁
Părinții aveau pentru ca nu se găseau. Îmi aduc aminte și acum ce fericită a fost mama când a găsit niște pahare de cristal de Mediaș. Ehehe🥳
Asta și pentru romanticii comunismului – nici pahare de cristal nu se găseau, nici servicii de porțelan, numai borcane și ceramică, și alea aveau bule de aer în pereți, de se spărgeau când le luai în mână. Superb!
Eu am, pentru ca sparg la fiecare folosire câte un obiect, si cu mașina de spălat, tot le fac de petrecanie 😬
Mi-au rămas de la bunici niște pahare de Baccarat și niste Rosenthal-uri și le scot doar supravegheată, când e petrecere mai importantă.
Zi de zi? Ikea 💪
Comentariu beton!18
Pai de asta nu se gaseau: caci fiecare familie de romani din comunism avea minim un set! Cat sa mai produca si fabrica????
Si ai mei aveau (si inca au) farfurii tinute de bune pt musafiri, pahare si servicii de cafea in vitrina in acelasi scop, era un standard. Si da, se faceau mancaruri deosebite cand veneau musafirii, dar ne indestulam gustand din ele fara probleme.
Tot pe vremea aia existau si hainele „alea bune” pe care n-aveai voie sa le porti decat la ocazii sau la doctor, de te trezeai ca s-au „taiat” in dulap pana sa le porti sau au ramas mici.
De aia am decis ca la mine in casa nu exista asa ceva. Nici n-as avea loc pt 2 randuri de pahare/farfurii/tacamuri.
Singura asemanare sunt niste pahare de cristal foarte inalte, cu picior, pe care chiar nu ma tin nervii sa le folosim prea des, ca ocupa loc si-s greu de spalat. Pe alea le scot la revelion, sarbatori importante (si ocazional cand am pur si simplu chef de ele, dar rar). In rest, la bucatarie am preponderent vesela alba (sa scap de stresul ca-i descompletata) si 2 sau 3 seturi identice de tacamuri Ikea (din acelasi motiv).
Musafiri nu avem prea des (fiindca spatiul e cam limitat) la masa-mare-ntinsa, insa cei care vin des, prieteni apropiati, se simt foarte bine in bucatarie, inghesuiti, cu tacamurile si farfuriile „de zi cu zi”, fiindca important e ce punem in ele si cum ne simtim impreuna.
Comentariu beton!16
Explicatia pentru farfurii și pahare (nu și pentru tacâmuri) e că nu se găseau așa ușor și cele pe care le foloseam zi de zi se mai spărgeau și nu mai erau set complet, la fel pentru toată lumea. La ai mei totuși erau folisite la toate zilele de naștere și Revelion, și primeam să gust din ce se gătea și înainte să vină musafirii
Eu am toata casa plina de obiecte de cristal si portelan si le folosesc cand am chef .Problema este ca eu nu mai fac mese asa cum faceau parintii nostri.
Pe vremea aceea se legau prietenii de valoare !!
Acum ai parte numai de dusmanii de gradul unul.
Dar cea mai mare problema este ca eu cam fac post intermitent si nu mai am cand sa le folosesc pe toate.😃😃😃
Comentariu beton!15
„dușmanii de gradul unu” o fur, e cea mai plastică descriere a relațiilor în familiile disfuncționale sau așa am prins-o eu 🤭 mulțumesc!
Avea mama o vitrină plină de lucruri inutile si eu eram responsabilă de curățarea ei.Din această cauză am jurat că nu voi avea așa ceva în casa mea și mi-am ținut de promisiunea.Tot ce am folosesc.Ce nu folosesc dăruiesc sau vând .Urăsc să am lucruri nefolositoare în casă.
La fel… aș adăuga fețele de masă de musafiri. Scrobite și călcate perfect. Doar că, în ce privește preparatele, eu aveam acces, deoarece bunica ajuta mult la bucătărie, iar ea nu îmi refuza nimic.
Am și eu veselă, pahare cristal, tacâmuri pentru evenimente, nu pentru musafiri, neapărat. Eu sunt, așa, mai festivită din fire, și mi se pare că schimbarea potențează sărbătoarea.
Comentariu beton!12
Aveam și noi același sistem.
Târziu și-a dat mama seama ce prostie făcea. Acum nu mai are așa ceva, totul se folosește. E drept că nici nu mai e stilul de alta dată, cu vizite din astea „oficiale”, totul e mai relaxat acum.
Cât despre mâncare și prăjituri, nu țin minte să nu fi avut voie să gust înaintea musafirilor.
Da, aveam și noi un set de farfurii pentru ocazii foarte, foarte speciale. Era un set de porțelan cu flori mici roz pe margine, set primit de părinți când s-au căsătorit. Și, evident, un set de tacâmuri. Da, ăsta era cu adevărat special. Tacâmurile de argint le spuneam. Habar nu am dacă trecuse măcar vreun gram de argint pe lângă ele. Dar pe lângă acestea, mai avea mama ceva special pentru musafiri. Tanana!!!! Suporturi pentru tacâmuri. Sunt curioasă dacă le știți. Evident, existau și paharele pentru musafiri.
P. S. Am și eu un set de farfurii mai noi. Nu le folosesc prea des din simplul motiv că sunt cam grele și mă cam enervează.
Părinții mei au în vitrină pahare de cristal de Mediaș. Au veselă și tacâmuri pentru musafiri. Puteam gusta cam din tot ce pregătea mama pentru mesele festive.
Tacâmuri și veselă mai de zile mari avem și noi în casă dar le folosim des. Bonus pahare din cristal din alea fără picior, că așa am vrut noi, prea erau sortite pieirii cele cu😃
Am o verișoară care a lucrat la fabrica de porțelanuri de la Curtea de Argeș. Așadar, ai mei au primit de acolo câteva seturi: farfurii, ceșcuțe de cafea, servicii de desert/tort, nici nu mai știu cum să le spun.
Dar, dintre toate, unul dintre seturile de tort era unul suprem.
De diplomatul cu tacâmuri chiar uitasem, dar acum, că a zis Mihai de el, mă întreb dacă îl mai au. A fost primit de la fratele mamei la căsătoria lor.
Acum, revenind, evident că aveau obiceiul cu „alea bune”, dar de la un punct încolo am spălat-o pe mama pe creier și eu le scoteam din dulap când ajungeam pe acolo, ca să le folosim.
Ca atare, de fiecare dată când merg pe la ei, știe deja de mulți ani și mă așteaptă cu ele. Chiar sâmbătă am mâncat din farfuriile bune. :))))
După ce plecăm, farfuriile și tacâmurile bune se întorc în dulap. Dar măcar de vreo 10 ori pe an ies și ele la lumină. 😄
Să mă frec pe ele! Tot ce e de folosit se foloseşte! Bucuraţi-vă de orice aveţi! Vreţi tablouri, luaţi tablouri !
Și ai mei aveau unele seturi de pahare și farfurii pentru musafiri și altele pentru zi cu zi. Cu farfuriile era cum era, dar am spart nenumărate pahare, spre disperarea alor mei 😃 Noroc ca, la noi in familie, nu se aplicau pedepse fizice.
Am fost acum cateva saptamani in tara și ai mei mi-au turnat un pahar de vin in singurul pahar care a mai supraviețuit, dupa mai mult de 40 de ani. E o performanță!
Noi folosim seturi de farfurii separate pentru zi cu zi sau ocazii speciale ( indiferent ca avem sau nu musafiri). Am și eu piticii mei și îmi place sa folosesc chiar seturi diferite în funcție de anotimp 🙂
Cu paharele e o singură regulă- folosim pahare separate pentru vin alb, roșu sau vin spumant. Mi se strânge carnea pe mine când merg la cineva și îmi oferă vin în pahar de apă . Bine, nu mi s-a mai întâmplat de multă vreme așa ceva.
Am avut acum ceva timp o discuție cu soțul meu pentru ca, de multe ori, ținea vinurile cele mai bune pentru musafiri. Mi se pare aiurea, nu ofer vinuri mai proaste decât cele pe care le bem de obicei dar nici nu mi se pare normal să beau eu un vin mai ieftin doar ca să îi impresionez pe invitați.
Când eram copil eram cam mofturoasă la mâncare așa ca maică-mea era încântată când mâncam. Nu era o problemă să ciugulesc ceva înainte să ajungă musafirii dar nu puteam să mă ating de platourile deja decorate. 😃
Pentru ca nu se gaseau,pentru ca orice om responsabil la vremurile alea avea ceva bun si frumos pastrat sa fie pus atunci cand iti trecea cineva pragul casei,pentru ca tu n ai facut cozi cu zile si nopti pentru un covor sau perdea,pentru detergent,hartie igienica sau alimente.Erau pastrate in dulapuri haine bune si pijamale si lenjerie pentru vizite la medic sau internari in spitale.Pentru ca n ati trait acele vremuri va mirati si il votati pe jorjicahauristu’ si pe jorjicadezahatul.
Nu vreau să vă laud, dar unii dintre voi sunteți proști făcuți grămadă. Și când zic „unii dintre voi” mă refer la tine, ca să fie clar, că văd că nu înțelegi texte scrise.
Cum pula mea ai tras tu concluzia că n-am trăit acele vremuri, citind acest articol, numai tu și analafabetismul funcțional știți.
Fmm, am reușit să mă enervez pe cel mai ușor subiect posibil.
Oarecum la fel era si la noi doar ca aveam 2 seturi identice dar, doar unul avea un semn – un punct de oja rosie facut pe „fundul” farfuriilor si alea stateau in cutie. Totusi, pe langa setul zilnic mai aveam 3 farfurii – aperitiv (astea se spalau si se foloseau si la desert), supa si felul 2 dintr-un alt set. Cred ca asta e si motivul pentru care am si eu 2 seturi identice (fara semn) doar ca eu nu le tin toate in acelasi loc. La capitotul pahare, aveam de alea zilnice si un set de cristal pe care-l scoteau ai mei la orice sarbatoare si, cateodata, duminica.
La mancare n-aveam restrictii ca eram implicat in procesul de fabricatie si trebuia gustata indiferent ce si cand se pregatea. Doar prajiturile erau cu „regim special” dar, si acolo primeam marginile.
Nu aveam asta cu paharele si farfuriile. Am avut cand eram f micuta, apoi maica-mea a zis ca nu are niciun sens sa tina farfurii de bune. Insa imi amintesc ca ai mai au primit cadou o sticla de vin atunci cand ne-am mutat in apartament nou, aveam 10 sau 11 ani. Tata s-a stins 15 ani mai tarziu si sticla de vin pastrata pentru ocazii speciale nu a mai fost niciodata bauta…
Si aici exista inca vitrina cu vase rosenthall, pahare baccara si bohemia. tacamurile de argint si calaretii pe tru ele in forma de soricari foaaaarte lungi. Plus fata de masa si servetelele de borangic care se spala de mana. Cred ca i le las copilului, poate le vinde ea pe ceva site uri vintage ca eu nu pot ☺️ Le scot si le spal la cativa ani, in rest imi amintesc ocaziile in care am mancat din ele si bunicii si ceilalti care veneau la aceste ocazii dar nu mai sunt printre noi de muuuulti ani.
Comentariu beton!13
Cunosc tot ce ai scris acolo. Ai mei au încă aceleași pahare, farfurii puse bine , chiar și geanta aia diplomat cu tacâmuri o au, cred ca e fix ca cea descrisă de tine.
In ultimii ani când merg la ei , mereu le zic sa scoată tot ce e bun sa mâncăm, bem din ele .. ca viața asta e scurtă . Eu imi iau un pahar de vin din ăla frumos, ei rămân cu cele obișnuite, cele de zi cu zi… mi se pare trist. Nici nu imi pot imagina momentul când ei nu vor mai fi…Mi-au dat lacrimile instant. Când au trecut anii?
Si tonele de mâncare pentru musafiri mi le amintesc, dar nu imi amintesc ca mama să fi zis sa iau mâna.
Am tot vazut mentionata clasica vitrina in comentarii. Copil fiind am primit in anii 90 o papusa barbie. Mama nu ma lasa sa ma joc cu ea decat sub supravegherea ei si cred ca de vreo 3 ori m-am jucat cu acea papusa. Evident ca e pastrata in vitrina.
Comentariu beton!11
🙁
Achiesez :))
Stiu exact despre ce vorbesti.
Aveau si ai mei diplomatul ala cu setul de tacamuri, sa stii ca si alea erau asa pe clase, alea jmekere erau set de 48, mai erau 36 sau 24. Nu mai stiu exact cifrele, dar erau si astea pe clase, cu cat mai multe cu atat mai meseriase. Daca nu ma insel servieta aia a fost cadou de nunta sau ceva.
Stiu si de paharele de cristal… are mama doua vitrine pline, si le scotea pe la sarbatori. Acum nu se mai intampla, dar se intampla in trecut. Era foarte stresant, sa nu cumva sa spargi vreunul sau chestii de-astea.
Eu am incercat sa o conving sa le arunce, ca vezi tu, si daca nu le scoti deloc de-acolo tot tre sa le stergi de praf din cand in cand, si sint multe, diverse marimi, e o nebunie.
Acum s-au mutat la tzara si le-au lasat in apartament, si mi se pare un pas inainte.
In cazul meu… musafirii mananca si beau exact ce mananc si beau eu (nu exista „sticla aia de vin pentru musafiri”), si folosesc exact acea vesela pe care o folosesc eu. Din fericire am destula, dupa ultima mutare am acumulat un nr suficient de tacamuri. Nu am cristale si seturi de vesela nefolosite. Am totusi cred o cutie de pahare de vin nedesfacuta, ca am avut un chef si am luat doua dar a fost nevoie doar de una, aia a ramas asa. O sa o desfac cand nu vor ajunge cele existente….
Ooo da. Si lenjeriile de pat “cele bune” pentru musafiri, si prosoapele pentru musafiri si felurile de mancare mai deosebite tot pentru ei. Sa ma frec pe ei, musafiri 🤣 Acum, la casa mea, nu exista asemenea obiecte. Traiasca Ikea. Cand se sparge un pahar, merg si imi cumpar un pahar, vorba vine. Nu mai vreau sa aud de stresul cu stricatul setului. Si obiceiul cu musafirii l-am rarit spre deloc, chiar. De ce trebuie sa stea cineva sa se streseze facand pe gazda gospodina cand exista atatea localuri dragute in oras, unde fiecare suntem “egali”, nu e nimeni chelner si plecam cand vrem, fara nimic de adunat dupa vizita???
Aaa, stai ca mi-am amintit de “onoarea” vizitei nasilor. Zici ca erai sluga in propria casa. Btw, urasc visceral si “nasia”. Consider ca este strict obiceiul unei societati sarace si needucate.
Astept o dezbatere pe acest subiect 🙂
Comentariu beton!21
Pe lângă farfuriile, tacâmurile și paharele vișinii de cristal, mai era ceva: dulceața de nuci verzi, de care nu aveam voie să mă ating decât atunci când venea în vizită la mama vreo prețioasă (nu era pentru orice musafir, să fim serioși!).
Nu vă bucurați: atunci aveam voie să pun eu dulceața în farfuriuțele de dulceață și apoi, fără să știe nimeni, mâncam o nucă d-aia. Nici măcar nu era dulceața mea preferată, dar muream de poftă știind că stă în barul din vitrină, lângă sticlele cu cognac-ul ală bun, pe care nu-l bea nimeni niciodată, că nu suntem bețivi! Nu stricăm perfecțiunea sticluței sigilate.
Comentariu beton!20
Nu uita de farfurioarele mici de cristal pentru dulceata si cand veneau prietenele mamei in vizita, o lingurita de serbet in pahare inalte de cristal alb.
La noi nu exista asta cu dulceața.
Nici la noi. Motiv pt care cand, copil fiiind, am mers cu tata in vizita la Bucuresti, la sora bunca-mii, si mi-a oferit cucoana o dulceata eu i-am retezat-o scurt: nu, ca nu mi-e foame! Oroare!
Problema este că pe vremea aia nu se găseau. Se aduceau rar la magazine, era coadă și bătaie pe ele. Sau , dacă aveai noroc, îți aducea cineva din Cehoslovacia, Polonia sau Germania (de Est, evident). Acuma, când avem de unde să le luăm, e ușor să spunem că noi nu mai facem așa ca părinții noștri. Dar dacă n-am avea ? De nici unele?
Comentariu beton!17
Da, și la noi erau setul de farfurii, pahare, tacâmuri pentru musafiri, dar le foloseam de câteva ori pe ani, la ocazii.
Dar, cum povestea cineva mai sus, paharele și farfuriile de musafiri erau, împreună cu multe bibelouri, în vitrina cu geam prevăzută special pentru așa ceva.
Care vitrină se ștergea de praf măcar la două săptămâni.
Până într-o zi, când raftul de sticlă de sus a căzut peste cel mijlociu, apoi peste cel de jos…
Două zile am adunat cioburi din sufragerie!
„Știu că poate vi se pare exagerat, dar credeți-mă că nu e absolut deloc. Și n-am înțeles niciodată logica din spate. De ce să nu te bucuri tu de niște rаhаtսrі de obiecte? De ce să le păstrezi ca să se bucure alții? Și măcar dacă s-ar fi bucurat mai des, dar o dată la doi-trei ani?”
Trebuie sa pui in contextul acelor vremuri. Pe vremea „veche” nu era ca si cum daca ti se sparge o farfurie sau un pahar de cristal te puteai pur si simplu duce la magazinul din colt sa cumperi alte farfurii sau pahare de cristal sau mai speciale. Pur si simplu nu se gaseau pe toate drumurile si obtinerea lor era ceva mai complicata decat este in prezent. Acest lucru am vazut si la parinti, bunici si alte rude mai in varsta: pastrau cu o grija deosebita tacamuri, farfurii, pahare, fete de masa, bibelouri etc. care fusesera obtinute cu foarte mari eforturi si daca erau deteriorate sau distruse era foarte greu sau imposibil sa le inlocuiesti.
„Trebuia să fie cineva cu adevărat important și șmecher ca să decidă maică-mea că e demn să mănânce cu tacâmurile ei bune.”
Tovarasul Nicolae Ceausescu? 🙂
Scuze, nu m-am putut abtine 🙂
Comentariu beton!17
Da, am avut setul de bune, de fapt seturi, care stateau in vitrina si pe care trebuia sa le sterg inainte de Pasti si de Craciun. Si ma tot intrebam de ce le tinem acolo, fiindca oricum nu prea aveam musafiri, iar noi mancam din castroane de tabla. Si culmea, la nunta mea, fiindca a fost doar cu cadouri, setul primit de la nasi l-am tinut ”de bun” timp de 1 an pana cand am realizat ca m-am transformat in mama :)). Paharele erau frumoase, dar exact ca si tine Mihai, la vanzarea casei, acolo au ramas. Acum ca imi amintesc, parca trebuie sa iau cateva dintre ele, ca tare frumoase erau.
Doar cristal alb aveam. Sa fiu sincera nu mi-au placut niciodata paharele de cristal rosu
Farfurii ‘de bune’ aveam, dar ne dedulceam la ele.
La maturitate (la casa mea) am dat in cealalta dambla, am luat pahare de cristal de uz frecvent. Rezultatul a fost cel logic, ramineam repede cu doua pahare din set de 12. Performanta a fost la pahare de apa, doua din douazeci si patru. Am cumparat ostentativ cani de tabla. Nu s-au folosit niciodata, dar s-a priceput.
In Belgia de crei seturi te duci la Kringwinkel, magazin de mina a doua cum ar veni, care arata ca un garage sale, cu preturi tare omenoase. Nu am fost tentata sa achizitionez pt ca nu prea avem mobilier (nu ne-am obosit, in ideea mutatului) si nu ma apuc sa cumpar inca o comoda de dragul farfuriilor cu folosinta de doua ori pe an. Musafirii ne stiu si ne suporta asa, cu farfurii combinate.
Paharele de cristal in schimb sint acolo si se folosesc cind bem vin. Adica, in ultima perioada, de vreo 4 ori pe an. Hai 5.
Doamne, ce a mai suferit și cortexul meu din aceleași pricini și obiecte! Probabil de aceea nu am nici o vitrina! Nici cu vesela, nici cu cărți, nici orice altceva. Ar trebui poate una pentru fiică-mea și lego-urile ei. 😂
Am venit aici doar ca să vă spun că îmi place să mănânc căcat și nu mă las până nu-l termin
0
Foarte bine, asta înseamnă ambiția adevărată. Bravo!
Am râs de parastas🤣! Exact așa era și la noi, cred ca la toți, prin ‘70, ‘80, era așa. Eu, ca și tine, vreau să mă bucur de ele, le folosesc pe toate, pentru mine nu le țin pentru musafiri. La nunta (în urmă cu 42 de ani, mâine) am primit pahare de cristal. După ce ne-am mutat la casa noastră, au venit niște prieteni, la o băută, am scos paharele de cristal și toți întrebau, ești sigură ca avem voie să bem din ele🤣😂. Normal ca eram sigură, maică-mea era la casa ei 🤣🤣🤣🤣
Pana si culoarea paharelor concide, in ceea ce ma priveste. Pe cele albe le foloseam la diverse ocazii si sarbatori si de ziua mea. Si tot de ziua mea s-au si distrus caci intr-un an dupa ce am dat toti noroc, cand le-au pus inapoi pe masa cativa dintre musafiri au vazut cum paharele cad pentru ca se desprinsese piciorul. Au exemplificat ca le pusesera usor si s-au mai rupt cateva ..
Paharele rosii nici eu nu imi amintesc sa le fi folosit vreodata.
Farfuriile „de bune” mai sunt inca in casa – cred ca acolo le las si eu, multumesc de idee- ca tot pregatesc casa pentru vanzare.
Bine, mama mai pastra si orice obiect de imbracaminte sa il poarte prima data cu o ocazie sau macar duminica la biserica.
Cu asa exemplu, eu fac exact pe dos- mi-am luat special un set de pahare de cristal sa il folosesc permanent si doar pe acela il am.
Taică-meu a avut o rudă ajunsă destul de sus la nivel academic. Pe vremea împușcatului prindea chiar deplasări în afară. Femeia a fost în Japonia și s-a întors cu două seturi de sake. Două!
Că poate îți intră în casă cineva, îți cere sake și nu tu ai în ce-l servi. Noi am fost fericiții moștenitori, iar paharele alea au primit o destinație mai tradițională – am servit în ele țuică. Până s-au plâns musafirii că nu stau așa bine în mână și amândouă seturile au fost exilate în pod. Cred că în pod stau și acum.
A nu se înțelege că tușa ne-a lăsat doar cele două servicii de sake. Bineînțeles că ne-am ales și cu servicii de ceai, de tort, de dulceață, de compot, “normale” etc.
Cred că au ai mei în casă / pod căni de cafea pentru o întreagă corporație.
Și mama cristalurilor – incolore, aurii, verzi, suflate cu aur.
Unele într-adevăr au fost plasate în vitrine, altele în câte un bufet, iar cele mai nevrednice în pod.
Ghiciți cine a trebuit să se distreze cu ștersul de praf în vitrine?
Măcar aveam noroc că asta trebuia făcut de 3-4 ori pe an – la sărbători și când începeau să arate prea prăfuite. Nu de alta, dar ar fi fost imposibil să șterg meticulos trei vitrine mamut cu conținutul aferent și să le pui frumos exact în aceeași ordine – mi s-ar fi dus naibii tot week-endul. Plus cărți, plus boarfe.
Tot pe criterii de eficiență cristalurile „frumoase” cu conținut mare de plumb au fost învelite și îngropate în bufet, or arăta ele bine, dar strâng praful ceva de groază.
Dar nici nu s-a pus problema că nu avem voie să gustăm ceva înainte să vină musafirii. Chiar a instituit maică-mea niște proceduri noi – la pandișpan se amestecă gălbenușurile cu făina, apoi albușurile bătute cu zahăr – asta pentru că toți luam gălbenuș cu zahăr când se făcea pandișpanul în stil clasic. Iar la ecleruri mai întâi se face acum crema, apoi aluatul – că noi întotdeauna înfulecam eclerurile ieșite din cuptor..
Și totuși am moștenit tiparele de comportament părintești. Serviciul frumos “de zestre” îl folosesc pe când vin musafiri. Bine, fiind mult mai leneșă decât femeile acelor vremuri prefer să ieșim la restaurant, doar la când vin rudele întind masă.
Dar nu folosesc pentru noi serviciul ăla scump și tacâmurile de argint / “de argint”. Nu știu, poate de la atâta șters am rămas cu trauma că sparg vreuna din piesele alea neprețuite. Mai bine le păstrez ca Smaug (dragonul din Hobbit).
Tot asa, mai putin tacamurile….erau si alea speciale dar nu aveau si diplomat :))
Mai rau, tatal meu, fix in anii aia curand dupa 89 a prins niste delegatii prin vest, de unde s-a intors cu fel de fel de aparate foto SH, walk-man, ulterior chiar si cd-player portabil cand la noi inca nu erau…toate erau tinute „de bune”, nu aveau nici macar privilegiul paharelor, de a fi folosite de 2-3 ori pe an…deloc…inca sunt in aceeasi conditie doar ca nu mai valoreaza nici 2 bani 🙁
Ha, ha, ha, am ras cu poftă la gluma finală! Tare!
Tot ce scrie șeful de blog e foarte adevărat si va spune asta cineva cu ceva ani la activ. Din păcate, sensul e puțin denaturat. Acele obiecte îți aduceau bucuria dar nu prin faptul ca le-ai fi folosit in viața obișnuită ci prin faptul că atunci când aveai musafiri, când ”iți intra cineva in casă” , puteai să le arăți ce lucruri frumoase ai, sa te mândrești că le poți oferi o masa speciala, să le arăți ca venirea lor este un eveniment special.
In sfârșit, si cu mâncarea era cam la fel. Departe gândul mamei ca nu are voie copilul sa mănânce ce pregătește pentru musafiri, cu atât mai mult cu cât se făcea multă mâncare, dar trebuia ca lucrurile sa fie întâi pregătite, sa fie aranjate si finisate si apoi se putea mânca. Și asta tot spre bucuria gazdei, sa impresioneze prin ceea ce oferă.
Eu am participat in casa părintească si apoi am oferit si eu multe mese festive la care mă bucuram că foloseam vesela si tacâmurile speciale sau că pregăteam feluri alese. Era un mod de a diferenția zilele speciale, festive, de zilele obișnuite în care viața decurgea banal, monoton sau cu dificultăți.
Trăind mai mult, automat constat schimbarea care a apărut acum in societate si iî viața cotidiană. Este un fel de simplificare a vieții si de trăire a ei imediat, un fel de a te bucura pe loc de viață, un fel de egoism, dacă vreți, acela de a nu mai împărtăși cu ceilalți evenimente speciale in care să scoți vesela scumpă, si atunci, daca îți permiți, o folosești tu zilnic.
Prin natura situației, acum in casa mea se prăfuiește vesela cu margini aurite, tacâmurile de alpaca si cristalele din vitrină. Mai nostim este ca nici copiii mei nu le vor folosi pentru ca viața acum este mult mai practica si se prefera obiectele moderne, practice, ergonomice pentru care nu trebuie sa ai mare grija că se ciobesc sau mătuiesc sau se desperechează.
Ca să vă amuz o să vă povestesc, daca nu cumva am făcut-o deja, un eveniment în familie din epoca in care abia se dăduse voie să inviți acasă străini, si fiind deci un eveniment am pus masa la mare lux. Din păcate erau mai mulți de 12 meseni si a trebuit sa folosesc la desert o farfurioara care sa fie in ton cu restul veselei de calitate care era ceva de genul ”de pe bandă” de la o fabrica renumita din Cluj. Aveam în casa o farfurioară de Limoges adusa de soțul meu cand a fost la bursa in Franța si vizitase renumitele fabrici de porțelan de la Limoges. Si chiar acea farfurioara s-a nimerit la francezul invitat de onoare al mesei care, remarcând produsul a întors pe dos farfurioara sa vadă fabricantul si a exclamat ”aaa, porțelan Limoges” la care toata asistenta a făcut același lucru! Pe restul farfurioarelor era scria ”Fabrica de faianță Iris Cluj”. S-a ras cu poftă dar pentru mine a fost foarte jenant.
Comentariu beton!24
Genial!
Îmi plac mult poveștile dvs, aveți un stil de a povesti care mă emoționează la cei 38 de ani ai mei.
Cred ca toți am avut celebrele seturi. Diferența e ca ai mei le foloseau destul de mult pentru ca mama are 7 frați si ne vizitau destul de des. Le-am luat eu acum cativa ani, zăceau nefolosite de ceva timp si era păcat de ele. Am apucat sa le mai folosesc o singură dată pentru ca sotia, care isi iubește soacra și viceversa, m-a intrebat de unde le am. Cred că îi plăceau foarte mult, ca de a doua zi au dispărut. Le-o fi pus la păstrat cred, pentru fii-miu ca si zestre?
Mai, mi-ai trezit amintiri.
Acum rolurile s-au inversat. Tata știe că bunătățile pregătite de mama trebuie să rămână neatinse până ajungem noi în vizită. Din păcate, asta se întâmplă doar de câteva ori pe an, deși mi-aș dori să fie mult mai des.
Iar eu, fiind la dietă, doar gust câte puțin din fiecare. Mai mult pentru bucuria momentului decât pentru mâncare.
Cred că, până la urmă, ar trebui să ne bucurăm de ceea ce avem, cât timp avem, și să-i lăsăm pe oameni să-și arate iubirea în felul în care știu și simt.
La noi în casă au existat ani întregi pahare de whisky din cristal de Bohemia, păstrate impecabil, deși nu era nici whisky, nici vreun băutor de whisky în familie. Inclusiv cutia albastra in care au venit a fost pastrata desi ele erau expuse in vitrina.
A fost și un pachet de Kent ținut într-o bombonieră de cristal, până m-am apucat eu de fumat, pentru că ai mei nu fumau.
La fel și serviciile de cafea, cu cești pictate, pe care eu nu-mi amintesc să le fi folosit vreodată.
Și mă bucur că sunt încă în vitrină. Nu pentru valoarea lor, ci pentru că îmi amintesc de ai mei, de casa copilăriei și de grija cu care păstrau lucrurile.
Cât timp îi mai am pe părinți alături, toate celelalte sunt, de fapt, doar fleacuri.
Comentariu beton!15
Da, exact așa!
Ăle bune și ăle rele. Ăle rele să se spele, ăle bune să nu se spargă! Ăle bune – porțelan nemțesc, marcat, din zestrea bunică-mii, nu se arătau vederii decât la sărbători și la musafiri importanți. Importanți spre foarte importanți.
În copilărie, medalionul floral, în culori pastelate, de un naturalism feroce, pictat manual pe fundul farfuriei, devenea vizibil doar dacă mâncai tot. Și mâncam tot, fiindcă în farfuriile alea, de sărbători și de musafiri importanți, mâncarea parcă avea alt gust.
Firește, când în lumea vie au mai rămas doar mama și bunică-mea, și le-am mutat din 4 în 2 camere, și de diferența de bani s-a făcut renovare, marele coșmar a fost translatarea bufetului, pe care eu îl poreclisem „bizonul”, deși avea labe de leu, în mai mica și mai noua locuință. Bufetul, conținând vesela bună, tacâmurile bune, paharele bune (în vitrină, că avea și vitrină!), bibelourile interbelice și alea cumpărate cu sacrificii de la „Coada lui Mihai” (Viteazul, nu Vasilescu), a constituit piatra de încercare pentru băieții de la firma cu mutatul. Că nu era segmentabil. Desigur, corpul superior, cele două foișoare de sticlă, unite printr-o oglindă, putea fi cărat de doi oameni, dar „bizonul”, chiar și așa, decapitat, a necesitat munca a patru salahori cu chingi, care, presupun, și-au petrecut următoarele două săptămâni în concediu medical.
Coșmarul numărul doi a fost despachetarea veselei, ceșcuțelor, farfurioarelor, paharelor, care fuseseră împachetate individual, și relocarea lor în măruntaiele „bizonului”.
Până într-o zi, când bunică-mea, la vreo 86 de ani, a zis: „Auzi? Io m-am săturat să tot mâncăm în farfuriile astea de faianță! Pune, dragă, farfurii normale la masă, că n-o să trăim o sută de ani!”
Și așa a fost, a trăit 102 ani.
Și farfuriile s-au mai spart. Și când n-a mai fost nici maică-mea și am vândut apartamentul, l-am vândut cu „bizon” cu tot, și cu toată porțelănăraia, cristălăraia, arginăraia și bibelourile din dotare.
Că, după ce n-au mai fost ele, toate prostiile alea mai valorau fix un scuipat.
Aș putea completa că, precum în expresia veche ”apa trage la matcă si omul la teapa”, adică așa după cum am crescut în copilărie așa trăim mai târziu, multi avem dificultate în a utiliza vesela eleganta si paharele de cristal dacă în copilărie au folosit căni sau pahare obișnuite si vesela de calitate inferioara. Ne este mai la îndemână să folsim tot acest gen de obiecte in loc să utilizăm vesela de calitate si paharele de cristal din casă desi nu mai este vreo restrictie sau at motiv acum. Si aici vorbesc de mine la care se prafuiesc lucrurile in bufetul din sufragerie si eu folosesc tot vesela desperecheată si simplă sau paharele tip IKEA., desi știu că după mine ce ramâne nu va avea căutare, copii mei fiind foarte indestulați cu de toate și cu cele mai în trend lucruri…
Si mai cred ca tot de aceea șeful de blog a preferat sa vândă casa cu toate acele obiecte prețioase pentru părinți decât să le recupereze…..
Fix așa și la noi. Nu am aruncat farfuriile, tacâmurile și paharele. Le- am împărțit între noi, frații.
Eu am paharele de cristal, alea de whiskey. Le folosesc ca și pahare de apă „de toată ziua”.
Sora mea are castroanele de supă, de exemplu. Sunt folosite ca vase de flori. Arată super pe pervazul din bucătărie.
Ceștile de cafea ale bunicii sunt tot la sora mea. Le folosește zilnic. Sunt doarte elegante și fine. E o plăcere să bei cafeaua din ele.
Așa avea și mama, vitrina cu seturi de pahare de cristal – pt țuică, pt vin, farfurii de porțelan fin, set de lux pt cafea, set pt tort, compot șamd.
Plus valijoara aia cu set de tacîmuri.
Nenumărate bibelouri, mileuri și fețe de masă de dantelă, pe care a lucrat ani de zile. Regulat le spăla, le apreta, le călca.
Cred că sînt unele pahare din care, deși au minim 45 de ani, nu a băut nimeni niciodată.
Erau acolo să se vadă că avem de toate, că nu-i vitrina goală.
De sărbători ziceam: hai să le folosim, de ce le avem?
Vai, dacă se sparge ceva și se descompletează setul?
Cristalurile le spăla doar mama, să nu cumva să spargem noi ceva.
Alea de lux – de gradul I, erau doar de expoziție, alea bune – de gradul II, erau pt musafiri și sărbători, în bucătărie erau cele uzuale – tot porțelan, dar de duzină și pahare de sticlă obișnuită.
Mama nu mai e și toate astea nu mai trebuiesc nimănui, parcă nici nu mă pot atinge de ele.
Zac acolo în apartamentul ei pustiu…
In acea perioada in toate casele era aproximativ la fel , vitrine pline cu de toate, îți lua o zi sa le speli , milieuri călcate , apretate , pestele pe televizor etc . Referitor la seturile vișinii erau superbe și ușoare în ziua de azi nu le mai găsești decât prin anunțuri . Am copilărit cu toții în același fel , acum timpul ne.a schimbat . Puțini îți mai deschid ușa și oamenii nu mai socializează ca pe vremuri . Când veneau surorile și frații se umplea curtea și stăteau și petreceau până dimineața ! Asta a fost și nu se mai intoarce
La final toate aceste obiecte inutile au ramas amintiri… mai mult sau mai putin frumoase.
Doar ca sintem legati de ele, traim cu ele, am vibrat pe aceeasi frecventa cu ele atitia ani. Faceau parte din decor, din parintii nostri care le pretuiau… Eu am dat din ele la pomana de dupa decesul mamei. Am si luat o parte, au ramas depozitate in cartoane la tata acasa. Cinica, am zis ca voi face un singur drum cu masina, dupa ce se va duce si tata, atunci voi lua tot.
Nu stiu daca le voi folosi. Le am pe ale mele care-s cam desperecheate, din cauza de folosinta 🤣🤣🤣 dar inca sint ok.
Si asa este, cind masa este pusa festiv, cu fata de masa alba, cu portelan si pahare de cristal stralucind, cu tacimuri pretioase, iparca e sarbatoarea mai frumoasa.
Aș vrea să am o imprimantă 3D pe ceramică și câteva modele setate. Când se sparge ceva, să dau drumul imprimantei să producă un pahar / farfurie / supieră …
Dacă mă gândesc bine supiera aia uriașă nu am văzut-o folosită niciodată.
Sora mea a pus flori în supierele alea uriașe. Arată foarte bine.
Mare adevăr ! Și în prezent aceași metoda ! Farfurii ptr zi de zi și farfurii ptr sărbători și zile speciale ! Eu unul am ptr zile speciale atât tacâmuri , pahare și un set special englezesc de farfurii ! Așa am prins vremurile . Vorbea autorul de pahare roșii . Acele pahare erau foarte frumoase mai ales modelele rubinii la care aveai set scrumiera , vaze etc erau fabricate in Romania!!!! Foarte bine lucrate și mergeau la export ! Mai erau veștile de cafea fabricate la Cluj și globurile de pom pictate manual de Curtea de Arges ! Aveam industrie ! Acum chinazerii , și pahare proaste ! Seturile de pahare și cafea sunt o avere sentimentala ! Erau pahare de culoarea rubinului ptr vișinată , ptr vin , ptr apa super frumoase și elegante , ușoare . Am rămas romanticul acelor vremuri destul de frumoase și datorită faptului că eram tineri ! Cu drag
M-am amuzat copios! Oricum, știu ce spui. Chestia cu plăcinta care trebuie mâncată doar la parastas…tare de tot! Așa erau mentalitățile oamenilor pe vremuri.
Eu mă amuz și acum când văd la mama și la tatăl meu rămășițele setului de tacâmuri bune. La divorț mama a luat lingurile și cuțitele, tata furculițele și lingurițele! Amândoi au acum peste 70 de ani, divorțați de peste 40 dar tot își aduc aminte de marea împărțire! Care e fără logică pentru mine, linguri și cuțite???
Domnule draga,
Exact asa era si la noi. Farfurii, pahare, tacamuri „alese” pentru musafiri. Dar e adevarat ca se foloseau si la sarbatori in familie.
Cred ca era un tipar. Pentru ca se intalnea la mai toti cunoscutii mei.
Tipar preluat de generatii.
Cauza?
Nu am analizat acest aspect asa ca nu ma pronunt.
Cu bine!
In decursul timpului,familia,a adunat mai multe servicii de masa,de pahare ,tacâmuri etc,deh,am fost ceva mai norocoși ca familie ca bunicii proveneau din ,,burghezie ” ,dar cu toate astea și la noi se practică chestia cu ,,serviciul cel mai bun” fie că era de masa ,de vin,tacâmuri .Azi ,in ciuda numeroaselor servicii ,unele cu o vechime considerabilă ,de peste 150 ani ,folosim aceași metoda ,încât,cele 3 servicii ,,cele mai bune ” sunt folosite prin alternanta doar la ocaziile speciale,de obicei sărbătorile mari și importante ,când scoatem și fetele de masa aferente,vechi,brodate ,cristalul ,,special” ,tacâmurile ,,speciale” (ce i drept,chiar sunt speciale pt că ele au o oarecare însemnătate raportat la vechime ) însă ce vreau sa subliniez este că toți,indiferent de clasa socială sau ,,cât erau de speciale” aveam și în continuare exista tentinda asta ,că unele obiecte sa fie folosite doar cu anumite ocazii
Mama mea nu se dădea deloc în vânt după curățenie așa că nu am avut decât un servici de veselă de ‘ăl bun’. Servicii de cafea mai multe. Nici un fel de cristal exceptând o vază mică, dar din cristal original de Boemia. Tăcâmuri aveam dar sunt sigur că nici o geantă diplomat. Eu folosesc mai multe servicii de tăcâmuri că le spălăm la mașină, dar până se umple complet mașina (și nici nu e mare) trec zile întregi.
Am fost cadorisit cu multe servicii de veselă, inclusiv în Germania. De cele mai multe ori le făceam vânt în aceeași zi la magazinele de second-hand. Gratis, pe degeaba. Am convins-o pe soția mea să luăm veselă Luminarc/Arcoroc, e mult mai ușoară și subțire decât porțelanul, în mână nu le simți așa fragile.
Bibelouri, mda, a avut mama mea. Nu cred că cumpăra dacă nu era vecina. Totul zace și acum în apartamentul gol de când a murit.
Ca fapt divers, am fost în Wattens la Swarowski. N-am bunghit neam, nici un pahar, măcar de cristal. Bine, mă uitam mai muot la zorzoane.
Când pregătea mama ceva de sărbătoare nu ne interzicea nimic, doar ne spunea să așteptăm un pic.
Așa aveau și mama și bunica din partea tatălui. La divorț, a făcut o criză de nervi fostul și nu au mai fost recuperabile. Bunica din partea mamei avea altă țăcăneală – dulapul cu prosoape bune, batiste și haine. Le păstra pentru înmormântare. Când a venit momentul de înmormântare, ne-am trezit că s-a lăsat casa de chirpici de la țară și nu se mai poate intra în siguranță în ea, așa că am luat o firmă de pompe funebre care s-a ocupat de tot. Ca răzbunare pe soartă, mi-am luat 2 pahare de cristal de la un second hand și le folosesc de fiecare dată când beau vin
Înainte asa era. Aveai fata de masa bună din damasc sau brodata, aveai serviciul de masa bun pe care îl foloseai la sărbători, paharele bune, tacâmurile bune…
Înainte aveai prieteni și rude care îți umpleau casa. Pregateai bucatele cu drag ca îți vin musafirii…
Acum nu mai pregătești nimic, nu mai ai nevoie de pahare bune, farfurii bune etc.
Nu mai inviti pe nimeni la tine, ii duci la restaurant…
Nu zic ca nu e bine și asa. Dar unde mai este dragostea de a face ceva pentru cei dragi, pentru cei care reprezinta cu adevărat ceva pentru tine? Cred ca acele vremuri erau mai frumoase, chiar dacă foloseai paharele și farfuriile bune doar de câteva ori pe an.
E simplu.Foarte simplu.Toate lucrurile își au vremea lor.Alte vremuri,alte generații.Amintiri.Blugi,farfurii,tacâmuri….Unde esti copilărie cu pădurea ta cu tot.Toate sau dus,toate se duc ,și noi cu ele,vin altii vin altele.Amintiri din copilărie,nostalgii.Or fi bune,sau nu? Cine mai știe?
0
Este o poveste scrisă de un autor roman (cred că Sadoveanu) unde este descrisă o cană de apă. Istoria este udeva în sud-estul României într o zonă pustie de la începutul secolului 20. Povestea merita citită. Cana era singura de care se puteau folosi.
Daa, am si eu o „valiza” cu tacamuri cu margini de aur industrial adusa din Italia, dar le folosim la orice ocazie ,pentru uz curent avem in bucatarie tacamuri din alta „valiza”😂. Cu paharele din cristal „de boemia” e o problema , le scoatem la orice masa festiva numai ca, emotiile sfarsesc cand le asez la loc😂. O fi bine, o fi rau?! Stiu doar, ca rezervele sunt foarte bune, nu numai pentru cele amintite.
Am ,,lesinat” la sfarsit ,cu acel comm,,sunt pt parastas”….
Cred ca toti avem amintiri din acestea cu ,,ia mana ca asta i pt revelion”, ,,nu mancam nimic pana nu vin musafirii”, ,,n ai nimic de bun ,o haina sa nu pastrezi” ,etc….
Ai mei ziceau mereu:
,,foaie verde maracine ,
Ce i in lada si pe mine”!
Iar eu replicam mereu; da,port tot ,ce,sa dea vreo masina peste mine si sa ramana hainele nepurtate”?!?!
Evident ca aveam paharele de cristal rosu pe care le atingeam doar sa le sterg de praf,cu mare atentiw ,sa nu.sparg vrrunul ,ca eram mancata !
Uite de asta ,acum port si fosesc tot ce cumpar,pt mine ,nu pt altii!
Ce proatie ,sa dai ce i mai bun la altii si tu sa rabzi!
Dar,da,toti avem amintiri de familie😆😁😄
N-am citit celelalte comentarii și este posibil să repet ceva ce s-a mai spus, dar există o explicație logică pentru chestiunea legată de obiectele „de bune” și „de toată ziua”. Pentru că nu găseai la liber să-ți cumperi pahare de cristal sau servicii de masă trebuia să ai mare grijă cum le păstrezi pe cele pe care le-ai achiziționat cu mare efort, aveam cred vreo șase ani când mama a reușit să cumpere un serviciu de masă din porțelan pentru douăsprezece persoane, a fost și scump și greu de procurat dar era foarte bucuroasă că a reușit performanța asta iar eu am izbutit să-i sparg din prima zi cea mai mare piesă din set, un ceva în care se punea ciorba, nici în ziua de azi nu știu cum se numea. Să vă mai spun că a fost o adevărată dramă pentru draga mea mamă?
Subscriu. Ai mei inca au seturile de pahare de cristal in aceleasi vitrine, alaturi de bibelourile de sticla. Partea interesanta e ca eu am vazut paharele ca pe niste bibelouri chioare toata viata, si daca o sa le vad scoase din vitrina, o sa mi se para ciudat. 🙂