Am ajuns cam stors acasă din #CarsAndRoads. Da, știu că pare surprinzător, dar pe cât de mișto este experiența asta, pe atât te stoarce de energie.

Ei, faza e că Mara a plecat la nu știu ce eveniment, așa că eu eram cel care trebuia să le dea de mâncare fetelor în seara asta.

Doar că m-am pus în pat, să mă odihnesc un pic și-am adormit blană cu televizorul aprins și telecomanda în mână.

Când, la un moment dat, m-au trezit copiii:

– Hai la masă.

Io probabil arătam ca picat din lună, așa c-a venit explicația:

– Am făcut noi de mâncare, că tu ești obosit.

Sincer, am crezut că e o glumă, dar când am ajuns în bucătărie, pe masa frumos aranjată era ditamai castronul cu salată de roșii cu ceapă verde, castraveți și ardei, exact cum îmi place mie.

Mă uitam, nu-mi venea să cred și brusc mi-am data seama că asta este prima oară când îmi fac ele mie de mâncare.

Bănene, și-n momentul ăla s-au stârnit un vânt și-un praf în bucătărie, de n-am mai știut pe unde să mă bag ca să nu-mi mai intre drept în ochi…

sursa foto: freepik.com