Noi, românii, prin definiție suntem un popor extrem de trist. Suntem un popor ai cărui oameni nu zâmbesc aproape niciodată. Oriunde te uiți în jur, pe stradă, în magazine, în mijloacele de transport, oamenii arată de parcă vin sau se duc la o înmormântare, vezi numai fețe triste și posomorâte.

O vreme am fost tentat să cred că asta este o caracteristică a popoarelor est europene din fostele țări comuniste. Doar că nu, atâta tristețe și negreală pe fețele oamenilor n-am văzut nici măcar la bulgari sau la sârbi. Nu-mi dau seama de ce, poate ne este caracteristic doar nouă să suferim plenar și mioritic la fiecare respirație.

De parcă toate astea nu ne-ar fi de ajuns, cei mai acri, cei mai încrâncenați, cei mai morocănoși și, de foarte multe ori cei mai răi, sunt bătrânii. De ambele sexe.

Nu știu unde sunt bătrânii ăia din poveștile despre bătrânii buni la suflet, cu ochii calzi și voci blajine, că eu văd câte unul de genul ăsta mai rar decât se vede cometa Halley de pe Terra. Practic, din 10 bătrâni pe care-i întâlnești, 9 sunt exact cum zic mai sus: extrem de răi, de acri și de încrâncenați. Știți, poveștile de genul ăsta sau ăsta nu sunt doar povești, sunt lucruri trăite de noi toți, și nu doar o dată.

E foarte posibil să-mi explicați că acreala li se trage de la sărăcie și de la modul în care au fost nevoiți să tragă toată viața ca să aibă ce le pune pe masă copiilor. Doar că eu personal cunosc bătrâni despre care știu sigur-sigur că n-au avut niciun fel de probleme financiare, le-a mers bine spre foarte bine. Cu toate astea sunt la fel de morocănoși, acri și răi. Ba chiar, aș putea zice că sunt chiar MAI răi decât cei care într-adevăr au avut probleme.

Iar întrebarea mea este: DE CE? Pentru că uneori, când văd câte unul din ăsta rău și acru, stau să mă întreb cum or fi fost când era tânăr? Era la fel? E posibil ca un tânăr vesel și bun la suflet să se transforme într-un bătrân acru și rău?

Acesta nu este un articol de blamare a bătrânilor, ci purul adevăr. Cu toții știm că n-am mințit și n-am exagerat, cu toții avem vecini, rude sau cunoștințe care se încadrează perfect în tiparul descris mai sus. Ce vreau eu să aflu este ce-i face să fie așa?

Oare peste tot sunt la fel? Nu știu cum sunt bătrânii din alte țări, n-am avut cum și când să interacționez cu ei, dar mă bazez pe voi, cei care v-ați stabilit prin alte colțuri de lume, să ne lămuriți dacă și cei de prin alte părți sunt la fel de încrâncenați.

Atât pentru azi.

sursa foto: freepik.com