Pentru ca m-a provocat colegul de blog, la povesti despre violenta de orice forma, asupra psihicului sau fizicului feminin, mi-am adus aminte de o intamplare de pe vremea comunismului. Eu am locuit intr-o zona a Bucurestiului unde erau foarte multe unitati militare. Implicit, in blocul meu erau foarte multe cadre militare si din politie (militie, pe vremea aia). Noi stateam la etajul 6, iar la etajul 7, fix deasupra noastra, locuia o familie cu doi copii. Ea era ceva ingijitoare, iar el politist (militian). Problema era ca tovarasu´ militian era un alcoolic notoriu, care isi teroriza familia fara incetare.

Fiica lui, premianta, atunci cand tac-su se imbata si venea acasa pus pe scandal, isi ascundea prima data stiloul si calimara. Pentru ca-i mai aruncase cu ele de cateva ori in pereti sau razant pe langa cap. Celalalt, baiatul, fiind mai mic facea pe el de frica atunci cand il vedea pe tac-su transformanduse in balaur cu doua capete, ambele bine de tot alcoolizate. Noi stiam povestea si nu de putine ori auzeam urletele femeii ingrozite si ale copiilor traumatizati. Cand incepeau tipetele, ma apuca si pe mine, tot copil fiind, frica.

Mama a incercat sa ii ajute pe copiii si pe sotia bestiei. A intervenit undeva mai sus, macar sa-l faca sa isi bage mintile in cap si sa ii lase in pace. Dar nu apareau semne ca cineva face ceva. Scandalurile continuau. Saraca femeie, sa divorteze nu era asa usor pe vremea aia. Si parca nici putea sa plece cu copii pe drumuri. Ce mai, o situatie fara iesire in care toti sufereau.

Azi asa, maine asa, toate femeile din bloc o ajutau care cum putea. Ca mai avea o boala cretinul asta: ii sfasaia hainele ca sa nu poata sa iasa din casa, sa nu poata fugi. Asa ca toate ii mai dadeau cate ceva de imbracat. Glumind amar, saraca vecina-mea, avea mereu garderoba noua.

Intr-o seara incepe scandalul, dar urat de tot. Auzim urlete, tipete, pumni in pereti. Fetita lor iese afara si incepe sa zbiere: sariti ca o omoara pe mamica! Stiti cum se aude un copil plangand si urland pe o scara de bloc la unsprezece noaptea? Fain de tot, ti se face pielea de gaina. Si parul maciuca.

Eu dormeam, dar trezita de zgomote am fugit la ai mei. Mama, ca de obicei la ora aia, invata ceva sau citea. Era in pijamale si cu niste bigudiuri in par, iar tata in ceva nadragi. Odata vad ca, fara sa spuna nimic, mama se imbraca rapid si o ia la fuga pe holul blocului, desculta. Tata, luat prin surprindere, abia a apucat sa traga ceva pe el si s-o ia la fuga dupa ea. La usa vecinei, batuta si cu hainele taiate cu cutitul, era o gramada de barbati. Care mai de care mai colonei, maiori si alte functii sau grade. Toti in pijamale, stateau cu bratele incrucisate si maraiau in barba ca nu pot intra ei acolo, ca niste vajnici aparatori ai dreptatii, pentru ca ar fi “violare de domiciliu”. Dar altfel, ar face si ar drege.

Mama trece printre ei, intra fara sa o intereseze niciun fel de violare, scoate copiii pe hol si se duce pana in dormitor. Unde animalul, cu un cutit in mana, statea cu genunchiul pe pieptul femeii, care era aproape goala si cu hainele taiate. Si incepe mama sa urle la ala, fara sa stie ca tata era fix in spatele ei. Maltratorul se uita socat la mama si o intreaba prin aburii alcoolului:

-Fa tu ce cauti aici in casa mea? Ai venit singura? (intrebarea asta nu am prea inteles-o, oare voia sa-i dea intalnire?)

La care mama se intoarce o secunda si se uita in spate il vede pe tata si spune :

-Nu, cu sotul! (na, ca a picat invitatia la cico) 

Circul continua. Cand au vazut toti barbatii, ca o femeie intra peste ala in casa si ei se uita ca prostii, brusc i-a mai apucat curajul si au ajuns si ei pana in hol. Cu chiu cu vai, printre urlete si amenintari, vecinii reusesc sa o scoata pe femeie din ghearele alcoolicului si sa o imbrace. Sunt luati si copiii si dusi la culcare prin alte case. A doua zi tot blocul vorbea despre cat a fost mama de nebuna sa intre la ala in casa, in timp ce nebunul tinea cutitul in mana, ca s-o apere pe vecina. Iar eu cred ca explicatia este ca o femeie atunci cand apara o alta, aflata in pericol, are mult mai multa forta si determinare decat un barbat, pentru ca realizeaza ca putea fi ea cea traumatizata, daca soarta o aducea intr-o situatie asemanatoare.

mihai_vasilescu_femeie

sursa foto

P.S. Intr-un acces de ingrijorare si milostenie pentru soarta femeii si copiilor, unul dintre colonei i-a facut aluia plangere la unitate si a zburat cu fulgi cu tot. Ea a reusit sa divorteze, dar copiii au ramas pentru multa vreme cu sechele si traume.