Cam trei-patru zile mai avem și începe.
O să asistăm la râuri de lacrimi de fericire, de la bucuria revederii cu cei dragi, la adevărate efluvii emoționale și la munți de înțelepciune spirituală. O să vedem cum magia sărbătorilor va rupe orice zăgaz și va revărsa aspura noastră fluvii de lumină și de bunătate sufletească. Din toate piepturile, inimile și simțirile o să auzim același îndemn mobilizator: să fim mai buni, de Crăciun.
Iar pe măsură ce se apropie data de 24 și Bucureștiul se va goli, wall-urile ni se vor umple de poze cu bunici cu părul dalb (sau cu plete argintii pe care timpul și-a așternut zăpada, în funcție de imaginația povestitorului) și mâini aspre. Bunici care, în timp ce frământă cozonacii ce umplu casa de mirosul amintirilor năzdrăvane din copilărie, ne dezvăluie adevărate pilde de înțelepciune populară.
Pentru că bunicii de pe Facebook nu sunt niște bunici obișnuiți, ca toți bunicii ăia care, deși nici n-ai intrat bine în casă, te iau la rost: „n-ai mai trecut pe la noi de Paști, un telefon n-ai fost în stare să mai dai și tu, da’ bani din pensie ai știut să ne ceri”. Nuuu, bunicii de pe Facebook îți prind mâna în mâinile lor bătătorite de trecerea anilor și când deschid gura pare că întreaga înțelpciune a omenirii se prăvălește peste norocoasa sau norocosul care le e nepot și care le soarbe spusele, transfigurat/ă de emoția revederii. Și, prin intermediul lor și asupra noastră, norocoșii prin asociere.
După care, de pe 27-28 încolo, magia sărbătorilor dispare ca prin farmec și bunicii, cu părul pe care timpul și-a așternut zăpada și cu har divin de povestitori, vor redeveni „baba aia care s-a uitat urât pă mine că n-am vrut să mă ridic de pe scaun în autobuz”, se vor transforma la loc în „moșul care m-a înjurat la coadă la lidl”.
Nfine, ce voiam să zic, pregătiți-vă că începe Crăciunul de Facebook, cea mai a dracu’ formă de Crăciun de la nașterea lui Iisus încoace.
sursa foto
De obicei în perioada asta fac şi io curat în lista de prieteni.
Comentariu beton!42
Sau ,sunt acolo,ca să nu se ofenseze prea tare dar aleg să nu-i mai urmăresc, că nu mă interesează foarte tare ce cafea beau ei dimineața.
Comentariu beton!18
Crăciunul de Facebook, ca orice altă sărbătoare de masă, se tratează simplu, cu „mai răruț, că-i mai drăguț”. Abia după 6-7 ianuarie va redeveni frecventabil.
Comentariu beton!29
@Anduta atunci începe ăla pe rit vechi
Comentariu beton!14
:-)) pfff, apoi Valentinul, apoi 1 și 8 martie, apoi Paștele..abia la vară voiam să zic că se mai liniștește treaba.
Comentariu beton!20
@Anduta în ritmul ăsta… alert ne zicem de pe acum La mulți ani pentru 2021!
Comentariu beton!15
Aline, ce idee grozavă!
„La mulți ani, X-ulescu, sănătate, bucurii și împliniri îți doresc pentru fiecare Crăciun și sărbătoare, de azi înainte și până la sfârșitul vieții. Al meu sau al tău, care-o fi primul. De sfârșit zic. Preferabil al tău, dacă nu e cu supărare. 😬Dacă se schimbă ceva și-o să vreau să nu-ți mai urez nimic sau nasoale, te anunț. Dar până atunci, rămâne cum am stabilit. Hugs&kisses. Yours truly.”
Merge așa? 🙂
Comentariu beton!33
Rămâne ca în tren …
Comentariu beton!12
Ce bine că io-s scutit de Crăciunul feisbucian. Hooray! 😀
Comentariu beton!22
Nu esti singurul, nici eu nu exist pe acolo, nu am nici o idee cu ce se mananca feisbucu ala, imi place sa pierd vremea pe net, imi plac smarturile si toate celelalte insa retelele de socializare le-am ocolit
Comentariu beton!13
Auziți? Dar care e treaba, de ce să nu vrei cont de Facebook? Că nu mă prind. Pe amândoi vă întreb.
Şi eu sunt curioasă de ce nu vor unii oameni cont de facebook. Cu ce îi deranjează? Cu ce îi încurcă?
Dacă îl configurezi bine, ai adunat îl el cam tot ce vrei să urmăreşti pe net.
Comentariu beton!22
„Dar care e treaba, de ce să nu vrei cont de Facebook?”
1. N-am prieteni pentru ca sunt cam
2. Introvert;
3. Deci n-am prieteni pe care sa-i merit a fi prezenti pe o lista virtuala;
4. Am o singura familie care imi este indeajuns de apropiata in mod fizic, deci nu simt nevoia unei prezente virtuale.
Restul de cunoscuti sunt prezenti in viata mea si a familiei mele chiar de pasti si de craciun, ca sa ma exprim in ton cu sezonul.
5. Am access la informatie prin diverse alte cai (inclusiv blogul de fata) si sunt suficiente.
6. Am telefon si am obiceiul sa vorbesc cu cei la care tin prin intermediul acestui aparat arhaic.
Fie ca….
Comentariu beton!59
Ce probleme ai și tu! 🙄
Eu mă frământ intens că e prea cald afară și nu se prinde piftia la mama pe balcon. 😲
Comentariu beton!83
Same here.
In plus mi s-a stricat si varza. Tot de la caldura si tot tinuta pe balcon.
Nu dau bani pe carne, dar iau varza murata la pret de carne.
🙂
Comentariu beton!26
Nu deţin cont de Facebook. Sunt un încuiat?
Dacă s-ar introduce un test de inteligenţă înainte de crearea unui cont de Facebook, atunci ar fi mare problemă. Mulţi oameni prezintă pe Facebook o viaţă idilică, ceva ce își doresc să aibă parte și-n realitate. Dacă și-ar concentra energia așa cum o fac pe această reţea socială și-n viaţa reală, multe lucruri s-ar schimba în bine bine. Pentru ei.
Comentariu beton!53
Dar și mulți oameni prezintă pe FB crâmpeie mai puțin idilice din viața lor, așa cum e ea. Sau împărtășesc lucruri chiar interesante și utile pentru alți oameni. Sau amuzante.
De curiozitate, dacă nu deții un cont de Facebook, de unde știi cum e pe-acolo?
PS. Nu e de la mine dislike-ul, să nu existe vorbe. 🙂
Comentariu beton!38
De la cei care deţin conturi.
Ponderea lucrurilor inutile este mult mai ridicată decât cea a lucrurilor utile.
Nu-i nicio problemă cu mânuţele. Fiecare este liber să creadă ce dorește.
Comentariu beton!29
Din punctul meu de vedere, fiecare are contul de FB pe care și-l creează. Un fel de „dormi așa cum îți așterni”. Oricine are suficiente instrumente la dispoziție să selecteze pe cine/ce vede acolo și să-l transforme în ceva chiar foarte util, dacă chiar își dorește asta.
Comentariu beton!31
@Anduţa, asta dacă oamenii știu cum că există astfel de instrumente.
Comentariu beton!13
Acele instrumente sunt în setările facebook. Oamenii ştiu la modul general că din setări poţi să-ţi personalizezi dispozitivele. Aşa e şi pe fb. Deci nu e vreun mare secret cu instrumentele astea.
În plus, nici nu trebuie să ai prieteni în listă.
Îl poţi folosi doar ca pe un centralizator de informaţii: ştiri, site-uri preferate, pagini preferate, grupuri de interes, etc.
Comentariu beton!22
Constantin, păi tu știi și depinde doar de tine să-l folosesti cu totul altfel decât cei care ți-au povestit despre cât de inutil este.
@Anduta
Am gestionat niște conturi de FB ale unor companii. Cu cea mai mare sinceritate îți spun că oamenii care ajungeau acolo erau de un intelect atât de slab, încât făceam exerciții de imaginație pentru a-mi da seama ce doreau să spună. Nu mai vorbesc de calitatea postărilor, a conținutului și ideilor vehiculate pe acolo.
Desigur, poate că este vina mea că am interacționat cu astfel de persoane. De fapt, nu este vina mea, ci a companiilor pentru care prestăm respectiva activitate. Conștientizez faptul că sunt foarte mulți oameni de calitate și pe FB, dar, să fim sinceri, marea majoritatea dezamăgește.
Prin 2015-2016 am făcut parte din acest proiect:
https://www.facebook.com/Komunomo/posts/ce-este-komunomokomunomo-este-comunitatea-oamenilor-care-crede-că-like-is-not-en/669265196520042/
S-a vrut o alternativă la Facebook. A eșuat lamentabil. Se pare că oamenilor de pe FB nu le place să citească postări mai mari de 100 de cuvinte (cu indulgență). Așa că…îmi mențin părerea! Mulți dintre cei care dețin un cont pe FB au nevoie de un test de inteligență înainte de a fi lăsați să posteze!
Comentariu beton!19
Paginile sunt altă mâncare de pește. Eu mă gândeam strict la profilul personal de FB la care poți da acces doar persoanelor al căror intelect sau orice altceva îți convine.
În fine, nu intenționam să schimb părerea cuiva. La urma urmei, a avea sau nu cont pe vreo rețea socială mie mi se pare similar cu a avea carnet de șofer și a ieși în trafic. În sensul că nu există doar avantaje, sau doar dezavantaje, utilitate sau inutilitate, plăcere sau neplăcere, evaluarea lor fiind, desigur, extrem de subiectivă.
Anduţa,
Nu e vorba de o pagină în ceea ce spune Constantin mai sus. Ci de o platformă în genul facebook. Dar care nu s-a materializat (de fapt văd că a funcţionat o vreme, dar acum nu mai există). Şi a rămas doar pagina din ea.
Dacă te uiţi bine, avea şi o adresă web. Care nu mai e valabilă.
Solandi, mă refeream la „conturi de FB ale unor companii”, am bănuit că de pagini e vorba.
Ce-mi plac mie nepotii astia trecuti de 30 de ani, care se duc la bunicii cu mainele aspre de munca, cu parul dalb si pensie mica: „Auzi bunica, venim si noi la matale sa facem Craciunul. Faci matale toate pregatirile, gatesti pentru toata armata chineza. Auzi, sa nu uiti de cadouri. Da` nu venim cu mana goala – venim cu traistele goale, ca sa ne dai si la pachet. Noi suntem prea moderni ca sa mai facem ciorba, piftii si cozonaci. Dar stii cat de mult le plac copiilor cozonacii, asa ca fa matale inca doi in plus – mai bine trei, ca sa le duc si fufelor alea de la servici si sa zic ca io i-am facut.”
Mda, m-a apucat spiritul Craciunului…
Comentariu beton!69
Eu număr zilele până la Crăciun dintr-un alt motiv. Acum doi ani fiu-meu a intrat pe ușă gâfâind cu o replică care m-a lăsat mută: mama, miroase a cozonaci în tot cartierul. Zi-mi că faci și tu! Te roooggggggg! Am făcut. Am muncit ca un leu (și cinșpe bani) la ei. Că am făcut trei. Când au fost gata și i-a gustat, a zis că-s ok. Și că-i mănâncă cu lapte. Au mucegăit în pungă de buni ce-au fost. Puțeau a drojdie de-ți muta nasul.
Anul trecut a intrat tot gâfâind pe ușă, dar cu altă replică: mama, miroase a cozonaci în tot cartierul. Zi-mi că tu NU faci!
Acum, d-aia număr zilele. Văd că n-a pomenit de cozonaci deși avem cuptor nou. Credeți că nu i-au plăcut? Sau că ține la mămica lui și nu vrea s-o pună la muncă?
Comentariu beton!83
Cred că ușor-ușor se maturizează și înțelege inutilitatea cozonacului.
❤❤❤
Îți mulțumesc pentru aceste cuvinte!
(😂😂😂😂)
Comentariu beton!22
@elena ești haioasă ca de obicei 🙂
Comentariu beton!18
Așa a început și Olivia … cu o mămăligă nereușită😋
Un esențial la promoție, ceva ?
Comentariu beton!24
@Tony, ❤❤❤❤
@habare, ❤❤❤❤
@all, sunt pă spirit☺
Comentariu beton!17
Elena, drag îmi e feciorul tău! Sper că nu l-ai tuns cum amenințai zilele trecute! Lasă copilul să își facă freza, mai schimbi/redecorezi una-alta prin casă! 😁
Comentariu beton!15
@Elena Am citit… sunt pă spirt… și mă gândeam la Mona 😋
M-am emoționat dă inimoasă ce ești ❤💚💔💜💝
Comentariu beton!23
„@all, sunt pă spirit☺”
ăăăăăă… numai eu am citit SUNT PĂ ŞPRIŢ ?
Comentariu beton!17
Elena, nici una, nici alta. Poate vrea să facă el.😁
@Eleno… să mor de n-am citit că „sunt pe șpriț”. Așa se explicau toate inimioarele alea împărțite în stânga și-n dreapta! 😁😁😁
săptămâna trecută m’a întrebat mama ce este facebooku
i’am explicat și mi’a răspuns că e pentru cei care n’au ce face și au timp liber
părinții au momente când vor să mă însor și când vor să rămân singur, acum sunt la modu să mă însor și mi’au bătut apropouri când mi’am pus net să cunosc fete pe net
așa că e cu dus întors cu facebooku și netu la părinți, nu știu ce e, dar își dau cu părerea
Comentariu beton!21
Pentru toți cei care … nu folosesc fakebuci există și alte metode de spam haios 😜
http://imgur.com/a/ljaYfE7
Cu pisici nu ai ?
GrohÎhi 🐷
Eu deja sunt imună la fie ca-uri și în privat și în tăguiri, dar încă mă irită grav pozele cu bradul împodobit de Crăciun, 20 de cadouri sub el și niciun copil prin preajmă. Măcar să ne spună și nouă că au venit nepoții de la 7 frați din toate colțurile țării. Da, da, crap de invidie că eu n-am și alții au! 😂
Și acum să vă spun cum a fost de Moș Nicolae: primesc ai mei câte o pijama și câte o jucărie. Mi-am zis că merg la sigur cu un leu de pluș pentru băiat (4 ani și jumătate) pentru că e pasionat de Garda Felină și o păpușă Pocahontas pentru fată (6 ani). Măi fraților, nu a dat drumul păpușii ăsta micu’ până după-amiaza târziu. A dormit cu ea la prânz în brațe. Culmea e că a ignorat mereu păpușile din casă (toate blonde), dar i s-a pus pata pe asta. L-am sunat pe bărbată-miu să facă rost de unde o ști de încă o Pocahontas. I-a cedat-o soră-sii până la urmă, acum nu o mai bagă-n seamă.
De Crăciun fii-mea își dorește o perucă Rapunzel. Ziceți să mă aprovizionez cu două? 😂
Comentariu beton!39
Și eu voi fi mai bun de sărbători și îmi voi aminti de toți, dar absolut toți prietenii mei de pe fb (inclusiv tu), cărora le voi trimite o invitație să îmi aprecieze pagina de poze. Nu, nu e glumă, dar am văzut că așa se face și am zis să fac și eu(publicitatea e mama succesului). În felul ăsta, unii mă vor șterge, alții doar unfollow, iar unii se vor mira ca mă au în lista lor. Nu e cool? Sărbătorile vin, sărbatorile vin! Fiert !
Comentariu beton!29
Vorbesc cu Mihai să-mi dea adresa ta de pe FB? Un like în plus e mai bun decât unul în minus. 😊
@Victor, oricine e invitat să aprecieze !
Păi…apreciem și noi, dar să știm ce! 😁
@Ananas eu apreciez… tăt ce este fiert și are peste 20-30 de grade!
Dar eu sunt APROAPE bunic! Ce … aia mă-sii fac eu acum? Că nu știu unde mă-ncadrez!!!
La ce esti mai aproape Victor, sau spre ce te indrepti mai bine zis 😀
A ramas baiatul gravid ?
Comentariu beton!25
MM această întrebare!!!!!😂
Inchide facebook ul de sarbatori si gata ….no stress .In fond,fiecare face ce vrea pe pagina lui de fcb la fel ca tine pe blog .Mie enervante mi se par mesajele primite in privat cu indemnuri gen ,de craciun nu fii capcaun si….daca ma consideri prietena ta trimite si la altii dar si mie inapoi mesajul.WTF….parca am fi la gradinita si jur am primit mesaje de gen de la oameni de 50 de ani ,nu de la copii
Comentariu beton!22
@claudia, păi nu prea pot să închid facebookul, pentru că, funny, dar din asta trăiesc. 😀
A se consemna diferența între a trăi PE facebook și a trăi DIN Facebook.
Să vină moșu’ ăla odată… să îmi aducă creioanele alea de colorat …off,veațaaa mea 😋
Comentariu beton!23
asa tarziu pe fb? in magazine a inceput de mult, radio in masina nici nu mai poti sa asculti ca sunt tot melodii tematice, seria home alone la tv este deja la jumatate, asa ca fb asta nici nu mai conteaza. conteaza ce inseamna Craciunul pentru tine. Zic si eu.
Și pe mine mă fascinează în perioada asta pozele cu bunici „cu cu părul pe care timpul și-a așternut zăpada și cu har divin de povestitori”, care frământă cozonaci și fac ce mai zici tu pe acolo.
Amintirile mele despre Crăciunul la țară la bunici sunt oleacă diferite. Rar am prins zăpadă în perioada asta pe acolo. Cred că doar o dată, când țin minte că n-a putut să ne ducă la gară băiatul cu Aro, care ne ducea de obicei, din cauza viscolului. În rest….noroi, mocirlă, umezeală. Și porci. În fiecare an se tăiau 6 porci în timp record. Adică în două zile. Pe 20, 21, 22, 23, depinde cum pica weekend-ul dinainte de Crăciun. Tăiați, tranșati, pregătite toba, caltaboșii, cârnații, făcute pachete pentru a fi luate la oraș, că bunicii nu aveau frigider. Era un du-te vino de unchi, mătuși, părinți bunici, mirosea de trăznea a vin, țuică, mațe spălate și „pomana porcului”, fum de porc pârlit, se dubla cantitatea de mocirlă din curte, bețivăneală, chef, lumea nervoasă pe copiii (adică noi🤣) care încurcau treaba, vecini, „Bă, vorbește cu Vasile, că nu ne ajung paiele!”, „Bre, unde-i oala aia mare..?”, „La unu’ nu v-a trecut prin cap să aduceți bidoane să tragem vinul. În buzunare să vi-l băgați!”, „‘Tu-ți cristoșii mă-tii de porc..!! Bre, io aci în coteț îl tai că m-a nenorocit!”, „Tu ce, paștele mă-tii, te-ai cocoțat pe gard? Dă-te jos că se dărâmă cu tine și du-te și ajut-o pe mă-ta cu mațele alea, că voi mâncați cârnații, nu io!”, „Mă, nebunilor, stați potoliți cu focul ăla că dați foc la casă! Ia te uită, făi fetică, ăștia vor să pârlească toți porcii de pă uliță! „, „Hai, Ioane (ăsta era măcelarul, că mie îmi ziceau” Ionică”🤣), hai, tată, că vine ploaia, ne prinde noaptea, dă-l în soare pe mă-sa, nu-l mai gâdila atât!” „Lasă-l, bre nea.., că n-a băut destul și-i tremură mâna pe bisturiu!” hăi, băi, dă-i, uăi!🤣🤣
Printre picături, reușea bunica să trântească vreo 2 sau 3 cozonaci. Dacă reușea.. Pâinea? De la magazin. Cine avea timp de frământat? Mai arunca niște mere pe sobă și gata atmosfera de Crăciun. Povești la gura sobei? Da, d-alea interzise minorilor spuse de bunicul, unchii și prietenii trotilați și cu chef după un sfert de butoi de vin băut. 🤣 Nu făceam brad acolo.” Lasă că aveți acasă. Nouă nu ne trebuie.” Cadouri? Bani. Bunicii dădeau bani pentru noi să ne luăm ce ne trebuie „pentru școală” (muream când auzeam asta! 🤣), ai mei le luau cu banii ăia ulei, orez și ce le mai trebuia și nu puteau găsi sau produce singuri. Moș Crăciun nu venea la țară, ne lăsa cadourile acasă sub brad. Nici nu ar fi avut pe unde să intre, că la horn se afumau slănina și cârnații și, citez din bunica : „Dacă-l prinde tac-tu mare că-i dărâmă alea p-acolo, îndoaie cazmaua pe spinarea lui!” Asta era explicația „oficială”. Tradiții românești, deh! 🤣🤣
Colindători? Dacă erau copii veniți de la oraș mai era cum mai era, dar dacă erau din sat… „La poartă, nu le da drumul în curte, că ăștia se uită după furat. Așa a pățit a lu’ Motoc Crăciunu’ trecut.” Tradiții românești, v-am zis! 🤣
Se mai înfunda câte o sobă care nu fusese de mult timp aprinsă și umplea casa de fum, mai începea să sufle vântul ăla uscat de Bărăgan care-ți îngheța și sufletul când mergeai la WC în fundul curții, mai o tăvăleală prin noroi când scoteai apă din puț, mai un câine, mai o oaie… D-astea!🤣
Chiar dacă nu erau bunicii de poveste și atmosfera de basm regulamentare de pus pe Fb, mi-e dor de vremurile alea. Anu’ ăsta se fac 10 ani de când a murit ultimul bunic și de când n-am mai dat p-acolo. ☹️
Comentariu beton!150
Bă, @Ioane, am grohăit de râs și sunt la serviciu, în plm. Se uită ăștia la mine.
@Ionuț, ai descris perfect Crăciunul copilăriei mele. 8 nepoți și o armată de adulți, balamuc curat. 😂
Comentariu beton!31
Ăștia de se “lauda” ca n-au cont de Facebook și nici nu le trebe 😏😏😏pai dacă nu era Faceboook habar n-aveam de blugi’ lu’ Mihai 😏😏😏
La mine Crăciunul a fost, de când mă știu, cu restricții de toate felurile. Copil fiind, nu mi se dădea voie să gust din nimic pentru că toate erau adunate cu greu timp de un an întreg. Abia o înduplecam pe mama să mă lase într-un colt de bucătărie să mă uit la ce face. Mai târziu am fost ajutorul ei de nădejde și apoi am preluat sarcinile pregătirilor din bucătărie.
Aranjatul bradului în Ajun era întotdeauna o distracție ca mai toate îndeletnicirile de care era responsabil tata.
Mi-am dorit să fac din Crăciun o sărbătoare în care toată lumea să se bucure. Ani la rând am adunat la mine toată familia și m-am bucurat de bucuria lor. Dar abia mai reușeam să rezist trează după toată munca și balamucul din casă.
Am ajuns să-mi doresc să plec de Crăciun undeva unde să nu mai muncesc, doar să mă bucur.
Pe facebook sunt copil încă. Așa că sunt foarte circumspectă în alegerea celor pe care îi am în lista de prieteni sau pe care îi urmăresc. Așa că nu mă aștept la vieți date cu sclipici de sărbători.
Comentariu beton!29
@Anouk, n-aveți restaurant in oraș ? 🙂 Că noi avem ! Chiar și chinezesc ! Face niște sărmăluțeee…!
@Tizule, merci de sfat, dar am sarmale. Făcute de mine din timp.
Unul n ar pomeni de spiritul Craciunului. Colinde băi, leru i ler, vine Mos Crăciun cu nevastă-sa, Marry Christmas, să aduca daruri la cei care au fost cuminți. Păi cum să vă aducă daruri când vă stă capul doar la mâncat slănină în post? Vouă în cel mai fericit caz vă aduce soacra pe cap până după revelion.
Muhaha
Comentariu beton!27
La noi vine Hrușcă, apoi Fuego! Sau invers! Sau pe invers, cine dracu știe?!
Ne va spovedi cu ler! O să mă duc cu cozonacul, să dea cu ler și pe el ! Sau cu un panetone…sau cu niște covrigi…ce am și eu pe acasă, că nu gătesc…deci n-am nimic!
Daruri ? Desigur! O să îmi cumpăr ceva…altceva, de fapt, că ceva deja mi-am luat!
Comentariu beton!23
Vă urez să vă cânte colinde într-una, până mergeţi singur după soacră.
Cu multă plăcere.
Iată un om care duce sărbătoarea asta la următorul nivel și dorește să o ia de nevastă. De la slana aia sunteți atât de emoționat, domnu’ @Marius? Marry Christmas, auzi la el. 😂
Comentariu beton!15
Pe mine mă scot din sărite ăia/alea care la job sunt cunoscuţi ca mari amatori de relații extraconjugale și bagă de Crăciun două poze din alea de familie, cu comentariile aferente (blessed, myhappyfamily, myall etc), de te întrebi cum naiba nu le crapă obrazul de rușine.
Comentariu beton!34
Că n-au, de-aia.
Comentariu beton!22
Pe Facebook-ul meu este vraiște totală, apropo de comentariile cu gestionarea contului 🙂 prin urmare și așa deci, în mod absolut surprinzător, văd că toată lumea este pe la târguri. Mai e cineva pe aici? Mai muncește careva?
Care ești, mă, ăla care ai fost la târgul de la Viena și nu ai pus poză cu un șnitzel și un pahar de vin fiert? Sau cu șosete tricotate din lână de la Sibiu? Să îți fie rușine! Măcar o turtă dulce …
Comentariu beton!13
Ahh, turtă dulce … vorbești de funie în casa spânzuratului? Anul ăsta nici turtă dulce n-am 😥 … bine… mai am de anul trecut… da’-i tare … bună 😉
Acu’ 30 de ani românii nu aveau facebook, dar aveau bunici. De-ăia buni, cu părul alb, înțelepți și darnici. Aveau cozonaci, că era cel mai tradițional dulce de sărbători. Nu aveau mall-uri în care să uite de ei. Se duceau în vizite la rude și prieteni.
Acu’ 30 de ani românii aveau demnitate, pe care cei curajoși au apărat-o, chiar cu viețile lor. Pe aceia îi regăsim în cimitire, pe cei de azi pe facebook, unde își expun, „cu demnitate”, viața intimă și chiloții, la fel de intimi.
Acu’ 30 de ani românii ar fi vrut să scape de minciuna comunistă, acum se mint pe ei și pe ceilalți că viețile lor sunt mai frumoase decât în poveștile cu care îi mai adormeau bunicii aceia cu părul alb. Și postează pe facebook.
Azi cozonacii au E-uri. Bunicii înjură în autobuze.
Azi e 16 decembrie.
Se dezbate încă. Ce zici?19
Eu pun poze cu acei frumosi si liberi cozonaci pe facebook. Eu cu surorile si mama facem aproape toate pregatirile. Te rog sa mai astepti putin sa pun si eu poze de poveste pe facebook cu ce am pregatit. 🙂
Am crezut ca numai eu m am saturat de luminite, targuri cu sorici de 70 ron kg, braduti si alte kkt uri in perioada asta a anului…
Io am văzt și shoric dă 69 🤭
69.99 🙂
Mda, ai și tu dreptate😋
Io prima dată am avut de a face cu 69 când măsuram porcii cu ața 😋 Știi cum zic ?
Câte kile are porcu’ ? Gros pătrat ori lung ori 69😋
Cre’că ăia de freacă toată ziua fakebuci nu știu d’astea.
plm, o trebuit să caut pe goagăl să pricep ce-ai scris şi acuma am înţeles că 69 este o constantă în formula stabilirii greutăţii porcului cu aţa.
G=CxCxLx69.3
Io doar am păscut porcii, nu i-am măsurat 🙂
Apropo, cum ar fi asta la un test Pisa la matematică:
Se dă un porc şi o aţă. Aflaţi câte kg. are porcu’.
Comentariu beton!20
E de MENSA 😋. Ce o tot înclini cu Pisa, a ? Știai or ba? Da’ te-ai dat oaie cu șoric … ăăa berbec încăpățânat ca să mă înțelegi😋 Mulțumesc.
Mama face cei mai buni cozonaci (și am tot mâncat pe la rude pentru că am opt mătuși) făcea pe vremuri și câtorva vecine, i se aduceau ingredientele și ea le preda a doua zi ofranda. Doar că în ultimii ani a venit doar vara în țară. Ne-a delectat însă cu tot felul de paste, salivez numai când mă gândesc la lasagna. E o bunică atipică, care poartă mărgele, tocuri înalte, fustă deasupra genunchiului și merge la zumba. 😁 Ah și nu s-a îmblânzit cu anii, e la fel de dură cu nepoții cum era cu noi, copiii.
Mai apropiați sunt ai mei de soacră-mea care nu se omoară cu gătitul, nici prăjituri nu face (compensează socrul pe partea asta), dar e blândă cu ei și le spune și povești la gura sobei. 🙂
Comentariu beton!14
Nu știu de ce m-am gândit la articolul ”De ce miros bătrânii” când am citit asta…
Să nu uităm de veșnicele share-uri la poze cu Hristos, live-urile cu manele și mesajele de gen „fie ca lumina sărbătorilor…”
Noroc că am facebook-ul blindat și nu îi adaug/accept nici măcar pe cei cunoscuți, am doar 4 prieteni în listă.
Ok,
De unde rezultă că cei 4 prieteni îți sunt necunoscuți 😂
Noroc ca n-am FB. Revin la tine, Mihai, nu te-am mai citit de ceva timp, nici nu am comentat mult. Dar comunitatea de pe blog-ul asta m-a sustinut, fără sa-si dea seama, sa iau niste decizii importante în legătură cu viata mea. Iti multumesc!!
“… bucuria revederii cu cei dragi…”. Serios??? 🤣🤣🤣
E o ironie foarte serioasă acolo. 😉
Io m-am RE bucurat citind comentariile 🤪 Pfff … mai iau o gură sănătoasă de cafea pentru a vedea mai bine data articolului 🤭
Alo, unde e butonu? Like/dizlike? Pai ce facem? Cum aflam când ne urăște sau iubește grupul?