Am uitat să mai zic ceva în textul de azi-dimineață. Dar nu-i nimic, că probabil sunt masochist și-o să zic acum.
Mi se pare absolut magistral modul în care psd și guvenul Dăncilă au jucat cartea numită „votul pentru diaspora”.
M-a pufnit râsul când am citit duminică pe la prânz „uite, dom’le, că se poate, cum au venit alții la guvernare, cum nu se mai stă la cozi la votare”. Asta în condițiile în care ăia din guvernul Orban încă n-au învățat bine drumul către toaletele din Palatul Victoria și se mai rătăcesc când pleacă spre cantină. Nu, boss, alegerile din diaspora au fost organizate impecabil de psd-ul lu’ Viorica, în condițiile în care dacă ăștia din psd știau ceva sigur, apăi lucrul ăla era că diaspora n-o să voteze niciodată cu doamna Vio.
Cu toate astea au organizat impecabil alegerile pentru românii rezidenți în străinătate. Motiv pentru care orice om sănătos la cap și purtător de măcar doi neuroni ar trebui să se întrebe „de ce au făcut-o?”. Iar răspunsul este unul singur: era unul dintre puținele moduri în care puteau să le transmită și celor din bula adversă că psd-ul lui Dragnea nu mai există și că „noi, cei care am rămas, suntem altfel”. Chestie care, după cum spuneam, le-a și ieșit magistral.
Well, știind toate astea, parcă doare și mai rău mwia asta pe care ne-am luat-o cu toții, nu?
Doare rau. Rau de tot. Si am mai zis si in posturi anterioare „tare mi-e ca Vio nu e cine credem noi daca nu o mai conduce nimeni.”
Comentariu beton!26
Eu încă nu îmi dau seama dacă așa mari strategi sunt ei sau unele lucruri le ies din inerţie. Dar asta nu contează deloc, la rece lucrurile se prezintă exact cum descrii tu și, da, doare al naibii de tare.
Eu sunt descumpănită pentru că, dacă nici anul ăsta nu am scăpat de ciumă, nu știu când o mai putem face. Toate se așezaseră cum nu se poate mai bine: Dragnea la pușcărie, fără lideri marcanţi, conduși de un jenant trio veo-fifor-mârlando, păreau gata prabușiţi. Well, am fost aroganţi.
Azi plângem, dar de mâine ne lingem rănile si mergem la vot.😁
Se dezbate încă. Ce zici?14
🤣 Și voi aveți în listă USRi care declară că votează cu Veo fiindcă PNLul a dat voturi la Veo că să-l fută pe Barna?
Cum ar veni, dacă tot m-o ținut Gheorghe ca să mă violeze Ion mă mai fut 5 ani cu Ion.
Care mwie, @Vasilescule? A fost vot democratic, asta e configurația nației ăsteia, ăștia-s reprezentanții. Organizarea corectă a alegerilor în diaspora nu a făcut decât să confirme treaba asta. Oricâtă revoltă ar fi în bule, oricâte prințipii și valori s-ar flutura pe feisbuc, realitatea din teren e alta. E aia de la vot.
Debandada din bulă m-a durut mai tare. M-am enervat aseară, dar mi-am dat seama pe la miezul nopții, după ce am citit o tonă de aiureli și de lături pe internet, că e-n zadar. Cât suntem noi ocupați să tot aprindem lumina, să ne reorganizăm, juma de Românie se pișă pe el de vot, iar pesedeul își vede de drum.
Sunt în asentimentul celor scrise de @Laura la articolul anterior, nu voi vota niciodată PCR (spoit ‘au ba) sau vreun reprezentant al lor. „Votez Dăncila, pen’ că sasul merită o lecție”, e o hipstăreală puerilă și dăunătoare.
Comentariu beton!28
@didino, dacă ai fi zis la început de iunie că astea vor fi rezultatele pentru prezidențiale, jumătate de Facebook se pișa pe ea de râs și cealaltă jumătate te linșa public. Well…
Aaa… e ok, @Vasilescule, trece și asta. Facem niște meme-uri de le rupem fâșu’, apoi trecem rapid la schimbul de rețete de cozonaci. Acuș vine Crăciunul și nici nu știm ce cadouri să luăm. Mama mă-sii cu alegerile lor, că numai când nu trebuie pică.
Nu aș spune că doare. Doar ustură puțin.
îmi pare rău, dar asta se întâmplă când n’ai viziune, consilieri buni și furi cu mâinile și picioarele de la handicapați fără o mână
sper ca usr să învețe ceva din înfrângerea asta, că altfel rămâne un partid de duzină
@Mihai,
Îi lauzi degeaba (pe psd-isti). N-au niciun merit pe plus. Singurul merit al lor este ca de data asta au fost cuminți și n-au mai venit cu strâmbe, piedici, falsuri.
ASTA e normalitatea! Să le dăm bile albe pentru că au lăsat alegerile să se desfășoare normal? Hmm…
@Laura G, da, din punctul meu de vedere, au o bilă albă, pentru că, dacă voiau, puteau face ca procesul de vot din diaspora să se desfășoare infernal. Doar am mai văzut de atâtea ori asta, nu? Mă enervează de mor asta cu împărțirea în tabere „ai noștri” și „ai lor” și tot ce fac ai lor e prost, iar ce fac ai noștri e minunat. Da, psd-ul are o bilă albă pentru că, deși era contra intereselor lor, deși aveau toate instrumentele la îndemână, au organizat impecabil votul pentru diaspora. Cred că așa a pierdut și usr-ul, au împărțit în ai lor și ai noștri, uitând că alegerile se câștigă încercând să comunici și cu cei din tabăra adversă.
”merit pe plus” – nuș’ ce naiba am vrut să zic cu asta, suna ca naiba 😂
Numai mie mi se pare că a organiza corect alegerile pentru diaspora nu numai că nu a fost contra intereselor PSD, dar a fost o strategie genială pentru turul doi? Au neutralizat din start o muniție grea împotriva lor. Votul anti scoate mulți cetățeni din casă. 🤔
LE: pare că nu sunt singura, a scris și @razvan mai jos.
Încă ma întreb ce-i mana-n lupta pe votanții Sas-ului inalt ca bradul.
Adică sase case din meditatii? Hello, pe bune, un copil de 10 ani aude asta si se pisa pe el de râs, dar tu, votant matur, inghiti asta? Ghinion!
Cladiri si proprietati in valoare de 20 miliarde de euro retrocedate FDGR, al cărui presedinte era, de la primaria Sibiu, al carei primar era, serioux?
Chiar nu se vede scârba, privirea insolentă si pronunția total atipică cu care se exprimă cand se adresează iobagilor, adică noua?
Vede cineva o urma de empatie de la aceasta defecțiune a naturii??
Poate numai cei care l-au votat pe Petrov cu doua mâini, pupa-l-ati la rozeta maro, atât pe el cât si pe metresa Udrea!
Da, bai, votați un prost ca Dancila, va face infinit mai putin rău țării decât un ticalos dovedit!!
@Paul, presupui în mod eronat că e un vot pro „Sas-ul inalt ca bradul”. E, din nou, din păcate, un vot anti. Aș vota și o bordură, dacă asta ar fi singura alternativă la un reprezentant al partidului care a adus minerii în București și care am văzut (din nou) de ce este capabil pe 10 august 2018. Parcă doamna Dăncilă era prim ministru când ne-au servit cu gaze în piață, șefa directă a doamnei Carmen Dan – șefa jandarmilor.
Stiu ca o sa imi iau injuraturi dar am citit atatea pareri si atatea injuraturi incat sincer nu ma mai pot abtine. NU am votat! NU pentru ca sunt lenes sau pentru ca nu imi pasa ci pentru simplul fapt ca nu consider ca am dreptul. Si nu am dreptul (in opinia mea) pentru ca nu locuiesc si nu am locuit in Romania in ultimii 12 ani. NU am familie acolo deci in final ce se intampla acolo nu ma afecteaza IN MOD DIRECT. Poate ma voi intoarce la un moment dat, nu stiu. Mai sunt ani pana atunci. Ceea ce vreau sa spun si ceea ce stiu ca i i va deranja pe multi este urmatorul lucru. Personal consider ca cine este presedinte in tara aia este ultimul lucru de care trebuie sa ne ingrijoram. In schimb ar trebui sa ne ingrijoram de ceea ce facem noi cei „de rand”. Sa ne ingrijoram de faptul ca am ajuns o natie de oameni carora ne pasa doar de noi insine. O natie de oameni care atata timp cat noua personal ne merge bine, nu ne pasa de ceilalti. Luati Franta ca exemplu; au avut miscari de strada majore. Am urmarit cu atentie evenimentele lor si nu am putut sa nu observ cum TOATA tara a iesit in strada. Fiecare mic orasel, sat sau ce vreti voi a avut o forma de protest. Si de ce?! Pentru ca guvernul a vrut sa creasca preturile la carburanti… Ce ar fi facut romanii in cazul ala? Sunt curios? Cate scumpiri la carburanti au fost in Romania in ultimii 2 ani? A iesit cineva in strada pe tema asta? NU AM AUZIT NIMIC. NU suntem un popor unit in nici un fel!!! Noi suntem pe ideea… „lasa ca ne descurcam” Pana cand ne vom descurca oare?? Pana cand? De ce stam cu totii in spatele tastaturii si ne injuram RECIPROC ca unul e cu PSD si unul e cu PNL etc.. in loc sa stam sa ne uitam la noi insine si sa ne intrebam ce facem de fapt noi pentru noi? NU cred ca a schimba partidul de guvernare sau presedintele va face vreo doferenta atata timp cat nu ne schimbam noi ca POPOR ca mentalitate si asa mai departe. Si sa nu spuna nimeni ca nu ni se permite ca nu guvernul ne face egoisti si nesimtiti. Si ma bag si pe mine in aceeasi oala pentru ca da am plecat din tara, da am ales calea usoara.
Comentariu beton!45
macar esti sincer. dar asa este, romanii nu sunt uniti, nu au coloana si in general baga capul in nisip si spera ca napasta il va lovi pe vecin.
@fp nici eu n’am votat și locuiesc în țară
ai dreptate, rromânii sunt lași ca italienii, în septembrie la hotel în saturn mi’au pus laxative în mâncare și mi’au verificat lucrurile pentru că am întrebat la recepție cum ajung la moscheea din mangalia
lașitatea e în adn’ul rromânilor, la fel ca trădarea, prost gustu, mârlănia, hoția, nespălarea, bolile de tot felu și mai pot continua
rămâi unde ești, că aici e prostia și golăneala de pe lume
eu nu plec cât încă mai primesc pensia, că altfel AFRICA scrie pe mine
Eu cred ca au contat pe bilele albe pentru organizarea votului in diaspora. Este o miscare cu efect in turul doi.
PSDul știa că nu are șanse la președinție. Nici în turul 2 nu credea prea tare.
Dar Dăncilă are acum argumente să își sporească (și mai mult) puterea în partid (deși le e clar că nici în turul 2 nu vor câștiga).
Dar dacă diferența dintre Iohannis și Dăncilă va fi suficient de mică (mai spre 10 puncte), mașina PSD se va reactiva pentru alegerile parlamentare, că acolo e osul mai mare. Și sunt curios câți se vor întoarce în partid, într-un asemenea scenariu. Și câți vor fi reprimiți.
Aseară, după închiderea urnelor, la B1TV, la emisiunea lui Mănăstire, își dădeau cu presupusu’ niște neni: cică o să-i scadă procentele lu’ Dăncilă, că ăia în diaspora au votat cam jum-jum cu Johannis și Barna (circa 3 sau 4 procente din totalul de alegători). Ce să vezi: dimineață aflu, cu minunare, că au crescut procentele blondei psd și au scăzut ale lui Barna. Deeeeeci, cred că unii din diaspora au contribuit, alături de cei din țară, la aceste procente. Nu mult, dar cât să se adune și să ajungă ea în turul doi. Deci, da, psd a organizat bine aceste alegeri.
În schimb, vreau să spun că nici măcar unul dintre candidați nu s-a îndreptat electoral spre categoria de vârstă 18-25 ani. E un bazin electoral imens, capabil să schimbe scoruri și clasamente. Tinerii au preferat concertele, chefurile, majoratele etc. Nu i-a întrebat nimeni nimic, au răspuns la fel. Nu cred că mai trebuie ignorați mult timp.
@RMD,
Aseară era vorba de un exit poll valabil la orele 21 şi 22. Nişte estimări obţinute în urma sondajelor. (Klaus Iohannis – 38,4% Viorica Dăncilă – 21,9% Dan Barna – 16,1%)
Azi la ora 11, s-au publicat rezultatele parţiale în urma centralizării voturilor (deci nu estimări) din țară + diaspora:
Rezultate oficiale parțiale BEC după numărarea a 95% din voturi: Iohannis – 36,91%, Dăncilă – 23,45%, Barna – 14,19%
Iar în diaspora, după numărarea a 93,5% din voturile exprimate: Iohannis – 262.723 voturi – 53.77% I Barna – 129.487 voturi -26.50% Paleologu – 30.964 voturi – 6.33% Diaconu – 17902 – 3.66% Dăncilă – 14.020 – 2.86%
Deci nu diaspora a ridicat-o pe Dancilă. Dimpotrivă. Ci voturile din ţară, după ce au fost numărate azi noapte, au făcut-o. Acel 2,86% din diaspora e neputincios.
Iar faptul că diaspora a votat masiv cu Iohannis nu a ajutat prea mult la creşterea procentelor lui Barna din țară, încât să il urce pe locul 2 per total. Chiar dacă a fost pe locul 2 în diaspora. Nu când în ţară atât de mulţi au votat cu Dancilâ.
Nu am spus că diaspora ar fi votat-o majoritar pe Dăncilă. Am spus doar că unii comentatori au greșit, afirmând că Dăncilă va scădea ca procent, iar Barna va crește, după numărarea tuturor voturilor, incluzându-le și pe cele din diaspora. S-a dovedit că au greșit în privința acestei previziuni. Oare nu cumva au greșit și la începutul campaniei electorale, când nu au prevăzut corect cum se va desfășura acest tur electoral? Dăncilă era „prevăzută” a fi pe alt loc ca rezultat. Cred că USR și Barna au greșit punând prea mare preț pe sondaje. „Meritul” psd a fost că au lucrat mult ca să o „spele” pe șefa lor de moștenirea lui Dragnea.
Psd face opoziție exemplar. La anul vom avea surprize și încă unele foarte neplăcute dacă usr continuă cu Barna și talibanii lui de pe facebook. În PNL nu-mi pun baza, va ajunge ciuca bătăilor până în decembrie 2020 și îi va face pe oameni să uite de veorica & company.
Ca simpla idee, cand alegi între un ticălos si un prost, poți fi sigur ca ticalosul face mult mai mult rău țării decat prostul!
Remember Petrov? Mai mult ca sigur Geoană n-ar fi fost la fel de toxic ca Machi&Udrea!
Dar unii nu si nu, Batman, Batman……si ne-a tras-o Batman de ne ustura si azi……
Comentariu beton!19
Nu stiu altii cum sunt, dar ultima oara cand am verificat, eu nici o muie nu am luat. Deci, cam asta e.
Asta cu mwia pe care o tot luăm se datorează faptului că nu avem unu’ care, sătul de mwuie, să se ridice, să aprindă lumina şi să strige: Bă, gata, trebuie să ne organizăm cumva. Până atunci, tot o să ne mwim unii pe alţii pe întuneric. Şi acest tip ar trebui să fie Preşedintele României.
„10 persoane, tipi si tipe, se hotarasc sa plece la mune.
Ajunsi acolo le vine ideea sa faca o orgie. Se aduna intr-o camera , sting lumina si incep.
Dupa o jumatate de ora, unul se desprinde din imbarligatura, aprinde lumina si zice:
-Ba, hai sa ne organizam ca e a 3-a oara cand iau muie!”
Eu cred că în urma acestor alegeri cei trei candidaţi de pe primele locuri au avut ceva de câştigat.
Pentru cei dezamăgiţi de scorul lu’ Barna şi usrplus la prezidenţiale faţă de europarlamentare am o poveste.
Eram prin oraş şi am prins o discuţie aprinsă între nişte penzionari la alegerile prezidenţiale din 2014 care votaseră PSD la parlamentare din 2012 şi era:
-domn’e, nu ie bine să fie puterea la un singur partid. Au ăştia de la pesde parlamentu’ dar preşedinţia trebuie să fie la ăilalţi că după aia se îmbată de atâta putere şi fac urât.
Oameni bătrâni care gândeau: bă, votăm pesede la parlametare să facă guvernul că ăştia măresc penziile şi salariul minim , la preşedinte să fie unu de la ăilalţi şi la europarlamentari să fie de ăştia tineri că ei ştiu mai bine cu UE. Atât de simplu gândeşte şi votează românu’.
Ptiu, stuchite-ar mâțele … nu-s penzionar 😜, da’ cam așa gândeam și io … cândva 😉. Știam și bancul … de pești mari/mici.
Și-au dat seama că cele câteva sute de mii de voturi împotrivă din diaspora, au echivalent, două milioane voturi împotrivă din țară! (De’ mai explodează mămăliga!) Vezi alegerile din 2014! Nu plânge Veorik, de grija celor plecați!
Nu am citit toate comentariile și dacă cineva a mai spus asta… aia este.
Eu zic că proasta satului este doar praf în ochi, doar o victimă colaterală, aruncată la tăiere nevinovată de mai marii psd. Va fi o modalitate relativ ușoară de a scapa de ea la următoarea adunare a comitetului psd, deoarece i se va pune în cârcă toate nereușitele acestui partid. Se vor regrupa și se vor întoarce mult mai puternici. Merg mai departe spunând că pe viitor în 5 ani vor pune mâna iar pe cel puțin o putere în stat. Am spus-o și o repet președintele nu contează absolut deloc! E doar o față frumoasă!
Tu vorbeşti despre partide care din momentul în care îşi aleg un şef, se ascut cuţite şi se fac strategii cum să-l de-a jos. O metodă veche ca să scapi de un incompetent, dar care are influenţă, este să-l urci până pe ultima treaptă a scării, cât mai sus, pentru că atunci când o să cadă o să o facă cu zgomot.
Eu plusez cu 20 de ani pentru pesede.
Aia e. Stafu’ lu’ klaus a hotărât să nu fie nicio dezbatere politică cu untermensch-ul pesedului în turul 2. Plm, eu de obicei când văd aroganţă şi superioritate de genu’ : ciocu’ mic că noi suntem acuma la putere, am aşa un sentiment de repulsie şi tind să ţin cu ăla mai modest.
N-a organizat bre’ PSD-ul nimic oricat rahat ati manca voi cu tema asta.
Aparent nu mai exista A-Lister in Romania care sa nu laude PSD-ul.
Doar ca povestea e putin cam diferita. Legislatia privind votul in diaspora s-a schimbat datorita PNL (inclusiv votul de trei zile si prin corespondenta) si gasesti aici detaliile: https://zpoz.net/SZkfE.
Apoi, in ceea ce priveste organizarea, nu organizeaza guvernul absolut nimic. Votul in diaspora e organizat de ambasade si consulate, iar acolo, in ambasade si consulate exista oameni care au ajuns la concluzia ca e nevoie de normalitate, dar chiar si asa ei sunt limitati.
La noi in arhipelag s-au pus trei sectii de votare cu 9 tablete, stampile si cabine de vot fiecare (de regula abia se punea una cu o singura tableta).
Oamenii din consulate nu au putut sa organizeze singuri treaba asta, asa ca au apelat la comunitati din diaspora. Eu personal sunt unul dintre cei care au pus umarul pentru ca cele doua sectii din Mallorca sa fie posibile.
In concluzie, PNL a impins o modificare la lege, MAE s-a rezumat la a nu da ordin pentru sabotarea votului si cam atat.
Daca asta e meritul PSD, faptul ca cineva din MAE n-a dat ordin sa se saboteze votul atunci… avem o problema de perceptie.