Sâmbătă seara am mers să bag în fizic la cârciuma mea preferată. Evident, am parcat pe o străduță laterală, una dintre cele mai bengoase din București. În sensul că băieții care „au grijă” de locurile de parcare sunt la cu totul alt nivel. Nu le mai blochează ca amărăștenii cu navete goale de bere sau cu cine știe ce pietroaie. Neah, aici s-a investit oleacă în business și TOATE locurile sunt ocupate cu niște capre de metal. Și când zic TOATE locurile, credeți-mă, nu exagerez, efectiv toată strada, de la un capăt la celălalt, e capră lângă capră.
Am oprit, m-am dat jos, am urcat una dintre capre pe trotuar și-am parcat elegant din două mișcări. Moment în care l-am văzut pe paznicul cu abilități de business man sprintând disperat către mine. M-a luat de departe:
– Sunteți avocat?
Înțelegeți? Sâmbătă, ora 22.30, și el mă întreba dacă-s vreun avocat care probabil lucrează prin clădirile de-acolo. Unul zelos, probabil, care și-a adus aminte că are un caz extrem de important și-a dat o fugă la birou să-și pregătească pledoaria în liniște la miezu’ nopții.
M-am uitat la el cu o privire de pui de căprioară care descoperă pentru prima dată frăgezimea ierbii udată de rouă:
– Nu. Da’ dumneavoastră sunteți avocat?
S-a oprit din sprint ca după un croșeu invizibil.
– Nu.
– Ei, ați văzut ce bine ne înțelegem? Am stabilit că niciunul dintre noi nu e avocat.
Ș’-am făcut stânga-mprejur liniștit.
În timp ce mă îndepărtam, l-am auzit zbierând:
– Rămâneți până dimineață?
– Nu știu.
– Puneți dumneavoastră capra la loc când plecați, da?
Shiiiit! Ultima replică + poza caprei au provocat o distorsiune în mecanismul meu respirator, drept pentru care din cauză că în gură aveam o ciungă la care nu eram pregătită să renunț, bușneala s-a produs pă aparatu’ olfactiv. Adicătelea pă nas! Am pufnit muci pe nas! În metrou! Cu popor pă lângă je! Merci, @Mihai! ???
Comentariu beton!49
@Vera, păi cin’ te pune să mergi cu metroul la ora asta?
@Mihai veața, bă! Veața dă uom cu prințipuri, fără sponsor ?
Comentariu beton!35
@Vera, cu alte cuvinte, n-aveț’ liber azi. :))))
@Mihai daca tu crezi ca ma oftici… Pai cate stories din club/de la mare n-am vazut io pa Insta si Fb, pai cate apusuri/rasarituri de oriunde altundeva decat dintre blocuri n-am admirat din poze, pai cate selfiuri cu bratari de concerte si margele la gat ca la mardi fu.cking gras n-am digerat io zilele astea?! Am mintea tabacita, ba, nu ma atinge nicio distractie azi! Aptsolut niciuna!
Comentariu beton!36
Cred ca era trumpeala nu bushneala…:)
@jumbonel Eu nu fac politica. Like I said, erau muci. 😉
Ahahahahaaa!! You made my day! Și ai pus-o?
Comentariu beton!22
Curioaso! :)))
(eu,nerăbdătoarea, sunt curioasă dacă zice da 😛 )
Comentariu beton!22
@GabiI, sunt om de cuvânt, ce naiba.
Juma’ din viata ta ca sofer se consumă pe locul de parcare de lângă bloc si alte locuri de parcare cu sau fără capre.
Ieri la 17 am lăsat minunatu Comarnic si minunata pensiune,pierzand banii pe o zi de cazare si am schimbat locatia pe Valea Buzăului.Ăia cu care am fost s-au încăpățânat să o ia spre Brasov,eu am făcut drum întors.Am ajuns un vale înaintea lor.Când o să mai fiu eu pe inghesuiala Prahovei atunci să am parte de tratamentu lu Gheorghe Doja,Horia,Cloșca si Crisan,neni care au murit ca niste barbati nu de nervi pe un minunat traseu turistic.
Comentariu beton!40
N-ai zis nimic de Gaddafi…
Comentariu beton!20
Nici de Saddam,dar astea sunt detalii.
Update:Rapița este o minune.
Comentariu beton!35
Inpiratie maxima,plecat de ieri dimineata in creierii Apusenilor.Fara coloane de masini,claxoane ,chiar și consoarta a cam tacut din gura:)))Liniste,pasarele,ma doare la basca.Nici o legatura cu capra lu’ hipsteru’,doar ma laud.
Comentariu beton!36
Edelweiss, uite o idee de afaceri, gratis, că-s fată bună: taxează-i pe ăia care se pozează în rapița ta. 🙂
Comentariu beton!23
@edelweiss, cum ziceam și alatăieri: muhahahahahaaaaaa
intreb pentru …. un prieten – unde e rapita lu’ domnu’ edelweiss? macar sa iasa poza cu o rapita minunata.
Comentariu beton!14
@moteky, absolut justificată cererea.
@moteky, tinand cont de faptul ca rapitei lu’ edelweiss i-a mers bine din motiv ca-l tot intrebam eu cum merge cultura, tind sa cred ca la momentul asta nu prea te mai bucuri de poze in lanul lui edelweiss…cred ca au mai ramas putine flori…
@edelweiss, nu mai pot să trec pe lângă un lan cu rapiță fără să mă gândesc la tine, trăiți-ar lanurile alea galbene, frățioare.
P.S. E de bine.
@GabiI, o poză din rapiță n-ar fi pus și el.
Vezi ce bine e dacă știi să manevrezi capra? ?
Comentariu beton!17
@Marius U, vezi ce bine e să ai pe ce să înveți? :))))
Și? Nu ne mai ține în suspans… Ai pus capra la loc?
@Stillwater, eident, evident.
Bă, cu capra nu-i de glumă. Cum ai găsit-o așa o lași.
Comentariu beton!19
@Anouk, se zice „așa o pui”.
Voi cum puneți caprele…la loc ?
Comentariu beton!20
@Ananas, nu cred că vrei să știi.
Comentariu beton!13
Cu cracii-n sus!!!
@ananas,
La care loc?
P.S. Întreb pentru un prieten care caută capre.
Încă un episod din lupta ta interminabilă cu parcările și parcagiii.?? Tot o s-o încasezi la un moment dat de la vreun „business man” d-ăsta.
Comentariu beton!13
@Ionuț, n-am eu norocul ăsta.
„Norocul e schimbător ca vremea.” by Rentă?
Apropos de capre, mi-am adus aminte de o întâmplare. Abia deschisesem un hipermarket în Constanța.
Câteva precizări: oamenii mei erau toți noi și nu prea familiarizați cu limbajul „tehnic”; pe câmpul din spatele hipermarketului mai treceau din când în când îndrumători pastorali cu oi și capre; noi aveam niște chestii pe care puneam afișe și care se numeau în limbaj „tehnic” capre (erau niște A-uri).
Așaaa. Să revin. Într-o dimineață a venit directorul cu o falcă-n cer și una în pământ în atelierul nostru, eu nu ajunsesem încă în magazin, așa că l-a luat pe primul „minion” pe care l-a găsit și s-a răstit la el: „Să adunați urgent toate caprele și să le aduceți în rezervă.” Și a ieșit.
Ajung la muncă intru în atelier, găsesc doar un „minion” și îl întreb pe unde umblă celălalt. „Păi, s-a dus să adune caprele că așa a zis dom’ director.” Ok, foarte bine. Peste vreo 10 minute mă uit pe geam și îmi văd omul pe câmp în spatele recepției marfă. „Mă, ce face ăla acolo?” „Păi, adună caprele..” „Bă, voi sunteți nebuni? Ce capre?” Între timp sună și șeful securității: „Ai un om p-afară care întreabă de niște capre. Știi ceva?” Cum aveam boală pe el, îi răspund la mișto: „Eu l-am trimis. Îmi place să beau un pahar de lapte proaspăt dimineața”. După ce m-am distrat ascultând tăcerea confuză de la celălalt capăt al firului, i-am zis despre ce este vorba. Nu s-a mai putut opri din râs. Îl sun pe minion și îl beștelesc cum îmi vine la gură. Între timp sună și directorul: „Gioanee….caprele cu afișele alea expirate sunt încă în magazin! Ce fac oamenii tăi?” „Umblă pe câmp după capre, dom’ director!” Altul care nu s-a mai oprit din râs.
Mult timp după aceea ne-am întrebat ce s-ar fi întâmplat dacă omul meu chiar ar fi găsit niște capre pe câmp. Unde le-ar fi adus și cum s-ar fi descurcat cu ciobanii.??
Comentariu beton!50
@Ionuț, iar mă oftic pe motiv de „ce text ar fi ieșit”. 🙂
Ieșea un text bun pentru sâmbătă, în locul lui …. am uitat cum o chema
Se dezbate încă. Ce zici?14
@Nebunule, cred că ai uitat numele din cauza cuvântului „lui” pus în fața unui nume de fată. De fapt de doamnă.
Comentariu beton!18
@Mihai, uite, promit că încerc să „fac” un text.
N-am eu talentul Elenei sau al altora care au mai băgat guest-posturi p-aci, dar poate iese. Să vedem cum ne înțelegem la bani, măcar de-o bere să-mi iasă și mie.???
@Ionuț, berea o luăm de la supermarket. Moca. Mi-o dau ăia de milă.
Stau pe terasă, beau cafeaua și ud gazonul. Excelentă dimineață. Presimt ca va fi o zi excelentă. După prânz merg cu mini-me în poligon, sa tragem cu armele;)
Comentariu beton!13
@relou, și? mai trăiești? :))))
„Ea a avut spectacol, nu io”, dar după aia ai avut tu spectacol și nu ea. Muhahaaa.
Bă, te-a apludat la scenă deschisă?
Comentariu beton!21
@Elena, standing ovation.
Trebuia să-i răspunzi că nu ești avocat, dar cauți unul pentru că ești un recidivist periculos condamnat în trecut pentru viol forestier… adicătălea, violarea unei capre de lemn!?? ??
Comentariu beton!19
@ardei gras, caprele alea sunt de metal. Cornier sau ceva. 😉
Eu nu inteleg de ce nu faci un bel denunt ! E normala chestiunea asta a caprelor? Nu e. La Primarie sau la Politie sau la amandoua.
Lucrurile se intampla si pentru ca multi nu iau nicio atitudine.
Zi buna tutulor!
GMT, multe din ”business-urile” astea se desfășoară în cârdășie și cu acordul autorităților!!!
@Doamna GMT ,acasă la mine în urbe ,secretarul primăriei a dispus amenajarea unui loc special de parcare pentru fica dumnealui ,posesoare de cabinet notarial în buricul tărgului,ca să nu mai dea ture cu Audi -ul R8 ,ca toți fraierii în căutarea unui loc de parcare,deși la 100 de metrii, în spatele unui centru comercial,era parcare amenajată.Cu plată…
Luat un pic la întrebări despre căt e de legal acest lucru,a spus că oricine își poate face ,cu acordul primăriei.Îhî,cum să nu…Așa cum am eu,așa au reușit și alții.Adică nu.
Comentariu beton!12
Oviwan, Paco, carevasazica asa…Ca si cum nu as fi stiut! 🙂
Și iată cum bardul vălcean,a integrat în folclorul romănesc o nouă expresie: ,,a-i muta capra vecinului”.Maestre,ești mare!
Comentariu beton!20
@Paco, am râs cu muci la asta cu bardul vâlcean. :))))))))))))
Povești cu capre plimbate la păscut asfalt în parcare n-am, dar mi-a adus aminte @Ionuț de una cu călăreți.
Lucram la un trust de presă care organiza conferințe pe teme economice. În dulcele stil românesc, toate materialele se pregăteau heirupist, pe ultima sută de metri, pentru că lipsă de organizare și modificarea schimbării de zece ori pe zi. Bonus, apăreau mereu oameni noi în echipă.
Îl agățăm pe-un boboc de-o aripă și-i zicem: “Gogule, tu te ocupi de călăreți, în maxim o oră să fie gata. Vezi să iei numele din fisierul listafinala_aprobat_v36.xls, ai tot ce-ți trebuie pe server.”
Nu numai că a pus, în afară de nume, toate datele de contact ale persoanelor, dar l-a lovit creația și le-a coafat cu niște poze de la un concurs de echitație.
Pentru cei care nu știu, călăreții sunt cartoanele acelea în formă de V întors, care se pun pe mese la conferințe și pe care e trecut numele cuvântătorului.
Comentariu beton!20
@didina, zi-mi că n-a mai fost timp să schimbați cartoanele și-au rămas așa. :))))))))))
@Mihai, cum să rămână, dom’le, așa? Nu suntem amatori. Spunea cineva că lenea e cheia progresului (?), aveam scripturi pentru orice, am modificat două rânduri și s-a rezolvat în 5 minute. De ce să muncesc io, când avem tehnologie?
Nenea Mishu tre sa ne gaseshti rapid o noua capra sa marcheze inceputul de weekend…dupa ce Elena n-a mai vrut sa stea asa……probabil ca se simtzea „prea mutata si folosita” …
Băi, ce capră!
Da’ Mişule, tu ești certificat în capre sau ai mers pe papagal?
@Sfântu Dracu, am doctorat în capre, șerif.
Mihai, lasă caprele și ia.ți elicopter….și, și șampanie cu 100000 de coco !
„O tânără din Alba Iulia a ieşit la plajă în sensul giratoriu”
Asa, si ? Parca-r fi iesit sa dea cu sabia ! Mie mi se pare mai degraba extrem de trist decat, da’ vai, ce socant, sa n-ai un locsor amenajat pentru plaja intr-un oras cand dau caldurile toride, de-a ajuns lumea sa se bucure la un petec de verdeata si ala in praf si noxe.
@Faiantaru’, bine că nu i-au dat amendă pentru traversare prin loc nepermis.