Sâmbătă seara am mers să bag în fizic la cârciuma mea preferată. Evident, am parcat pe o străduță laterală, una dintre cele mai bengoase din București. În sensul că băieții care “au grijă” de locurile de parcare sunt la cu totul alt nivel. Nu le mai blochează ca amărăștenii cu navete goale de bere sau cu cine știe ce pietroaie. Neah, aici s-a investit oleacă în business și TOATE locurile sunt ocupate cu niște capre de metal. Și când zic TOATE locurile, credeți-mă, nu exagerez, efectiv toată strada, de la un capăt la celălalt, e capră lângă capră.

Am oprit, m-am dat jos, am urcat una dintre capre pe trotuar și-am parcat elegant din două mișcări. Moment în care l-am văzut pe paznicul cu abilități de business man sprintând disperat către mine. M-a luat de departe:

– Sunteți avocat?

Înțelegeți? Sâmbătă, ora 22.30, și el mă întreba dacă-s vreun avocat care probabil lucrează prin clădirile de-acolo. Unul zelos, probabil, care și-a adus aminte că are un caz extrem de important și-a dat o fugă la birou să-și pregătească pledoaria în liniște la miezu’ nopții.

M-am uitat la el cu o privire de pui de căprioară care descoperă pentru prima dată frăgezimea ierbii udată de rouă:

– Nu. Da’ dumneavoastră sunteți avocat?

S-a oprit din sprint ca după un croșeu invizibil.

– Nu.

– Ei, ați văzut ce bine ne înțelegem? Am stabilit că niciunul dintre noi nu e avocat.

Ș’-am făcut stânga-mprejur liniștit.

În timp ce mă îndepărtam, l-am auzit zbierând:

– Rămâneți până dimineață?

– Nu știu.

– Puneți dumneavoastră capra la loc când plecați, da?

mihai_vasilescu_capra