Nu știu ce aveți voi pe lista de dorințe din această viață, dar pe a mea cu siguranță se regăsește o plimbare pe dealurile din Toscana, la apus. Nimic complicat, dimpotrivă, ceva simplu care să arate ca-n imaginea de mai jos sau ca-n oricare alta, pentru că toată Toscana e la fel de frumoasă.
Doamne, cum arată!
Pur si simplu să colind pe-acolo, fără să fac nimic special, doar minunându-mă de cât e de frumos. Pentru că eu, oameni buni, când mă gândesc la Toscana, peisaje de genul ăstuia am în fața ochilor, și nimic altceva.
Să mă plimb până simt cum cuprind toată frumusețea locului, după care să mănânc ceva bun într-un local fără fițe unde mănâncă și localnicii, iar seara să dorm în unul din zecile lor de castele. Dimineața s-o iau de la capăt.
Da, așa arată una dintre dorințele de pe bucket list-ul meu, dar sunt convins că nu doar de pe al meu. Dacă e să vă întreb, am așa o bănuială că mulți dintre voi ați spune același lucru. N-ai cum să nu-ți dorești să vezi Toscana rurală, Toscana profundă, măcar o dată în viață.
Ei bine, țin să vă anunț că pentru trei dintre voi dorința asta s-ar putea îndeplini mult mai curând decât credeți, respectiv în luna septembrie a acestui an. Nu, nu, n-am luat-o razna și nici nu delirez, imediat vă explic tot.
Prietenii de la FineStore aniversează 12 ani de când există în viețile noastre însetate. Și dacă tot îi aniversează, au zis să fie cu stil, așa că oferă trei Mari Premii, nu doar unul, care sună incredibil de mișto: trei experiențe VIP la Castello di Albola Estate, Toscana, pentru trei cupluri, în perioada 10 – 13 septembrie 2026.
Ce înseamnă experiență VIP pentru cuplu, adică pentru două persoane? Cam asta:
➡️ Trei nopți de cazare la Castello di Albola Estate (uitați în ce mare fel arată zona);
➡️ Demipensiune;
➡️ Două experiențe Winery/Estate;
➡️ Bilete de avion tur-retur;
➡️ Transfer aeroport – Castello di Albola – aeroport;
➡️ Asistență pe toată durata excursiei;
Pe scurt, înseamnă cam tot ce ai nevoie. În plus, experiența se întâmplă la jumătatea lui septembrie, adică după ce s-a dus canicula, exact când e mai bine de mers în Italia.
Acum, desigur, o să vă spun ce aveți de făcut ca să câștigați una dintre cele trei experiențe. Nu vă speriați, că nu e nimic complicat, e chiar foarte simplu.
Ah, da, uitasem să vă spun, tot pentru că aniversează 12 ani, oamenii de la FineStore și-au zis că ar merge să ofere cadou și niște vin spumant de cea mai bună calitate. Nu mult, doar 10.000 de sticle. 😀
Prin urmare, toți clienții care achiziționează produse aniversare, în valoare de minimum 300 de lei, primesc CADOU una dintre cele 10.000 de sticle Zonin Gran Cuvée Extra Dry puse în joc și intră în tragerea la sorți pentru una dintre cele trei experiențe VIP.
V-am zis că nu e nimic complicat? V-am zis.
Produsele aniversare sunt foarte ușor de recunoscut, fiind marcate cu eticheta „12 ani”. Iată, aici sunt toate.
Ce-ar mai trebui să știți:
✔️ Campania aniversară durează toată luna iunie, 1 – 30 iunie 2026.
✔️ Se desfășoară atât online, pe www.finestore.ro, cât și în magazinele fizice FineStore. Cum vă e vouă mai ușor, produsele aniversare sunt aceleași.
✔️ Ca de obicei, mii de produse sunt la prețuri excelente.
✔️ Tot ca de obicei, livrarea rapidă în toată țara.
✔️ Pe perioada campaniei vor exista cupoane cu extra-reduceri surpriză. Dacă vrei să afli de ele, cel mai sigur e să te abonezi la Newsletter.
Acestea fiind zise, dacă visați la Toscana în septembrie, cred că știți ce aveți de făcut, eu doar vă mai las o dată produsele aniversare.
Să știți că e una dintre putinele dăți când îmi pare sincer rău că nu pot să particip la un concurs pe care îl promovez.

Cum sa zic, ai reusit sa ma enervezi de dimineata.
Dar Toscana este frumoasa oricand.
Comentariu beton!21
Știu ce zici, io-s nervos de când am scris articolul. 😀
Bun, eu pot participa cu adresa lui fiu-meu din Romania? Chiar am nevoie de informatia asta. Cum procedam?
Ca e ok daca se duce fiu-meu, dar e si mai ok daca ma duc eu. Ca eu am timp mai putin ca el, statistic vorbind, sa am experienta asta.
Nu intreb pentru un prieten, intreb pentru mine.
Vezi că ai aici Regulamentul complet. Cred că te poate lămuri mai bine decât mine.
Îți faci cont pe numele tău, comanzi băutura pentru fiul tău. Și intri tu în concurs.
Eu am comandat de multe ori la ei și am trimis la altă adresă, cadou.
Been there, done that. Chiar in septembrie am vizitat Toscana. Este ceva unde cuvintele sunt de prisos. Si am facut toata Toscana cu plecare din Roma.
De departe una dintre cele mai frumoasa calatorii ever!♥️😎
Comentariu beton!18
Urlă invidia în mine.
Eh lasa ca la mine urla mai rau cand vad/citesc pe unde te duci😁😁
Tu de unde stii ca aveam nevoie de o idee pt un cadou?
Multumim, Mihai!
Mereu știu. 😛
Suna foarte fain. Doar ca nu pot sa-l las pe junior singur acasa la inceput de an scolar. Dar o sa ajung eu din nou in Toscana alta data🥰.
Da, știu ce zici, ce bine că eu n-am problema asta. :))))
Pe vremea când Carpat air era viu și viabil și opera curse regulate Timișoara – Florența mergeam de 5 – 6 ori pe an la pepinierele din zona Pistoia. La un moment dat l-am rugat pe șeful meu să mai trimită și pe alții din firmă ca să nu atrag asupra mea ceva blesteme. Dorința nu mi-a fost îndeplinită. 🫢😈
Acolo închiriam mașină și în week-end bălăuream pe coclauri.
Bașca anul trecut, în amintirea anilor „buni” am fost 2 săptămâni în concediu în zona Siena.
De ce zic toate astea? Nu ca să mă laud. Doar să confirm că Toscana e o regiune „must to do” în viața fiecăruia om.
Succese!
Eu mi-aș închiria un Fiat 500 decapotabil. Sau, mă rog, asta visez că mi-aș închiria.
Un Fiat 500 roșuuu, am văzut eu ieri, să fie semn? Am oprit și i-am făcut poză 🫣 că n-am toate țiglele pe casă
Am fost în Toscana, dar în Iunie. Tot așa, am pus-o pe bucket-list să ajung pe acolo toamna. Crede-mă că mi-am imaginat tot traseul pe zona aia în culorile toamnei și cu toți strugurii copți…
Merci de pont!
Să fie primit!
Am prieten care a fost în Toscana câteva zile, la început de mai, pentru prima dată. La o nuntă…
A zis că vrea să se mute acolo. 🤣
Și? S-a mutat? 😀
Încă nu, dar tot suspină. 😅
No, acum tre’ să mă apuc de băut?
Nu, doar de cumpărat. 🤭
Dacă vrei să vezi culorile Toscanei pe peretele de la bucătărie, să te apuci de băut e o soluție! 😂
Comentariu beton!22
Ah, chiar azi dimineață mă gândeam la Toscana pentru anul viitor… Acum știu: aproape sigur va fi la început de septembrie.
Am salvat castelul în lista pentru Toscana pe Google Maps.
Și eu. 😀
Intrat pe link, scrollat frumos și șoc poză cu Vasilescu degustând un pahar de vin roșu 😂 la prima vedere am zis că tu ești, așa că sigur aude Bunuțu’ și se rezolvă mai curând decât crezi. Fain tare, Toscana mereu pare un tablou, goose bumps. Mulțumim pentru pont și succes tuturor!
Ia să mă văd și eu. :))))))
Sunet pentru imagine.
https://m.youtube.com/watch?v=enGTk409iQk
Fix la asta mă gândeam când scriam. Jur.
Toscana!! Chiar dacă am fost, m-aș întoarce oricând! Este cevaaaa…
Mda, nu mai beau/cumpăr de la Finestore, de vreo trei luni (de când m-am accidentat)! Ar fi un motiv serios pentru o comandă! Un vis frumos de visat cu ochii deschiși!
Iată! 🍾
Mă apuc să cumpăr cadouri bahice în avans. 🙂
O să vă trimit poze din Toscana.
Le aștept ca și când.
Hey, sigur ca imi doresc asa ceva! E tare frumos. Insa nu imi permit sa cumpar produse aniversare de minim 300 ron, de nicaieri… din pacate. Poate data viitoare voi avea vreo sansa la vreun concurs, insa acum… nu. Sa ai o zi buna!
Îmi pare rău. 🙁
Concursuri vor mai fi cu siguranță.
Same here. Daca era la orice comandă, poate. Dar așa cu 300 de lei minim, nu. Insă da, Toscana e un vis, am ajuns doar în Florența și plănuim să revenim. Când vom reveni, cu siguranță vom bănănăi și pe dealurile alea.
Chiar aveam nevoie de facut cateva cadouri. Stiu de unde sa le comand…
Multumesc!
🥂
Am fost in Toscana acum o luna. Este absolut superb.
In 2024 am avut marele noroc chior sa castig concursul de la Finestore si particip in fiecare an, nu ma supar daca mai ajung inca odata prin zona:)
Adică tu ai luat ăia 10.000 de euro de acum doi ani? 😲
Toscana este superba, am facut acest lucru in Iunie 2006 cu mașina.Opriri dormit 5 nopti pe drum si destinatie finala Viareggio la mare. As mai face una din asta pacat ca e concurs doar pentru cupluri si nu ma incadrez.Dar e idee buna de vacanta 2027.
Scrie că e concurs pentru două persoane, cuplu poate însemna orice. Deci poți participa liniștită.
Ca să nu mai spun că am o bănuială că dacă câștigi și vrei să mergi singură nu se va supăra nimeni.
Doamne, cum e Toscana! Am fost chiar în septembrie, am vizitat toată zona, de la Pisa, Florența, Siena, San Gimignano… vii peste tot, cu degustare de vinuri, e vis! Și știi ce? M-aș mai duce de încă 10 ori! Iar toamna asta împlinim 30 de ani de căsătorie, merge o Toscana! 😜😜😜
Mulțumesc, Mihai!
🍾🥂
Nu stiu ce sa zic… De cand am fost pe acolo, drumurile mele in concedii cam trec prin Toscana. Ma gandesc sa plec la toamna in Albania, dar parca as trece si cu bacul in Italia, pe la culesul maslinilor.
Ah! Am fost în aprilie la Florența cu o scurtă oprire în Bologna. Sunt momente în care visez că sunt tot acolo savurând o înghețată cu tiramisu pe dealurile de lângă oraș.
Ia să bag un ochi pe finestore și să refac stocul 🤤
io stoc, din păcate, n-am cum să refac; deja mă gîndesc cu regret cum o să las în urmă ceva lichide, că oricît m-aș strădui în astea 3 săptămîni rămase, n-am ficat de campion!
da’ dăkît am venit să spun că Finestore este unul dintre business-urile (e corect așa?) românești făcute la marea artă, care funcționează impecabil și căruia îi doresc viață lungă!
poate vor o franchiză pă Spanea!?
@costică, la o adica îți arăt eu niscaiva sticle care costă mai mult de 300 de lei una. Ca să economisești spațiu, zic. 😛
@costicămusulmanu, cât lichid să ai de să nu se consume la o mare petrecere de bun rămas? 🙂
Share location, dacă ai nevoie de ajutor! 😉
Ba, nu te lua dupa astia, ca vor sa-ti bea bautura. Vino cu ea incoace, s-o bem impreuna.
Mvaaaaai de capul meu! Am un ggt cat catedrala din mijlocul Timișoarei, de mă întreabă mereu oncologul nu daca beau🤣🤣 ci cât am băut! Eh…e tânăr..iar eu nu am mai pus gura pe băutură de cand am inceput sa joc tenis cu cancerul!
Pe scurt: mi se scurge limba după o gura de orice! Clar o sa comand pt a avea cu se sa sărbătoresc viitoarea remisie!
Frate, Toscana? ♥️ Ieri m as muta acolo…
Oricum ador Italia…iar Finestore sint bestiali!
Pfff… începe anul școlar. Nu mai am juniori, dar eu sunt profa.
Nu venea și concursul ăsta acum 3 săptămâni când doar ce comandasem de pe Finestore câteva sticle de rom de niște sute de lei bune… Voi vedea oricum Toscana. E pe lista de concedii.
12 ani? Hmmm…
(Sunt născută pe 12 și în trecut am câștigat 120 de euro la un concurs radio și 120 de pungi de chips-uri la un concurs pe un blog! :)) )
Toscana? N-am fost încă, dar sună bine! :))