Probabil mulți dintre voi ați auzit deja (unii poate chiar ați văzut) că pro tv a lansat o serie documentară numită „Cămătarii”. Documentar al cărui subiect este viața fraților Nuțu și Sile Cămătaru, producție care poate fi urmărită atât pe tv, cât și pe platforma de streaming Voyo.

Am văzut primele două episoade (pe-al treilea o să-l văd azi), așa că nu vorbesc din auzite, nici din ce-am citit pe la alții, nici pentru că am văzut niște bucăți postate pe Tik Tok.

Concluzia mea este una singură: grețos.

Acum o să vă și explic de ce cred asta.

Nu găsesc nici cea mai mică problema în faptul că a fost făcut un documentar pe subiectul fraților Ion și Vasile Balint, alias Nuțu și Sile Cămătaru.

De la Hitler, până la Stalin, Ted Bundy, Putin și Pablo Escobar, s-au tot făcut și se vor mai face documentare despre cele mai rele și infecte personaje ale acestei planete, deci nu asta e problema. Cel puțin, nu din punctul meu de vedere. Nu putem sa ne prefacem că oamenii ăștia n-au existat sau că nu există, dimpotrivă.

Atâta vreme cât nu se urmărește glorificarea infractorilor și criminalilor, orice documentar, despre oricine, este bine venit. Faptele lor trebuie expuse, măcar pentru a încerca să prevenim apariția unor personaje la fel de odioase și în viitor.

Așadar, nu că s-a făcut un documentar e problema, ci modul infect în care a fost conceput.

Dacă erau prezentate doar faptele fruste, fără niciun fel de tentă și nuanță, totul ar fi fost ok. Era chiar foarte bine că ar fi existat un documentar care să le arate încă o dată românilor în ce țară trăiesc, să vadă povestit chiar de la sursă, de către infractorii înșiși, cum arată o justiție aservită, o poliție coruptă și în general cum arată organele statului și instituțiile care trăiesc din banii românilor, dar care le mănâncă din palme infractorilor.

Marea problemă este că documentarul nu arată deloc așa. E conceput într-un stil grețos și mizerabil, un stil în care Nuțu și Sile Cămătaru (și toți ceilalți acoliți care apar pe filmări) sunt puși într-o lumină favorabilă.

Domnește în fiecare cadru un fel de nostalgie de genul „eram și noi tineri și naivi, ce să-i faci?”, de ți se face și silă și teamă în timp ce-i auzi vorbind.

La unele ți se strânge, la propriu, stomacul, ăia toți povestesc lucruri de genul „l-am împușcat”, ‚l-am bătut de l-am băgat în spital ”, „i-am furat soția”, „i-am dat 15-20 de bricege”, „am scos sabia să-l scurtez de-o mână”, „l-am ținut în frigider toată noaptea”, „i-am zis că-l dau la lei” și altele care sună chiar mai grav și mai urât, dar toate sunt descrise așa, aproape idilic, de parcă povestim cum a scos-o Nuțu pe nevastă-sa la o înghețată.

Apropo de nevastă-sa, există o scenă în care le povestește nepoților, aproape melancolic: „aicea eram la furat”. Exact cum vă spun, nostalgie, de parcă le arăta poze de când a dus-o Nuțu prima oară la film.

Pe scurt, tot vibe-ul, tot tone of voice-ul documentarului, toată producția se duce spre ideea că parcă nu sunt așa de răi Nuțu și Sile. Plus că, la cât de șmecheri și bazați sunt, ar fi putut să facă altele și mai rele, dar uite că n-au făcut.

Și, oricum, or fi făcut ei chestii nasoale în trecut, până la urmă cine n-a greșit măcar o dată în viață? Hai sa nu fim absurzi. Dar, gata, au plătit pentru faptele lor, acum putem să-i luăm de noi, spălați, curățați și parfumați.

Nu știu cum gândiți voi, dar toate astea nu prea mai coincid cu ideea de documentar echidistant și frust care doar prezintă faptele așa cum s-au întâmplat ele.

Am vrut să scriu acest text dintr-un singur motiv, acela c-am văzut zeci de păreri de genul: „acum am ajuns să ne luăm și de documentare? Numai în România am văzut atâta hate pentru un simplu documentar, nimic nu vă mai convine”.

Nu, nu este un simplu documentar, cei care cred asta ori nu l-au văzut, ori, dacă l-au văzut, n-au înțeles cel mai important lucru: în documentarul ăsta sunt „spălați” niște infractori, poate cei mai periculoși din această țară.

Nu m-aș mira deloc ca „documentarul” să fi fost produs pe banii fraților Cămătaru. Dar absolut deloc.

P.S. Vă las mai jos o mică mostră, dar care e parfum de flori pe lângă ce se poate vedea în documentar.