Păi nu mă gândesc eu la voi înainte de weekend?
V-am lăsat câte ceva ce merită văzut, dar mai ales ce trebuie să evitați cu orice preț. Sper să apreciați la justa valoare că vă ajut să nu vă pierdeți timpul și să vă tocați nervii cu filme slabe sau de-a dreptul mizerabile.
👉 Griselda – mini-serie, Netflix
E ceva ciudat ce se întâmplă cu serialul ăsta. Probabil e genul ăla pe care ori îl iubești, ori îl urăști, că altfel nu-mi explic.
Mie nu mi-a plăcut absolut deloc. În ciuda subiectului care mă atrage (am văzut absolut toate seriile cu carteluri de droguri), la „Griselda” nu m-am putut uita. L-am dus trei episoade, după care am simțit că efectiv nu mai intră și l-am abandonat.
Sofia Vergara, o actriță care mie îmi place enorm, mi s-a părut de neprivit în rolul Griseldei Blanco. De altfel, ea este motivul pentru care până la urmă am decis să-l las naibii.
Și aici intervine ciudățenia despre care ziceam mai sus. Oameni în ale căror recomandări cinematografice am încredere sută la sută mi-au zis că le-a plăcut mult de tot „Griselda” și că Vergara face rolul vieții ei. Așa o fi, cine sunt eu să zic că nu?
Prin urmare, nu pot decât să vă recomand să vă uitați la „Griselda” și să se dovedească că sunteți și voi dintre ăștia cărora le place. Dacă l-ați văzut deja, puteți să ne ziceți din care tabără sunteți?
👉 Nuntă pe bani – film, Netflix
Doamne ferește, cu greu poți să vezi ceva mai cringe. Filmul ăsta este cel mai bun argument pentru toți cei care detestă filmele românești, practic face un deserviciu industriei cinematografice. În sensul că riști să rămâi cu sechele după ce-l vezi și să nu mai poți să calci vreodată într-o sală de cinema.
Este o experiență extrem de neplăcută să te uiți la Mircea Bravo pe ecran. Omul nu poate înțelege că una e să joace în videourile alea ale lui și cu totul alta este actoria de film. E atât de trist să te uiți la el cum nu e în stare să transmită nimic, are exact aceeași expresie, indiferent că joacă tristețe sau veselie. Nu știu, poate ar trebui să-i spună cineva că nu e ok?
Idem și „bunica”, ți se face rușine când o vezi cum se chinuie sa joace.
Da, nu sunt idiot, înțeleg că prezența lor în film este pentru a atrage în săli fanii care-i urmăresc online, dar asta nu-i face să pară altceva decât sunt: niște oameni care joacă în filme fără să aibă niciun fel de chemare sau talent pentru treaba asta.
În plus, umorul e cel puțin îndoielnic, sunt glume din alea trase de păr, nu cred c-am reușit nici măcar să zâmbesc, darămite să râd.
Altfel, jos pălăria pentru curaj. Pentru că da, îți trebuie o grămadă de curaj să vrei să faci bani cu un produs submediocru și, mai ales, să reușești să-i faci.
👉 60 minutes – film, Netflix
Un film de acțiune groaznic, cu o intrigă slabă și un scenariu prost scris. Ai zice că ce mare scenariu să și faci pentru un film „cu bătaie”, dar uite că e nevoie de ceva mai mult decât să împarți pumni în stânga și-n dreapta.
Ok, înțeleg că băiatul ăla, personajul principal, e ceva luptător MMA și arată bine, dar asta nu m-a putut convinge să duc filmul până la capăt. Da, deși mi-aș fi dorit să știu cum se termină, la un moment dat l-am oprit, pentru că nu mai puteam să duc. Nu l-am mai reluat niciodată.
👉 Nobody – film, HBO Max
Nu mai văzusem de mulă vreme un film de acțiune care să meargă atât de uns ca „Nobody” ăsta. E cu Bob Odenkirk (din „Better call Saul”) care reușește să facă un rol cinstit și credibil.
Și asta în ciuda faptului că filmul se bazează pe clișeul ăla clasic, pe care l-am mai văzut de zeci de ori, al agentului guvernamental retras. Al fostului spion/killer care cândva ucidea câte o duzină de inamici până-n micul dejun (cu mâinile goale, desigur), dar acum are o familie liniștită care habar nu are cu ce se ocupa cândva capul familiei.
Ei bine, deși e atât de demonetizat subiectul, uite că „Nobody” reușește cu real succes să mai stoarcă ceva în plus din el.
Vă spun, e filmul perfect pentru o seară în care n-ai chef de cine știe ce drame psihologice, tot ce vrei e ceva care să te țină în priză și să-ți liniștească creierii.
👉 Everybody Loves Raymond – serial, Prime
Evident, de-a lungul anilor mi-au mai ajuns în fața ochilor episoade din „Dragul de Raymond” (cum l-au tradus ai noștri), dar niciodată n-am avut curiozitatea să mă uit la tot.
Foarte rău am făcut și mă felicit că într-un târziu l-am luat de la început.
Prieteni, pentru mine „Everybody Loves Raymond” a intrat în galeria sitcom-urilor stelare, e acolo, imediat după „Friends” și „Seinfeld”. E genul ăla de serial de comedie pe care nu mai au cum să-l lași. Și după ce l-ai terminat te întrebi „și-acum ce fac cu viața mea?”. Treabă pe care am pățit-o doar de câteva ori în această existență.
La unele episoade am râs cu lacrimi, erau faze pe care le reluam de mai multe ori și râdeam de se cutremura canapeaua.
Pe scurt, sunt bucuros că mai am încă un serial de comedie pe care să-l revăd o dată la doi-trei ani, fix cum fac și cu celelalte din galeria stelară.
👉 Mad men (serial, Prime) și Better call Saul (serial, Netflix)
Am făcut din nou greșeala să apelez la super-puterea mea și să încep în același timp două seriale. N-am idee cum am ajuns în această situație, probabil pentru că nu sunt foarte inteligent, de-aia.
Cert e că s-a dovedit că ambele îmi plac la fel de mult, așa că n-am ce face și-o să merg cu ele în paralel până la final. Am încercat să renunț la unul, dar îmi este imposibil să mă hotărăsc la care. Aia e, cred că există probleme mai mari pe lumea asta.
Cert e că dacă nu le-ați văzut, vi le recomand pe ambele. Excelent scrise, minunat jucate, ambele sunt capodopere. Încercați doar să vă uitați la ele pe rând, nu în același timp.
👉 The Greatest Night in Pop – documentar, Netflix
Am scris deja despre cea mai tare noapte din istoria muzicii. Voiam doar să încerc încă o dată să vă conving să-l vedeți dacă n-ați făcut-o deja. Vine weekend-ul, zic că puteți să vă rupeți o oră și jumătate. Îmi mulțumiți voi după.
👉 Deep Fear – film, Netflix
Băi, oameni buni, nu știu să vă spun ce m-a îngrozit cel mai tare la filmul ăsta. Cât de prost e scris? Cât de puerile sunt efectele speciale? Cât de prost e jucat și cât de cringe e Mădălina Ghenea? N-aș putea să aleg, cert e că cu greu se poate ceva mai rău.
Practic, dacă ar fi să aleg care e mai realistic si natural între „Jaws” și „Deep fear”, n-aș sta o clipă pe gânduri. Cu mențiunea că primul e făcut în 1975.
Dar partea cea mai rea știți care este? Sunt convins că în viitorul destul de apropiat așa vor arăta mai toate filmele. Pentru ca media de inteligență a publicului scade dramatic, nu ai de ce să vii cu altceva. O tipă bună, un scenariu scris pe genunchi, efecte speciale din CGI, și asta a fost tot. Pâine și circ în varianta modernă.
E grotesc de prost filmul, prieteni. Nu ai cum să te uiți la el indiferent cât de fan Mădălina Ghenea ai fi. Sunt în stare să pun pariu că nici măcar părinții ei n-au fost în stare să-l ducă până la capăt.
Atât pentru azi.
Nu mai vreau să văd încă în film cu Bravo. Am văzut „Mirciulică” și nu mi-a plăcut. Văzusem ieri că mi-a apărut la „recente”, am lăsat puțin pe trailer, da’ n-am fost sunt curios să merg mai departe.
Comentariu beton!14
Si Mircea face cu bunica lui ca si Maruta cu fiica lui. O pune la inaintare pt like-uri si view-uri. La reclama la Profi apare el cu baba si e penibilul penibilului. De parca stie baba aia sa umble pe telefon si aplicatii…
Comentariu beton!13
@zedicus, dar tu știi că aia nu e bunica lui reală și că nu e nicio legătură de rudenie între ei, da?
@zedicus. Protestez în numele babelor. Adică o babă (care a fost și blondă acum 100 de ani) nu are voie pă telefon deștept? Și nu faceți risipă de bancuri cu ramoliți că știu destule. In afară de cele pe care le-am auzit ieri, pe alea le-am uitat…
Comentariu beton!84
Mădă nu este actriță. Nu va fi vreodată actriță. Nici dacă va mai întra goală intr-un bazin ( filmul acela!) și sa mai fie niște moși care sa se holbezi la ea. Nici așa nu va deveni actriță. Nici voce, nici expresivirate.
O să vedem in curând cum joacă Podanca intr-un film de care am auzit recent, parțial turnat în Bali. Sper sa nu ajungă și ăsta în topuri precum cel cu Mădă !
Comentariu beton!19
trebuie sa iti zic ca urmaresc recomandarile tale in materie de filme pentru ca ma scutesc sa mai pierd timpul.
din toate mentionate am vazut better call saul si nobody. Despre better call saul ce sa zic? uneori cred ca este peste Breaking Bad, dar pe total este tot pe acolo. Si daca tot vorbim de Bob Odenkirk, este aproape de nerecunoscut in Nobody. Iar Nobody este un film old school de actiune, exact asa cum trebuie sa fie un film de actiune. Are un erou cu ceva mister in viata lui, violenta gratuita si mai putin gratuita , fara tampenii woke, rai si buni clar delimitati, nu necesita un minim efort intelectual urmarirea lui si sfarsit cu happy end care lasa deschisa o continuare. daca tembelii de la Disney, si altii, ar face numai acest gen de filme de actiune nu s-ar mai plange de rezultate financiare slabe.
Comentariu beton!34
Mai puta Mada nu e actrita, e una bella figura iar mosii aia au facut filme si roluri de actorie cum n-o sa se mai cace vreodata , filmul se numeste Youth , dar e greu sa-l intelegi daca te uiti la cei 4 fantastici ,avatar ,etc. Ia-o si tu macar top 10 pe ani de prin 55 ‘ !
Inca o chestiune. am tot citit pe fb cum o compara unii pe Ghenea cu marii actori de pe la Hollywood si cum deja gata, a cazut America la picioarele ei. Nu urmaresc personajul si singura data cand am vazut-o in vreun film a fost in Youth. Aparitiile ei se bazau pe frumusetea fizica si nu pe calitatea discursului. S-a mai schimbat ceva intre timp?
Comentariu beton!19
Nu s-a schimbat nimic.
Am văzut și eu filmul pana la capăt, rechinii din film joaca mai bine:))
Da, stiu, sunt rea dar nu am putut sa ma abțin:))
Comentariu beton!49
Eu o sa ma uit la film doar pentru ca am prins perioada Gossip Girl si I have a thing for Ed Westwick :)))
A sarit in 2mil.$ net worth in rest , la fel cum o stim inca e mui buena ! Nu am vazut comentarii cum ca unii ar compara-o cu actritele de la Haliud ! E de respectat faptul ca a reusit de jos sa ajunga in pozitia in care este ! Femei frumoase a avut mereu Romania dar f. putine si destepte, iar faptul ca a fost cu x,y , era tanara frumoasa ,de ce sa nu-si traiasca viata cum ii place ?
Chiar aseara ma gandeam la ce o sa ma uit in week-end.
Merci @MV.
The gratest night in pop vazut si placut.
Prime nu am. O sa ma bag sa vad si Better call Saul.
Am vazut pe Netflix, terminat saptamana asta, mini seria Who is Erin Carter. E bunicel. Unde mai pui ca Ana Ularu joaca si ea intr-un rol secundar.
Nu-mi place Ana Ularu, 🤷♂️
E prima data cand o vad jucand pe Ana Ularu. Citind mai multe despre actori, am dat de ea. Insa actori care chiar imi plac sunt Indica Watson (copil) si Douglas Henshall.
Aș recomanda și “Gomorrah”, pe Netflix (dar ce-i drept, nu știu dacă e pe Netflix-ul românesc). Realizat după romanul omonim de Roberto Saviano, care este practic un fel de documentar, fiindcă omul l-a scris după ce-a fost infiltrat într-o bandă din Napoli. (Motiv pentru care Camorra l-a căutat ani de zile să-i zică de iubire-adevărată și-a avut protecția poliției. Nu știu cum or mai fi stând lucrurile azi).
Serialul e fabulos, e teribil de bun, însă dur. Absolut deloc romanțat. Eu cred că v-ar plăcea multora.
(Ce-i drept, dacă l-am fi văzut înainte de-a ne duce la Napoli nu știu dacă am mai fi avut curaj să mergem acolo. Pe de altă parte, noi am fost inclusiv la Corleone 😀).
Comentariu beton!22
Gomorra se găsește pe HBO Max. Superb! In același stil, recomand Suburra, care mie mi-a plăcut și mai mult (mafie, politica, Vatican) . Acesta se găsește pe Netflix.
Comentariu beton!18
@Greta am salivat la Gomorrah. Nu mi-am mai luat bere sau vin.
Probabil o să fiu înjurat, dar cum poți să pui Friends lângă Seinfeld ? Păi e ca și cum ai compara mere cu diamante dpdv al umorului. Nu am reușit niciodată să văd un episod din Friends deoarece mi se pare cringe și aia se chinuie să fie actori credibili. Anyway, Mirciulică e de neprivit și l-ai descris perfect, are aceeași expresie și dacă câștigă la loto și dacă moare bunică-sa 🙄. Griselda nu mă convinge, dar
Comentariu beton!28
Dar știi că faptul că nu te poți uita tu la Friends nu înseramnă că ai si dreptate în ce spui, da? Uite că eu ma pot uita și mă amuză ambele în aceeași măsură, dacă mă pui să aleg între ele nu pot. Și mai am încă vreo patru sitcomuri la care mă distrez la fel de tare.
Învățați, bă, că oamenii sunt diferiți. Că altfel ne-am plictisi ca dracu’ pe planeta asta.
P.S. Să vezi ce râd la episoadele reușite din Las Firebinți.
Da, Seinfeld este umor de calitate pe cand in Friends sunt glumite de doi lei iar actorii nu ma dau pe spate, au un stil un pic prea fortat si nenatural.Accept ca fiecare are gusturi diferite cand vine vorba de comedii, este ok , nu trebuie sa ne placa la toti acelasi lucru,insa ca pe orice forum sau blog intram si ne spunem opinia, ar fi aiurea sa existe doar aceleasi opinii.
Comentariu beton!21
@gigi, pe mine mă neliniștește teribil când oamenii care scriu ca tine au opinii ferme. Desigur, poți să intri aici să-ți spui opinia, dar pentru mine va valora cât o ceapă degerată când tu nu știi să așezi semnele alea de punctuație. Numa’ zic, nu dau cu parul, am și eu dreptul la opinie, nu? 🤷♂️
Promit ca nu o sa mai comentez aici pe blog.
@gigi, și de ce trebuia să anunți asta? Ca să ce? Nu puteai pur și simplu să nu mai comentezi fără să anunți?
Vezi? Când eu îți spun că IQ-ul tău nu e tocmai ce trebuie, te superi. Plm.
Exact „Las Fierbinti” mi-a venit si mie in minte. Plus „Married with children”.
Mie imi place si MASH desi nu e deloc in aceeasi categorie cu Married with children sau IT Crowd (umor englezesc cuplat cu IT nerdness).
Fiecare apreciaza umorul intr-un mod unic, personal. De gustibus …
Comentariu beton!18
@whitewolf, exact.
„Nu am reușit niciodată să văd un episod din Friends deoarece mi se pare cringe” – dar stii ca este un serial prost. Cum plm vine asta, voi stiti.
Uite, mie nu imi plac celebrele HIMYM si 2.5Oameni. Dar spun asta dupa zeci de episoade vazute, pur si simplu nu imi plac. Nu imi place personajele arbitrar PURE. Fratele „prost” din 2.5 care are numa ghinion (pe la inceput mai avea si noroc uneori). Iar HIMYM e mai cringe decat permite norma
Friends are faze misto si faze pe care le poti folosi si in viitor. Mie seinfield mi se pare mai aleator iar daca glumele din seinfield vi se par „destepte” va rupea Vacanta Mare, nu? Ca pe acolo e nivelul. (n.a. io am fost mega fan VM da nu am zis niciodata despre ei ca is niste picasso ai umorului)
Am vrut să mă abțin pe subiect, dar nu se mai poate. Așa că țin morțiș să vă comunic că, în opinia mea (nu tocmai infailibilă, o ignoră uneori și unele dintre personalitățile mele multiple) „Friends” și „Seinfield ” sunt asemănător de proaste (părere formată după ce am vizionat doar câteva episoade din fiecare, că mă prind repede când nu-mi place ceva), dar incomparabil mai bune decât „Las Fierbinți”. Na, am spus-o, mi-era teamă că se strică mâncarea dacă gătesc cu piatra asta de moară pe suflet.
P.S Nu-i prima oară când nu împărtășesc toate valorile culturale ale lui Mihai, el zice că topurile lui Edelweiss sunt răgete și „Las Fierbinți” artă, eu vițăvercea.
P.P.S gigi, asta cu „promit” a sunat a fumător. Res, non verba.
Griselda a intrat greu. E sub seria Narcos. Se vrea o alta abordare dar nu iasa ce trebuie. Au uratit-o pe Vergara si ea e aproape in toate fazele dar nu a fost un personaj atat de complex. Alte personaje nu exista, nu conteaza daca traiesc sau mor. Actiunea e trunchiata si fusarita. Eu am ras la Nunta pe bani, e o insiruire de schetch-uri de youtube, nu trebuie sa-l consideri un tot unitar ca nu evolueaza personaje, nu construieste nimic, pedaleaza pe niste glume clasice. Dar sa fim seriosi, nu e sub Taximetristi care este fix acelasi aluat dar cu alte teme sociale.
Au uratit-o pe Vergara – adevaru e ca griselda era frumoasa de rupea.
dar nu a fost un personaj atat de complex – ia mai vezi Griselda din primu episod cu ala din ultimu. Ia vezi, is la fel?
în ordinea importanței:
– vergara este într-adevăr în rolul vieții ei; superb! și nu-s mare fan
– nobody l-am văzut pen’că Better call Saul; plăcut tare; simplu, alert, poveste, Odenkirk super actor; vedeți că apare și 2
– nunta Io l-am dus la capăt pe telefon, ieri, în reprize de așteptat prin vamă, la clienți; mircea bravo are aceleași skills de actor ca un ghiveci gol; stai, ghiveciul e constant în apariție, la bravo chiar cînd ziceai că mai rău nu se poate… te surprinde;
– am scris acum cîteva zile de ghenea, n-are sens
dacă însă se permite o întrebare, a mai văzut cineva The Outfit, pe netflix? mor după un film făcut cu bani de restaurant, mai ales dacă e thriller
The Outfit este un film facut cu bugetul de machiaj al altor filme, care este mai bun decat multe altele si beneficiaza enorm de aportul lui Mark Rylance. Pe acesta indraznesc sa il compar cu Pacino, isi construieste rolurile cu minutiozitatea unui ceasornicar. Filmul are una-doua mici scapari pe care le tolerezi pentru valoarea scenariului si standardul total. Filmul poate fi dat ca exemplu de filme cu mafioti, fara a cadea in cliseele de gen.
Comentariu beton!21
Am jurat ca n o sa ma mai uit vreodată la filme cu carteluri si taranusi ajunsi mari traficanți. Mulțumesc, Griselda.
De ce? Ai impresia că Pablo Escobar sau Chapo erau intelectuali fini din familii de profesori universitari? Întreb pentru că nu prea înțeleg ce zici.
Griselda mi-a plăcut mult pt ca Sofia.. și carteluri.
La Nunta aia nici gând sa ma uit.
Nu ne spui tu ca atat pentru azi! Ai tupeul sa spui “imediat dupa “Friends” si “Seinfeld” lasand impresia celor care se chinuie de ani buni sa identifice care din cele doua e mai bun, ca prin ordinea tastata, deja tu ai decis care e pe locul 1. Cu toate astea, nu am dormit azi noapte gandindu-ma ca tastarea in acea ordine a fost involuntara. Am facut steatoza hepatica de la stres. Ca atare, propun un articol in care sa pui cele doua sitcom-uri in ordinea pe care o consideri. Fara “ambele sunt doarte bune, depinde de gusturi si de starea de spirit”. Hai, curaj! 😀
Te scutesc io de chin: 😎
1. Seinfeld 10/10
2. Friends 9,9/10
Comentariu beton!23
JT, cam asa este. Deosebirea este ca toate personajele din Seinfeld sunt credibile, pe cand cele din Friends cam deloc. Si Friends mi-a placut, dar atat. Seinfeld este cu o clasa peste
Comentariu beton!14
Friends 9
Seinfeild 8
*nici unu dintre ele nu e top 5 la mine
Nobody (2021) îmi place MAXIM. Se zvonește o continuare.
„Everybody loves Raymond” l-am văzut acum 20 ani pe ItaliaUno. Foarte, foarte fain serialul.
„Mad Men” și „Better call Saul” sunt foarte faine.
Multumesc pentru recomandarea cu Greatest Night of Pop. Fiecare secunda a fost un deliciu. Ti se face pielea de gaina cand vezi atata talent adunat la un loc.
Si cumva parca imi pare rau pentru cei care acum sunt tineri si n-au parte de muzica asa cum am avut noi in vremurile alea
Oricum n-o pricep, deoarece au atenția unei găini fără cap. 🤣🤣🤣
Comentariu beton!13
@John Temple eşti cam discriminant cu o parte din omenire ce bate spre 10%. Îmi amintesc că am văzut la TV pe când eram încă în România. Că nu aud nu înseamnă că nu-mi sunt familiare numele şi mutrele. Am zăbovit să mă uit că ceva îmi spunea că era greu să faci aşa ceva, să-i aduni la un loc în acelaşi moment.
@AleBlaga: ăla 10% din omenire face umbră pământului degeaba. Lumea ar funcționa mult mai bine fără ei. 😈
@John Temple bre, ai citit superficial. Mă refeream la cei ca mine care nu aud. Ai impresia că pot aprecia partea audio?
@AleBlaga: io m-am referit strict la cei pomeniți de @Andreea.
Cu cei care au deficit de auz io n-am nici o problemă.
Mad Men este cel mai bun serial despre advertising si sales produs vreodata, iar daca dupa vizionare nu te indragostesti de John Hamm, inseamna ca ai o problema 🙂 . Pur si simplu, omului ii sta nemaipomenit intr-un costum din anii 60 si o palarie, are naturaletea unui Bogart. Caut cu nerabdare orice film in care mai apare. Ce sare in ochi dupa ce vezi cateva episoade este efortul de a reconstitui atmosfera dintr-un birou de publicitate din America anilor respectivi: aproape ca ma ustura gatul dupa ce vezi pe absolut toti fumand in birouri si peste tot. Iar tot o parte din efortul de veridicitate este constituit de misoginismul si rasismul (asumate) prezente la tot pasul.
Si ai scris si de Everybody loves Raymond: bai frate, nu are cum sa nu iti placa actorii din serial. Mama lui Raymond este veridica, de parca poti sa te uiti in blocul vecin dupa ea (sau chiar prin familie 😉 ). Tatal este fantastic: atat de pisicher si smecher si permanent cu atitudinea „v-am spus eu”, parca il vezi conducand masina pe autostrada pe contrasens si injurand pe toti cei care vin din sensul opus 🙂
Comentariu beton!29
De acord cu tine! Oricând aș viziona Mad Men cu plăcere! Cel mai bun serial!
Cred ca eu am o problema ca m-am îndrăgostit la nebunie de Pete Campbell . Am trecut peste scenele cu Don.
0
So…Griselda mi a placut foarte mult, ca si Sofia Vergara. Am vazut si mi a placut Boy swallows Universe si Kleo, ambele pe Netflix. Pe Prime, Mr and Mrs Smith merita incercat, macar pentru Walter Moura, actorul care il joaca pe Escobar in Narcos. Bun e si Expats cu Nicole Kidman, tot pe Prime, pacat ca baga doar cate un episod vinerea. Sunt deja 3 episoade care pot fi vazute
Universe era numele dildăului? 🤣🤣🤣🤣🤣
@JT, pfuai, mi-ai amintit de RObotzi, cu „dildăul” tău 😅 Dildău era un personaj în desenele astea, care i-au hotărât viața lu’ fiu-meu. așa a luat drumul programării, era fascinat de MO și F.O.C.A.
@Monica, mersi că ai zis de Băiatul înghite universul! mi-a plăcut cartea lui Trent Dalton, caut filmul.
Îl cunosc personal pe tipul poreclit „Foca” care a inspirat autorii RObotzi să își boteze personajul așa 🙂
Griselda mi s-a parut destul de misto si mi-a placut cum a jucat Sofia Vergara. Deep Fear doar l-am inceput si intr-adevar Madalina Ghenea mi se pare ca joaca absolut jalnic, dar cred ca il si termin, sper 😁
La “Deep Fear” pe langa faptul ca e o porcarie cap coada… am apucat sa il vad weekend-ul trecut din greseala, e o faza care m-a scos din minti: cand isi abandoneaza tot echipamentul de scuba sub apa pentru a momi rechinul ce o urmarea, si se repede spre suprafata cu ultima respiratie luata din butelie.
E ceva ce nu poti sa faci niciodata ca si scafandru de la adancimea la care sugerau ei in film ca se afla epava, decat daca vrei sa ajungi mort la suprafata cu spume la gura si organele interne facute marmelada.
Sunt scafandru brevetat si e una dintre regulile de baza… chiar stiu despre ce vorbesc.
Nu stiu pe cine au avut consultant pe scenele de scuba… dar ori si-a batut joc de ei, ori l-au ignorat cu gratie
Comentariu beton!29
@Bogdan: i-o supt-o lu’ Aquaman și d-aia are puteri subacvatice. 🤣🤣🤣🤣🤣
@John Temple: 🤣😂🤣😂🤣
Daca Aquaman da cu samanta care dizolva instant nitrogenul acumulat in sange…Da! Merge!
@Bogdan: m-ai dezamăgit. Cum, cum poți tu să te-ndoiești de sămânța lu’ Aquaman? CUM??? 🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Daca schimbi numele filmului „Nuntă pe bani ” cu ” Film pt bani ” se apropie de realitate ! Popa și prietenii la buda cinematografiei !
Comentariu beton!13
Mad Men este serialul meu preferat, foarte putin cunoscut pentru cat de bun este. L-am recomandat multor persoane dar fara succes- este un serial atipic pt ce este la moda acum. Este slow burn si nu are o actiune bombastica.
Daca iti place Jon Hahm iti recomand si cel mai recent sezon din Fargo.
Comentariu beton!16
Am iubit Mad Men. Foarte faină evoluția personajelor şi redarea procesului de creare a reclamelor.
Jon Hamm joacă şi într-un episod (film de sine stătător) din Black Mirror. Merită văzut.
Griselda – am văzut un episod jumate, ok-ish, o sa continui… nu reușesc sa ma uit la mai mult de jumate de episod din lipsa de timp sau de chef, sau poate nu m a prins serialul asa tare… (nu sunt un mare fan tv)
Am vazut aseară nunta… un film foarte jenant și penibil, însă mi au plăcut cam ultimele 20 de minute, cele cu nunta propriu zisa. Au reușit sa reproducă perfect o nunta reala și chiar am râs, făcând paralela cu realitatea (bețivii nuntii, răscumpărarea miresei, comportamentul parintilor)
Tot aseară am început sa revăd house. Alta viata!
Eu nu ma pot uita la seriale despre mafioti si droguri. Pot vedea un film gen Godfather pentru jocul actorilor, compozitia si realizarea filmului dar nu ma pot atasa de un personaj care face rau omenirii speculand slabiciunile oamenilor. Pur si simplu nu pot, astia sunt piticii mei de pe creier. N-am vazut nici Sopranos, nici Breaking Bad, Narcos & Co asa ca pe Griselda am dat-o deoparte din start.
La cele cu pac si poc ma uit, unele chiar mi-au placut dar trebuie sa aiba si altceva decat scene de lupta nesfarsite si sange din belsug. Imi plac Reacher si The Boys din astea curente, de exemplu.
Pe Mircea Bravo nu il suport asa ca skip la toate „filmele” lui.
La fel nu ma pot uita la seriale de comedie cu rasete pe fundal. Ma enerveaza sa mi se arate unde ar trebui sa rad. Insa cele cu umor subtil, jocuri de cuvinte si dialoguri spumoase imi plac.
Sunt mare fan carti/filme/seriale SF sau fantasy. Games of Thrones a fost serialul pe care l-am adorat, asteptam cu nerabdare episodul urmator desi citisem seria de carti si stiam ce se intampla (bine, mai putin ultima parte care a fost o mizerie facuta pe repede-inainte). Lord of The Rings filmele le pot vedea oricand. Am fost oripilata de cum au masacrat una din seriile icon pentru mine, Fundatia lui Asimov. La The Expanse am sentimente amestecate, serialul este bine facut dar cartile sunt greu de ecranizat si greu de urmarit de cineva care nu a citit cartile. Plus ca l-au lasat neterminat. Ultima ecranizare Dune pare promitatoare, vad cum evolueaza.
Din serialele mai noi imi plac Sandman si Good Omens (ii ador pe cei doi dar sunt foarte ocupati si atunci e distanta mare intre sezoane).
Acum ma uit la Yellowstone, serial western modern pe care acum l-am descoperit desi este la al 5-lea sezon. Kevin Costner este ca vinul invechit iar rolurile western i se potrivesc manusa.
Subliniez ca astea sunt doar parerile mele, nu vreau sa le impun nimanui drept adevaruri absolute.
Comentariu beton!21
Atât vreau să-ți spun: Friends era filmat cu public live.
Citește-i cartea lui Matthew Perry (Chandler) și-ai să vezi cât de îngrozit era de publicul de la filmare. Se temea că n-or să râdă la glumele lui, pentru el oamenii ăia erau barometrul dacă gluma a fost bună și spusă cum trebuie.
Am vazut Friends, nu chiar cap-coada, la unele episoade am reusit sa trec peste zomotul de fond, la altele nu. Dar in general serialul trebuie sa fie extrem de bun dupa standardele mele ca sa pot trece peste ha-ha-uri. Sorry, asta e.
Showurile de stand-up ale lui Ricky Gervais le ador. Omul nu are niciun Dzeu, plezneste in stanga si dreapta cu un limbaj ireverentios. Aici nu ma deranjeaza sala care reactioneaza la glume.
@MirelaV: The Boys mi se pare execrabil. N-am putut viziona un episod cap-coadă. Mi se pare efectiv o bătaie de joc. 🤷♂️
Si eu sunt fan SF si m am bucurat ca au facut un film dupa Fundatia lui Asimov. Imi place Lee Pace si ma bucur ca expune lumea la universul lui Asimov.
For All Mankind e un serial SF superb.
Silo e interesant (mai ales ca nici nu auzisem de carti).
@Moni Macaroni, ar fi trebuit sa spuna serial inspirat din Fundatia pentru ca in afara de ideea de psihoistorie, fundatii si niste nume, nu are mai nimic in comun cu seria Fundatiei. In carti nici pomeneala de dinastia clonelor. Si eu care ma gandeam cu o abordeaza: in ordinea aparitiei cartilor sau in ordinea cronologica a evenimentelor.
Silo l-am vazut si a fost ok.
For All Mankind l-am incercat dar nu m-a prins desi fiul meu il tot lauda
@John Temple, nicio problema, stii aia cu de gustibus… Pana la urma suntem diferiti si e normal sa ne placa lucruri diferite.
„La fel nu ma pot uita la seriale de comedie cu rasete pe fundal. Ma enerveaza sa mi se arate unde ar trebui sa rad. Insa cele cu umor subtil, jocuri de cuvinte si dialoguri spumoase imi plac.
Sunt mare fan carti/filme/seriale SF sau fantasy. Games of Thrones a fost serialul pe care l-am adorat, asteptam cu nerabdare episodul urmator desi citisem seria de carti si stiam ce se intampla (bine, mai putin ultima parte care a fost o mizerie facuta pe repede-inainte). Lord of The Rings filmele le pot vedea oricand. Am fost oripilata de cum au masacrat una din seriile icon pentru mine, Fundatia lui Asimov. La The Expanse am sentimente amestecate, serialul este bine facut dar cartile sunt greu de ecranizat si greu de urmarit de cineva care nu a citit cartile. Plus ca l-au lasat neterminat. Ultima ecranizare Dune pare promitatoare, vad cum evolueaza.”
Dacă scriam eu asta, nu scriam mai bine. Mai puțin despre Expanse, unde n-am văzut serialul/ citit cărțile. În rest, mă regăsesc cu fiecare idee.
In afara de Griselda, Mad Man, Deep Feear si ala cu Bravo, le am vazut pe toate, eu am inceput sa revad filme ca Nasul, Soprano, Baieti buni, Casino, nu mai pot cu filmele moderne, scenarij de te ia capul si nu intelegi nimic! Am toate aplicatiile si mai mult trag filme de pe file list si le vad pe media player!
La Griselda mă uit acum și nu mi se pare wow,deși eu sunt fan filme cu traficanți.
Everybody loves Raymond chiar mi-a plăcut în tinerețea mea și pt ca tocmai am terminat Friends,aș putea să îl revăd.
La Nunta pe bani sigur nu o să mă uit ca nu îmi place Bravo ăla.😆
N-am reușit să termin Deep S#i7, pentru că mi-am dat seama că nu mai sunt pe vremea când plăteam suta pe noaptea la video și vedeam toate porcăriile. Ghenea e…mda, mănâncă și ea o pâine. Mirciulică, nici el n-are treabă în filme, săracu’. Abia am dus la final traileru’. Cu românești am rămas la Teambuilding, parcă. M-a distrat mai tare decât Taximetriștii sau eram eu in dispoziție de ceva mai light. Mie unul, Taximetriștii mi s-a părut slab. Băi frate, n-am prea văzut sa le iasă când vor să facă pe interlopii sau măcar pe smecherasii de cartier. I-a ieșit treaba cu taximetristul gherțoi, pentru că asta le iese și în filmele cu interlopi, țigani sau nu: un meltean necioplit, care vrea să vorbească cu intonație de Rahova și să pară mafiot. Nuș ce sa zic cu Griselda, că tot din cauză de Sofia m-aș fi uitat, dar aveam deja îndoieli. Am văzut Prédestination, dar am amețit. Ori mi s-au cariat și ultimii neuroni, ori nu știu ce se întâmplă, că am amețit de tot. Nu spun că nu mi-a plăcut, doar că mi-a cam dat cu virgulă la sfârșit. Am văzut Stillwater. Am reluat House. Mă rog, mai mult când vreau să mă ia somnul și am reînceput (nu mai țin minte a câtă oară e asta) TBBT. Cine are Prime, vedeți Scrubs și Cougar Town. Păcat să treceți pe lângă astea două, dacă sunteți fan sitcoms. Iar dacă tot sunteți acolo și sunteți și fani fantasy, vedeți și Carnival Row. Eu unul caut sa văd filme unde propaganda woke nu e așa de evidentă. Mă doare fix in pix de etichete gen „ești homofob” sau rasist, pentru că știu clar că nu sunt, dar nu mai există filme fără „diversitate și incluziune”. Chiar dacă Ahile e negru, iar părinții cred că e de bine dacă odrasla se identifică drept urzică. Iar în viața reală oricum n-am văzut atâtea cupluri gay ca în filmele ăstora. La fel și cu Disney, dar merită ținute pentru că mai au filme bune, din epoca in care nu orice film trebuia să fie propagandă woke. Nu că Prime nu ar fi cariat de lepra asta care se întinde. Am savurat Good Omens. Mi-a plăcut foarte, dar până și pe ăia a trebuit să-i facă gay la sfârșit!!! Nu puteau să-i lase prieteni. Nu puteau să-i lase nici prieteni și cu un hint de insinuare la sfârșit. A trebuit să-i facă gay, limpede pentru toată lumea că, așa cum sunt canale care îi învață pe cei de origini africane că ei au inventat totul, iar omul alb a venit și a ocupat Wakanda, tot așa nu există om care să nu fie gay. Nu contează ce crezi tu. Încă nu te-ai descoperit. Decât așa, mai bine mă uit la filmele lui Adam Sandler. Acolo copiii nu se ofensează și nu au anxietate pentru că nu văd ultimul episod din Friends, ca in Leave the World…
Comentariu beton!25
Ca o alternativa la woke-iala, intruziunea si gay-iala care au napadit cam toate filmele din Occident (Hollywood si Vestul Europei), recomand filmele si serialele asiatice (indeosebi coreene). Aceasta epifanie m-a izbit crunt dupa ce am citit un articol pe blogul lui Cetin pe aceasta tema.
O surpriza mai mult decat placuta mi-au facut-o niste filme si seriale indiene de pe Prime, indeosebi politiste, cu subiecte bune, actiune bine legata, joc actoricesc super bun si fara absolut nicio urma de cantece lalaite sau dansuri sincron.
Griselda mi s-a părut un fel de Queen of the South reîncălzit. Tot la 3 episoade am rezistat și eu.
Cu părerea ta, despre cele pe care le-am văzut dintre cele pe care le-ai enumerat, sunt 101% de acord . Nu spun asta ca „yesman” ci ca unul care se bucură când dă peste oameni care gândesc la fel ca el.
Nu stiu voi dar eu am vazut ieri noapte un film nord coreean, „When we peak appels” 😅
Cum stateam eu asa si imi beam apa minerala m a traznit gandul ca niciodata, dar niciodata, nu am vazut un film nord coreean. No, tot ce pot sa spun este ca a fost o experienta interesanta si ca probabil o sa mai gust din cinematografia DPRK. Hmmm, cred ca urmatorul o sa fie „Urban girl comes to get married” 🤭😅
Esti asa de tanar!
Las aici pentru connaisseuri Legenda lui On Dal si Fata care vinde flori.
Si acum imi amintesc ce se mai bocea in filmele alea!
Mi-a placut mult Phil Rosenthal în seria Netflix cu papa bun prin diverse tari. Nu pentru papa neapărat, ci pentru cât de smart este sub masca aia de goofy funny guy și cum te tine prins sa parcurgi fiecare episod (asta mi se pare talent pur)
Am încercat însă Everybody loves Raymond și nu m-a prins din primele 2 episoade. Ii mai dau o șansă, mulțumesc pt recomandare 👍
Cred ca am vazut de 5 ori episodul cu Argentina/ Buenos Aires din hranirea lui Phil, imi place foarte mult si mie seria. Citisem undeva ca va aparea sezon nou, abia astept.
nici eu nu prea ma uit la filme cu mafioti. Chit ca multe is bune. La griselda m-am uitat ca voia nevasta-mea. Problema mea e ca nu am rabadare asa ca in timp ce era filmu…am citit repede si despre ea.
Si filmu, abia pe final, aduce putin din Griselda. La inceput aproape te face sa fii fan al tipei.
Altfel, pare fix din ce erau in anii 2000 managerii femei. Duceau nebunia la niveluri pe care managerii barbati nu le visau. E greu sa traiesti mereu intr-o constanta nevoie de a demonstra ca nu esti „femeie inutila”.
Iar faptu ca fuma cocaina pura nu ajuta
La Griselda au fost și chestii care nu mi-au plăcut, dar l-am văzut pe tot.
Legat de Bob Odenkirk, pe HBO MAX este de văzut și Lucky Hank.
La filme românești mă voi uita când voi afla că au rezolvat problemele legate de sunet.
Toate filmele românești noi au rezolvat problemele de sunet. Așa că te aștept cu impresii. 😀
sa faca filme romanesti woke cu tigani gay =))))
@zedicus https://youtu.be/255AlsBq7ng?si=J8V23b7xDXYC-j6M. Cu plăcere! 🙂
Daca tot ai mentionat de nunta lui mirciulica, trebuie sa va spun ca am facut proasta alegere de a merge la cinema la klaus si baroso. Concluzia: am făcut alergie la filmele romanesti iar pentru o buna perioada de timp nu ma voi vindeca. 🙂
Îmi pare rău, eu mi-am făcut datoria să vă previn: https://mihaivasilescublog.ro/2024/01/25/klaus-barroso-comedie-mult-mediocra/
Deep fear – e atât de extrem de prost, ca am dat ffd cam la tot filmul. M-am uitat doar sa o vad pe Mădălina Ghenea.
Griselda – îmi place Sofia Vergara și sub tonele de fard se vede cat de frumoasa e. Nu știu dacă mi-a plăcut, a fost ca un reportaj de la tv, în care se prezintă faptele. N-am văzut nici un film cu traficanți și nu înțeleg de ce sa faci atâția bani, fără să te poți bucura de ei.
Stand-up -ul nu mă distrează deloc, așa ca nu mă uit la nici un film cu artiști de gen.
Nobody ca și Sisu, deși sunt femeie si sunt filme de bărbați, au fost f misto.
Everybody loves raymond- e f misto, l-am văzut în tinerețe. E din seria serialelor din anii 90
Aia cu traficanții, poate că merge ce i-a răspuns Johnny Sack lui Tony Soprano când a fost întrebat cât costă nunta fiicei lui. ‘Four twenty-five’ fără luna de miere. De aia aruncă cu banii că pentru aceste evenimente se screm cu toate ălea. Sau ca Pete Invernizzi din Tulsa King când îşi pune la punct fiul ce visa o viață normală. Mai concludent mi-se pare ce l-a făcut (în Sopranos) pe Toni Blundetto (Steve Biscemi) să renunțe la chinul de a fi civil, adică om normal.
O sugestie…Promising young woman pe HBO
Mi-a plăcut foarte mult acest film.
Fabuloasă Carey Mulligan. Recomand și „the dig” cu ea și cu Ralph Fiennes „
Better Call Saul e o capodoperă.
4 Blocks e super, am văzut primul sezon și ceva din al doilea.
Bine ai facut că ai renunțat la „Griselda”,e groaznic, cu toate că e făcut de aceeași echipă care a făcut „Narcos”, în ceea ce o privește pe Sofia Vergara, să ne ierte dumnezeu…Îmi permit să recomand și eu un serial, n-aș fi facut-o, dar mi-a plăcut atât de mult încât nu pot să mă abțin, e vorba de „Bosch”, pe Prime. În altă ordine de idei, nu înțeleg de ce scrii și despre filme și seriale proaste, nu ți se pare o pierdere de timp?
Nu mi se pare pierdere de timp câtă vreme îi salvez pe alții să mai piardă timpul cu ele.
La Griselda n-am apucat, urmeaza. Anul 2023 pentru mine, pe langa vizionarea serialelor care le am pe rol in mod curent, am bagat binge watching la cele vechi. O data pe an clar ma reuit la GOT, Friends etc.. am bagat din nou House MD si acuma sunt pe final pe Showtime la Dexter. Vreau sa vad si Dexter: New Blood (sa vad unde o sa il vad si pe ala). Tot pe showtime Yellowstone (doamne buuun e serialul) si Fellow travelers (e foarte bun si asta, cringe pentru cei care sunt mai homofobi asa dar buuun). Am vizionat si Yellowjackets (seamana ca si inspiratie dupa Society of the Snow doar ca e american mode si deviaza facandu-si istoria lui..)
La Mad Men m-am uitat daca bine retin primele 2-3 sezoane pe filelist atuni cand aparuse, nu stiu de ce dar l-am abandonat. E pe lista sa-l reiau.
La Better call Saul la fel, am vazut 2 episoade, m-am oprit. Am zis ca-l reiau pentru ca asa am facut si cu Breaking Bad si apoi un an mai tarziu cand l-am revazut cap coada nu-mi venea sa cred ce capodopera am pierdut.
Subscriu cu Iancea Ovidiu la recomandarea pentru Bosch si Bosch:Legacy, e mega bun si merita vazut.
Sunt curioasa daca a vazut cineva cap-coada True Detective (vazut doar primul sezon) si The Lincoln Lawyer. Any debates on these two?
True detective- chinuit câteva episoade și abandonat
Lincoln lawyer – foarte misto
@Daniela, e cum zice @Mojo, la True detective rămâi cu primul sezon, dacă nu vrei să fii dezamăgită.
The Lincoln Lawyer merită văzut tot.
m-a surprins plăcut primul sezon al serialului spaniol Machos Alfa, văd că intră și sezonul doi pe Netflix.
True Detective cred ca este love sau hate.
S2 mie mi s-a parut beton, mai alert si tensionat, mai multa actiune. Scoala de scenaristica a americanilor este imbatabila. Cu greu ma desparteam de televizor, vrand sa vad ce se intampla in continuare.
S3 are cu totul alta atmosfera, foarte slow burn, si mai asemanator cu S1. Desi au fost momente in care imi venea sa spun „bai baieti, facem si noi ceva in filmul asta?”, trebuie sa apreciez cum au reusit sa impleteasca 3 fire temporale fara sa simt vreo clipa ca e ceva deplasat, nelalocul lui sau tras de par. Finalul este genial.
Cu S4 sunt de-abia la episodul 2, din nou, alt registru. Sper sa-mi placa la fel de mult ca primele trei.
Eu am văzut primele 3 sezoane, și am început și sezonul 4, doar primul episod deocamdată. Care nu m-a convins foarte tare, chiar dacă este cu Jodie Foster Recomand serialul tot serialul mi-a plăcut mult primul sezon, cotat ca fiind cel mai bun din toate. Dar și celelalte sunt speciale, jucate impecabil, cu povești care te prind.
Am cateva recomandari pentru voi:
Curb Your Enthusiasm
Arrested Development
King of Queens
Barry
Mai am cateva „panseuri” despre filme/seriale:
1. Slow Horses, oameni buni. Un Gary Oldman absolut FABULOS, cu parul slinos, haine motolite si murdare, cu replici acide dar cu o minte brici, pastoreste sectia lui de neadaptati de la MI5 si rezolva situatii complicate. Serialul are de toate, umor englezesc, actori buni, intriga interesanta si se tine bine si dupa 3 sezoane. Plus ca este scurt (6 episoade pe sezon) si a fost reinnoit pentru inca 2 sezoane. Este pe AppleTV+ si la „magazinele” de ape vijelioase de munte 😁
2. La Maestro am rezistat cam un sfert de ora. Bradley Cooper a ajuns un fel Sergiu Nicolaescu international. Este si actor si regizor si scenarist. Si da chix in toate. Carey Mulligan este bine in rol dar numai pentru ea nu am putut trece de cabotinismului lui Bradley Cooper.
3. Acum cum intorci capul dai de un film cu Olivia Colman. Eu am remarcat-o din Broadchurch (pentru ca David Tennant, de) inainte de a ajunge actrita la moda. Ea n-ar fi actrita rea dar are o vorbire specifica si atunci toate rolurile ei mi se pare ca seamana.
Complet de acord cu punctul 3
Te uiti la Apple TV+ din Romania? Daca da, cum? Ca parca stiam ca nu merge (inca) la noi. Am tot felul de vazut de pe acolo dar inca nu am cont..
@Daniela, AppleTV+ il vad prin VPN pe contul din UK al unuia din baietii mei. Dar Apple e mai paranoic si periodic cere un cod pe care il trimite lui prin SMS si apoi ajunge la mine. Insa pe sistemul asta nu ai subtitrari in romana, pe mine nu ma deranjeaza asta ca merg pe engleza. Si, da, au seriale interesante. Unul ar fi Lessons in Chemistry cu Brie Larson
Habarnam despre ce vorbiți pe aici. Io sunt la sezonul 2 Stargate SG-1. Din nou.
Nici nu am incercat să mă uit la vreun film cu Mircea Bravo. A fost haios la început, cu videourile lui, dar omul a cam epuizat ce avea de oferit. Totuși, să nu subestimăm apetitul oamenilor pentru producții de proastă calitate.
Sper că v.ati dat seama că scenariul.e scris în funcție de brand.urile pe care le introduce. Gârlă ! Rețeta de telenovele sud-americane. Dar uite că la români funcționează, nimeni nu se gândește că MB joaca ca o cizma (cacofonie obligatorie în context)….
Everybody Loves Raymond e absolut bestial. Acum rad ca proasta la Cybill (cu Cybill Shepherd). Am revazut the Nanny, 3rd Rock from the Sun. Inca unul cacator: Mike & Molly. Daca ai chef de vechituri: Golden Girls si unul mai nou (facut pe aceeasi idee) Hot in Cleveland.
Toate cam fara perdea, exact asa cum tre’ sa fie umorul: fara iertare. La „noutati” pun Young Sheldon, care e suspect de „un-woke”, plus The Big Bang Theory pe care-l revad a 4 oara cred.
Mi-au placut si How I Met Your Mother, chiar si Friends, Seinfeld, Frasier etc.
M-am uitat pe rpd înainte la Nunta pe bani și bănuiesc că a fost făcut exclusiv pentru publicul din Ardeal.
Am râs cu sughițuri. :)))))))))
Da de ce râzi? Zici tu că nu au fost sălile din căminele culturale unde s-a proiectat filmul, pline de argheleni mândrii de actorii lor care vorbesc și fac poante arghenelești? La Cluuuuj, sigur a fost bătaie pe bilete la cinematograful din Iulius mall unde proiecția era 6D.
Păi când venea bunica cu făcălețul spre tine și aveai senzația că-ți sparge capu și ea zicea: Măi, mamă, măi, hai mănânca zupa aia de găină, ignoră faza la care ai participat că i-am luat gâtul și se zbătea ca nebuna. Și să vezi faza cum îți sare găina fără cap în cap și era sânge peste tot. Da mă rog, nu sunt io în măsură să le propun actorilor argheleni un film horror dar care, io zic că ar rupe cinematografele în doi dacă ar băga în distribuție și un ungur.
old guy wathing old movies. A blog 😀
Deep Fear, o imbecilitate cinematografică absolută. Perfect de acord.
Madalina Ghenea e de belea!
N-a zis nimeni nimic de serialul Grace and Frankie, cu Jane Fonda și Martin Sheen. E singurul serial vazut in care apar doi indivizi gay și nu ma enervează treaba asta. E din 2015, dar chiar e mișto. L-am vazut pe Netflix mai demult, sper ca mai e
Incearca seria Power book (1-4)
https://m.imdb.com/title/tt3281796/?ref_=nv_sr_srsg_0_tt_7_nm_1_q_power
cu:
50cents
Mary J Blige
Method Man
Foarte autentici in rolurile de traficanti
0
Mihai, eu cred ca v-ar placea mult Becker, cu Ted Danson. E de-un sarcasm si o finete grozav impletite, chiar daca are vreo 20 de ani. Din pacate, nu cred ca e pe vreo platforma.
Am văzut şi eu The outfit aseară. Genial!
Mark Rylance joacă fain şi în Bridge of spies – aceeaşi calmitate la ambele personaje.
Si in Don’t Look Up face un rol bine construit
Recomand „My Name is EARL”. Din punctul meu de vedere e de acelasi calibru cu „Everybody Loves Raymond „
Să spui că “Nuntă pe bani” e prost e ca și cum te-ai indigna că în Coca-Cola nu sunt fitonutrienți.
Mircea Bravo are publicul lui – oameni care vor doar să râdă, vor umor fără pretenții, dar nu gustă comediile americane și nici imitațiile românești ale produselor din afară.
Cum zicea Mojo mai sus – nunta chiar arată a nuntă adevărată.
Te duci să râzi la poante, nu pentru intrigă inteligentă. Nu-i nevoie de vreo interpretare de “Son of Saul”, sunt suficiente stereotipurile, mai mult sau mai puțin reușite. Mama – scorpie de provincie – e chiar bună.
În Cluj încă era în cinematografe la o lună de la lansare, iar în week-end sala era plină și se râdea cu spor la faze gen scosul banilor din plicul de la nuntă sau petrecerea burlacilor la țară.
Na, o fi umorul perceput diferit în funcție de provinciile istorice. Accentul de Gherla dă bine în comedie.
Nu știu ce deserviciu a făcut industriei – oricum, cred că îl doare la bască de industrie, el lucrează pentru buzunarul propriu – dar cei pe care-i știu că au fost acuma vor să meargă să-i vadă și al treilea film. Când iese în cinematografe, nu vor sta să aștepte să vină pe Netflix.
Stilul ăsta încă prinde, cât va dura, nu știu.
România nu are încă experiența, siguranța, bugetul, etc., să dea o comedie inteligentă ca 1670, pentru mine cel mai bun serial de pe Netflix anul trecut.
Pe HBOMAX:
Tokyo vice. A apărut sezonul 2.
True detective. A apărut sezonul 4. Bun, bun!
Equalizer 3, rău de tot. Bine că e finalul.
Nu stiam de TV sezonul 2. Multumesc
M.A.S.H. daca vrei comedie. Altceva mai bun nu e.
Pentru acest weekend (sau orice altă zi) : documentarul „Lover,Stalker,Killer” proaspăt lansat pe Netflix.
Love Bob, mulțam de recomandare !
Da’ spuneți-mi ca s-a mai uitat vreunul dintre voi la Trailer Park Boys ( Netflix )
La primul episod am fost un pic socata, nu știam ce sa cred.
Pe masura ce înaintez in episoade /sezoane , ma amuz din ce în ce mai tare
E ceva ..
Serios , se mai uita careva la el ?
One Day…miniserie….m-a marcat un pic. 🫠🥺
Numai la mine se întârzie subtitrările aiurea pe Prime la orice incerc să mă uit (după primele vreo 30 de minute).. Am un fire TV modelul fara butoane de volum pe telecomanda.
Eu nu il urmaresc pe Mircea Bravo pe Youtube. Cu toate acestea, mie mi-au placut filmele cu el ( Mirciulica) si asta cu Nunta pt bani. Imi place umorul lui de tipul cel mai prost din curtea scolii. De asemenea,imi place ca filmele lui nu au limbaj violent. Ala cu rechinii, Fear, o mizerie. L-am vz pana la final ca sa vad pana unde poate merge non-valoarea. Concluzie: merge pana la capat!
Dacă Nunta pe bani ți s-a părut prost, să vezi Mirciulică ce slab e. Ai impresia ca angajează niște copii să le scrii scenariile alea. M-am uitat până la final doar pentru ca în general îl simpatizez pe Mircea, dar și pe cei din “gașca” lui. Sper totuși ca are și el niște oameni în jur care să îi spună adevărul în față legat de aceste filme, chiar dacă îi sunt prieteni.
0
The Rookie e un serial bun,alert și dacă treci peste clișee nu te plictisești.
0
Nunta pe bani chiar este inspirat din realitate. Din pacate multi dintre tineri vad o gura de aer acei bani insa au aparut oportunistii care profita de acest domeniu.
Să mor io dacă pricep cum ajung pe blgul ăsta toți analfabeții funcțional din țara asta. Jur că nu înțeleg,
Mi-a plăcut Griselda :).
Foarte bun comentariul pentru Nunta pe bani. Ma uit foarte foarte rar la comedii, și, efectiv am zis sa intru sa vad o comedie românească. Nu știu în ce a constat comedia și nici măcar nu am zâmbit la vreo faza din acest film. Ma întreb cu ce buget or fi lucrat la acest film? Ne mai întrebăm de ce nu merg românii să vadă filme românești!
Nunta pe bani = Slabut, mult marketing, etc 🙂 In schimb…Nunți, botezuri, înmormântări…
Articolul oferă o perspectivă interesantă și sinceră asupra lumii divertismentului. Apreciez recomandările oneste și umorul autorului. Abia aștept să verific unele dintre sugestiile menționate
Fiecare film sau serial este analizat cu un umor caracteristic și o sinceritate răcoritoare, ceea ce face lectura deosebit de plăcută. Voi urmări cu siguranță câteva dintre sugestiile menționate.
0