Păi nu mă gândesc eu la voi înainte de weekend?

V-am lăsat câte ceva ce merită văzut, dar mai ales ce trebuie să evitați cu orice preț. Sper să apreciați la justa valoare că vă ajut să nu vă pierdeți timpul și să vă tocați nervii cu filme slabe sau de-a dreptul mizerabile.

👉 Griselda – mini-serie, Netflix

E ceva ciudat ce se întâmplă cu serialul ăsta. Probabil e genul ăla pe care ori îl iubești, ori îl urăști, că altfel nu-mi explic.

Mie nu mi-a plăcut absolut deloc. În ciuda subiectului care mă atrage (am văzut absolut toate seriile cu carteluri de droguri), la „Griselda” nu m-am putut uita. L-am dus trei episoade, după care am simțit că efectiv nu mai intră și l-am abandonat.

Sofia Vergara, o actriță care mie îmi place enorm, mi s-a părut de neprivit în rolul Griseldei Blanco. De altfel, ea este motivul pentru care până la urmă am decis să-l las naibii.

Și aici intervine ciudățenia despre care ziceam mai sus. Oameni în ale căror recomandări cinematografice am încredere sută la sută mi-au zis că le-a plăcut mult de tot „Griselda” și că Vergara face rolul vieții ei. Așa o fi, cine sunt eu să zic că nu?

Prin urmare, nu pot decât să vă recomand să vă uitați la „Griselda” și să se dovedească că sunteți și voi dintre ăștia cărora le place. Dacă l-ați văzut deja, puteți să ne ziceți din care tabără sunteți?

👉 Nuntă pe bani – film, Netflix

Doamne ferește, cu greu poți să vezi ceva mai cringe. Filmul ăsta este cel mai bun argument pentru toți cei care detestă filmele românești, practic face un deserviciu industriei cinematografice. În sensul că riști să rămâi cu sechele după ce-l vezi și să nu mai poți să calci vreodată într-o sală de cinema.

Este o experiență extrem de neplăcută să te uiți la Mircea Bravo pe ecran. Omul nu poate înțelege că una e să joace în videourile alea ale lui și cu totul alta este actoria de film. E atât de trist să te uiți la el cum nu e în stare să transmită nimic, are exact aceeași expresie, indiferent că joacă tristețe sau veselie. Nu știu, poate ar trebui să-i spună cineva că nu e ok?

Idem și „bunica”, ți se face rușine când o vezi cum se chinuie sa joace.

Da, nu sunt idiot, înțeleg că prezența lor în film este pentru a atrage în săli fanii care-i urmăresc online, dar asta nu-i face să pară altceva decât sunt: niște oameni care joacă în filme fără să aibă niciun fel de chemare sau talent pentru treaba asta.

În plus, umorul e cel puțin îndoielnic, sunt glume din alea trase de păr, nu cred c-am reușit nici măcar să zâmbesc, darămite să râd.

Altfel, jos pălăria pentru curaj. Pentru că da, îți trebuie o grămadă de curaj să vrei să faci bani cu un produs submediocru și, mai ales, să reușești să-i faci.

👉 60 minutes – film, Netflix

Un film de acțiune groaznic, cu o intrigă slabă și un scenariu prost scris. Ai zice că ce mare scenariu să și faci pentru un film „cu bătaie”, dar uite că e nevoie de ceva mai mult decât să împarți pumni în stânga și-n dreapta.

Ok, înțeleg că băiatul ăla, personajul principal, e ceva luptător MMA și arată bine, dar asta nu m-a putut convinge să duc filmul până la capăt. Da, deși mi-aș fi dorit să știu cum se termină, la un moment dat l-am oprit, pentru că nu mai puteam să duc. Nu l-am mai reluat niciodată.

👉 Nobody – film, HBO Max

Nu mai văzusem de mulă vreme un film de acțiune care să meargă atât de uns ca „Nobody” ăsta. E cu Bob Odenkirk (din „Better call Saul”) care reușește să facă un rol cinstit și credibil.

Și asta în ciuda faptului că filmul se bazează pe clișeul ăla clasic, pe care l-am mai văzut de zeci de ori, al agentului guvernamental retras. Al fostului spion/killer care cândva ucidea câte o duzină de inamici până-n micul dejun (cu mâinile goale, desigur), dar acum are o familie liniștită care habar nu are cu ce se ocupa cândva capul familiei.

Ei bine, deși e atât de demonetizat subiectul, uite că „Nobody” reușește cu real succes să mai stoarcă ceva în plus din el.

Vă spun, e filmul perfect pentru o seară în care n-ai chef de cine știe ce drame psihologice, tot ce vrei e ceva care să te țină în priză și să-ți liniștească creierii.

👉 Everybody Loves Raymond – serial, Prime

Evident, de-a lungul anilor mi-au mai ajuns în fața ochilor episoade din „Dragul de Raymond” (cum l-au tradus ai noștri), dar niciodată n-am avut curiozitatea să mă uit la tot.

Foarte rău am făcut și mă felicit că într-un târziu l-am luat de la început.

Prieteni, pentru mine „Everybody Loves Raymond” a intrat în galeria sitcom-urilor stelare, e acolo, imediat după „Friends” și „Seinfeld”. E genul ăla de serial de comedie pe care nu mai au cum să-l lași. Și după ce l-ai terminat te întrebi „și-acum ce fac cu viața mea?”. Treabă pe care am pățit-o doar de câteva ori în această existență.

La unele episoade am râs cu lacrimi, erau faze pe care le reluam de mai multe ori și râdeam de se cutremura canapeaua.

Pe scurt, sunt bucuros că mai am încă un serial de comedie pe care să-l revăd o dată la doi-trei ani, fix cum fac și cu celelalte din galeria stelară.

👉 Mad men (serial, Prime) și Better call Saul (serial, Netflix)

Am făcut din nou greșeala să apelez la super-puterea mea și să încep în același timp două seriale. N-am idee cum am ajuns în această situație, probabil pentru că nu sunt foarte inteligent, de-aia.

Cert e că s-a dovedit că ambele îmi plac la fel de mult, așa că n-am ce face și-o să merg cu ele în paralel până la final. Am încercat să renunț la unul, dar îmi este imposibil să mă hotărăsc la care. Aia e, cred că există probleme mai mari pe lumea asta.

Cert e că dacă nu le-ați văzut, vi le recomand pe ambele. Excelent scrise, minunat jucate, ambele sunt capodopere. Încercați doar să vă uitați la ele pe rând, nu în același timp.

👉 The Greatest Night in Pop – documentar, Netflix

Am scris deja despre cea mai tare noapte din istoria muzicii. Voiam doar să încerc încă o dată să vă conving să-l vedeți dacă n-ați făcut-o deja. Vine weekend-ul, zic că puteți să vă rupeți o oră și jumătate. Îmi mulțumiți voi după.

👉 Deep Fear – film, Netflix

Băi, oameni buni, nu știu să vă spun ce m-a îngrozit cel mai tare la filmul ăsta. Cât de prost e scris? Cât de puerile sunt efectele speciale? Cât de prost e jucat și cât de cringe e Mădălina Ghenea? N-aș putea să aleg, cert e că cu greu se poate ceva mai rău.

Practic, dacă ar fi să aleg care e mai realistic si natural între „Jaws” și „Deep fear”, n-aș sta o clipă pe gânduri. Cu mențiunea că primul e făcut în 1975.

Dar partea cea mai rea știți care este? Sunt convins că în viitorul destul de apropiat așa vor arăta mai toate filmele. Pentru ca media de inteligență a publicului scade dramatic, nu ai de ce să vii cu altceva. O tipă bună, un scenariu scris pe genunchi, efecte speciale din CGI, și asta a fost tot. Pâine și circ în varianta modernă.

E grotesc de prost filmul, prieteni. Nu ai cum să te uiți la el indiferent cât de fan Mădălina Ghenea ai fi. Sunt în stare să pun pariu că nici măcar părinții ei n-au fost în stare să-l ducă până la capăt.

Atât pentru azi.