Bănuiesc că știe toată lumea despre ce vorbesc când fac referire la Dan Negru și la videourile lui viralizate. Dacă mai exista oameni care nu știu despre ce vorbim, e perfect, sunteți niște fericiți, zic să vă opriți aici din citit.

Așa, revenind, n-o să mă apuc să comentez sau să contrazic tâmpeniile pe care le expune Dănuț în vlogurile alea, c-ar fi pierdere de vreme. E ca și cum m-aș apuca să comentez de ce 2+2 nu fac 5.

N-o să mă apuc să vorbesc nici despre mulțimea de posesori de un singur neuron care i-au dat dreptate domnului Negru, pe motiv că „în sfârșit cineva spune lucrurilor pe nume”. Deja știm cât de mulți sunt proștii, deci nu mai are rost să ne minunăm.

Ce mă uimește pe mine este câți oameni, posesori de mai mult de doi neuroni, se triggăruiesc având impresia că Dan Negru e prost și că susține tâmpeniile pe care le susține pentru că atât îl duce pe el capul. Sunteți niște dulci naivi dacă aveți cumva cea mai mică îndoială că Dan Negru nu știe că vorbește niște prostii cât el de mari, nu există nicio îndoială în această privință.

Mă mai amuză și cei care știu că omul nu e prost, dar sunt convinși că vrea să intre în politică din partea AUR și de-aia se duce pe subiecte din astea care atrag susținerea din partea naționaliștilor cărora le scurge scuipat din gură.

Eronat, prieteni, ambele variante sunt cât se poate de eronate. Dan Negru nu este nici prost și nici în politică nu vrea să intre. Pentru ce-ar face-o, când poate câștiga extrem de mulți bani mult mai ușor?

Doar știe exact ce are de făcut pentru asta. Îndelungata lui experiență de prezentator de emisiuni pentru telespectatori cu IQ subunitar l-a învățat că cel mai ușor faci bani de pe urma proștilor.

Desigur, domnul Negru știe că poți să faci bani și de pe urma oamenilor inteligenți, doar că este mult mai greu și mai complicat, pentru că sunt mai puțini și mai pretențioși. Și-atunci pentru ce să-ți bați capul, când proștii sunt atât de mulți? Totul e să faci cumva să-i activezi. Or dacă nici Dan Negru nu știe cum să activeze proștii, cine mai știe?

Odată ce știi cum să-i activezi și mai ai și-un număr semnificativ de followers cu minte până la genunchiul broaștei, calea spre îmbogățirea facilă îți este deschisă.

*Pentru fanii domnului Dan Negru care se vor rătăci pe aici, facilă însemnă „ușoară”.

Dacă nu vă e limpede care e treaba cu îmbogățirea și de unde vin banii, o să vă explic în câteva cuvinte, nu e nimic complicat. Scurt pe doi: Facebook plătește realizatorii de conținut video cu sume care variază între 1$ și 3$ pentru 1000 de vizualizări (astea sunt tarifele pentru România, pentru USA, de exemplu, pot să plătească și 10$ pentru 1000 de views).

Cum un singur video al lui Dănuț a făcut peste 4,5 milioane de vizualizări, un calcul matematic extrem de simplu ne spune nouă că domnul Negru a încasat pentru acest video un minimum de 4.500$, dacă a fost plătit cu minimum de 1$ la mia de vizualizări. Dar dacă cumva a fost plătit cu 3$ pentru fiecare 1000 de views (foarte probabil, de altfel), tot matematica ne spune nouă că domnul Negru a încasat 13.500$.

Să se calculeze câte luni muncește pentru suma asta un cetățean care comentează: „bravo, domnule Dan Negru! În sfârșit cineva care spune lucrurilor pe nume.”. Doamne, cât aș vrea să le văd fețele ăstora când află sumele de mai sus.

Vorbim despre un singur video, da? Că dacă vreți să știți toate sumele pe care le câștigă Dan Negru, doar din Facebook, puteți să aflați foarte ușor: intrați pe pagina omului și faceți calculele. Numărul de views al fiecărui video este public, tarifele vi le-am zis eu. O să vă iasă că omul încasează niște zeci de mii de dolari lunar, toți de urma proștilor.

Și-atunci, în condițiile în care câștigi sumele astea, cum să nu faci videouri în care susții tâmpenii care dau apă la moară analfabeților funcțional? Chit că tu știi foarte bine că nu e nimic adevărat, ce importanță mai are când exact minciunile îți aduc atâția bani? Ce nevoie ai să-ți bați capul cu politica dacă tu faci bani de pe urma proștilor atât de ușor? Nici pomeneală, omul va face în continuare zeci de mii de dolari, cu vloguri concepute special pentru oamenii cu minte puțină. Pentru că ăștia sunt cei mai mulți.

Cam așa stau lucrurile cu domnul prezentator tv și influencer, Dan Negru.

Cu foarte mare plăcere.

P.S. Să nu uit, toți banii ăștia îi încasează pe card. Că e complicat să-ți trimită ăia de la Facebook, în România, papornițele pline cu cash, au probleme la vamă.

sursa foto: freepik.com