Uneori mi se face așa o lehamite de tot ce e în jurul meu, cum nu vă imaginați. Îmi scăpase știrea asta și ce bine ar fi fost să rămână așa, scăpată, dar internetul a ținut să-mi fwtă iremediabil seara de ieri.

Probabil știți despre ce e vorba, iar dacă nu, vă spun eu pe foarte scurt, că mai pe lung nu duc.

Un bărbat de 44 de ani a violat în repetate rânduri un copil de șase ani care era prietenul fiului său. Mai precis, când băieții se întâlneau să se joace, dezaxatul ăsta își trimitea copilul la magazin și, până se întorcea, îl punea pe prietenul lui fiu-său să-i „frece pensiul” sau să-i „provoace plăcere prin sex oral”. După o vreme, a început să-l răsplătească și cu câte 2-3 lei, după „consumarea actelor sexuale”, ca să-l convingă că trebuie sa rămână „secretul lor”. (expresiile dintre ghilimele sunt din articolul publicat de Adevărul, mie fiindu-mi imposibil să formulez ceva care să facă referire la violul unui copil, fără să simt că-mi explodează creierul pe taste).

La audieri, dezaxatul a susținut că a făcut asta ca să nu-și înșele nevasta care e plecată la muncă în străinătate. Că o iubește prea mult și, ce să facă, a găsit și el soluția asta ca să-i rămână fidel. Iar când a fost întrebat dacă nu era mai simplu să facă o labă, a venit și celălalt răspuns halucinant: „Raporturile sexuale cu persoana vătămată îi produceau mai multă plăcere decât atunci când se masturba singur”.

La auzul acestei explicații absolut stupefiante, judecătorul, în loc să-i râdă în nas, i-a mai scăzut din pedeapsă. Că, na, oameni suntem, știm cu toții ce nasoală e o labă tristă, de unul singur. Plus că-și iubește și soția, n-auziți? Prin urmare, fără nicio urmă de glumă, i-a fost scăzută pedeapsa.

Da, ok, pot să înțeleg că legea stipulează scăderea pedepsei dacă inculpatul își recunoaște fapta, dar, în acest caz, dați-mi voie să mă cam piș pe legea lor. Băi, oameni buni, aș putea să accept asta cu scăderea pedepsei, cu greu dar cred că aș putea, dacă fapta s-a întâmplat o singură dată, după care, violatorul, cuprins de remușcări, s-a dus singur la poliție să se autodenunțe. Cam asta ar fi singura circumstanță pentru care aș putea accepta scăderea pedepsei.

Dar după viol repetat în atâtea rânduri, victima fiind un copil care la ȘASE ani nici nu înțelegea prea bine ce i se întâmplă, să vină legea și să zică: „Da, așa da, pentru c-ai recunoscut că-l violai pe copilul ăla ori de câte ori ți se scula ție, înseamnă ca nu ești un tip chiar atât de rău, ia de aici o reducere de pedeapsă”. Așa? Gizăs fucking craist!

Poate sunt eu nebun, dar în acest caz cred că legea e de un mare căcat. Iar justiția din România, de la vlădică la opincă, de la legi și norme, de la interpretarea și aplicarea lor, ar trebui rasă din temelii, trecut cu plugul peste ce-a rămas și abia după reconstruit tot, de la zero. Nu, iertați-mă, nu de la zero, de la minus unu.

Altfel, vom rămâne pe veci țara în care până și violul unui copil poate fi justificat, deși nimic pe lumea asta n-ar trebui să-l justifice. Cu atât mai puțin minciuna că-ți iubești prea mult nevasta, și de-aia.

Te-n dinți, viață!