Sunt nevoit să recunosc că m-am înșelat și să vă cer scuze, în naivitatea mea chiar crezusem că s-a terminat. Doar că am uitat un singur lucru, am uitat să iau în calcul o constantă: gradul de nesimțire, de prostie, de șmecherie și de indolență al multora dintre vajnicii urmași ai dacilor liberi.

Pentru că, nu-i așa, boala nu există, totul e o manipulare uriașă, oculta mondială vrea să ne omoare cu 5G-ul, numai fraierii stau în izolare, hai la mare boss că acolo e distracția. Rezultatul? Cele 460 de cazuri de ieri, după o săptămână în care n-au scăzut sub 300. ATI-urile au început să nu mai facă față, practic în doar două săptămâni ne-am întors în urmă cu două luni. Și toate astea pentru că o grămadă de imbecili sunt convinși că regulile sunt pentru alții și doar proștii poartă „botniță”. Iar în timpul ăsta se plimbă prin metrouri și autobuze, prin supermarket-uri, pe la terase, prin companii și în general peste tot, fără niciun minimum de protecție pentru cei din jur.

Să ne înțelegem, dacă ar fi o boală netransmisibilă sau măcar mai greu transmisibilă, mi s-ar rupe lupa, din partea mea să lingă toți barele de susținere din tramvaiul 41, dar atâta vreme cât din cauza lor cresc șansele să ajung în spital eu sau ai mei, nu pot decât să-i urăsc din ficați pe toți inconștienții ăștia.

Am o singură consolare. Palidă, dar e consolare. Au început să ajungă prin spitale, cu covid, din ce în ce mai mulți cretinoizi care mâncau căcat cum că virusul nu există. Partea proastă e că nu toți sunt capabili să priceapă ce li se întâmplă, a se vedea cum marele rapsod Marcel Pavel spunea peste tot că el are dublă pneumonie, nu covid. Dap, cam atât îl duce creierul pe cetățeanul cantautor de succes. Sunt curios dacă măcar i-au bătut obrazul medicii ăia care au grijă de el.

Nfine, cam asta voiam să spun, imbecilii sunt simpatici doar atâta vreme cât nu ești nevoit să interacționezi cu ei sau să te izbești de acțiunile lor.

Altfel, sunt extrem de curios câte cazuri vor fi comunicate azi. Eu pariez tot pe la un 400.