Hai să fiu eu cea mai optimistă găină din ogradă.

În capul meu e că mizeria asta de virus o să dispară complet pe undeva pe la sfârștiul lui iulie, începutul lui august. Când zic ”complet” înseamnă că probabil vor mai fi câteva cazuri pe ici-colo, dar nimic de luat în seamă. După care mai durează vreo lună să ne dezmeticim și să ne convingem că nu mai e, și că, gata, s-a dus.

O să mă întrebați uimiți pe ce mă bazez. Și-o sa vă răspund ca pe nimic, doar pe legendarul meu bun-simț și pe și mai legendarele mele prognoze.

După ce a început nebunia cu izolarea, o lungă perioadă de timp am devorat orice articol sau orice text în care specialiștii explicau ei cum e cu predictibilitatea infecțiilor, cu vârful pandemiei, cu perioada de flat, cu d-astea științifice. Dar după un timp, când m-am lămurit că și la specialiștii ăștia e un fel de ghici și că de fapt nimeni nu știe exact cum or să evoluze lucrurile, mi s-a luat de citit articole pe temă și m-am liniștit definitiv. Mi-am dat seama că peste tot în lume o să fie pe sistemul ”văzând și făcând”.

Prin urmare, uite cum mă gândeam eu să verific dacă am dreptate și dacă prognoza mea e ce trebuie.

Teoretic, în saptămânile 1 – 15 iunie ar trebui să avem o explozie de cazuri noi în România. Corect? Pentru că relaxare, pentru că deja lumea ieșea pe stradă de multă vreme de parcă n-ar mai exista niciun covid, pentru că m-am dus în weekend la piață și acolo nu există nici măcar ideea de pandemie, pentru c-am trecut duminică pe Calea Victoriei și când am văzut că aproape e carnaval, m-am simțit naibii și prost cu masca mea purtată la volan. Nfine, știți și voi la fel de bine de ce, teoretic, ar trebui să explodeze cazurile în următoarele 2-3 săptămăni. Well, părerea mea personală e că n-o să mai explodeze nimic. Iar dacă mi se confirmă teoria asta parțială, nu mai am nicio îndoială că am dreptate și cu restul, cu ce ziceam mai sus.

Ah, și încă ceva, sunt la fel de convins că nu va urma niciun val doi. Sau, dacă va fi, vor exista maximum câteva zeci sau sute de cazuri, la nivel global, cazuri de care vor trage cu disperare media, cu televiziunile în frunte. Știți voi, pe sistemul ”Toată planeta tremură, încep să reapară infectările cu noul coronavirus în Wuhan” sau ”Italia, lovită de un nou val de covid, se pregătește de carantină”. Doar că n-o să mai fie nicio carantină pe nicăieri. 1 Decembrie o să ne prindă bine-merci la coadă la fasole cu ciolan.

Deci, cine se bagă la pariu?

sursa foto: pixabay.com