Dacă mă îndoiam de decizia mea de a republica articolul de mai devreme, acum n-o mai fac. De ce? Citiți comentraiile de la el și-o să înțelegeți. Iar dacă n-aveți chef de citit comentarii, poate citiți măcar textul de mai jos. Text scris de Belle, exact în urma articolului meu republicat. Citiți, cutremurati-vă și gândiți-vă câte Belle ca ea au trecut prin asta si n-au avut curaj să spună nimănui.

El era un bărbat undeva la 45 de ani, tată, soț, om de afaceri, client important în firma în care aveam în job. Eu? Eu aveam 21 de ani, lucram pentru o firma de amenajări interioare, începusem jobul asta după ce refuzasem favorul tatălui unui prieten de a face 2 facultăți la fără frecvența (îmi cumpăra el diplomele) dacă eu acceptam să mă ocup administrativ, împreună cu fiu-său, de una dintre multele afaceri pe care le deținea. N-am suportat niciodată oamenii care își cumpără titluri, funcții, diplome, așa c-am refuzat și am început să muncesc în speranța că voi strânge bani să îmi pot finanța cursurile unei facultăți. N-a fost să fie, chiria trebuia să o plătesc, trebuia să mănânc, aveam grijă financiară a unei familii incapabile să se susțînă economic, facultatea a rămas un vis.

Am lucrat în firma de amenajări interioare vreo 2-3 ani, mă ocupăm de la vânzări la supravegherea echipei de lucru, de la a contracta clienți noi, la a zâmbi și ține companie oricărui grețos care dorea puțînă atenție, nu doar materiale de construcțîi.

Așa a apărut și el. Ne-a fost prezentat ca potențial client, cunoscut pentru investițiile substanțiale pe care le face, clientul perfect într-o perioada nu tocmai roz pentru firma. Clientul fericit, după cum fuseesemt învățată, este stăpânul. Dacă el e fericit, am și eu bani pentru chirie, are și firma bani pentru salarii. Iar clientul îl țineai fericit cu oferte bune de preț, îl invitai la cină, îl făceai să se simtă miezul și astfel colaborarea continua.

Ieșirile erau susținute de firmă și mereu șeful firmei era prezent, toată lumea mânca, bea, fuma, se ajungea des să cânte câte un lăutar la masă. Și nu, nu puteai lipsi, lipseau băieții, faianțarii, parchetarii, vopsitorii, dar nu lipseau fetele de pe vânzări. “Du-te și tu și te aranjează puțin, ieșim cu X la cină” auzeam des. Nu era întrebare, era în timpul orelor de lucru, făcea parte din job.

Și ajungeam acasă târziu, ba împărțeam un taxi cu vreun coleg, ba cu șefu, ba cu clientul (te duc eu, tot e în drum…). Până în seara în care drumul nu a mai luat-o către sectorul 6, ci a ocolit până a ajuns într-o pustietate, nici acum nu știu unde eram. Acolo m-a forțat să intru într-o clădire care mi s-a părut că arată a motel, pensiune, îmi era clar că nu e locuită de o familie.

Toate rugămințile mele de a mă duce acasă, de a mă lasă să îmi iau un taxi, totul a fost în zadar. Un dos de palmă m-a redus la tăcere. Mi-au piuit urechile, ambele îmi piuiau de la puterea loviturii lui. Am amuțit, nu puteam să îmi mișc buzele, nu știam dacă m-a drogat, dacă visez, dacă e real. Îl vedeam în față mea cum se excită, cum îi crește pulsul, cum se agită, iar eu eram paralizată de frică. “Hai, e timpul să devii femeie, ce dracului aștepți? Ai 21 de ani, numai fătălăi ai avut în preajma dacă ai scăpat nefututa până acum!”.

Am țipat să mă lase, l-am scuipat și m-am trezit cu un alt dos de palmă peste ochi. Îmi frigea fața la momentul ăsta și nu îl deranja că mă opun, oricum “nu e nici dracu aici să ne deranjeze…”.

M-a penetrat atât de violent încât simțeam că mă ia cu leșin. Am întors capul într-o parte și mi-am acceptat soarta. Simțeam cum mă umplu de sânge și auzeam bucuria că fute o virgină. Cumva am reușit să mă rup psihic de locul ăla, în timp ce el gâfâia deasupra mea și am mai revenit doar când l-am auzit zicând “Du-te și te spală, spală și astea de pe pat, parcă am tăiat porcu’…”.

Abia mă târâiam către duș, mă simțeam ruptă fizic în bucăți, nu puteam să mă așez pe wc. Am intrat în dus și m-am spălat, n-am avut nicio reacție. Am spălat așternutul de pe pat, prosopul, dar tot se vedeau urmele sângerării. Le-a pus într-o pungă și le-a aruncat undeva pe drum.

M-a dus acasă, dar înainte să ieșim din camera aia, mi-a spus șoptit “Și dacă spui ceva, te omor cu mâna mea! Îți înfig un cuțit în burtă și îl voi răsuci astfel încât o să îți distrug toate organele, niciun doctor nu te va repara! Ai să taci!”… și am tăcut paralizată de frică. Am stat închisa în camera vreme bună, a trebuit să mimez că sunt ok, am trăit cu frica unei sarcini până la prima menstruație, am trăit cu frica bolilor cu transmitere sexuală multă vreme.

Bună! Eu sunt una dintre multele femei pentru care un bărbat a decis când și cum să își înceapă viața sexuală. Am părăsit România de frica lui și am sute de nopți nedormite din cauza lui. Am trăit neputând lasă un bărbat să mă atingă ani mulți, a trebuit să învăț să am încredere în oameni, m-am reinventat. Coșmarele au încetat în ziua în care am aflat că a murit. Am plâns de fericire. Niciodată nu mi s-a părut cancerul mai frumos…

Bună! Am 38 de ani și fac terapie psihologică pentru a înțelege că nu a fost vină mea.

Bună! Sunt una din cele multe, atât de multe.