Așadar, ca să înțelegeți contextul. Vorbim despre România anului ’92, Românie care n-avea aproape nicio legătură cu România de astăzi. Vorbim despre o țară proaspăt ieșită din 50 de ani de beznă și în care discuțiile despre sex sau pe teme sexuale încă erau tabu. Iar agresiunile sexuale existau doar la cinema, în viața reală n-ar fi suflat nimeni niciun cuvânt despre așa ceva.

Abia venisem în București, la facultate, și după câteva luni grele de făcut foamea, mi-am dat seama că banii de la ai mei se duc în câteva zile, bursă de studii n-aveam (golan, de), iar pachetele cu zacuscă și sarmale de la mama nu țineau nici ele cu săptămânile. Pe scurt, trebuia să fac ceva, iar soluția logică și cea mai la îndemână era să-mi caut de muncă. Ceea ce am și executat.

Mno, după câteva zile de căutări și telefoane asidue, am dat într-un ziar peste un anunț al celor de la Pronto Padimex. Ăsta era un magazin de covoare prin Piața Berzei. Unul dintre cele mai mari din Bucureștiul anilor ăia. M-au chemat la interviu. Care interviu, (primul din viața mea, da?) a fost că ne-a aliniat patronul pe toți aspiranții la un post în magazinul ’mnealui, s-a uitat nemulțumit la noi și-a cuvântat scurt:

– Vă orientaţi ce fac oamenii vechi pe aici și-i ajutați. Eu vă observ toată ziua și diseară vă spun cine rămâne și cine nu.

Și s-a cărat la el în birou.

Mai trebuie să menționez că patronul era cel mai gras individ pe care-l văzusem eu până la ora aia. Omul bătea liniștit pe la un chintal și jumătate, la maxim 1,70 înălțime. Ah, și încă ceva, nu se deplasa nicăieri, nici măcar prin propriu-i magazin, fără un monstru de ciobănesc german care la rândul lui era și el cel mai mare câine din rasa asta pe care-l văzusem vreodata. Era cât un urs mai mic.

Ne-am apucat de treabă și, pentru că era de muncă grupa mare (se bucurau românii la covoare persane mai ceva ca pensionarii la promoțiile la tigăi), ziua a trecut rapid de tot. A venit seara și odată cu ea se apropia momentul verdictului. Ne-a aliniat domn patron pe holul din fața biroului lui și ne-a zis să intrăm pe rând ca sa ne spună ce și cum. Eu eram ultimul la rând, dar mergea repede. Intrau ăia veseli și ieșeau triști, semn că marele șef (și la propriu și la figurat) nu prea fusese mulțumit de nimeni.

Am intrat și eu.

Biroul era o încăpere lungă care avea pe mijloc o masă la fel de lungă. Într-un capăt stătea pachidermul șef, cu câinele la picioare, în celălalt eu. A ridicat capul, s-a uitat scurt la mine și-a lătrat (el, nu câinele):

– Închide ușa!

Am închis-o.

Și-a aprins o țigară și s-a uitat o vreme în tăcere la mine. Eu, în naivitatea mea, credeam că-mi evaluează mental abilitățile ca să se hotărască dacă mă angajează sau nu. Oricum, nu eram prea departe de adevar, tot un fel de abilități îmi evalua, doar că nu pe cele la care mă gândeam eu. În cele din urmă, a mai tras un fum lung din țigară și m-a întrebat sec:

– Tu sugi pula?

Fix așa. Eu am rămas mască. Am încercat să îngaim ceva și pur și simplu nu-mi ieșeau cuvintele din gură. Am încercat să mă întorc catre ușă să ies și picioarele nu mă ascultau. Nu fac mișto și nu exagerez. Din cauza șocului eram efectiv paralizat. Probabil a durat ceva până mi-am revenit, pentru c-a mai avut timp să-mi spună pe un ton doct cum că a constatat, din experiență proprie, că bărbații sug pula mai bine decât femeile. Dap, exact așa.

După ce mi-am revenit din șoc, primul impuls a fost să mă duc să-l pocnesc. N-am putut, mi-a fost frică de namila aia de câine. Aveam un spray paralizant în buzunarul de la piept. Mi-a fost teamă să-l folosesc și p-ăla. Umbla zvonul că nu are efect asupra câinilor. Mi-a fost teamă până și să-l înjur. Singurul lucru pe care l-am putut face, după ce mi-am revenit, a fost să ies urgent din camera aia și să mă prăvălesc alergând pe scări, spre ieșire.

Poate nu realizați impactul pe care l-a avut întrebarea imbecilului ăla asupra unui puști de 19 ani, abia ajuns în București, dintr-un oraș mic de provincie unde cuvântul “homosexual” practic nu exista, despre sex oral aflai doar din filme (dacă erai norocos) și unde fetele despre care se știa că facuseră sex erau catalogate drept curve. Dap, doar nu vă imaginați că se schimbaseră mentalitățile înrădăcinate timp de jumătate de secol în numai doi ani de la revoluție. Prin urmare, multă vreme n-am avut puterea să povestesc nimănui, nici măcăr prietenei mele din vremea aia. De ce? Mi-era rușine. Cum să mi se întâmple MIE una ca asta?

Un singur regret am. L-am revăzut pe domn patron, mare admirator al mielului cu o singură nară, la ceva vreme după interviu. Cumpăra flori la Romană. Avea maşina trasă lângă bordură, ușile erau închise, câinele era pe bancheta din spate, dar n-avea cum să iasă. Atunci a fost momentul în care trebuia să-l bat până-i scoteam toți dinții. Din păcate, n-am avut curajul să fac nici asta pentru că eram în amiaza mare. Vă jur că și în ziua de azi îmi pare rău.

Gata. Acum astept să dați drumul la glumele cu “bă, tu nu ești bărbat, ești pizdă plânge”. Că, na, dacă te plângi de așa ceva se cheamă că n-ai și nici n-ai avut vreodată cojones.

Iar după ce terminați cu bancurile, aș vrea sa-mi povestiți și voi dacă ați fost agresate sau agresați sexual. Nu mă interesează unde s-a întâmplat, că erați pe stradă, la mare, în parc sau în autobuz. Tot ce vreau să știu este dacă ați simțit vreodată frica aia care te paralizează când îți dai seama că urmează să se întâmple ceva nasol. Sau greața care ți se duce direct în stomac și ți-l face ghem, când realizezi că ceea ce tu credeai că e o glumă, de fapt NU ERA.

P.S. Știu că cei care sunt mai vechi pe-aici l-au mai citit, dar o să dezgrop acest articol de fiecare dată când vuiește internetul pe tema agresiunilor sexuale. Pentru că este una dintre experiențele care mi-au marcat această existență și pentru că este exact pe tema asta.