Evident, în urma articolului de azi-dmineață au apărut buluc cetățenii care-ți servesc argumentul suprem: ”dacă n-ai copii, taci naibii din gură că n-ai dreptul să vorbești.”

Dar ce să vezi, nici bucătar nu sunt, dar știi ce repede îmi dau seama dacă un fel de mâncare e bun sau nu?

Nici pilot nu sunt, dar știu extrem de bine când o aterizare a fost reușită sau nu.

Nici antrenor de fotbal nu sunt, dar mă prind foarte repede când o echipă joacă bine sau prost.

Nici curier nu sunt, dar observ imediat dacă nu mi-a ajuns un colet la timp sau a venit deteriorat.

Nici mecanic auto nu sunt, dar simt foarte bine dacă mașina merge ok sau nu.

Nici instalator nu sunt, dar, ca prin miracol, mă sesizez imediat cum mi s-a spart o țeavă sau nu-mi merge dușul.

Nici doctor nu sunt, dar pot să-mi dau seama dacă m-am îmbolnăvit sau dacă cineva din jur e bolnav.

Nici polițist nu sunt, dar știu că n-ai voie să ocolești coloana pe linia de tramvai, să treci pe roșu sau să furi.

Nici profesor de română nu sunt, dar pot să-ți simt un analfabet funcțional din două fraze.

La fel de simplu, chiar dacă n-aș avea copii, tot aș observa imediat dacă un copil are părinți idioți care și-au bătut joc de educația lui sau nu. Lucru care, după cum am mai spus, mă lasă complet rece până când nu sunt nevoit să interacționez într-un fel sau altul cu plodul ce prost crescut.

Dar știți ce e cel mai trist? Că toți ăștia care sar cu gura pe motiv că „dacă n-ai copii, n-ai dreptul să vorbești” sunt convinși că simplul fapt că au procreat sau au contribuit, dând din fund, la asta, îi face un fel de experți în parenting. Și uită că partea cea mai grea e să-l crești, nu să-l faci (să mă ierte cuplurile care se chinuie să aibă copii și nu reușesc, nu la ei mă refeream). Pentru că atât îi duce pe ei capul.

Experților, ca să vă scutesc de chinul de a mai fi proști: am o fată care a împlinit 23 de ani. Ceea ce nu mă face în niciun fel expert în parenting, dar îmi oferă satisfacția de a vă închide gura. V-am pupat.