Știu că țara trece prin momente istorice, știu că se apropie alegerile, sunt la curent cu toate aceste frământări intense. Cu toate astea, mă macină îngrozitor de vreo două zile o chestiune mult mai arzătoare. Și anume: voi știți de pe acum unde o să faceți revelionul?

Întreb foarte serios, deși nu pare, pentru c-am tot văzut și auzit diverși cetățeni discutând pe această temă și nu m-am putut abține să nu-i invidiez din străfundul sufetului meu mic și negru. Pe motiv că trebuie să ai o viață extrem de organizată ca să știi încă de prin septmbrie-octombrie unde o să-ți faci revelionul.

Atât de adânc m-a lovit chestiunea asta, încât am facut un soi de introspecție și mi-am dat seama că în ultimii cinspe ani (mai adânc nici n-am îndrăznit să sap) nu a existat nici măcar o singură dată în care să nu mă fi hotărât unde fac revelionul chiar în ziua de 31 decembrie. Maximum pe 30, deși nu prea cred c-am fost atât de organizat.

Ah, și dacă tot am deschis această mult prea atractivă temă de discuție, pot să vă zic că dacă urăsc ceva mai mult decât urăsc nunțile, atunci urăsc revelioanele alea organizate de cârciumi, restaurante și diverse alte localuri. Știți voi, alea unde platești locul și te duci să-ți petreci noaptea de anul nou înconjurat de niște unii și unele cu care n-ai nici în clin nici în mânecă. Am participat de-a lungul acestei vieți la vreo două sindrofii de genul ăsta și cred că mai am sechele și în ziua de azi. Băbăiatule, când se ridicau toți ăia de pe la mese să danseze, mă lua cu vertij pe la tâmple de-mi venea să leșin la masă. Dar, oricum, tot era mai bine decât când stăteau la mese și încercau să facă conversație sau bârfeau meniul care, evident, nu era ce trebuie.

Nfine, traume de-ale mele nerezolvate la timp, revenind, există pe-aici cineva care chiar știe de pe acum unde o să-și petreacă neasemuita noapte dintre ani?