Știți desigur despre scandalul de zilele trecute cu madam Firea care a preluat postarea mizerabilă a feșănistei Dana Căcă Budeanu.

Mno, la o postare în care o prietenă de-ale mele își manifesta consternarea pe acest subiect, apare un tip care lasă acest comentariu referitor la feșănista wannabe mai sus menționată (de nota 10. dacă e să mă întrebați pe mine):

Comentariu pe care-l dezavuează zgomotos o făptură drăgălașă, una dintre acele ființe minunate din cauza cărora în curând vom folosi exprimări de genul „persoană suferind de un dezechilibru emoțional care se alimentează compulsiv”, în loc să spunem simplu „gras” sau „grasă”.

Făptură care mi ți-l ia pe domnul cu comentariul de mai sus și mi ți-l terfelește oleacă pe altarul corectitudinii politice:

Și nu o dată, de două ori. Pentru că, nu-i așa, era de-a dreptul oripilată de atâta răutate omenească. Oripilată și scârbită de-a dreptul, ce să mai.

Doar că eu m-am lejer enervat când am văzut comentariul duduiței oripilate și i-am răsfoit puțin profilul. Și, ce să vezi, am găsit această prea-minunată postare. Postare care este un selfie, să ne înțelegem, un selfie însoțit de o urare de bine pentru alte reprezentante ale sexului frumos.

Am râs cu zgomot.

Înțelegeți? Tipul ăla pe care l-a luat ea la rost era misogin și plin de răutate, dar ea, această apărătoare a femeilor neajutoate, ea, această luptătoare împotriva răutății cu care sunt tratate femeile, ea are tot dreptul să le facă proaste.

Well, cam așa arată situația când apostolii corectitudinii politice mănâncă kkt și când tot ceea ce-i definește sunt dubla măsură și ipocrizia.

Sictir!

P.S. Pentru conformitate, puteți regăsi întreg dialogul virtual aici.