Nu-mi amintesc să-mi fi dorit ceva mai mult decât îmi doream un ceas din ăla cu melodii. Știți despre ce vorbesc, nu? Apăruseră prin anii ’80 și erau fița supremă, cred că nu exista adolescent din țara dacilor liberi (mă rog, pe vremea aia nu erau așa de liberi) care să nu vizeze la un ceas cu melodii.

Desigur, mai existau și alte modele de ceasuri electronice, dar toate erau apă de ploaie pe lângă el, supremul, ceasul cu șapte melodii. Doar că, evident, în condițiile în care pe vremea aia în spațiul carpato-danubiano-pontic nu se găsea nici măcar mâncare, cam care erau șansele să poți cumpăra de pe undeva un ceas cu melodii? Erau spre zero absolut, vă spun io.

Așa că de fiecare dată când mai apărea câte un prieten sau vreo cunoștință cu unul d-ăsta la mână, pe loc începea să mă roadă invidia ca o gheară-n gât.

Habar nu am cum o fi făcut bietul taică-meu și la cine o fi apelat, că din câte știu nu avea pe nimeni plecat din țară, iar taică-meu nu era genul care să cumpere de la bișnițari. Mno, ce-a făcut, ce n-a făcut, știu că l-am găsit pe masa pe care-mi făceam temele în dimineața zilei mele de naștere. Nu pe taică-meu, ci pe ceasul cu melodii. Băi, oameni buni, habar n-aveți ce bucurie am trăit în secunda aia în care l-am luat în mână și-am realizat că e al meu.

L-am pus la mână și din momentul ăla cu greu am mai putut fi convins să-l dau jos. Poate când făceam baie, dar doar pentru că mi-era teamă că dacă se strică, am îmbulinat-o, urma să port la mână un ceas cu melodii fără melodii. Am tras de el mai bine de doi ani, ceea ce, în condițiile în care-l frecam la maximum cât era ziulica de lungă, ori a fost un soi de miracol, ori azi nu se mai fac baterii de ceas ca pe vremuri. Iar melodiile (o, da, acele melodii), le-aș putea recunoaște lejer și în ziua de azi.

Nfine, revenind, de-atunci încoace am mai primit cadouri mișto de ziua mea, dar absolut niciodată n-am mai avut senzația de bucurie, de fericire absolută care urcă-n piept și te sufocă, pe care am avut-o în dimineața aia gri de noiembrie, de pe la jumătatea anilor ’80.

Acestea fiind zise, ce voiam să-ntreb, la voi cum stă treaba? Care e cel mai mișto cadou pe care l-ați primit vreodată?

P.S. Nu vă repeziți cu lamulțeanu, că nu e ziua mea azi, dar se apropie cu pași măricei, așa că bat și io șaua ca să priceapă… cmmfdl. Sau, mă rog, e un fel de ziua mea azi, dar e aia de nume, deci partea cu cadoul rămâne tot pentru aia de naștere. 🙂