Mi-a ajuns ieri sub ochi un fragment din „Ce erau învățate femeile în cartea despre menaj din anul 1960”. Aveți printscreenul mai jos.

L-am citit cu voce tare, cu intonație, în firmă și, după ce-am terminat toți de râs, a băgat capul la noi un coleg din biroul de lângă:

– Auzi, poți să-ți dau adresa de email a lu’ nevastă mea?

Acestea fiind zise, să purcedem să parcurgem sfaturile. Merită.

“Nu trebuie să uitați că pentru sosirea soțului de la serviciu, trebuie să vă pregătiți zilnic.”

Din start observăm că asta e discriminare pe față. Nu se face să dai sfaturi doar pentru soții. Păi cu femeile puternice și independente cum rămâne? Nțțț… așa ceva.

“Pregătiți copiii, spălați-i, pipeptănați-i și schimbați-i în haine curate, elegante. Ei trebuie să se alinieze și să-l salute pe tatăl lor, atunci când el intră pe ușă.”

Practic, astea două fraze au dat nana la curu’ gol milioanelor de volume despre parenting modern.

“Pentru asemenea situație puneți-vă un șorț curat și încercați să vă înfrumusețați – de exemplu, legați părul cu o fundă…”

Well, aici avem o problemă. Nu suport verbul „a încerca”, pentru că presupune din start eșecul. Ori faci, ori nu faci, dar niciodată nu „încerci”. Prin urmare, pui mâna și te înfrumusețezi, nu o arzi așa degeaba, încercând. Fetelor, ce voiam să vă-ntreb, când v-ați legat ultima oară părul cu o fundă? Vedeți? Eram sigur. De-aia o să rămâneți nemăritate și nefericite.

“Nu intrați în discuții cu bărbatul”

Ar fi culmea.

“amintiți-vă cât de obosit este”

Exact!

“și cu ce trebuie el să meargă în fiecare zi la serviciu, de dragul vostru”

S-a auzit? De dragul vostru, da? Ca să puteți sta voi acasă, toata ziua pe facebook și la telenovele. Și voi? Nici măcar pe plozii ăia nu reușiți să-i îmbrăcați elegant și să-i aliniați când venim acasă. NE-RE-CU-NOS-CĂ-TOA-RE-LOR!

“hrăniți-l în liniște”

Nu știu dacă realizați, dar folosirea verbului „a hrăni”, în acest context, este adâncă de tot. Nu „puneți-i masa”, nu „dați-i de mâncare”, nu „întrebati-l ce-ar vrea la cină”, nu. „Hrăniți-l” ăsta reflectă perfect obediența combinată cu recunoștința veșnică.

“doar după aceea, când el își va termina de citit ziarul, puteți să încercați să vorbiți cu el”

Voi puteți încerca, dar eu mă îndoiesc c-o să și reușiți. De unde până familiarități din astea deșănțate? Ce, dacă am terminat de citit ziarul asta înseamnă că ne tragem de șireturi? Hai, înapoi la bucătărie, că mai e și mâine o zi și parcă văd că iar vin de la muncă și găsesc copiii nepieptănați, funda nepusă-n păr și mâncarea sleită.

Râdem-glumim, dar știu eu în țara asta vreo 3 milioane de cetățeni care s-ar uita uimiți la sfaturile astea și n-ar înțelege unde e problema.

Știți ce zic?