Text scris de Elena.

Azi femeile nu se mai mărită și nu mai caută așea de aiurea simple relații. Azi toate își caută alesul. Azi toate sunt prințese și scopul lor este să aștepte să apară prințul. Ce, credeţi că Mihai s-a aberat ieri? Neah! Cunosc eu personal una, îmi e prietenă bună. Pentru ea o relaţie adevărată este un lucru extrem de serios de care are grijă Universul însuși.

A aflat ea, nuș’ prin ce căi întortocheate, că atunci când îţi doreşti ceva cu adevărat, din tot sufletul, este suficient să transmiţi în eter, cu puterea gândului, mesajul cu dorinţa, și imediat începe Universul să lucreze pentru realizarea ei.

Ei bine, are niște ani de când transmite şi transmite şi tot transmite mesajul vieţii. Dar, pwla! Ba nu, la un moment dat, probabil drept răsplată pentru insistența ei, a primit în dar un tip. Doar ca omul avea ceva probleme nerezolvate la mansardă și, evident, relația n-a durat. S-au despărtit.

Atunci a avut ea revelația vieții și-a slobozit direct din profunzimea gândirii ăl mai mare adevăr: fată, eu i-am cerut Universului un bărbat. Și mi l-a dat! Doar că în graba mea, nu i-am spus și CUM TREBUIE să fie acel bărbat. D-aia am avut doar relații eșuate.

Bă, ești nebun? M-am simțit ultima găină din hala Obor, din aia cu creier mic spre deloc: nici eu nu făcusem lucrul ăsta. D-aici și ghinioanele mele. Cred.

Mbun, așa că s-a pus pe schițat portretul robot al iubitului ideal. Și-a schițat, nu s-a jucat. Ia citiți cu atenție cam ce, dar mai ales câte, calități trebuia să aibe alesul:

– să fie blond

– să aibă ochii verzi

– înălțimea între 1.75-1.80 m

– corp atletic. Exclus burtă!

– tot timpul să fie bărbierit

– vârsta între 35-45 de ani

– să nu fie în niciun fel de relație

– să fi trecut printr-o decepție în dragoste

– să iubească copiii

– să iubească animalele

– să-și dorească cel puțin doi copii

– corporatist. Job stabil!

– studii superioare

– să-i placă să citească

– să-i placă călatoriile

– SA ADORE FORMAȚIA VAMA

– să adore Vama Veche

– să se îmbrace cu gust dar diferit de ceilalți oameni

– să nu fie homofob

– să nu-i placă sexul în grup

– să-i placă sexul

– să știe să gătească

– să știe să utilizeze electrocasnicele

– să nu fumeze

– să nu bea decât seara la cina luată cu ea.

– să nu o înșele sexual

– să nu-i înjure niciodată părinții și frații

– să-i iubească neamurile

– să scape de metehnele dobândite în singurătate

– să vrea o familie de genul părinților ei

– să facă orice în timpul liber, dar împreună

– să-și dorească să-i cunoască prietenii

– nunta să o facă în pădure sau pe plajă în Vamă

– să fie romantic

– să plângă la filme

Nu mai știu dacă am uitat ceva. Cert este că mi-a citit lista asta de atâtea ori că ajunsesem să mă simt o basmutie care nu știe ce căcat vrea de la viață. Vă spun sincer, universul ăsta, dacă există cu adevărat, doar el i l-ar putut aduce în cale pe prinț. Pentru că într-un final, când până și noi gașca ne pierdusem orice speranță, a apărut, mânca-i-aș io pana lui dă băiat. Doar că el n-avea lista făcută. Iar ghinionul nu ciocăne la ușa. Dă buzna peste tine.

Din ianuarie până în martie s-au întâlnit doar în oraș. După fiecare întâlnire, ea mai bifa câte ceva de pe listă. Nici vorbă despre sex până n-o termina punct cu punct. Prin martie, cam cu o săptămână înainte de Paște, a observat că lista e aproape gata. Ca să sărbatorească, a decis că e momentul să-l invite la ea acasă și poate să-l și lase să se joace de doctorul.

S-au pus pe bucătăreală. Aveau și vin. Roșu. Și pahare de cristal. Și după ce-au mâncat păpădii cu garnitură de asparagus smuls direct de pe pereții casei, au băut vinul și… ce credeți?! S-au pupat. Pe gură! După care au ajuns în dormitor unde ea a mai tras 6 bife pe lista vieții. Mai rămăsese una singură. Fericită că se apropie de finiș și că în sfârșit a apărut cel pe care l-a cerut cu atâta ardoare, înainte să i se dăruiască pe deplin împăcată, a decis să-i pună și ultima întrebare:

– Fumezi?

– Da, a răspuns ăla nedumerit. Dar doar ocazional.

Ea s-a crispat toată, și-a dat ochii peste cap, apoi cu o iuțeală fantastică a smuls lista de pe noptieră, a șters apăsat cu markerul negru întrebarea nebifată și i-a spus răspicat:

– Acum te duci acasă. După Paște facem sex! Dar să nu dea mama naibii să te prind că fumezi țigara de după.

A plecat ăla năuc acasă.

Da, după Paște au făcut sex. Nu, n-a fumat țigara de după.

mihai_vasilescu_barbat_plangand