De vreo câțiva ani asist amuzat la un trend foarte deosebit printre multe dintre reprezentantele sexului ălălalt. E așa un fel de chestie foarte cool care se cheamă libertatea și puterea iubirii necondiționate sau ceva. Iar adeptele ei nu mai prididesc să povestească cui vrea să le asculte (dar mai ales cui nu vrea) cât de mișto este să fii liberă, să nu depinzi de nimeni și să-ți trăiesti viața așteptând să apară el. Acel el, singurul care le va merita și le va preţui cu adevărat.
Ce să zic, e șmecheră treaba asta cu libertatea și iubirea necondiționată, dar, dacă te uiți cu atenție la ele, ai să constați cu surprindere că li se citește disperarea așteptării în ochi, ceva de speriat. De la prea multă libertate, probabil. Bine, pe de o parte e de înțeles, nu e ușor să investești atâta energie și sa vezi ca prostul ăla de prinț pe cal alb nu mai apare naibii odată. Cred că nu e foarte usor de suportat. Da’ cel mai interesant ar fi să aflăm care-s motivele pentru care el întârzie să apară.
Pentru că ai sărit de treij’ de ani si încă visezi la cai verzi pe pereți. Când te caută omu’, ești plecată să-ți cureți ceacrele, deși ar fi fost mult mai indicat să cureți un pic prin casă sau măcar să ștergi praful și să dai o mătură.
Pentru că-ți cheltui jumătate din salariu pe conferințe de coaching aspirațional ținute de tot felul de love guru stupizi a căror singură calitate este că știu să se masturbeze prin buzunarul de la pantaloni fără să-i observe nimeni. Cealaltă jumătate se duce pe drumurile pe care le faci aproape săptămânal acasă la mă-ta, singurul loc de lumea asta în care vezi și tu cum arată un frigider plin.
Pentru că mănânci numai dubioșenii absolut sinistre. Nu zic, e frumos și cu salata de ștevie, cu asparagus și muguri de bobab virgin, da’ nenea ăla pe care-l tot aștepți tu s-ar putea să aibă alegie la menisc de prepeliță în aspic, pe pat de rucola cu bame.
Pentru că-ți scrântești încheieturile când bagi două bluze la spălat, pentru că te rănești la degete încercând să cureți doi cartofi și pentru că atunci când ai gătit ultima oara ai reușit să arzi până și-un nenorocit de ceai. Da, știu, femeile libere și independente nu sunt obligate să știe să gătească, dimpotrivă se pare că gătitul este ceva ce contravine grav ideii de libertate necondiționată. Dar, vezi tu, nu mie trebuie să-mi explici treaba asta, ci prințului care nu mai apare naibii odată. Plus că, dacă te iubește cu adevărat, o să facă el toate astea, în timp ce tu o să citești niște Pamuk și-o să arzi bețișoare parfumate care atrag energiile alea bune. Mhm, îți țin pumnii.
Pentru că niciun bărbat nu e suficient de bun pentru tine. Toți au măcar câte un defect, iar dacă n-au, îi inventezi tu măcar unul. Și uite-așa trec anii, iar tu trăiesti singură cuc în continuare, în cel mai bun caz având parte doar de niște sexuț ocazional. Care nu e rău nici ăla. Doar că, ce să vezi, n-o să ai toată viața treizeci și-un pic de ani. La un moment dat o să se cam ducă ulii de suflet și sexul ocazional. Ei, atunci vreau să te văd prințeso care ești tu liberă, puternică și necondiționată.
I-o fi plăcând prințului și mâncarea adevărată, dar dacă el are chef să te iubească necondiționat dimineața, dar tu ești prea ocupată să coci vinete în loc să-l poți iubi și tu necondiționat, cu siguranță se va urca inapoi pe calul lui alb și ….pe-aici ți-e drumul.
Și uite așa ajunge minunata prințesă liberă să meargă la biserică sau la vrăjitoare (după cum îi e credința) să-i dezlege cineva blestemele.
Căci cine ar fugi de o salată proaspătă de vinete facută romantic pe plajă inainte de răsărit dacă nu din cauză de blesteme?!
Comentariu beton!69
@Anouk, lasă, lasă, n-o duce în extrema cealaltă.
@Mihai, extrema cealaltă…..dar e pățania unor prieteni. Ea e de tipul descris de tine, iar el prințul. Care a venit, dar n-a rezistat mai mult de o lună in condițiile astea și a plecat de unde a venit, peste mări și țări, și s-a însurat cu prima ieșită în cale.
Comentariu beton!21
as spune ca tu ai inceput primul cu extremele :)))
Comentariu beton!29
@abhora ratio, asta pentru că nu știi ce dudui cunosc io. 🙂
E si aici o iesire simpla din dilema. Fa una bine si cu siguranta (nu vei avea reprosuri) apoi vine si a doua la timpul potrivit…cu mancarea e bine sa fie bine ca sexu si cand nu e foarte bun..nu e totusi rau :))))..iar daca vin copiii oricum se transforma in 100 metri garduri.
Baaaa, vinete? Dimineata? Ai fumat ceva?
Comentariu beton!23
…Iar poza face parte din categoria de ieri :)))
@Anouk, de ce? :)))
@Mihai, păi îți scoți pantofii pe sub masă?!
@Anouk, păi era SINGURĂ. :))))
@Mihai, și crezi că așa își atrage prințul?
Carcotasi mai sunteti! Fata se chinuie sa-si transmita prin toate chakrele, in eter, gandurile aducatoare de printi. Si poate ca picioarele ei chiar miros mai bine decat ale printului.
Fiecare sac își are peticul. Dar dacă nu te străduiești deloc și nu accepți nimic mai prejos de Brad Pitt sau Angelina Jolie, o să rămâi cu ochii în soare.
Comentariu beton!17
@Xenopol, stai că n-ai prins ideea. Nu despre cum arată era vorba.
Da voi ce vedeti frumos la Angelica, slaba tzir, cu buze ca 2 ventuze si, mai nou, am citit ca nu mai are nici tzitze/!
Îţi place sau nu:

0 

0
Aoleu, ce-ai facut boss? Pai sa discuti tu de cele sfinte asa la orele astea? Eu ii mai zic cate unei dive din astea ca dupa 40 o sa se lamureasca de ce figurile nu tin loc de caracter dar n-ai cu cine. E de la lipsa de gluten, cred.
Comentariu beton!79
@Claudiu, ahahahahaaaaaa, am râââs cu muci. :))))))
Helaaaaauuuu
Viata adevarata incepe la 40 de ani!
Orice diva iti poate spune asta!!
Comentariu beton!30
Sau lipsa de vitamina P
Comentariu beton!14
Băi, azi o să ți-o iei grav de tot! Te-aș ajuta și eu oleacă, să preiau o parte din energia negativă și furia ce se va abate asupra ta, dar, momentan, mă abțin. Comentez mai pe seară la obiect, după ce se calmează spiritele.??
Comentariu beton!14
@Ionut, neah, n-au curaj să se dezlănțuie la mine aici. Or să se plângă la ele pă wall-uri. 😉
@Mihai, posibil. Dar să le trimiți la bucătărie și să scapi așa ieftin? Hmm….(stai liniștit, am prins ideea articolului, dar partea asta cu gătitul pentru prinț m-a amuzat teribil?).
@Ionut, știi ce educativă poate să fie o excursie la bucătărie? Măcar din când în când. 😉
@Mihai
Pentru unii nu va fi doar o excursie la bucătărie…ci o adevărată expeditie spre Lumea Noua. ?
Comentariu beton!15
Trăim în scenarii despre ce am vrea să fie, în loc să vedem ce putem face cu ce ne oferă viaţa. E ca şi cum la poker ai juca mereu doar la chintă roială, aruncând cu nonşalanţă cărţile când îţi iese vreu careu, ori vreun full. Şi, după seara în care ai pierdut în draci, te-apuci să bombăni cum că zeii norocului n-au fost şi de partea ta, că uite, ăilalţi te-a bătut mereu cu câte o „pereche amărâtă”.
Comentariu beton!76
@Lucian, această comparație doare rău. :)))))
@Lucian Oooh. De ceva timp doar citesc pe aici (si articolul, si comentariile), dar de data asta tre sa scriu pentru ca am nevoie sa cer acordul sa copiez aceasta comparatie si s-o dau mai departe. Deci, @Lucian, pot?
@Mihai Vasilescu, aceste cuvinte ne doare, tovarăşi! 🙂 Ştii chestia aia cu „viaţa e aşa cum vrei s-o vezi”. De acord, nu se poate absolutiza, pentru că nu ştiu ce dispoziţie ai să cauţi părţi pozitive în situaţia în care, de exemplu, copilul tău tocmai a fost omorât de o maşină. Sau alte chestii nasoale. Dar tocmai asta e, că se aplică doar la alea nasoale rău, în care impactul emoţional e mult prea puternic ca să-l poţi combate cu raţiunea. La restul lucrurilor care ni se întâmplă în viaţă – dacă vrei să găseşti o chestie naşpa şi să te calezi pe aia, vei găsi în orice, la fel cum, dacă vrei să găseşti o chestie mişto, vei găsi. Cum ar fi, ca să rămân la poker, să zici: „Băi, m-a bătut aia de m-a căpăcit, da’ ce privelişte mişto am avut eu 3 ore cu sânii ei!” 😀
@Dani – go ahead. 🙂
Comentariu beton!15
Sunt prea multi barbati eligibili in jur, asta e problema. Pe care sa-l alegi? E ca la supermarket, cand ai de ales din 1000 de varietati ale aceluiasi produs. S-au facut studii care arata ca frustrarea cumparatorului e direct proportionala cu numarul de optiuni din care are sa aleaga. Deci cum facem? 🙂
Comentariu beton!38
@Simona, dăm cu banul?
SI cin’ te pune sa-i probezi pe toti?
procedezi prin excludere…asta e betiv, asta e afemeiat, asta e fumator , asta e cartofor …
Greșit. Cu pisicile. De obicei, sunt minim 6-7
@SorinB, studiile zic că trei este numărul optim. De pisici, desigur.
adica ai ceva cu cele 3 pisici personale? 😛
S-ar putea să-mi iau picioare în dos, dar nu mă pot abține 😀
Încă un motiv pentru care prințul sau prințesa nu mai vin e faptul că nu există decât în cărțile de povești – asta e varianta light. Apoi, persoana care așteaptă e posibil să fie diferită de ceea ce reprezintă firescul la momentul respectiv și atunci e mai greu să-și găsească persoana cu care se asortează – ăsta mi se pare cel mai pertinent și realist.
Stai că mai am o explicație, dar mi-e și groază s-o scriu – am înghițit cu noduri când am citit-o 😛 Zicea Dawkins că genele nevaloroase tind să-ți încheie existența în indivizi care mor înainte de maturitate sau care nu se reproduc (nu prinț, nu broscoi, nimic, nimic)
Gata, mă duc să-mi echilibrez chakrele, ultimul motiv m-a stors de energie 🙂
P.S. Sunt avantaje și dezavantaje în ambele ipostaze – dar le las pe altădată, zău, e prea mult ptr mine 🙂
Comentariu beton!27
@miha s, cu ce-ți echilibrezi chakrele? 😀
Cu niste ciocolata? 🙂 Sau, hai, merge si niste inghetata. Si dupa ce-mi sun si terapeutul, o sa fiu atat de echilibrata ca o sa ma doara la bascheti de genele alea nevaloroase 🙂 🙂
@miha s., my kind of girl. 😀
@Mihai, ai dreptate, cunosc multe femei care se dau (cred ca este o moda sau ceva…) feministe si independente. Ca sa nu mai spun ca facebook-ul este plin si mai au si multe adepte zăpăcite. Dar pe bune, la cat de lăbari au ajuns bărbații, ce naiba așteptări sa mai aibă? Aia care sunt pana in trei’jde ani sunt niste infantili iresponsabili care daca nu stau toata noaptea pe Call Of Duty sau Diabllo, stau in fata oglinzii chinuindu-se sa isi indese trupul firav in blugii skinny. Aia peste trei’jde ani sunt atat de ocupati la job incat nu au timp sa mai iasa cu femeia la un restaurant iar daca intr-un final o scot si pe ea la o terasa „cu baietii” se imbata ca porcii si incep sa faca misto de ea, dupa care se uita cu o fata inocenta „hai, iubi, ce naiba! Nu mai stii de gluma?”. Iar aia ajunsi la 40 si peste au atatea tabieturi incat trebuie sa gaseasca o femeie super blazata si sictirita de viata ca sa ii mai suporte. Nu le iau apararea, nu le suport pe figurantele alea cu are de dive independente care pot avea orice barbat cu pedigree dar era de asteptat ca odata cu pizdificarea barbatului sa se ajunga si la brutalizarea femeilor.
Comentariu beton!176
Sau aia misto tare dupa ce vin de la job se duc la mamele lor sa pape sarmalute.
Bai, daca peste vreo 20 de ani ma transform intr-o mamica de print, va rog io sa ma impuscati.
Comentariu beton!45
si pe mine!
Fii- miu asta mare de 20 de ani stie sa faca de la clatite la ardei umpluti. Cand veneam de la treierat stiam ca gasesc oala de ciorba.:). Acum e la studii in olanda si mi a trimis o poza cu un fel de mancare in care folosise arpagic murat.Ca sa incerc si eu ca cica i tare bun.:))
Well said! Sa alegi pe cine?! Pe „printul” cel care iti spune ca a stat 3 ore la cosmetica? Sau pe cel care iti spune sa te duci sa il iei de acasa „ca sa bea si el o bere” la prima intalnire? Crede-ma ca toti par normali la prima vedere. Sau, mai bine, sa iti bati capul cu unul care e deja intr-o relatie, dar mai testeaza piata, sa fie el convins ca a ales bine…si lista poate continua. Perfect de acord cu tine, Mihai, insa sunt curioasa care ar fi definitia ta pentru printul din poveste. Lumea e plina de ciudati, iar rabdarea in a-l descoperi pe cel de langa tine e direct proportionala cu ciudateniile tale 🙂
Comentariu beton!38
@Inona, ei…nici voi nu sunteți mai răsărite…Părerea mea este ca, dacă s-ar implica și putin suflet (din păcate ne-am înrăit cu toții si suntem sceptici pentru ca fiecare vrea sa „ardă” pe fiecare…) poate ca altfel ar sta situația. Din păcate pragmatismul (conform dexonline: curent în filozofia contemporană, care, identificând obiectul cunoașterii cu procesul cunoașterii, consideră noțiunile, ideile, teoriile etc. exclusiv din punctul de vedere al eficacității lor practice) ne conduce viata.
@Georgian, știu ce zici, da’ io zic că nici nu vor să caute.
Sunt situatii in care oamenii fac niste alegeri si au niste standarde dupa care fac aceste alegeri. De pilda, femeile isi aleg barbatii sa fie mai destepti (in primul rand) si ulterior restul, decat ele. Cel putin asta am observat eu in societate. O femeie cu facultate nu cred ca ii da o sansa mare unui zidar. Desi poate zidarul este ca poza aia de pe FB in care vine plin de tinci si lavabila pe haine, cu un trandafir ca atat si-a permis omul sa ia.
Observatia care o am eu la acest subiect este ca ele si-au uitat rolul de femeie. Si nu zic de chestii de genul „LA CRATITA!” Ei, as’. Vreau sa mananc, stiu macar o portie de cartofi prajiti sa imi fac sau ceva. Nu, ele, fie vor un copil care sa il creasca cum vor ele, dar sa il si futa, fie au standarde de neclintit. Astfel ca poate si barbatii vor sa se ridice la nivelul lor.
Rolul femeii in familie este de mediator, de sustinator. Ar trebui ca o femeie sa ridice sau sa coboare un barbat. Sa ii zica „Bai gigele, iaca-ta, nu ii bine ma sa faci asa. Ia fa tu asa si vezi ce iese” sau chiar si mai dur. Asta vad eu in rolul unei femei. Pentru ca in spatele oricarui barbat puternic este o femeie care il impinge de la spate.
Cat despre barbatii pizdificati, intr-adevar, unii exagereaza. Dar, mergand pe strada si vazand oamenii, va dati seama ca nu e chiar genul ala exagerat de pizdificare. Adica am vazut situatii mai rele. Marea majoritate a barbatilor par normali. In schimb, fitele si harfele pe care le au unii barbati „ma lovesc la degete nu vreau sa ridic valiza aia”, atunci merita din partea femeii un „da du-te dracu, da ca o iau eu!”
Gata, destul cu filozofia. E PREA CALD!
Si, ca o gluma: calul nu e musai sa fie alb ?
Comentariu beton!23
@Tioc Alexandru, ai dreptate si mi-a placut cum ai pus problema. Căldura iti face bine!
Prietene, zidarul nu vine cu urme de lavabila pe haine, ca altfel ar fi zugrav! In alta ordine de idei, un zidar meserias are bani mai mult decat in professor, oriunde in vest, unde munca e respectata, mai putin in tara asta in care muncitorii si munca sunt considerate o rusine! Cand lucram pe santier in Spania aveam colegi tinerei care aveau prietene studente, sau absolvente de facultate, doctorite sau functionare si nu le era rusine ca prietenii lor, sau sotii, nu au facultate! Fiindca se cunosteau din scoala, ei castigau bine si nici nu era pe acolo fudulia de pe la noi! La noi e multa ipocrizie si intotdeauna m-am simtit mai in largul meu afara decat in tara! Pana si femeile lor sunt mai directe si mai usor de abordat!
@Mihai, asa este. Au o lene in ele ceva de speriat. Pentru ca le-a invatat mamica sau bunica ca nu este bine sa cauti, mai bine astepti sa vina. Si asteapta fara sa faca nimic. Si dupa ce gasesc, asteapta. Si asteapta pana cand ajung la concluzia ca au asteptat pana cand au ramas cu ochii in zare.
@Georgian, nici măcar nu e vorba despre lene. Visează la cai verzi pe pereți cu ochii deschiși în timp ce NU ȘTIU SĂ FACĂ NIMIC. Au sărit proastele cu gura pe mine, pe Facebook, pe motiv că le-am trimis la bucătărie, când eu nu le-am trimis nicăieri. Doar le-am zis „puneți bă mână și învățați sa faceți ceva, ORICE”. N-a spus nimeni că bărbatul nu poate sa facă chestii și singur. Dar în creierul lor creț, ăla ar trebui să facă DOAR singur. Și mă amuză că s-au luat de mine niște răgălii de femei care n-au mai văzut penis de pe vremea lui Constantinescu. Emil Constantinescu.
@Mihai, asa-ti trebuie! Pentru ca este sub demnitatea femeii sa FACĂ! Pe de alta parte tot noi suntem de vina pentru ca nu știm sa CEREM. Ori suntem prea ghiolbani si atunci ni se răspunde cu „sa-ti facă ma-ta!”, ori suntem prea pampalai si ni se răspunde cu „aham, iti fac acu’, stai prin zona”. Crede-ma le-am incercat pe toate si am gasit calea de mijloc. Daca vreti sa stiti care va rog sa dati mail in privat la care sa atasati o poza cu 100 de Euro.
@Georgian, ideea e că nu trebuie să ceri. Trebuie să vină de la sine. Sau să știi să ceri fără să ceri, poftim.
Textul corect este ”vaca bună se ia din grajd”!
Articolul este bine punctat, recunosc modelul, dar ar trebui o replică cu referire la ce așteaptă bărbații!
Subscriu! ?
Normal, nu e ok sa fii pustnic/a la 25 de ani, asteptand persoana perfecta. Dar nu mi se pare ok nici ideea ca „Vai, repede, repede, sa gasim pe cineva ca o sa ramanem singuri si tristi toata viata”.
Inteleg ca e mult mai complicat dating-ul dupa o anumita varsta, dar mi se pare mai ok asa decat sa te legi la cap cu cineva doar din frica si dupa aia sa ai o casnicie traditionala cu: „ma bate nevesta la cap toata ziua”/”sotul nu m-a satisfacut niciodata”. Pt mine ar fi culmea nefericirii sa am o nevasta posesiva si cicalitoare…
Comentariu beton!38
@Mihai, n-am zis absolut niciun cuvânt despre frica. Mă refer la cu totul altceva. Duduile caută compot de cireșe la standul de becuri.
Printul care este cu adevarat print nu se coboara chiar la nivelul muritorilor de rand . Si legat de muierile din ziua de azi vor un print pe un ‘cal’ Lamborghini si eventual un cont consistent pe la bancile din Elvetia :))
@Andi, a, nu, astea-s de pe alt segment.
După așa o invitație la cratiță ca la carte, un lucru e clar: ai oxiuri!
#gospodinăcamama
Comentariu beton!15
@krantz, invitaţia e ȘI la cratiță. E frumos cu ceakrele, dar din când în când mai merge și-o ceafă.
Nu exista femeie in galaxia asta care sa mă iubească mai mult decât mă iubesc eu pe mine.
Comentariu beton!29
@edelweiss, adevăr grăiește gura ta.
Sunt șocată!!!! ???
Dar de ce nu le spui fetelor că, de fapt, prinți nu există? Cel mult, dar cam răruți, cavaleri. (Și mult prea mulți țărănoi.) Ca să afle și ele odată care e nivelul și ce să aștepte.
Comentariu beton!22
@simona, nu le spun pentru că nu vreau să asistăm la un val de sinucideri în masă.
@Mihai, eu sunt cam bătrână să mă sinucid, dar oricum m-ai îndurerat până în adâncul sufletului. Speram măcar la un prinţ moş. Mă duc să îmi cumpăr o plăcintă. 😛
Comentariu beton!15
Cum o dau ele in misto cand nu le convine raspunsul…sunt asa de pragmatice ca ai impresia ca vezi un dosar al unui criminal in serie. Intai te iubeste de nu mai poate, apoi incet, incet te asasineaza zilnic putin cate putin. Maine nu mai gateste ca s-a terminat cotletul facut de ma-sa ca sa te impresioneze pana la lacrimi…apoi poimaine…iti intueste subtil calitatile tale in ale casei: aspiratul, stersul de praf, piata…hamalitul acela de cota normala pana la un punct, apoi daca derulezi pe rapid….te trezesti ca ea vine mancata de la ma-sa si vine cu “ceva”la sufertas…cica :”ti-a trimis mama, ca te iubeste”. Da-te dreaq’…Apoi uita sa calce tot mai des, ca sa nu mai vorbim de interminabilele sedinte de prosteala prin magazine, unde desi nu cumpara are congrese despre cum plm sa te imbraci , bineinteles cu ma-sa, in timp ce tu stai prin mall asteptand ca pechinezul la zgarda…ce mai e? A! Daca din greseala merge la sala, tu, printzul [email protected]$%i, vei avea parte de cine romantice egale cu doua alune, o “branzica”, masline si o coaja de rosie. E cumva tot? Nu! Barbatul de langa femeie TREBUIE neaparat sa fie unul PUTERNIC, adica sa ne intelegem, sa faca bani tot timpul ca sa se dea ea mare la cafeleala cu restul “fetelor”…E simplu pentru toti: e vorba DOAR de cine detine controlul. Ce print?! Il transforma astea in cersetor in no time!
Îţi place sau nu:

0 

0
Mama lui de print! Chiar că nu mai vine. Când mi s-a spus că-s pretenţioasă am luat-o ca pe un compliment. Trebuie să fie mai deştept ca mine şi să domine. Chiar aşa pretenţioasă?? Ştii ce găsesc în jur? Pensaţi, mai cremuiţi ca mine, care nu ştiu nici cine-i Freddie (Mercury, desigur), care merg la munte în şlapi, şi pentru care mămica are ultimul cuvânt. Păi… cum?! Mai bine independentă.
Nu ai zis nimic de faptul că sunt aşa puţini oameni care ştiu cu adevărat să comunice, care au o viziune sănătoasă asupra unei relaţii şi care sunt dornici să lucreze pentru a avea o relaţie funcţională. În lumea vitezei, a tehnologiei şi a sexului tu vorbeşti de relaţii?
Şi când mai ai şi traume din relaţii cu nepotriviţi, în care ai crezut până te-au distrus? Eeeee! Am plecat să scot câinii la plimbare, e mai sănătos aşa!
Comentariu beton!64
@Lara, simplul fapt că ai vorbit sincer, te exclude din targetul acestui text. Ah, și câinii. 😉
Cam asa …
Si Freddie! Mai ales Freddie! ?
Îţi place sau nu:


0 


0
Îţi place sau nu:


0 


0
Imaginea femeii în așteptarea ”prințului călare pe cal alb” e un mit. Se pare că povestea pe care ar trebui s-o citim cu atenție e ”Frumoasa și bestia”.
https://www.youtube.com/watch?v=2eMY3PDpWYI
Dar ce haz ar mai avea un articol cu titlul: ”Și bestia nu mai vine?”
@Gabriela, sau „Nici macar bestia nu mai vine”. 😉
Prinţul ăla de pe calul alb ar face bine să meargă la restaurant, sau să pună mâna să-şi gătească singur (mai ales că cei mai buni bucătari sunt bărbaţii se pare). Iar aspiratorul, matura şi cârpa de praf nu sunt cu dedicaţie doar pentru femei… Iar dacă tot vorbim de prinţi, prin analogie ele sunt prinţese, nu ? Cine a mai văzut prinţesă care să gătească, etc?
Comentariu beton!25
@Solandi, io cred că am fost destul de clar când am zis „bă, măcare din când în când mai lasă și tu chakerele alea și pune mâna să faci ceva, orice, în PLM”.
Ei lasă, că era şi o mătură acolo, şi un strat gros de praf… Iar ceea ce am scris nu era deloc o apreciere pentru tipul de mademoiselle descrisă în text. Dacă ‘ fă şi tu ceva ‘ era egal cu: ‘ plasa aia de ţânţari o să cadă, i-a sărit un şurub ‘ sau ‘ harta pentru camera copilului + bormaşina aşteaptă de 2 săptămâni ‘ – ar fi fost ‘ altă mâncare de peşte ‘ cu siguranţă.
Si dupa 30 se apuca de pupat broscoi, ca nea Puiu icoane. Deh, e mai greu sa inveti din greseli si mai usor sa astepti ca-n povesti.
@Florr, iegzact!
Ma gandesc ca daca e un print adevarat stie si el cum sa aprinda aragazul si sa prajeasca 2 cartofi si un ou. Pt el si pt printesa. Sau…..?
@Alina, absolut. Ideea e să nu știe DOAR EL cum să prăjească doi cartofi și-un ou.
Ideea e bună, dar substratul zice: sa faca curat, mâncare, sa umple frigiderul si sa spele. Ca asa vine bărbatul. Sau gluma e ca de fapt nu se discuta relatii, ci disatisfactia ta recenta cu menajerele ?
@Camerista, ești un pic în eroare. Substratul zice „pune mâna și fă și tu ceva, orice. Lasă-le în plm de ceakre!”.
eu cred ca tu confunzi disperarea cu exasperarea… hai sa vorbim despre printii astia din bucuresti, vrei ? aia care locuiesc cu mami la 35 de ani ? sau aia care isi cauta mai bine de o decada vocatia, calea si drumul in viata, jobul ala perfect la care muncesc ce si cat si cand le place si castiga un tir de bani lunar – si cat il cauta se asteapta sa platesti tu toate facturile dar totusi sa fii devreme acasa sa-i faci baietelului supita – care oricum nu e comparabila cu a ma-sii cu care a locuit pana sa treaca in intretinerea ta? sau despre printii aia care au invatat acasa ca bataia e rupta din rai ? sau despre printii care nu se incadreaza in categoriile de mai sus motiv pentru care sunt un fel de dar al lui dumnezeu facut femeilor si se comporta ca atare – eventual cu femeile, la plural, ca asa e expresia , nah…. (for the reccord, sunt foarte maritata , cu copil casa bucatarie aragaz gradina etc etc etc – dar l-am asteptat pe barbata-miu mai bine de 35 de ani – si a meritat sa astept ! – asa ca sa zicem ca vorbesc oarecum in cunostinta de cauza … chiar daca nu mi-am verificat ceacrele si n-am fost la nici un coaching din ala … ). Si ca veni vorba, poti sa te bucuri cu adevarat de libertatea aia , chiar in timp ce esti exasperata ca n-ai pentru cine s-o pui in cui, astea doua nu se exclud reciproc. Just saying …
Comentariu beton!52
@Cami, nu ești în target-ul acestui text. Deși faptul că te-ai sesizat… hmmm… s-ar putea să nu fie lucrurile chiar așa roz cum le zici matale.
n-ai prea definit tu bine targetul, poate. eu am citit „peste treij de ani , in asteptarea printului „, ‘ve been there, done that , m-am simtit.
in rest, parol ! (bine , acum depinde si de circumstante si persoana – eu mi-s mai pozitiva asa din fire , am fost absolut convinsa si ca exista si ca ne gasim in timp util – si m-am suspectat si cam ce fel de nevasta si mama o sa fiu asa ca mi-a fost cam clar ca tre sa fac multe multe multe pana ma „asez la casa mea” ; si scapasem si de obsesia rochiei de mireasa in my 20s – am observat eu ca astea de asteptam printul dupa ce am calcat in strachini o data suntem mult mai relaxate in asteptarea printului ; posibil sa fie faptul ca o data divortata nu te mai bate la cap nici o matusa / vecina / necunoscuta in tramvai – ca e de spanac sa te intrebe „tu cand te mai re-casatoresti” , suna a funie in casa spanzuratului , nu-ti mai face nimeni lobby pentru x sau y „ia-l ca e baiat bun” ca au comis-o o data si a iesit prost, deci te lasa toata lumea in pace , ceea ce e foarte misto ; nu ca roz, cyclam de-a dreptul 🙂 )
Comentariu beton!27
@Cami, am intuit eu bine, nu erai deloc în target. 😉
Ştii, mai e şi varianta în care nu te vrea nimeni şi minţi că ţi-e bine așa pentru că varianta adevărată e prea umilitoare.
Comentariu beton!23
@Mira, word!
Experiența mea nu se pupă cu tema de azi, că eu m-am împiedicat de prinț înainte s-apuc să-l aștept – și împiedicată am rămas.
Dar am în jur 2-3 amice între 28 – 35 ani ca vârstă. Îmi plâng urechile ce aud de la ele… Fără pretenția de a-l găsi p-ăla bogat și frumos, vor doar unul întreg la minte, independent financiar și cu atitudine decentă. Greu…
Unul n-avea bani nici de sucul din fața lui, altul stătea cu mă-sa la 38 de ani, altul era proaspăt părăsit de prințesa lui care-a fugit pe alt cal – și omului îi trebuia un umăr-batistă, altul se credea Rasputin și la prima întâlnire voia sex în loc de suc.
Da, s-a nimerit și unul mai serios (prea serios) care voia repede o nevastă casnică, să-i facă repede 2 copii, că timpul trece și i se usucă semnițele din pantaloni…
Prin fauna asta sigur sunt și bărbați normali, dar până dai de ei, timpul trece… 🙂
Comentariu beton!61
@Laura G., zi merci că nu cunoști genul dă prințese pe care l-am descris eu azi.
@Mihai, am cunoscut. Și mi-am slobozit gura întrebând ”da’ tu ce oferi în schimbul atâtor pretenții?”. Și după slobozeala asta nu m-au mai cunoscut ele pe mine.
Ce-i drept, mai necoapte – 20-25 ani. Au timp să se revizuiască. Dar după revizuială se subțiază oferta pe piață 😃
Comentariu beton!18
@laura G, iată, așa mai vii de-acasă.
Oricum la varsta aia nu se pune problema de print. Cand inca nu ai salariu si traiesti din papa de la mama esti independenta ca nu iti permiti sa depinda nici pisica de tine. Pisica nu papa zacusca.
iote-ma singura la 33 ca „printul” n-a mai vrut sa „construim”. din experienta mea intr-ale dating ului:
mananci coaste? a, pai eu voiam sa iau niste paste si daca tu mananci coaste, parca nu da bine! :O
bei bere?!!?
eu vreau doar sa fut!
ne intalnim ocazional, ne „simtem” bine.
vii la mine sa bem bere?
muncesti prea mult? de ce stai asa mult la serviciu.
nu pot sa ies ca pune mama muraturi si o ajut sa care bla bla bla (primit poze ca dovada)
etc
@Ioana, ai un bazin de selectie tare dubios …
Laura, de unde le scoti ca mor de ras cu semintele alea din pantaloni 🙂 🙂
@Miha, parcă prin biblie zice ceva de sămânța bărbatului… știu din auzite, că n-am citit-o (pe biblie, nu pe sămânță) 🙂
„salata de ștevie, cu asparagus și muguri de bobab virgin (…) menisc de prepeliță în aspic, pe pat de rucola cu bame.”
De unde p.lm le scoți, frate? Că fetele cu care am mai fost eu mă tratau numai cu pastramă picantă, rulou de piept de pui, ceafă in sânge, chestii de-astea banale…
Comentariu beton!14
@Lucian, NOROCOSULE!!!
Pune in comentariul meu accentul pe partea cu „am fost”… ?