S-a întors Elena (nu știu de unde). Cert e că a scris text pentru azi. E ăsta de mai jos.

Io am fost crescută să fiu o femeie la locul ei. Să stau cuminte pă raftul meu, să găsesc pă unu’ care să mă mai steargă dă praf din când în când și să trăiesc în armonie cu el. Și cu toată lumea. Scopul meu în viață era clar delimitat de regulile educației primite. Așa că „must have”-ul unei viitoare femei era căsătoria. Mă rog, așa vedea mama lucrurile, așa le văzuse și bunica, și străbunica, și stră-stră…, și tot neamu’ lor dă femei nebune. ‘Tu-le-n educație!

Mama și tata au muncit mult la caracterul meu dă doamnă. S-au chinuit cât au putut de mult să fiu și io văzută bine de neam și de vecinele de la bloc. Bine, mai mult mama s-a chinuit cu mine. Asta și pentru ca avea tot timpul din lume să facă sex cu creierii și cu direcția mea. Să știți c-am înțeles-o perfect, la vremea aia tata era mai mult plecat de acasă (de înțeles și el, doar avea trei copii și o soție casnică), iar sexul era dăcât un subiect. Tabu.

Tocmai de aceea am început să studiez atent regnul masculin. Și nu am făcut un studiu așea oricum, că io când m-apuc de-o treabă mi se schimbă numele în „excelență”. Și o duc până la finalizare. Nu vă gândiți la porcării, mă refer la faptul că pun informațiile cap la cap, trag niște concluzii și le dau mai departe către cercetătorii britanici ca să le valideze.

În urma studiului aprofundat pe care l-am făcut, am constatat următoarele: deși bărbații sunt diferiți în sensul că unii spală, calcă, dau cu aspiratorul,  freacă aragazul, iar alți dăcât (o) freacă, au totuși câteva gesturi comune. Gesturi pe care le-am adunat aicilișa, pentru „narile dă căprioară” care-l mai citește pă barosan. Să știe și ele ce le așteaptă.

1. Scărpinatul pe burtă.

Eu înteleg că micii și ceafa dă porc în combinație cu cartofii prăjiți nu sunt chiar cele mai hidratante lucruri, dar nici berea aia de după nu vă ajută? Vă mănâncă pielea, este? S-a întins atât de tare că stă să pocnească. Păi, băbăieți, hai să vă zic un secret. Ați auzit de “teoria comparației”? Nu? Ea spune așa: Atunci când dimensiunile unui obiect “B” se modifică având permanent tendințe de creștere și expansiune, prin comparație, dimeniunile obiectului alăturat “P”, deși constante, par să se modifice în sens negativ, spre descreștere. Rămâne să aflati voi care este obiectul “P” și de ce pare din ce în ce mai mic față dă burtoaca în continuă creștere, da? Până atunci spor la scărpinat.

2. Suptul burții în prezența unei bunăciuni.

Să dea dracu’ dacă știu cum reușiți să faceți asta în timp ce vă mișcați, vorbiți sau mai rău în timp ce stați la masă pe terasa unui local. Riscul, când dați înapoi drumu’ aerului din piept (după ce-a trecut gazela de voi), este ca masa și tot ce este pă ea să zboare la cinci metri. Da’, pe bune acum, noi ne dăm de ceasul morții cu fel de fel de diete, tratamente și cure ca să scăpăm de colăcei, celulită și grăsime, iar voi aveți impresia că vă transformați în manechine doar așa sugând burta și ținând aerul în voi? A, nu există retenție de aer, doar de apă? Bun așea! Și nici glandă n-aveți? ‘Tu-vă-n noroc!

3. Aranjatul „pionierului” în chiloți.

Sunteți niște ființe complet dezinhibate. Altfel nu-mi explic cum reușiți să vă aranjați chestia oricând și oriunde, ziua în amiaza mare, pe stradă așea în văzul tuturor. Fără nicio jenă, fără vreo sacoșă ținută ca paravan, fără nimic. Auziț’? Da’ voi v-ați uitat vreodată în oglindă când faceți asta? Că din partea cealaltă, adică de pe partea noastră, lucrurile se văd așa: vă opriți din mers, întindeți piciorul drept puțin în lateral, alegeti un punct în care vă uitați fix, fața vi se schimonosește ca și cum ați face un mare efort să mișcați din loc ceva foarte mare și trageți cu forța spre dreapta. Și vreau să vă întreb ca să mă lămuresc și io pentru totdeauna: e chiar atât dă mare și vă deranjează la mers? Sau e prea mică și vă verificați să vedeți dacă mai e acolo?

Hai, vă pupă sora voastră dă băieți mândri ce sînteți voi!

mihai_vasilescu_barbat_burta1