Eram la un moment dat prin capitala Perfidului Albion și m-am hotărât să-mi hodinesc nițel oasele. Și cum ăia au parcuri la fiecare colț de stradă (cu iarbă verde, nu cu dezvoltări imobiliare) mi-am zis că ar fi o idee extraordinară să mă prăbușesc un pic pe gazon. Două postări pe Facebook mai târziu, văd un nene policeman că se îndrepta vertiginos spre mine. Hait, îmi zic, sa vezi câta amenda îmi iau acu’ pentru sacrilegiul de a călca iarba în picioare (și pe vremea aia lira era liră, nu brexitliră).

Well, nu numai ca nu mi-am luat amendă, dar nenea responsabil cu legea și ordinea m-a întrebat de unde sunt și dacă mă poate ajuta cu ceva. Am avut o ușoară strângere de inimă când i-am zis “România”, dar tipul a râs și mi-a zis că el putea să jure că-s din Danemarca. Aici l-am înțeles, e usor să te inducă în eroare aspectul meu de Adonis blond, înalt și musculos. Pe scurt, mi-a urat ședere placută, mi-a zis că romănii sunt “nice people” și și-a văzut de treaba lui, lăsându-mă sa mă gândesc cum oare de ne-a rămas nouă înrădăcinată în cap chestia asta cu “nu ai voie să calci pe iarbă in parc”. Evident, știu de unde, de pe vremea ailaltă, dar mă întrebam cum naiba de n-a dispărut instinctul ăsta după atâta amar de vreme? Vă spun foarte sincer, și in ziua de azi am strângeri de inimă când calc pe iarba din parcurile noastre și mă aștept sa apară din pamânt vreun gardian public care să mă amendeze cu simț de răspundere.

Dar ce zic eu “când calc pe iarbă”? Și când mă uit la filme a căror acțiune se petrece în parcuri unde protagoniștii-s ieșiți la picnic, stau cu sufetul la gură și aștept sa apară paznicul cu amenda în dinți și amenințarea “vă rog să nu se mai întâmple”. Cam astea zic eu că-s motivele pentru care în țărișoara asta a noastră nu există cultura picnicului in parcuri și a ieșitului la masă pe iarbă, în are liber. Și mi-ar placea s-o facem să existe, sa văd peste oameni care se bucură de fiecare moment liber în parcuri și grădini, exact cum se întâmplă in mai toate marile orașe europene.

Așa că am o idee. Vă provoc și pe voi să-mi spuneți locuri cool în care ați vrea să ieșiți la prânz, la picnic ori doar să stați cu bere rece în mână. Sau măcar în care ați vrea să-i vedeți pe alții că se bucură. Nu trebuie să-mi ziceți doar despre parcuri. Uite, de exemplu, mie mi-ar placea să pot ieși la masă pe cea mai înaltă cladire din București. Nici nu știu care e aia, probabil că Sky Tower. Mega-fun mi s-ar părea. Hai, băgati niște sugestii de locuri mișto și poate reușesc să-i conving pe cei de la Ciuc 0.0 (că tot au campania asta mișto despre pauza de masă) să facem ceva de genul “Pauza ta cool” care să fie un tur al celor mai deosebite locuri pe care le-ați ales voi.

P.S. Mi-a mai venit o idee. Mi-ar placea și într-un avion care zboară în cerc, la altitudine mică, deasupra Capitalei.

mihai_vasilescu_pranz_parc

sursa foto