4,394 cititori

Cum se rezolvă o situație care n-are rezolvare

Până în acel moment fusese o zi normală în cooperativa unde dădeam cu sapa. Mai precis până în momentul în care managerul general a ridicat telefonul fix de pe birou, a format interiorul de la logistică și-a ordonat scurt:

– În jumătate de oră să fie o mașină la [insert here sediul unei companii uriașe de care ați auzit cu toții].

Și-a închis că mai avea și altă treabă.

Continuarea

6,492 cititori

Vă rugăm, călcați iarba!

Eram la un moment dat prin capitala Perfidului Albion și m-am hotărât să-mi hodinesc nițel oasele. Și cum ăia au parcuri la fiecare colț de stradă (cu iarbă verde, nu cu dezvoltări imobiliare) mi-am zis că ar fi o idee extraordinară să mă prăbușesc un pic pe gazon. Două postări pe Facebook mai târziu, văd un nene policeman că se îndrepta vertiginos spre mine. Hait, îmi zic, sa vezi câta amenda îmi iau acu’ pentru sacrilegiul de a călca iarba în picioare (și pe vremea aia lira era liră, nu brexitliră). Continuarea

4,535 cititori

Cum e cu masa de prânz pe fugă

Dacă există cineva pe aici, care nu mănâncă pe tastatură, are anticipat toată considerația mea si multe felicitări. Pentru restul, vreau să zic nește chestii mai jos.

Mi-e lene, frate, mi-e lene de mor să-mi ridic fundul de pe scaun și să mă duc să mănânc prin diverse locuri a căror menire ar fi exact asta, să hrănească oamenii la prânz. Da’ pentru că nici nu vreau să recunosc că mă sufocă procrastinarea, mi-am găsit scuza ideală ca să rămân proțăpit în fața monitorului și să mănânc te miri ce, pe tastatură. Și anume, dacă exact în alea patruj’ de minute în care lipsesc io dă pă net se întâmplă ceva și eu n-am fost de față, ha? Dacă exact când eu, lipsit de orice discernământ, mă duc la masă, are loc prima întâlnire de gradul trei între o gașcă de marțieni pontoși și garzile de corp ale lui Obama? Sau dacă vine al cinșpelea sfârșit al lumii și eu sunt cu lingura băgată în ciorbă pe undeva? Ziceți voi că n-am dreptate. Continuarea

64,270 cititori

Jurnalul unei tipe care suferă de glandă

Ora 4.00 dimineața.

Am avut un coșmar înfiorător. Se făcea că mă blestemase cineva și tot ce atingeam cu mâna sau cu buzele se transforma în rucola, morcovi și bucățele mici de păstârnac. M-am trezit din somn, leoarcă de transpirație, exact când încercam să mănânc niște ceafă de porc folosind doar limba și nu reușeam de nicio culoare. Singurul lucru pe care izbuteam să-l înghit în vis era o sărăcie de iaurt degresat. Și pe ăla cu paiul. Doamne, ce spaimă m-a luat! Când am deschis ochii și am realizat că a fost doar un coșmar, am mulțumit celui de sus și am dat o fugă la frigider să iau o felie de tort. Zahărul mă ajută să mă liniștesc. Deși mie nu-mi place foarte mult să mănânc dulciuri, sunt nevoită să am mereu în casă prăjituri, înghețată, bomboane cu ciocolată, trufe, caramele, tort și plăcintă de mere, exact pentru situații de genul ăsta. Ah, și zahăr cubic, dacă e să fie treaba gravă de tot îmi trebuie doză de șoc. Continuarea

3,304 cititori

Fă, Nuți, las-o in căcat de treabă!

Pentru ca banuiesc ca multi dintre voi sunteti in situatia mea (adica n-o aveti prietena pe feisbuc pe Elena Udrea), v-am pus aici pozele astea deosebite. Nu de alta, dar mostra mai mare de prostie, combinata cu marsavie (si prin asta inteleg modul prin care incearca sa ne ia de prosti pe toti), nu am mai vazut.

mihai_vasilescu_udrea

 

sursa foto – wall-ul Elenei Udrea

Asadar, Elena Udrea era intr-o alimentara (la Resita) de unde-si lua niste salam Victoria si paine, pentru pranz. Scuze, pentru “un pranz pe cinste”. Ah, si un ardei iute. Pe care le-a halit pe trepte, la intrare, sau pe-acolo. Intelegeti? Ati prins tabloul?

Continuarea

43,696 cititori

Cum am slăbit 50 de kilograme

Înfiinţarea acestui blog se datorează faptului că Arhi a binevoit să-mi publice un post în care explicam cum ajungi să te îngraşi de la nesimţire combinată cu mâncare multă şi proastă. Dar mai ales cum poţi să dai jos cele aproape 50 de kilograme în plus. Articol care a generat foarte multe comentarii. Aşa că am decis să încerc să scriu şi eu. Vedem ce iese. Până una-alta este vorba despre acest text:

Dragul meu Arhi şi dragi cititori de blog „din ţara unde nici Apocalipsa nu vine”, ieri a fost atins un subiect care văd că s-a dovedit a fi interesant şi totodată sensibil pentru mulţi dintre cei care-l citesc pe Arhi. Şi anume „grăsimea”. Şi nu cea care picură din fleica de porc proaspăt prăjită, ci cea pe care mulţi dintre noi o cărăm în spate zi de zi. Continuarea