Mi-a trimis cineva ieri articolul ăsta. L-am citit și apoi mi-am spus că este exemplul clar pentru cum trebuie să concepi un text dedicat proștilor. Mai exact, cum să-l scrii pentru ca săracii cu duhul să zică “oaaaaaau, ce tare!” și să apese butonul de share cu inima ușoara și sinapsele explodate.

Pentru început titlul. Trebuie să fie direct și să nu lase nicio putință de îndoială. Să nu te înduplece din demersul tău nici măcar faptul că n-ai găsit nicăieri vreo dovadă credibilă a existenței presonajului despre care povestești. Că până și wikipedia se pronunță cu termeni precum: se pare, presupus și pretins. Dă-i naiba pe toți, tu ai un scop de atins. Ei bine, le-a ieșit la fix titlul. Bine, eu aș fi pus și semnul exclamării, ca să fie clar că vei citit ceva cu adevărat extraordinar:

Dieta chinezului care a trăit 256 de ani

După ce i-ai lovit în felul ăsta pe fraieri, le dai și “decisiva” cu primul paragraf pe care îl scrii la fel de direct, fără putință de echivoc, pui multe cifre elucubrante din surse care nu pot fi verificate (cine plm o să caute în arhiva New York Times din 1930?) și îl bolduiești. Știi din experiența ta de redactor la publicație pentru proști că publicul tău țintă are răbdarea scurtă și nu trece niciodată de primele rânduri. De-aia îl scrii îngroșat doar pe primul:

Secretul vieţii chinezului Li Ching Yuen, care a trăit un număr uimitor de 256 de ani, stă în hrana sa zilnică pe bază de ierburi. Prestigioasa publicaţie americană “New York Times” scria în 1930 că Wu Chung-Chieh, un profesor de la Universitatea din Chengdu, a descoperit în documentele imperiale că guvernul chinez l-a felicitat pe Li Ching-Yuen în anul 1827, cu prilejul împlinirii vârstei de 150 de ani, iar documentele de mai târziu relevă că oficialii l-au gratulat în 1877 de ziua lui la 200 de ani.

Pentru că există totuși riscul ca unii dintre cititorii tăi, care te accesează de pe budă, să fie constipați, nu termini articolul aici. Îl continui cu niște detalii picante. Și ce naiba vinde mai bine decât sexul? Nimic, se stie. Așa că bagi una scurtă despre cum nenea ăsta, chinezu’ ăl longeviv, deși trecuse binișor de 2oo de ani, dădea la buci ca un taur comunal scăpat în ciurda de vite a satului.

Pentru un plus de credibilitate și empatie din partea publicului cu un singur neuron, o mai zici și pe aia cu “a fost însurat de 23 de ori”. Aici i-ai lovit grav de tot și pe cei care încă mai aveau mici îndoieli. Se vor uita cu frică spre ușa de la bucătărie, cea dincolo de care sălăsluiește “monstrul cu făcăleț”, își vor face cruce cu limba în cerul gurii și vor îngâna un “săracu’, io abia mă descurc cu Coca și lu’ ăsta i-au trebuit douaștrei?”. Moment în care va apăsa cu inima ușoară pe butonul de share și apoi va închide site-ul, pentru că nu mai are chef de vești din astea nasoale. Cei foarte tehnici vor da și două trei mesaje pe privat, scrise cu caps lock: “CUAIE, VEZ’ C-AM ȘERUIT O KESTIE TARE DĂ TOT”.

Ultima parte a articolului este doar multă labă pentru nostalgici, visători și raw-vegani care mănâncă munți de cartofi prăjiți și cașcaval pane. Cu pâine.

În încheiere, atât voiam să vă mai spun: sper să nu-i dea prin cap lui nen-tu Iliescu să treacă pe dietă d-asta dă frunze și iarbă, c-am belit p*la, nu-l mai vedem noi mort în viața asta.

P.S. 227 dintre prietenii mei apreciază expunere.com. Draguț.

mihai_vasilescu_expunere

sursa foto