Guest Post by Ana R. (funny one). 

Pe lângă paranoia aia obișnuită de care suferă toate femeile (știu, știu, toți bărbații râd acum în barbă complet satisfăcuți), mai dezvoltă încă un tip de damblageală din asta, atunci când devin mame și sesizează că existe şanse ca viața să ofere diverse pericole proaspetelor progenituri.

Nu știu cum stați voi la capitolul poveştiri SF combinate cu horror, dar creierul unei femei bate la fund orice film de Hitchcock altoit cu Stephen King. Scenariile sunt mult mai complexe decât în “Ştiu ce ai făcut asta vara“ , “Armageddon“ şi “Coşmarul de pe Elm Street”, luate împreună.

Şi totul pornește de la acest nou aspect al vieții ei: faptul că a devenit mamă. Cum apare pe lume puiul ei, cum se duc și nervii proaspetei mămici pe apa sâmbetei. Dacă nu era îndeajuns faptul că are o furtună de hormoni  de dimensiunea unui uragan în trupșor, se adaugă şi o mare doză de paranoia protectivă, astfel încât reuşeşte să facă viața tuturor celor din jurul ei extrem de “plăcută, calmă şi relaxată”.

Nu vă mai povestesc că oricine, în afară de pișpirică, trece în plan secund, asta ați aflat deja toți cei ce aveți urmași. Problemele apar atunci când radarul ei personal începe să semnalizeze că puiul ei ar putea fi în pericol. Şi al naibii aparat, nu ştiu cum e setat, dar dă erori din greu.

Povestea aia cu drobul de sare este general valabilă. Nu numai toantele văd în orice un pericol iminent, dar și alea care posedă mai mult de doi neuroni au brusc niște revelații apocaliptice fără de seamăn.

Dacă te urci în avion este imposibil să nu-ți treacă prin cap faptul că e posibil să se prăbușească și îți rămân copiii orfani. Aproape că-i şi vezi cerșind pe stradă. În timp ce-ţi dau uşor lacrimile de mila lor, deja calculezi cam pe unde îi va distribui “Protecția copilului”.

Stai relaxată la plajă, iar lângă ține se odihnește un cocktail care se vrea sorbit pe îndelete.. Prin ochelarii de soare îți admiri progeniturile lopatînd la nisip. In loc să te bucuri de priveliște se ițește în capul tău ideea că poate vine un tsunami. N-ai văzut cum au murit oamenii aia în Indonezia și Thailanda pe plajă? Dacă se întâmplă asta și la Techirghiol? Deja simţi cum concediul tău se duce pe pustii.

Ai dat o căruță de bani pe un weekend într-un oraș European. Tocmai savurezi fericirea de a fi găsit şi un hotel fițos la ofertă, când constaţi că ești cazată la etajul 45. În prima secundă, după ce ai pus piciorușul în cameră, te întrebi când a fost oare ultimul cutremur. Dacă mai vrei să simţi ceva din city-break-ul ăla, ceri să ţi se schimbe camera cu una de la parter. Sau maxim etajul unu.

La piscină încerci să ignori avertismentele din creier care te atenţionează că, dacă ăla micu’ scapă de intoxicația cu clor, nu se stie cum va reacţiona la cele cinci tipuri de ciuperci de piele diferite. Ca să nu mai vorbim despre comoția cerebrală de la contactul cu apa prea rece. Cu chiu cu vai te-ai liniştit când, ce-i asta, parcă, parcă, vezi un rechin mic pe fundul apei.

Ai urcat copilul în maşină. L-ai proptit bine cu centura de bancheta din spate şi te îndrepţi surâzătoare spre volan. Brusc îţi piere orice urma de zâmbet şi în faţa ochilor îţi apare trupul carbonizat al lui Paul Walker. Amâni cumpărăturile pentru o dată care va fi ulterior stabilită.

Orice pată apărută pe burtica rotunjoară a luí ăla micu´este un semn de maladie de pe o listă scurtă şi bine definită: un nou tip de virus, o alergie deosebit de agresivă, primul semn de Ebola, o boală rară abia descoperită de cercetătorii britanici. Cu cât este mai mică pata, cu atât e mai rară boala.

Orice, dar absolut orice, constituie un pericol. Iar dacă la unele mame pericolul se materializează într-o căciuliță în plus și extra botoșei, ca să nu-l tragă pe copil curentul, la altele se transformă în obsesia totală pentru microbi. Am văzut case în care copiii erau atinși numai cu mâinile proaspăt spălate și dezinfectate, pentru că mamele visau zi şi noapte numai viruși.

După ce am născut-o pe fie-mea, am constatat că mă gândesc la aspecte și pericole pe care nu le sesizam înainte. Şi m-am apucat să-i povesteasc asta altei mame. Una cu o experiență mai vastă, pentru că ai ei urmași trecuseră de 25 de ani. S-a uitat la mine amuzată şi mi-a spus că în Banat există o expresie: “ferește-mă, Doamne, de gândurile mamei!“.

Mi-a plăcut tare mult vorba asta şi atunci am realizat că gândurile unei mame acoperă întotdeauna toată gama de pericole posibile.

La voi cum stau lucrurile? Alergaţi cu ei la “Urgenţe” cum le curg primii muci?

mihai_vasilescu_mama_copil_telefon