Și acum ce mă fac? Voi ştiţi în ce postură m-aţi pus? Da, da, înţeleg, vă faceţi că habar nu aveți despre ce vorbesc. Atunci lasă că vă zic eu, ca să nu mai ridicați nedumeriţi din umeri.

Băbăiatule, imediat după ce am publicat articolul în care vă spuneam că-mi caut job, m-am trezit că începe telefonul să zbârnâie ca apucatul, de nu se mai oprea. Intrau email-uri, mesaje, sms-uri şi apeluri pe bandă rulantă. Au venit (și tot mai vin) oferte de muncă și propuneri de colaborare, de a trebuit să mi le organizez pe “căprării” ca să nu le încurc. Și dintre toate, o să trebuiască să aleg una singură. Păi e frumos aşa ceva? Vă place ce mi-ați făcut?

Acum fără nici un fel de glumă. De-a lungul timpului, am văzut de mai multe ori prin online chestia asta: “să-mi fac blog a fost una dintre cele mai bune decizii din viața mea”. Și mă cam strâmbam de câte ori o citeam. Adică, bun, ce mare chestie, ți-ai făcut un blog, și? Nu e ca și cum ai fi aselenizat sau ai descoperit piatra filozofală. Scrii și tu chestii pe-o bucată de internet, ce mare brânză?

Cred că uitasem sau nu-mi dădeam seama că un blog presupune şi două comunitaţi. Una, cea a cititorilor lui şi cea de-a doua, a celor care activează în online. Pe ambele am avut ocazia să le văd la “lucru” zilele acestea. Aşa că, azi, acum, aici, vreau să spun și eu: să-mi fac blog a fost una dintre cele mai bune decizii din viața mea!

Vă mulțumesc și ma înclin!

mihai_vasilescu_multumesc

 

sursa foto