Guest post by Ana R.

Conform unei teorii extrem de cunoscute nu exista prietenii sincere si total dezinteresate intre femei si barbati. Cica toti barbatii ce ne sunt prieteni devotati, ne-ar cam tavali prin oaresce cotloane, daca le permit imprejurarile. Si pentru ca am vazut tema asta dezbatuta exclusiv de barbati, cred ca ar trebui un pic privita si din perspectiva feminina.

Cand eram pustoaica, prietenul de la acea vreme se straduia sa imi explice ca nu exista amicitie intre sexe opuse, care sa nu aiba la baza vreo forma de atractie fizica. Eu puneam aceasta concluzie a lui pe seama geloziei excesive si radeam cu gandul la toti prietenii mei baieti, in ochii carora nu ma vazusem niciodata prin prisma atractiei corpurilor. Dar, pana la urma cum este? Chiar exista asa ceva? Adica toti barbatii care imi carau mie cumparaturile, imi ascultau povestile si radeau cu mine sa-si fi dorit sa ma vada si ceva mai despuiata? Nu cred asta. Pai daca eu nu gandeam asa despre ei, de ce sa presupun ca ei puteau sa gandeasca asta despre mine? Imi suna a generalizare idioata, in genul aleia cu “toti barbatii este porci”.

Eu cunosteam destui barbati la vremea respectiva, ce nu au cutezat macar sa bata vreun a propos legat de „joaca de doctorul” si se comportau atat de „asexuat” cu mine, incat ma simteam in deplina siguranta. Mai ales ca discutam cu ei despre toate gagicile lor si le dadeam sfaturi de pe partea cealalta a baricadei.

mihai_vasilescu_friendship1

sursa foto

Teoria mea a fost adanc zdruncinata atunci cand, la primul contract de munca, am intrat intr-un colectiv preponderent masculin. Eram doua femei si sapte barbati. Si carora, intr-un acces de sinceritate inteligenta, le-am marturisit ca eu imi consider prietenii barbati complet lipsiti de conotatii sexuale. Doar aripile le lipsesc si pot sa zboare linistiti pe langa mine precum ingerasii. Aia toti, dupa ce si-au revenit din lesin, si-au adus aminte cat de cocosi sunt si au incercat sa ma lamureasca. Imi explicau destul de franc faptul ca nu s-ar fi dat prea tare peste cap atunci cand eu, debutanta fiind le ceream ajutorul, daca nu ar fi profitat un pic in timp ce studiau dosarul sa-mi „studieze” si decolteul sau nivelu tivului fustei. Un pic socata de proaspetele noutati, mi-am reorganizat garderoba si am renuntat la fustele denumite de prietenele mele “curele”, pentru ca lungimea (sau latimea mai bine zis) era asemanatoare.

mihai_vasilescu_friendship3

sursa foto

Lovitura de gratie a venit in momentul in care am anuntat in cercul de prieteni ca ma marit. Unul dintre ei, cu care eu vorbeam orice si care ma cunostea de multi ani vad ca ramane dupa anuntul meu extrem de socat. Eu il intreb daca nu se bucura pentru mine la care replica lui este: ” asta inseamna ca eu nu sa mai am niciodata vreo sansa la tine”

Mi-am adunat dintii imprastiati pe jos in batistuta si am reusit sa ingaim: ” ce spui tu acolo, cum adica sansa, pai poti sa vorbesti oricand cu mine ca si pana acum”. Am reusit sa pricep mai tarziu la ce se referea. Cand, intr-un acces de sinceritate, mi-au marturisit mai multi ce misto era pentru ei sa fie prieteni cu lungana cu fuste scurte. Despre care erau intrebati, la randul lor, de catre alti prieteni ce ne vedeau intamplator la aceeasi masa.

Habar nu am daca lungimea fustei m-a facut sa colaborez mai bine cu barbatii decat cu femeile, in viata, dar am invatat ca nu toti privesc lucrurile asa cum le privesc eu. Si atunci stau si eu si ma intreb:

Cat de „asexuati” putem fi in relatiile de prietenie cu sexul opus?

Poate avea vreunul dintre prieteni ganduri atat de ascunse incat nici sa nu banuim fanteziile din creierasul lui in ceea ce ne priveste? Este posibil sa-si disimuleze interesul atat de bine incat noi sa nu ne prindem?

Voi ce parere aveti? Are Oscar Wilde dreptate?

mihai_vasilescu_friendship4

sursa foto