4,223 cititori

Da, scriu pentru trafic

Vreau să las și eu treaba asta aici ca să nu mai fiu nevoit s-o explic (degeaba, de altfel) iar și iar, la nesfârșit. În toți cei aproape cinci ani de când ființează acest blog, unul dintre cele mai frecvente reproșuri pe care le primesc este exact ăsta: “bă, tu scrii pentru trafic!”

Pe lângă că mă pufnește râsul de câte ori îl aud, pe lângă că eu nu cred că există vreo “rețetă” miraculoasă pentru trafic (alta în afară de muncă, desigur), știți în ce fel mi se pare mie acuzația asta? Fix ca și cum te-ai duce la un cântăreț și i-ai spune: “Pe mine nu mă duci, tu vrei să cânți pentru cât mai mult public”. Sau ca și cum te-ai uita chiorâș la patronul unei cârciumi pline și te-ai stropși la el: “Coaie, crezi că nu m-am prins? Vrei să ai cât mai mulți clienți”. Sau ca și cum te-ai duce la un publicitar și i-ai atrage atenția că nu e frumos ce face, că și-a propus deliberat să lanseze o campanie care să atingă o grămadă de oameni din traget-ul produsului pe care vrea să-l vândă. Păi e frumos așa? Dăăă.

Continuarea