3,469 cititori

Nuți, să știi că oamenii nu-s proști

Citeam declarațiile Elenei Udrea de după condamnare și mă gândeam cât de nesimțit și tupeist trebuie să fii ca să poți spune așa ceva. Poftim mostră:

Consider că această sentință este abuzivă și este o victorie de etapă a sistemului. După ce au audiat 50 de martori, care contrazic cele două declarații mincinoase a denunțătorilor, absolut toate aceste declarații îmi sunt favorabile, să dai această condamnare e ca și când ai ignora doi ani de proces. Mi se cere să plătesc contravaloarea promovării României în gala Bute. E un abuz. Va fi o bătălie pe viață și pe moarte. Acum mai am foarte multe lucruri de spus. Inclusiv despre cele care m-au judecat. (sursa)

Din ce aluat trebuie să fii făcut ca să știi foarte bine c-ai furat, dar s-o arzi așa nevinovată și cu “dreptatea” în gură? Continuarea

7,670 cititori

Nu pot decât să vă urez să fiți mulți în celulă

De când cu scandalul celor șapte violatori din Vaslui și mișcarea “NUînsemnăNU”, am primit de vreo trei-patru ori întrebarea “tu de ce nu scrii pe subiectul ăsta?”. Și am să răspund acum în câteva vorbe de ce nu am făcut-o.

Pentru că suntem în România și indiferent ce amploare ia forma asta de protest online, nu se va întâmpla nimic. Până la o eventuală condamnare, rahaţii ăia vor rămâne în libertate. Da, da, puteti să mă înjurați, dar tot ce am trăit în țara asta, până acum, mă îndreptățește să cred că aşa va fi. Continuarea