Citeam declarațiile Elenei Udrea de după condamnare și mă gândeam cât de nesimțit și tupeist trebuie să fii ca să poți spune așa ceva. Poftim mostră:

Consider că această sentință este abuzivă și este o victorie de etapă a sistemului. După ce au audiat 50 de martori, care contrazic cele două declarații mincinoase a denunțătorilor, absolut toate aceste declarații îmi sunt favorabile, să dai această condamnare e ca și când ai ignora doi ani de proces. Mi se cere să plătesc contravaloarea promovării României în gala Bute. E un abuz. Va fi o bătălie pe viață și pe moarte. Acum mai am foarte multe lucruri de spus. Inclusiv despre cele care m-au judecat. (sursa)

Din ce aluat trebuie să fii făcut ca să știi foarte bine c-ai furat, dar s-o arzi așa nevinovată și cu “dreptatea” în gură?

Auzi, Nuți, mai am o întrebare: oare de ce se bucură toată lumea c-o să stai niște ani la pârnaie? Chiar așa rău te urăsc toți de vor să te știe singură între patru pereți? Da’ ce-are, dom’le, lumea cu matale? Că doar n-ai făcut nimic.

Știți ce nu înțelegeți voi, mă, Nuți? Nu înțelegeți că oamenii nu pot fi mințiți indiferent cât vă dați cu curu’ de pământ. Este exact ca la fotbal (dacă tot o arzi cu “victorie de etapă”), p-ăia din tribune nu poți să-i duci, simt imediat când vrei sa păcălești fotbalul. De-aia ne bucurăm toți, pentru că noi ȘTIM c-ai furat, indiferent cât o să încerci tu să prostești justiția.

P.S. Între timp poza cu “sistemul” nu mai e chiar de actualitate, Nuți. Roagă-l pe iubi să-și tatueze zarul cu numărul cinci, deși în cazul tău s-ar potrivi la fix și-ăla cu numărul șase. Știi ce zic?

elena_udrea

Poza este chiar de pe wall-ul lu’ Nuți