4,278 cititori

Un Despacito vesel să cântăm

Probabil ați auzit/văzut că zilele trecute niște vajnici hackeri, care in mod normal ar fi doar niște indivizi ce s-ar ocupa cu caftitul femeilor copiilor și bătrânilor, au șters clipul piesei Despacito de pe youtube. Chestie întâmpinată cu urale de o grămadă de cetățeni ai lumii libere. Pentru că, nu-i așa, de ce să nu te bucuri când munca unor oameni este făcută praf și pulbere. După care, aceiași cetățeni s-au întristat grozav când cei de la youtube au reușit să pună din nou sus piesa, cu tot cu cele 5 miliarde de vizualizări.

Iar dacă-i iei pe fiecare dintre ei în parte și-i întrebi ce i-a făcut să se bucure, o să-ți răspundă unul și același lucru: pentru că Despacito e o piesă de căcat, comercială, că nu e muzică adevărată, dom’le.

Iar eu urăsc din ficați sintagma asta cu “comercialul”. Numai cineva care n-a încercat să vândă ceva produs cu mâinile și cu mintea lui (și mă refer aici la orice, de la măsuțe cu trei picioare, la aplicații pentru mobile sau poezii cu rimă albă), poate să se ascundă în spatele unei astfel de explicații de rahat. Știți voi toate trupele alea care fac muzică bună, pentru un public hipsterish și cult în cap? Well, toți componenții lor și-ar dona câte un rinichi, jumătate de ficat și corneea de la ochiul stâng pentru măcar un sfert din cele 5 miliarde de vizualizări. Dar să vezi ce, dacă printr-un miracol chiar le-ar face, automat ar începe “fanii” să strâmbe din nas pe motiv că “ce porcărie, au devenit comerciali și aștia”.

Revenind, le doresc celor care au jubilat, când heckării lu’ pește au dat jos Despacito, să se trezească și ei într-o dimineață și să constate că munca lor nu mai există, a fost ștearsă de pe fața pământului. Să soarbă liniștiți din prima cafea a zilei și dintr-o dată să constate că o mână de oligofreni a hotărât, doar așa pentru că pot, să protesteze pișându-se pe cea mai tare chestie realizată de ei vreodată. Ei, abia atunci vreau să văd cum le strălucește bucuria în ochi și bat cuba, în timp ce postează glumițe inspirate pe Facebook.

Mă enervează ipocrizia, bă. Mă enervează invidia. Mă enervează de mor să văd cetățeni, care altfel par sănătoși la cap, bucurându-se de răul altuia. Și toate astea mă scot din minți pentru că de cele mai multe ori sunt generate de dorința de a vedea capra vecinului moartă și îngropată. Cât mai adânc, dacă se poate, că poate nenorocita o ia pe urmele tâmplarului și-o apucă înviatul când ți-e lumea mai dragă.

mihai_vasilescu_despacito

128 de păreri la “Un Despacito vesel să cântăm

  1. Tu pornești de la premisa că ăștia au creat vreodată o chestie tare. Dacă ar fi fost așa, ar fi apreciat din prima și munca altora, că ar fi știut ce înseamnă efort, nopți nedormite și (dacă au avut și noroc) bucuria succesului, așa că n-ar fi comentat de-amboulea. Sunt doar niște triști care se bucură, în turmă, de răul altuia. Că nici măcar nu ar fi avut curajul să arunce singuri cu rahat, doar să se ascundă în mulțime.

    Comentariu beton! Thumb up 26 Thumb down 0

  2. Perfect de acord cu @Mihai, până la ultima virgulă!
    Cine crede că Despacito e o mizerie aruncată in virtual in 5 minute, se înșeală! In plus, vreau să-l văd io pe ăla care o convinge pe Zuleyka să își legene trupul ăla perfect în videoclipul lui ^^

    Eu ador Despacito, mi-a plăcut din start, o cânt, o dansez, o share-uiesc, no shame whatsoever!

    Comentariu beton! Thumb up 31 Thumb down 8

    • @Vera, practic, ți-ai semnat condamnarea la moarte virtuală.

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 3

    • @Mihai azi port fustă și am pus poză cu je pe Fb. Cred că sunt safe în virtual pentru încă o zi, la băjeți le place cracii 😉

      Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 4

    • @Vera, well… n-am de unde să știu, nu mai suntem prieteni pe feisbuc.

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

    • @Mihai adevărat, daaaarrrr, pe de altă parte, soarele a răsărit şi azi, păsăricilii ciripesc, Despacito e iară sus pă iutub 😉

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 3

    • Hey…pune poza si pe insta!!!!

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 3 Thumb down 3

    • @Radu sibiu Nu te ajuta cu nimic, am cont privat oricum. 😀

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 2

    • Si eu la fel. Mi-a spus cineva ca a fost stearsa, ca ii pare rau pt mine – stiu toti colegii cat imi place, glumeau ei ca din cele 4-5 mld cate erau la un moment dat, cateva sute sunt de la mine :D.
      Din fericire, deja era pusa la loc cand am verificat (speram sa gasesc macar alta varianta, daca videoclipul oficial nu mai era).

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

  3. Ideea de “comercial” inițial s-a referit la trupe masive, setate pe un gen, care l-au schimbat pt că diverse motive de bani şi ..bani. gen trupe rock specializate pe black/ death /uatevăr combinații care au temperat tonul ca să prindă la public ne-inițiat în aşa ceva. Cum şi la noi a fost Voltaj cu sound-ul lor inițial agresiv şi au dat-o pe balade. Cât despre Despacito and co. .. ura vine strict din ceea ce zici tu. E mainstream, e catchy, e în trend…deci trebuie sa o urâm. Pt că de aia.

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 2

  4. Ioi, da. Mi se ridică părul pe picioare de nervi când o aud pe-aia cu comerciala. Adică o melodie/ poezie/ roman/ pictură/ etc încetează să mai fie valoroasă dacă o place prea multă lume. Nu ai cum să placi Radiohead pentru Creep. E de căcat. Un admirator adevărat nici nu o ascultă. El poate să îți demonstreze cât de nașpa, banală, fără profunzime este. Un admirator adevărat ascultă doar piesele care îți fac urechile să sângereze. Doar nici un artist valoros nu a fost recunoscut în timpul său. Grrr. Mi se zbate o venă.

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 3

  5. Mie mi-a plăcut Despacito cu mignoni.

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

  6. Vineri după nervii cu munții si cristalul din apele românești,am primit indicatii de la seful de stat major să fac cumpărături.Am intrat in Lidl,ala mare nu a vrut să intre dar a mai adăugat si el pe listă.Ca orice copil cu trei rânduri de coarne a rămas in mașină să se joace clash royale pe telefon iar eu ca un tată responsabil nu i-am luat nimic pe motiv să isi miste curu’,gen.Am cumpărat,am așezat alea un sacose pe blatul ala de la Lidl,am urcat in masina si cap compas acasă.Am urcat,m-a întrebat sefu comenduirii unde pl ei sunt cumpărăturile.Că in mașină.Coborât la mașină unde pl cumpărături.Lăsat ca bou telefonul acasă,fix să sune una pe care o cunoșteam si lucrează la lidl,ca am uitat sacosele in magazin.Urcat,balamuc nu pentru cumpărături,ca de ce mă sună zdreanța aia.Recuperat sacosele,suportat un monolog de o ora si douăjdoua de minute.Tot căcatu astă sigur s-a întâmplat că au sters ăia slagarul vietii.Eu credeam că sunt uituc,dar am primit răspunsul.

    Comentariu beton! Thumb up 55 Thumb down 3

    • @edelweiss, :)))))

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

    • @edelweiss, tu râzi, dar mie mi-e clar că de-aia s-a întâmplat.

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

    • Edelweiss, frate, aste’s banalitati…cum e rapita, a inceput sa înflorească?

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 0

    • Păi măcar ți-ai luat circ pentru sacoșe cu cumparaturi,eu mi-am luat ieri pentru două oua.Bine, a fost scurt,cam vreo 5 minute că n-am rezistat și i-am spus că-mi bag pwla în ele ouă și în găinile care le fac.etc…tot a stat bonghinată vreo două ore .

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 0

    • @Redoo, ???, nu te astâmperi cu întrebările astea….!
      Și nu știu de ce nu reacționează edelweiss ???

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 1

    • Edelweiss s-a dus pe câmp să se informeze.Tin să transmit mai departe că nu-s destule flori pentru albinele stalkerului de Redoo.Da-le polen la plic.
      Mama,natura si gena ruseasca m-au dotat cu gratia unui T-34 dar si cu un simt al ridicolului generos, asa că mi-am dat seama din adolescenta ca orice forma de dans practicata in compania unei Eve, aduce mult prea mult cu dansul victoriei după recoltatul de scalpuri.Asa ca poola dans si fix cucu mă afectează slagaru de la Mamaia lor.

      Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 3

  7. Mda, ura de breasla. Cel mai popularizat haker din ultima vreme, se ia de alti hakeri. Ma astept sa-mi blochezi IP-ul si sa-mi umpli calculatorul de scame. ?

    Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 2

  8. Pe bune? Nu știam de chestia asta. Ce Wikileaks, ce JP Morgan, ce Sony, ce eBay, ce scurgeri de date, ce breșe de securitate? Alea-s nimic! Uite, bă, aici, artă și măiestrie la hackeri: au șters (provizoriu) “Despacito” de pe youtube. Muahahahaha! Măreață realizare! Nici hecării nu mai sunt ce erau odată.
    Hecării ăștia erau români din Vâlcea cumva?
    Dacă nu, bănuiesc că s-au bucurat și alții de p-afară de această realizare, ceea ce mă face să trag vesel concluzia că sindromul “capra vecinului” e universal. De vis!
    Nu înțeleg aversiunea asta de la noi pentru Despacito. Nu-mi trebuie nici 5 minute ca să numesc vreo 10 piese mult mai proaste decât asta, care au devenit hit-uri, și care nu au fost atât de înjurate de lume. Mie chiar îmi place. E ok în comparație cu miorlăiturile cu voce pierită, internaționale sau autohtone, care se prezintă drept mari hit-uri în ziua de azi.

    Comentariu beton! Thumb up 20 Thumb down 1

    • @Ionuț, pe foarte bune. Mă mir că n-ai văzut cum jubilau unii pe facebook. Parcă era sărbătoare.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Mihai, am fb selectiv. Da’ rău de tot. De la atâtea unfollow-uri (că eu nu dau unfriend) am în feed doar vreo câțiva blogări, postări oficiale de la chestii gen Bayern, Liverpool, sărituri cu schiurile, snooker și pagini de fun. D-aia sunt pe dinafară.

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

    • @Ionuț, te invidiez.

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  9. Eu nu înțeleg deloc chestia asta. Dacă nu-ți place melodia aia de ce s-o cauți pe youtube?!
    Și cine te obligă să vizionezi clipul ăla?!
    OK, există căteva miliarde de oameni cărora le place. De ce m-ar deranja asta?!
    Părerea mea este că unii hackeri fac asta doar pentru că pot. Ca să-și demonstreze în primul rând lor că pot. Exact ca băiatul din articolul de ieri care nu se gândea deloc la consecințe sau la cum sunt afectați cei cărora le provoacă pagube.

    Comentariu beton! Thumb up 19 Thumb down 0

  10. Omulețul meu e topit după Despacito, varianta aceea cântată la acordeon 🙂 În condițiile astea chiar nu-mi pasă că piesa e bună sau proastă, comercială sau nu.
    Și nu cred că e vorba de vreo apreciere privind calitatea piesei, ci de invidia de care spuneai. La nivel de specie se pare că sunt puțini cei nederanjați de succesul altui sapiens. Să-i căutăm deci pe cei puțini 🙂

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 1

    • si omuletul meu 🙂 . cred ca mi-a placut si mid , dar n-o mai suport pentru ca orice ascultat on repeat cu orele in fiecare zi devine insuportabil. O sigura piesa urasc mai mult ca despacito – la bamba (din acelasi motiv ; vreun an a fost obsedat piticul cu la bamba; iar eu stau acasa cu el, no nanny / babysitter/ bunica – deci am ascultat la bamba pana la lesin, o auzeam in cap si noaptea … ) Deci vreo 2000 de vizualizari din alea 5mld la despacito sunt de la mine… iar cine a sters-o sa arda in iad, ca singurul lucru mai nasol decat sa asculti despacito a doua mii una oara e sa asculti un pusti de trei ani in tantrum jelind cu foc “despaaaciiiitooo maaaamiiiii, teeee looooog”.

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 1

  11. te-ai luat de hackeri…ti-ai pus in cap 3 sferturi din populatia masculina din Valcea…

    Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 0

    • @Redoo, atât discriminare n-am mai văzut. Da’ femeile din vâlcea de ce n-ar fi hackeri dă succes?

      Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 0

  12. probabil si ei in lumea aia a hackerilor au clasamente. In felul asta daca pun jos chestii grele gen youtube jos au tarifu mai mare 😉

    Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 0

  13. Să-i trimită careva un meil lu’ hacheru să șteargă melodia lu’ Salam: “Sunt vegan și mă simt bine”, că e comercială ! Păi ori consum carne, ori iarbă ! Cică de la iarbă vezi autostrăzi…ia să încerc !

    Ca să fie cârcotaș, o fi având 5 miliarde de priviri, dar e din cauză că vecină-mea a plecat la Spania acum 2 luni și a uitat youtubul deschis pe melodie. Pe repeat !

    Comentariu beton! Thumb up 21 Thumb down 0

    • @Ananas, acum am înțeles de unde li se trage succesu’. 😛

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

  14. @Mihai,
    Dar ce ai avut cu hackerii? Ei nu se ocupă cu ‘caftitul femeilor copiilor și bătrânilor’, au ochi numai pentru caractere ascii, coduri, tastaturi, ecrane şi se luptă doar cu propriile tentaţii de a sparge lacăte virtuale, nu dinţi. Eventual îşi pun un label gen ‘luptător pentru libertatea Palestinei’ ca să aibă chipurile un scop pentru viciul ce-i roade, dar nu o să-i vezi în tranşeele domestice.

    În rest, mie mi-a plăcut Despacito şi încă îmi place şi nu-mi pasă ce spun alţii.

    Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 1

    • @Solandi, pen’că n-au voie să iasă din casă dacă nu papă tot.

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

  15. Inteleg ce zici. Recunosc nici mie nu prea imi place piesa, dar fiecare isi plateste lumina cu ce poate.Frate ai atatea posibilitati acum sa auzi melodiile tale favorite incat nu ar trebui sa iti pese ce fac altii. Dar e greu sa accepti ca altii au alte gusturi si sunt majoritati.
    Asta e.
    I

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

    • @Geamana, nu, nu, e greu să accepți că alții au succes chiar și cu ceva ce tu consider ca fiind “de căcat”.

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

  16. Am citit recent o chestie pe FB, mi-a plăcut maxim.
    Încălzirea globală e un mizilic, adevărata problemă este tâmpirea globală.
    Este loc sub soare pentru toată lumea, darămite pe youtube.
    Hacării … eu i-am văzut mereu ca pe niște rebeli super inteligenți, niște mușchetari, porniți să lupte cu sistemul, să le dea de furcă celor care manevrează butoane. Văd că s-au virusat și ei.
    Urât, foarte urât, dacă nu mai avem loc nici măcar pe platformele astea virtuale.

    Comentariu beton! Thumb up 20 Thumb down 0

    • @Mona, de-aia am zis că ăștia erau mai atipici.

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • Mona,nu degeaba a zis ăla că suma inteligenței pe pământ e constantă doar populatia este în continuă creștere.

      Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 0

  17. Invidia roade suflețelul mai abitir ca un maidanez flămând osul găsit în tomberon. N-am ascultat niciodată piesa aia cap-coadă, la fel cum n-am ascultat niciuna dintre trupele de la petrecerea Telekom. Am dat un click, nu-s genul meu, am trecut mai departe. Pot trăi liniștită fără s-arunc cu noroi în artiștii ăia sau în publicul lor.

    Comercial, ha? La muncă, mă, nu la dat cu noroi în alții.

    Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 0

    • @didina, munca e grea, bă, ce știi tu.

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

    • @Mihai, când eram copil îmi spuneau ai mei că dacă nu învăț o să muncesc de-or să-mi sară ochii. I-am ascultat, eu țin la ochii mei că n-am decât doi. Sunt puși în ramă, ce-i drept, ca orice operă de artă, dar tot numa’ doi sunt.

      Ori m-au păcălit ai mei, ori am făcut ceva greșit într-o viață anterioară, că n-am găsit niciun fraier care să-mi dea bani degeaba.

      Comentariu beton! Thumb up 19 Thumb down 0

    • @didina, cred că suferim de aceeași boală.

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

    • @Mihai și tu tot cu miopie? Că mie d-asta mi-au dat. 😛

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

    • @didina, mai rău, astigmatism.

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

    • @Mihai dă cu esențial de laser, zice-se c-ajută.

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

  18. Eu sunt de acord ca Despacito e un jeg notoriu care imi displace si urasc piesa aia de cand am auzit-o prima data in autobuz si exponential mai tare de cate ori o aud intamplator in diverse locatii. Nu o suport, daca as avea posibilitatea sa ma intorc in timp doar ca sa previn conceptia cantaretilor si autorilor piesei in speranta ca nu o voi mai auzi niciodată as face-o fara sa ma gândesc de doua ori dar, traim in prezent ne bucuram de libertate de exprimare iar lumea nu trebuie sa arate sau sa existe dupa cum vreau eu iar cui ii place Despacito foarte bine, placerea lui, o cumpara, se bucura de ea etc. Chestia pe care au facut-o hackerii respectivi este mai nasoală de 1000 de ori iar daca as avea de ales intre a ma întoarce in timp sa stopez conceptia celor care au dat naștere lui Despacito sau a hackerilor care prin gestul lor au atentat fix la libertatile care mie imi sunt cele mai de preț, as alege fara sa ma gândesc sa stopez conceptia hackerilor, de ce? Cred ca e lesne de inteles.

    Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 2

  19. Dă-o naibii de discriminare. Pe ăștia i-au rezolvat pe loc. Da cu Floricica dansatoarea ce-au avut? Unde sunt viziualizările ei?

    Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 1

    • @krantz, aoleu! Nu-mi spune! Și Floricica???

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 0

  20. Doar atăt zic: hackerii au vrut să facă loc pe hardul you tube pentru următoare a ,,bijuterie “mondială care va rupe tot în această vară și anume ,,Echame la culpa”, un fel de Despacito,dar cântat invers de acest latino-manelist sacru Luis ,,Despacito”Fonsi.

    Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

  21. Intrebare…cum draq o piesa atinge 5 biliarde de vizionari pe YT. Cum o piesa romaneasca, de la o cintatoare relativ cunoscuta, prinde 10-20 milioane de vizualizari in conditiile in care fata nu vinde 200 de bilete la un concert..

    Deci ??

    Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

    • @adib, dacă ai întreba un pic mai exact, poate aș înțelege ce să-ți răspund. Nu prea mi-e clar ce vrei să știi.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @ Mihai

      Una-i cand e pe gratis pe youtube (se mai joaca lumea, “Hai sa facem record !”), alta-i cand e pe bani.

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  22. @Mihai te enervezi degeaba, e vina ta că generalizezi! Nu sunt toți cârcotași!

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

    • @MisterG, n-am prins-o p-asta. Unde am zis eu că toți sunt cârcotași?

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • Bine am greșit eu când am citit “o grămadă de cetățeni”!

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

    • @MisterG, păi da, că “o grămadă de cetățeni” nu înseamnă “toți”. Dar io chiar am văzut o gramadă de cetățeni bucurându-se că hackerii au dat jos despacito.

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

  23. Hackerii care se autointitulează „Prosox and Kuroi’sh” au scris mesajul „Eliberați Palestina” sub videoclipuri – zice o știre.

    Nu cred că ăia au ceva cu melodia în sine, ci cu popularitatea ei pe youtube. Vor ca mesajul ăsta al lor să fie văzut. Eh, nu le-a mers.

    Cât despre Despacito, nu melodia e enervantă, ci frecvența difuzării ei. Orice minunăție, dacă e repetată compulsiv, ajunge să irite 🙂

    Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 1

    • @Laura, io am înțeles exact că hackerii voiau vizibilitate, d-aia nici n-am zis prea multe cuvinte despre ei. În schimb p-ăia de se bucurau n-am reușit să-i înțeleg deloc.

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

    • @Mihai,
      Stai așa că mi-a scăpat acest aspect. Ăia-s idioți. Iar când se întâmplă ”momente” d’astea, avantajul e că idioții apar în față și-i putem vedea 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 1

    • Da, @Laura, asta o tin minte din adolescență:
      “Durerea cea mai mare e produsă prin prelungirea celei mai intense plăceri”
      A zis GB Shaw

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  24. @Mihai, ți-am dat un like de pe alt cont, să nu mai plângi după cel al Verăi! Sau am greșit și tu îl vrei neapărat pe ăla?

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • @MisterG, nu, șef, sunt ok. Merci de like.

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

    • Apropos de conturi, @MisterG și @Gigi e aceeași persoană? 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 1

    • @Laura G., apăi n-am verificat. Să ne zica el dacă e.

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • Whoops! @LauraG, tu nu ai treabă? ?

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • @MisterG,
      Păi asta-i treaba mea, nu știai? ?

      Nu, serios întreb. Și întreb pentru că în prima zi cu @MisterG ai făcut o referire la o postare din ziua anterioară unde apăruse numai @Gigi.

      Dar dacă-i secret, nu-i bai. Trăiesc lejer cu enigme mai mari ca asta 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 1

    • Acea referire a vrut să fie indiciu, @LauraG!

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

    • @MisterG,
      Vezi? L-am prins. Nu degeaba m-a angajat @MV cu juma’ de normă – tre’ să găsesc indicii 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 1

    • @LauraG, eu știu că MihaiVasilescuBlog.com are cititori inteligenți, nu mă gândeam că e nevoie să anunț că am schimbat nick-ul, mai apăruseră niște comm cu vechiul nick și nu eram eu. Și indiciul, am zis în mintea mea, e destul de clar. Că ai descoperit este ceva normal.

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • @MisterG,
      Ei, vezi, faptul că ulterior au aparut comment-uri cu nick @Gigi, e derutant. Am crezut că ești tot tu. Că n-ai decretat ”de azi mă semnez așa și numai așa” 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 1

  25. @Vera,mersi de recomandare După 48 de secunde ,am fugit la baie și mi-am pușcat două palme sănătoase peste obrăjori.

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 1

    • @Paco e ok, eu stiu ca ai fugit la baie ca sa vezi in oglinda cum te rupi din solduri ca brotacu’ ala 😀

      @Faiantare … uhm… errrr… huh… artă, nu joacă! 😀

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 2

    • @Faianțare,
      Astea nu-s melodii, sunt reclame la botox și linia fierbinte 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 1

    • Cred că nu mai au vânzare filmele pt adulți, iar respectivele au dat-o pe muzica

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

    • @ Tuturor

      Ia ziceti voi lui mosu’ cum credeti c-am ajuns sa stiu eu de ea ? O canta in tren exaltata o fetita de, hai, maxim 11 – 12 ani !

      Intreb ca unul nefamiliarizat cu spaniola, ma dumiri si pe mine un altul, voi intelegeti textul din Despacito ?

      http://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-on-line/articol/despacito

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

    • @Faiantaru’, dacă vom ajunge să comentăm astfel melodiile…….
      Nu mai bine ne călugărim?

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • MisterG

      Hai, mai … Vad ca multi aveti impresia ca inca postati la “Je suis Charlie” de veniti cu chestii gen atentat la libertatea de expresie. Ori puneti de-adevarateala semnul egal intre a fi temporar privat de o manea de pe altii si sa zicem spre ex. de a fi executat precum recent un ziarist ceh pentru devoalarea unei retele mafiote, ori o duceti mult prea sau nemeritat de bine de va inventati probleme imaginare, ori vi se rupe total de chestia asta, da’ vreti sa mai fiti si voi o data si a nu stiu cata oara cu turma, a behait strident unul de v-a starnit pe toti. Cred ca-i o combinatie dintre ultimele doua. Nu mai zic ca exact acelasi segment va plangeti necontenit de manelizarea/tabloidizarea culturii romane si va distantati ferm de emisiunile lui Capatos, de promovarea de valori superficiale precum “sunt secsi si ma plac femeili”, “milioane si femei pentru toti baetii mei !” (se-ntelege ca fiecare dintre “fara numar, fara numar”). Pentru mine, unul, nu e nicio diferenta de continut, dar absolut niciuna, intre “Despacito” si … “Haladito” ! Parca-parca a doua o depaseste acustic pe prima. 🙂

      https://www.youtube.com/watch?v=0LfykpDvERI

      Acuma nu stiu cat e vorba de calugareala, desi admit deschis ca pentru mine productiile gen “Vreau sa ti-o trag !” sau “Da-mi-o acum !” includ pe langa prostie masiva si o anumita doza de imoralitate, cat despre frustantrul sentiment indus de nemarginita voastra ipocrizie. N-aveti nici o probleme sa sustineti la greu hipersexualizarea de la varste fragede, da’ va smiorcaiti pe unde apucati ca v-a lasat sotul/sotia, iubitul/iubita, concubinul/concubina, dupa o “prospatura”, ca asa a vrut glanda lui/ei. Dar nah, csf/ncsf, nu ma indoiesc ca pentru voi e parfum, nimic nu va pute.

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 3

    • @Faianțare,
      Postarea ta m-a băgat în ceață, că nuș’ la cine te referi, acest ”voi” ar putea fi juma’ de mapamond sau vreo 12 oameni de pe-aici. Mă rog, nu asta voiam să zic, ci faptul că mai e o diferență majoră între alde Despacito și alde Haladito. Și anume textul.

      Când textul melodiei e-ntr-o limbă necunoscută ești atent la muzicalitate și te bucuri (sau nu) de ritm, nu-ți pasă ce prostii zice cântărețu’ ăla. Când textul e în românește, muzicaliatea, chiar dacă-i minunată, poate fi umbrită de cuvinte/expresii de toată jena.

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 2

    • Laura,

      daca nu punem la socoteala si dezacordul manifestat ici si colo cu un sfert de gura, adica un floc in calea falniciei, sunt singurul care nu-i tine isonul lui Mihai, singurul in amonte, prin urmare pot sa ma refer linistit in termeni de eu si voi sau eu vs. voi fara sa suspin dupa statistica.

      Dupa tine mai mult textele sau imaginile le fac pe ambele atat de vizionate ? Desi “In all the right places” a Lisei Stansfield mi se pare mult mai imbietoare erotic si numai prin vocea ei (la fel si “Slave to love” prin a lui Brian Ferry), ok, pana la urma e chestie de gust, nu de faptul ca jumat’ de planeta aprecieaza despacito ma dau pe atat de afectat, ci de ceea ce tu ignori in comentariul meu, anume de dansatul pe la toate nuntile.

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • Off, Faianțare,
      Ce zic io și ce zici tu. Prea filozofezi unde nu-i cazul.

      Cât despre ”a NU ține isonul”, nu văd de ce să facă cineva un scop din asta. Serios! Adică, un fel de ”nu-s de acord cu nimic din ce zice M.V., nu-mi convin textele lui, dar intru pe blogul lui ca să-l contrez” – așa? 🙂 Fix-pix, pierdere de timp dacă faci asta. Sau ești masochist?

      A ține isonul = a rezona cu cineva. Dacă nu rezonez cu X sau Y, nu-l citesc, nu-i vorbesc, nu-l caut, nu mă intereseaza… Cumva a devenit rușinos să fii de acord cu niște idei, principii, texte, glume ale cuiva?
      Și ce-i așa extraordinar să te tot contrezi cu cineva? Nu contează ce zice, dar îl contrezi, ca să fii ”altfel”. Extraordinar, bravo! 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 2

    • Nici, nici … si nici.
      Nici n-am dat eu tonul agravant, de inceput a inceput din articol cu sabotarea unei performante comerciale si a unei munci istovitoare (dinaia dusa cu sudoarea palmelor si a fruntii, Hello Ceausescu, tell me how you doin ?) si a continuat in comentarii pana la desfiintarea libertatii de expresie, nici n-am fost eu ala de-a facut caz de numar, ci tu. Nu faceai, nu rezulta nici singularitatea mea.

      Cat despre intratul pe saitul lui Mihai si dez/acordul in opinii, scuza-ma, da’ nu prea ma prind, nu prea vad corelatia. Adica o vad prea bine, da’ eu, unul,refuz s-o fac. Toti blogherii, bai dar toti (altfel maaari sustinatori ai libertatii de opinie, Lorena-i mama lor !) cum dau de o opinie contrara sar instant “nu-ti covine, nu ma citi”, altfel spus, ori ma lauzi, ori taci, asta-i taxa pe socializare (n.b. toti cu sabia moderarii si a banarii la indemana). Suprinzator, ma mir si eu, Mihai nu mi-a cenzurat nici un comentariu, zero, nada, gar nichts ! Ceilalti ? Ceva in genul clipului de mai jos, de parca le-ai lasa bomba si-ai fugi ! Mi-e si mie foarte limpede ca de halit nu ma haleste defel, dar stii, eu altfel nu pot si niiici nu vreau sa pot. La momentul in care va incepe sa ma modereze, desi simpla explicatie ca-i sunt persoana indizerabila pe aici mi-ajunge, n-are rost sa se mai complice cu altceva, nu voi mai intra nici la el. Deh, Laura, gresesti, nu-s omu’ sa ma las santajat cu singuratatea.

      https://www.youtube.com/watch?v=eAqgXhblr-w

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 2

    • @Faiantaru’, io zic că te înșeli, mă contrazice multă lume și le respect părerile. Ideea e să nu mă jignești, nu să nu mă contrazici.

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

    • @Faianțare,
      Au fost postări în care l-am contrazis pe M.V. Și ce? Crezi că merit vreo statuie pentru asta? 🙂

      Zilnic există cel puțin 4-5-7 persoane care nu sunt de acord cu textul sau cu opiniile lui M.V. Sau ale altor comentatori. Și ce? Crezi că nu doarme careva din cauza asta? Sau vezi pe-aici stropi de sânge?

      Pe de altă parte, unii dintre voi aveti un fix cu postatul contra și cenzura postărilor. Băbăieți, sunteți chiar culmea. Ce mare brânză că voi nu sunteți de acord cu blogărul X sau Y sau Z. Cui îi pasă?

      P.S. Mie nu-mi place cum scrie Omar Pamuk (laureat Nobel la Literatură). Nu-i cumpăr cărțile, nu-l citesc, dar nici nu mă duc să-l strâng de gât că nu scrie cum vreau eu. Și nu cred că lui Pamuk îi pasă de părerea mea.

      Treziți-vă la realitate, că niciunul din noi nu-i buricul blogului. Al niciunui blog 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 1

    • Laura,

      nu stiu de ce continui procesul asta de intentie, cum ca eu tin mortis sa fac nota distincta. Ai vrut sa stii cum si de unde a survenit acel “voi”, ti-am explicat ca-i pe atat de vizibil de unde, o alta nota explicativa la o nota explicativa nu-ti mai dau.

      Intr-alta ordine de idei, situatia nu-i comparabila, nu-i nici o smecherie ca femeie sa te contrariezi cu un barbat pe un sait indesat cu femei, nefiind vreun secret ca la apropierea Omului daca oracaie una, oracaie toata balta. 🙂 🙂 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @Faianțare,

      Nu-i niciun proces de intenție, pe bune, de ce naiba ar fi?!
      Dar tu, cu tastatura ta ai spus: ”sunt singurul care nu-i tine isonul lui Mihai, singurul in amonte, prin urmare pot sa ma refer linistit in termeni de eu si voi” – iar eu ți-am explicat că nu ești singurul și că zilnic sunt alții care-l contrează. Diferența constă în CUM o face fiecare.

      Cât despre ”un sait indesat cu femei” – cred că ești în eroare sau pornești de la o preconcepție. Ia numără tu zilnic câți bărbați și câte femei scriu aici. Ai sa vezi că e un echilibru. Aa, dacă compari cu alte bloguri, da, la unele predomină bărbații. Dar aici NU predomină femeile, ci e un echilibru.

      Iar asta cu ”daca oracaie una, oracaie toata balta” – mie nu mi se pare chiar așa. Orăcăie cine are ceva de orăcăit – indiferent de gen. Da’ deh, ce vă mai place să vă dați victime ale muierimii 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 1

  26. one thought…dupa alea ‘nspe mii de ori de ascultat fortat Despacito din cauza fie-mii….l-as fi dat jos si eu daca puteam. Partea buna e ca i-a placut atat de mult, incat a invatat sa-l cante la pian. Si la pian suna cu totul si cu totul altfel 🙂

    p.s. ne prefacem ca suntem la greci :))))))

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

    • @singlemum, ei, te prefaci, sunteți. 😛

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @mihai, i wish, dar suntem doar la noi in living incercand sa scriem un “opening of a sci-fi novel” pt scoala fie-mii. Iar eu n-am citit ever vreun sci-fi nici vreun film de gen nu am vazut ca nu le suport. 🙁

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @singlemum, lasă c-a văzut ea. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @singlemum, Bucură-te, al meu pune de şase luni în fiecare seară “Obsesie”.Şi cântă cu o voce de girafă. Eşti bine, garantez.

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  27. Ba , da nimeni ,absolut nimeni nu pomenește de Gagam Style!!! Asa ceva !!!

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  28. La Gangnam Style videoclipul era demential.

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  29. Trist dar adevarat… din pacate! Sunt prea multi care se bucura de necazurile altora cand ar trebui sa se bucure doar de succesele lor!

    Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

  30. Muzica e muzica..lalalallalalaalalalala
    Acum sunt cu Sultan of Swing, Thundestruck, Back in Black, Sweet child o’ mine, Hells bells, smoke on the water, etc. O ora si patruzes’ceva de minute de muzica ’70,’80 si ’90.
    Despacito nu intra in lista de azi. E prea vesela.
    E luni, mimez ca lucrez si n-am inspiratie sa trag doua concluzii.
    “It’s the hard knock life (uh-huh) for us
    It’s the hard knock life, for us!
    ‘steada treated, we get tricked
    ‘steada kisses, we get kicked
    It’s the hard knock life!”

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  31. Măi frați şi surori eu aş lăsa aici o mostră de artă de vă sparg sinapsele cu mesajul ei, dar îmi e că nu mă lasă şeful la blog

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • Oh shit! Pe aia n-o speli nici cu gaz! Enjoy those STDs, boys! Imma puke, ewwwww!

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 2

  32. Știu un caz teribil : Copchilă dă 6 luni din părinți maneliști tace doar pe … ciocolată ? S-o vezi pe mamaie @70 cum face ca toți dracii de zici ca trebuie exorcizată pe :
    https://m.youtube.com/watch?v=Clx4BUnzhO4
    Ce tradiționalism, ce doine, ce cântece de leagăn, mai nou Vals e ăla cântat de Smiley ?

    Ps. Să comentez retro pă subiect. Hackerii blocului intitulați Anoninus HBus aplicând tehnica super exersată de pupare au șters infinitul de pe coloană. Drept urmare: Tezaur! F…rone, administratorul țevilor a repus la loc stindardul cu Depășito. Baba Venga veghează ?

    Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

    • @edelweiss, stiu ca am un delay lasand acest reply, dar eu, cand dau pe undeva de Arch Enemy, nu ma pot abtine… sunt fan de slagare internationale de gen!… 😀

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  33. @Mihai, prin anii nouăzeci apăreau cărțile alea cu Sandra Brawn. Nici alea nu erau “comercial”? Sau iar am înțeles greșit?

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  34. Ce bine ca n-am ascultat despacito. Nu ma deprim ca a disparut de pe youtube.
    Ai perfectă dreptate in ceea ce spui despre “comercial”. Fanii adevarati presupun ca oricum au cd ul sau vinylul cu despacito acasă, nu?

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  35. Nu poti sa-ti inchipui cati nervi imi produce si mie expresia “e comercial”, spusa despre ceva care nu face decat sa-si cuantifice valoarea in bani (in ce altceva sa o cuantifice, pana la urma?).

    Problema e ca orice produs cultural e valoros pentru publicul lui, nu pentru toate publicurile. De-asta nu ii poti compara pe Paolo Coehlo si Orhan Pamuk, dar nici nu poti spune ca primul e “complet lipsit de valoare”. Pentru cine?

    Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

    • @krossfire, exact, dar exact așa. De parcă ăia care nu fac muzică “comercială” n-ar vrea să vândă de milioane de euro, dacă ar avea cui.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • Daca sunt din Romania, aia care nu vand nicicui s-ar putea sa nici nu aiba prea mare valoare. Si la muzicieni si la (mai ales) la scriitori, apare idiotenia asta cu: publicul e slab, neformat si nu asculta/nu citeste. De parca ar fi datoria publicului sa se autoeduce pana ajunge la capodopera ta! Daca scoti 1-2-3 carti si nu gasesti niciun public (fie si unul mic, ca asa e in Romania), poate, poate ar trebui sa te apuci de alte lucruri.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • Un sambure de adevar e in povestile unora. Uite, Monalisa Twins e cam ce are Austria de oferit mai bun in muzica usoara (opinie subiectiva, se subintelege). Crezi ca-s profete in tara lor ? Nu, pana nu s-au refugiat in Anglia dupa esecul de acasa si s-au lansat acolo nici n-a auzit lumea de ele. In materie de coveruri in urechile mele sunt #1, facand si cele mai anoste melodii ascultabile (vezi, te rog, clipul de mai jos), dandu-le “culoare”, dar nici albumul scos de curand in nume propriu nu suna rau. Din pacate, tematica abordata nu atrage sau nu atrage la concurenta cu cea de friki-friki si taca-paca, cine Dumnezeu asculta o melodie dedicata bunicii care a dat coltu’, desi nu-i rea deloc ? (vezi anexa), Da, dupa mine ai nevoie si de un public pe masura.

      https://www.youtube.com/watch?v=K5u0EFwSezg

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  36. Dacă ștergeau un videoclip cu 5 vizualizări nu remarca nimeni că a dispărut….

    Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

  37. Las și eu asta aici, nu are nici în clin nici în mânecă cu subiectul, scuze Mihai, dar zic să aveți o seară faină. Să ziceți mulțam că nu v-am lăsat drumurile noastre toate ?
    https://youtu.be/qIMGuSZbmFI

    Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

    • Frumoasă piesă. O ascult frecvent în mașină ?. Se vede că azi e luni și nici iarba nu crește ?

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

  38. Ah, acei melomani care ascultă numa Mozart, Schopenhauer…dar se sparg pe manele şi latino pe la nunţi sau botezuri.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.