Azi e ziua aia în care…

… aș putea să vă povestesc cum m-a răpit un cetățean de culoare verde, locuitor al altei planete, care, după ce m-a extras de la coadă de la megaimaj, s-a uitat lung la mine cu singurul lui ochi, apoi și-a scuturat nervos cele trei antene din zona occipitală, după care m-a obligat să intru în mașina timpului și m-a trimis în trecut cu misiunea să-i omor pe Hitler, Stalin și Ceaușescu, iar pe drumul de întoarcere s-o sterilizez pe mama lui Liviu Dragnea.

… aș putea să scriu un articol în care să vă explic cu lux de amănunte că tocmai am supraviețuit unei operații complicate prin care creierul meu neted a fost înlocuit cu cel plin de circumvoluțiuni al lui Einstein.

… aș putea pur și simplu să mă laud spunându-vă că ma trezesc în fiecare dimineață lângă Angelina Jolie pe care o trimit nervos la piață, ca să n-o mai aud cum se văicărește pe motiv că ea nu-l mai iubește pe Brad și că dăcât pe mine mă vrea.

… aș putea să zbier pe-aici c-a murit Iliescu. Ion. Nen-tu Ilici.

Că tot simt că v-ați uita cu ochi pierduți la mine și, în timp ce dați refresh după refresh la browser, m-ați trimite elegant la plimbare: „auzi, lasă-ne cu rahaturile astea, mai bine zi ce ți-ai luat de Black Friday”.

Așa că, hai să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului. Ce v-ați cumpădat de Black Friday sau macar ce-ați fi vrut sa vă cumpărați dar n-ați mai apucat?

Încep io: NIMIC! Și nici n-aș fi vrut nimic. 🙂

mihai_vasilescu_ion_iliescu