Nu știu cum stă situația la voi, dar pe mine frigul ăsta mă deprimă. Iar dacă mă mai și gândesc că abia peste șase luni o să fie din nou cald (juma’ de an, în plm!!!) îmi vine să mă ghemuiesc într-un colțișor și să mă mai ridic de-acolo când se întorc păsările călătoare. Așa că să nu vă mirați dacă-s oleacă mai ciufut perioada asta până mă obișnuiesc cu senzația neplăcută că mi se lovesc oasele înghețate unele de altele când merg pe stradă.
Mbun, revenind la ale noastre, am un subiect foaaaaarte interesant pentru azi. Zilele trecute am văzut un topic pe rețeaua noastră de socializare cea de toate ziele (din păcate nu mai țin minte la cine ca să dau link) și mă gândeam să-l dezbatem și noi un picuț aici.
Ipoteza era următoarea. El și ea sunt într-o relație. Iubire, flori, păsărele pe câmpii și alte chestii d-astea siroposo-romantice. Într-o zi el vrea să-i facă o surpriză și vine acasă mai devreme decât de obicei, cu intenția s-o scoată la o cină romantică la mec-ul din colț. Intră pe tăcute, lasă florile pe măsuța din hol și merge pâș-pâș spre dormitor, hotărât să deschidă ușa brusc și să zbiere cât poate el de tare: „iubitooo, ghici cine-a venit acasă mai devreme și te scoate la cină”.
Dar ce să vezi, deschide ușa șiii… surpriză mare… dumneaei e în pat, în plină acțiune cu o altă reprezentantă a sexului frumos și slab. Și când zic „în plină acțiune” nu mă refer la faptul că se sfătuiau reciproc câtă ceapă să pună la supa de linte sau la câte grade trebuie să încălzești fierul când vrei să calci cămăși de bumbac cu polyester.
Well, dragii mei, cum se poate interpreta această situație delicată? Se pune că ea îl înșală sau nu? Adică ce-ați face dacă ar fi să vă lovească o trebușoară de genul ăsta?
Fetelor, stați așa că n-ați scăpat nici voi. Se dă fix aceeași situație dăcât că invers. L-ați găsit în pat cu Vasile, vecinul de la doi, căruia îi explica la modul concret care este principiul de funcționare al pompelor de bicicletă. Și, ca să fie cât mai realistică explicația, bărbatul vieţii voastre se folosea direct de pompa vecinului, dacă înțelegeți ce vreau să zic. Evident, toată chestia asta fiind urmată de vestita replică: „Iubito, dar nu e ce crezi tu, a fost o greșeală, pe tine te iubesc, nu pe Vasile. Nici nu știu ce m-a apucat, făceam și noi o tablă, ca băietii, și dintr-o dată m-am trezit că vreau să i-o sug. Dar jur că e prima oară și nici măcar nu contează”.
Ei, cum stăm, se pune că trebușoara asta e înșelat au ba?
O să râd azi copios! Revin după 13.00!
Comentariu beton!35
@VictorR, da’ un te duci?
Sustin ideea. Ne vedem dupa pauza de masa :))
La muncă! Uimitor, nu? ?
Comentariu beton!25
Te duci sa îl cauți pe Vasile? 🙂
Comentariu beton!43
Nu @Calul. Chiar am muncit.
Mamăăăăă, ce subiect.
Eu ca bărbat nu pot să mă fofilez de la întrebarea ta?
Adică sa zic ca încerc să intru și eu în „discuția lor”! Că așa nu mai mi se pare înșelat. Bine, dacă intru în hora!
Comentariu beton!26
@Gigi, io tot n-am înțeles ce-ai face. 🙂
Am spus
Dacă sunt primit=nu e înșelare
Dacă nu=e înșelare
Dar după ce am citit comentariile pot da un verdict: e înșelare. Când am plecat la drum împreună, am hotărât că vom fi numai noi, nu terți. Ce nu ştie partenerul, e inşelare. Orice domeniu, sex, bani….
Comentariu beton!30
Daca ar fi sa gandesc rational, fie ea foarfeca sau impins namol la deal, tot inselat e. Pentru ca a aruncat cu niste sentemente in pat acolo si aia e, oricum, daca a incercat cu acelasi sex, deja atractia pentru sexul opus e mai mica (nu zic ca nu ramane bi, dar chiar si asa). Plus de asta, e ca si cum gaseai pe Vasile in nevasta. Acelasi lucru.
Daca ar fi sa gandesc cu mintea mea perversa, as trece cu vederea :)). Intre doua nu te ploua, dar nici bine nu iti e. Eh, ma apar o seara de ploaie :))
Comentariu beton!20
@Alexandru, adicătelea tu zici că te-ai orienta tu la fața locului?
Âăă…
Depinde de cum arată cealaltă reprezentantă a sexului frumos și slab
Dacă-i urâtă , normal că-i înșelăciune
Comentariu beton!96
@Colonele, și io zic.
Mi s-a tiparit un ranjet pe fata…si-s la munca frate, directorul se invarte p-aici si tu imi dai teme la matematica ?
Comentariu beton!45
@MAS, păi dă-i și lui să citească textul. Poate are o părere sau ceva.
Trimite-l pana acasa, poate se regaseste in situatia din textul lui MIhai =D
Problema nu este deloc spinoasă, nu știu ce vă fofilați atât. Privește strict limitările acceptate în cuplu. Că așa se poate ridica un semn de întrebare și dacă merg la un banal masaj.
Comentariu beton!28
Ehe !
Dacă ai știi câte filme am văzut pe tema asta ….
Comentariu beton!21
@Mona, hai, totuși, să nu confundăm masajul cu înșelatul.
@Mihai, unii consideră înșelat și privitul, așa că tot la limitări ne întoarcem.
@Colonele, păi viața bate filmul, e demonstrat.
@Mona, mă refeream totuși la oameni nornali la căpuţ.
Cuplurile normale discută.
Situația descrisă de tine mie mi se pare horror dar la fel de horror găsesc și să îmi găsesc partenerul în pat cu cea mai bună prietenă. Nu văd vreo diferență.
Comentariu beton!13
Si pe mine ma rupe perioada asta a anului pana cand se adapteaza creierul. Mai ales ca sunt „guvernat” de soare si zodie de foc…Revenind la topic, daca as avea norocul sa mi se intample una ca asta, sper din tot sufletul sa primesc replica „poti veni langa noi, ne cerem scuze pentru ca am inceput mai devreme, am vrut sa incalzim cearșaful si pentru tine”. Bineinteles ca astea sunt imagini dintr-un film documentar pe care mi l-a povestit un prieten. Acum se pune problema daca ceea ce isi povestesc doamnele in timp ce isi studiaza zona inghinala implica niscaiva sentimente sau numai pura curiozitate. Si daca pana la urma imi va spune „dragul meu, aleg o viata intersanta cu …ana (alegeti voi inceputul) in locul unei viitoare batraneti pârțăitoare alături de tine!”. Ce naiba sa mai spui? Oricum ar fi, cred ca noi barbatii am fi mult mai ingaduitori daca ni s-ar intampla una ca asta decat am fi daca am prinde-o cu vecinul Costica care venise sa repare scurgerea de la chiuveta. Pentru ca asta pot face si eu!
Comentariu beton!55
@Georgian, păi de ce, că nici pe vecin nu-l iubește. Era tot așa, de curiozitate.
@Mihai, dar dacă va începe sa il iubească când va schimba si priza aia de la aparatul de cafea, aia pe care tot o repar eu „de maine”?
Comentariu beton!28
@Georgian, io întrebam care e diferența între cele două situații. Dacă e să fie doar sex și-atât.
@Mihai, scuze. Lipsa razelor solare dăunează grav sănătății mintale. Daca este vorba de curioazitate si imi spune asta, NU AM nici o problemă! Prima tipa cu care am vrut sa ma casatoresc era virgină atunci cand am cunoscut-o (nu asta a fost criteriul pentru care voiam sa o iau de nevastă). Bine, am o bănuială ca experimentase cu succes si intens sexul anal si oral dar cine eram eu sa judec din moment ce o perioada m-am bucurat si eu de asta. Am avut o relatie de aproape 5 ani pana cand a venit vacanta de vara (era anul 4 de facultate) si fata a plecat in vacanță in orasul natal. Care întâmplător era acelasi oras natal cu al meu. Avand in vedere ca părinții ei se mutaseră la țară, i-am spus sa stea la ai mei. E, pe perioada vacanței, fata o ardea temeinic cu un băietel in patul conjugal al părinților mei! So? Am aflat, am facut niste crize (de orgoliu mai mult, pentru ca ala era o aratare care semana cu Marc Antony) si am întrebat-o „de ce”? Raspuns : „am vrut sa vad si eu cum este asta la pat”. Am replicat: „pai de ce nu ai spus asa de la inceput?!”. „Imi pare rau, de proastă”. Am iertat-o dar relatia nu mai mergea (again, din orgoliu…) si dupa 3 luni de la isprava ne-am despărțit. Culmea este ca am iubit-o multa vreme dupa aceea. ?
Comentariu beton!22
Dear Penthouse,
…
Comentariu beton!13
@cataline, da, te ascult. 🙂
Mai degraba, Dear Santa…
Din punctul meu de vedere, tot ce simți nevoia să ascunzi de celălalt e înșelat.
PS- nu includ aici și ultima pereche de pantofi de care el nu știe! ?
Comentariu beton!62
@Anouk, tot, tot?
Hai, măi, Anouk, chiar așa? Chiar și cadoul de Crăciun?
Care poate fi… surpraaaiiizzz! O tipă sexy ieșind dintr-un tort 🙂
Nu stiu daca intră la înşelat sau nu. La mine problema se pune altfel. Aș mai putea avea eu o relație cu un „bărbat” de genul ăsta? Adică,să dezvolt înainte să-mi sară cineva in cap. Nu sunt absurdă,limitată,aș putea accepta ca unul dintre copiii mei să vină acasă și să-mi spună ca ii plac persoane de același sex. La modul că, nu m-aș sinucide în secunda doi. Dar, trecând peste asta, mi se pare ca două femei in dormitor sunt extrem de sexy. Doi bărbați, în schimb… Bărbat = masculinitate, putere. Așa că, văzându-l pe al meu in genunchi, de exemplu, în fața lui Vasile, uitându-se in sus la el cu niște ochi pisicoși, ăla,ținându-l pe ăsta de cap/păr… WTF? Nu,mulțumesc.
Concluzia, chiar dacă poate nu s-ar încadra la înșelat, ar ajunge o femeie în casă.
Comentariu beton!42
@Timmy, să înţeleg că dacă ar fi invers, al tău în picioare și Vasile în genunchi, mai stăm de vorbă?
@Mihai :))) Ăla care stă în picioare, domină,nu? Celălat e un fel de supus. Sexul slab ia acadeaua mereu,nu? Așa e în firea umanității
Comentariu beton!19
Acadeaua se ia de placere/cu plăcere!
Semnat: Rentăcar
Comentariu beton!18
@Timmy, a sta in genunchi poate fi o forma de dominatie, dar nu stii tu.
Ipotetic vb, daca tie ca bărbat îți place să sugi acadeaua, ești clar ala in genunchi. Ăla dominat. Ești femeia in relație.
@Ad Doar dacă ești femeie și vrei să obții beneficii.
@Timmy draga, sunt femeie si nu e vorba de beneficii. Pacat ca nu esti tu suficient de barbat, cat sa stii la ce ma refer.
@Ad Sunt femeie și eu. Și nu,nu stiu la ce te referi. Eu mi-am expus părerea despre o situație ipotetică. Nu i-am tăiat nimănui capul, nu am judecat pe nimeni. Asta a fost strict părerea mea, si nu am vrut sa jignesc pe nimeni.
Habar nu am cum as reactiona daca în dormitor a mea sotie ar lucra la reteta de fasole batuta cu o alta reprezentanta a sexului „misto”! Ce știu sigur e că nevasta-mea mi-a zis că dacă sunt curios sa experimentez lucruri noi pot incerca, dar doar cu „Vasile”. This is fucked up shit! ? Mai bine o tăi și o dau la rațe!
Comentariu beton!30
@Marius, stai că nu m-am prins. Adică femeia ar avea o problemă doar dacă te culci cu altă femeie? Dacă ar fi vorba despre un bărbat ar fi ok?
@Mihai, Da…cel puțin eu așa am înțeles! Și asta mi se pare înspăimântător! ?
Comentariu beton!16
@Marius, io zic totuși să nu riști. Nici măcar cu Vasile.
Asta e ca şi cum ai rupe pisica în două şi ai avea pretenţia să rămână vie.
Indiferent dacă e vorba doar de curiozitate, sau e vorba de o persoană bi-, sau afli că e homo: tot înşelat se cheamă.
Concret . Descoperi că :
a) Ai un soţ curios; te întrebi: ‘Aşa monoton a ajuns să fie la noi în pat? Ştiam eu că cearşaful ăla cu centauri nu a fost o ide bună!’
b) Ai un soţ bisexual:’Nu îi ajung eu?! Oare cu cine îi place mai mult?
c) Ai un soţ homosexual: ‘Doamne, înseamnă că eu şi soţul suntem doar prieteni!’
Cum o dai, ceva putred în Danemarca tot e.
Comentariu beton!38
@Solandi, bun. Și ce faci?
@Mihai,
Cam grea întrebare doar cu o cafea la bord, la ora asta.
a) Pentru curiozitatea aia să facă bine să se revanşeze până zic eu de ajuns.
b) Aici e nasol. Până va fi posibil să avem două căsătorii legale – una cu un bărbat şi una cu o femeie, înclin spre a accepta latura duală. Existenţă chinuitoare şi cu multe îndoieli, gelozii.
c) Aici zarurile au fost aruncate. E clar că perechea lui e una singură: celălalt bărbat.
@Solandi,
Aș propune ca vreo 40 de zile să nu mai pomenim de pisici 🙂
@Laura,
Ce pot să zic, e greu să faci slalom printre multele proverbe cu pisici. O să încerc să ţin cont de sfat; voi pune chiar şi un countdown să ştiu când se termină restricţia.
Am găsit alt proverb: ‘îţi sapi singur groapa’; ăsta e bun? 🙂
Jur pe roșu. ..eu nu consider ca m-a înșelat. Tuturor prietenelor le-am spus ca nu mă deranjează dacă le prind cu alte femei. Nu se pune problema sa mă bag intre ele. As zâmbi delicat și le-as lasa în pace: dacă ele sunt fericite eu de ce sa mă bag în fericirea lor? Din contră, îmi da mie mai multa liniște : pleacă amândouă la shopping. …5 ore de liniște. Pleacă la cafea cu alte fete. ..3 ore de Diablo în plus pentru mine….ba, mai adaug ceva. ..tu iți dai seama cata inspirație pe mine? Sa le văd pe amândouă fericite e visul meu. ..și liniștea mea. ☺☺☺☺☺ eu sunt de acord și încurajez din inimă …ata ete ☺
Comentariu beton!46
Sorine zece ani am asteptat Diablo 3,l-am luat in pre-order si dezamagire mai mare nu am trăit.Si vorbesc ca unu care in diablo 2 a fost o legenda in PvP pe battlenetu european.Si toate caracterele mele au fost pe hardcore.
@SorinB, vrabia mălai visează. Nu e, boss, nu se vede cu altele decât pentru sex. Ce te faci?
@Sorine, vin’ să te pup, că bine zici!??
Sustin ce a zis SorinB. 🙂 Cea mai buna varianta doar ca as adauga si Starcraft 2 linga Diablo. Verificat. Functioneaza. 🙂 @Mihai, gresesti. Se vede cu alta doar pentru sex, shopping si barfulite. 🙂
Diablo ca Diablo, da’ poti sa participi si tu la un raid in WoW fara sa ai un sunet ciudat pe fundal care ar semana a sir de critici daca n-ar fi acoperit de vocile din casti .
@Edelweiss- ca grafica D3 a fost peste D2. Ca atmosfera, gameplay, poveste, nu. Sistem de talente masacrat, single player scurt, dar, paradoxal, lungit ca pelteaua pe alocuri… Pacat, avea un potential mult mai bun.
@Peredhil nu mai joc, dar tot zic: For the horde! ❤️
pai bine, ma? in patul meu si pe muzica mea? si io nu?
si-apoi mergem la mec.
🙂
la europa fm e invitat smiley. inspiration.
@moatza, pfff… l-am ratat.
Let’s take a look at the story of Ross and Carol from Friends.
„Ross: I think my marriage is over.
Phoebe: Why?
Ross: Because Carol’s a lesbian … and I’m not … and apparently it’s not a mix-and-match situation …”
And yeah, is cheating..we are all people.
@Chandler, iată.
Am fost înşelată la greu de soţ. Şi eu l-am înşelat în ultimele noastre săptămâni împreună, când pisica era ruptă. L-am înşelat VIRTUAL cu un tip care iniţial îmi fusese prieten şi confident. Oricum, tot vinovată sunt. Că mi-a plăcut şi m-a activat în niste feluri foarte mişto de care beneficiază acum… cine vreau eu 😀
Ah, şi să nu uit acel mic episod când divorţul era pe rol şi am avut o mică zbatere de orgoliu, l-am luat într-o seară pe soţu’ şi l-am futut de i-au ieşit ochii din cap. Apoi l-am trimis la iubi şi i-am refuzat oferta de „friends with benefits”.
Eu m-am schimbat radical în ultimul an. Din gospodina speriată şi îndoctrinată să blameze din start orice formă de înşelat, acum privesc cu alţi ochi viaţa şi relaţiile. Paradoxal, găsesc explicaţii absolut pertinente pentru UNII dintre cei care înşeală. Sunt uimită să constat că am ajuns să înţeleg, într-o anumită măsură, bărbaţii care caută sex în afara căsniciei. Incredibil! :))
Aştia din articol sunt vinovaţi. Dacă partenerul nu ştie şi n-a consimţit „afacerea”, se cheamă înşelat.
Comentariu beton!41
@Vera, păi poate n-au apucat să ceară consimțământu’. Știi ce zic? L-a luat valul și s-a trezit cu Vasile-n gură.
@Mihai atunci mă supar, că poate şi eu vreau să-i iau acadeaua lu’ Vasile, pe mine de ce nu m-au invitat?!
Comentariu beton!16
@Vera, prezent!
Comentariu beton!34
Perfect, @Vasile. Poză cu acadeaua şi vedem pe mai departe. Nu te obosi dacă o ai mică şi bleagă.
Comentariu beton!36
@Vasile, stai jos! 4!!
???????
Comentariu beton!29
@Vera, depinde ce înseamnă „mică și bleagă”. E chestie de perspectivă și de utilizare. Ce e mic pentru ceva, e mare pentru altceva. ?? Poză doar în privat.
@Elena P, dacă e nota 4 din 5, o iau ca pe un compliment.?
Comentariu beton!32
@Vasile, te alinţi! Trimite poză edificatoare + scrisoare de intenţie pe adresa redacţiei. Dacă eşti corespunzător, treci în etapa următoare!
Comentariu beton!21
Ce-mi place ca va inchipuiti ca vecina sexymotherfucker prinsa in patul nevestii e chiar sexymotherfucker…da ia vizualizati voi o vecina asea mai plina di sunculite si cu gusa, par pe sani si niscaiva mustata…na, luati de-aici
Comentariu beton!25
@MAS, exaaaaaact, toată lumea își imaginează două bunăciuni când în realitate lucrurile pot să stea oleacă altfel.
Băi, nu mai bateți câmpii cu mustăți și șunci. Ideea e așa:
1. măcar una din cele două e ok, adică nevasta/iubita, că dacă n-ar fi, bărbatul n-ar avea nici un motiv să fie surprins. S-ar simți mai degrabă eliberat că a scăpat de cotoroanță din bătătură.?
2. gaura e gaură, gura e gură. Double the pleasure, double the fun, ‘cause two is better than one.? Deci mustața și șunca sunt binevenite.
3. majoritatea bărbaților aprobă 1. și 2. Excepțiile sunt nesemnificative.
4. 1) și 2) sunt axiome dacă ești de acord cu 3). Dacă nu ești de acord cu 3…….hmm….m-abțin.?
Parerea mea e că tot înșelat este indiferent că-i Ion sau Ioana, dacă relația a fost de la început una strict într-o singură direcție, cu un singur partener. Pentru că e ceva de care partenerul ‘ oficial’ nu știe.
Iar majoritatea celor care zic ‘ mă bag și eu între ele/ între ei’ odată puși in fața faptului împlinit nu mai au aceeași părere.
Dacă a fost o relație deschisă de la început, nu e înșelat. Pe principiul swing. Nu e înșelat atâta timp cât amândoi știm și suntem de acord.
De aia swingul nu e pt toată lumea.
Ține foarte mult de comunicare, de mentalitate și de acceptare.
Comentariu beton!22
Mișule, v-a tăiat Firea căldura în București de ai ajuns să visezi la situații fierbinți?
Comentariu beton!34
@didina, am centrală, boss. :))))
Boss, bravo, iată o decizie înțeleaptă. De ce ai sta la mâna unei femei, când ai putea să rezolvi treaba singur?
Comentariu beton!12
Io zic sa ne iubim, decat sa ne razboim. Care cu care, eh, amanunte… ☺
N-am diacritice la amarata asta de tableta.
Comentariu beton!20
@Laura, iubirea n-are diacritice oricum. Doar amănuntele, dar să nu ne-mpiedicăm de ele…
@Laura, alege limba română la tastaură. 😉
Ce să aleg, Mihai, cu curu’ pe un pietroi rece de munte, la 3 gr.C, fumând înfrigurată și cu ghearele tremurânde la blogu’ tău…
Gata, I’m back la laptop. Uhh, ce bine!
@Laura, tot e bine că aveai semnal. 🙂
Băi,prietene tu dezvolti un interes nesănătos pentru echipa melu.Nu contează dacă este felia de salam si Vasilică si Ionel sunt feliile de pâine sau isi apasă butonu reciproc cu colega de birou.Rezultatul este acelasi,bulendrele si cartonas rosu.Este casa mea,teritoriul meu si eu sunt masculul alfa.Nu există democratie sexuală in lumea mea.Nu suntem in Atena,suntem in Sparta.Există doar perversiuni comun consimțite de ea si de mine.Iar fantezii cu eu si încă un bărbat n-ai sa vezi.
Comentariu beton!39
@edelweis, echipa melu? ahahahahaaaaaaaaaaaaaaa, ahahahaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
Cred ca e o chestie de perceptie a sexelor ( feminin vs masculin) femeile s-ar ofusca maxim si ar spune „macar daca era o tipa misto, dar asa cu un barbat ?” , iar barbatilor li s-ar parea o oportunitate de a-si implini fantezii…..parerea mea ?
Comentariu beton!13
@Eliza, da, da, pentru că bărbații își imaginează c-o s-o găsească în pat cu Jessica Biel, nu cu vecina plinuță de la doi.
Unii au fantezii cu grase.
@alunelu, să mi-i arăți și mie!
Daca l-as vedea cu Vasile?! Brrrr :). Nici nu pot vizualiza asa ceva. Ca al meu barbat e barbat cum trebuie. Sigur ne-am vedea de viata separat.
De adus acasa o vecina sa vedem de retete, doar daca ar fi de acord sa-l chemam si pe sot, sa-si dea cu parerea de reteta :). Stiu ca asta n-ai intrebat, ziceam si eu! 🙂
@Maria, pfff… deci ți-e frică. 😀
Inselat se cheama cand nu exista acordul partilor. Daca eu i-am dat verde la orice ii pofteste sufletelul lui, crizele de gelozie nu ar parea cel putin tembele?
@Ad, absolut, da’ io nu asta întrebam. 😉
Nu e inselat in niciun fel, indiferent cu cine l-as gasi, ca nu e proprietatea mea, nici sa imi ceara, nici sa ii dau voie. Doar ca, neplacandu-mi mie sa calc, as prefera sa se intample bucuriile in paturi straine, ca sa nu ma ocup eu de asternuturi après dup-aia. :))
Mda..și eu sunt lesbian, în cazul ăsta…
Dacă cealaltă e bucuroasă, e fetiță…dacă e bucuros,…îl salut pe Vasile !
Comentariu beton!11
Mda … și eu sunt lesbian .. îmi plac femeile. Always and forever ? Când o să ajung la vârsta consolării (păcat că nu se mai scoală, dar ce frumos atârnă) o să îmi bag bile și o să îmi atârn magnet de gât ca să mă alerge babele alea apetisante ca Vera&Elena.
Ps. IE înșelăciune pe la spate, nu pe față cum face guvernul cu noi
Comentariu beton!12
Salut!
@Ananas, ahahahaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
@HabaRnaM lăsaţi, că nu doar cucul satisface. Mai nasol e dacă şi atârnă şi ai şi artrită şi bube pe limbă. Atunci nu mai eşti de niciun folos.
Dezavuez termenul „babă”, îs mai verde ca niciodată!
Comentariu beton!17
@HabaRnaM, daca-i putea să mă cauți înainte de „ce frumos atârnă” ai mai avea o șansă să nu mori bătut cu cârja.
Comentariu beton!21
Nuuuuu, cum poți veni p-acilea cu așa o ipoteză??!!! Noi întruchipăm familia tradițională!!! ????
@Lidia, voi, cine? 😛
Noi, de te citim pe tine! Suntem oameni serioși, mai vii tu din când în când și mai bagi bățul prin gard!!! ???
Sexul nu înseamnă neapărat înșelat. E un sport, o activitate distractivă, antrenantă, diversitatea e un lucru excelent, face bine la moral. Atât timp cât nu se lasă cu urmări gen relație, iubire, ceva de genul. Te-ai futut, ți-a trecut, next.
Ce aș face eu în situația de mai sus? M-aș dezbrăca cu viteza fulgerului și m-aș „amesteca” în peisaj. Dacă nu sunt primit, aș sta pe margine și aș admira priveliștea, zguduind frumos „pionierul”, ca să zic așa.
Și acum să înceapă glumele cu „ce să cauți tu între ele, că doar ești din filmul cu pompele”.???
P.S. Ce-am spus în primul paragraf e pur teoretic, n-am reușit până acum să pun în practică. Nici n-am încercat, deși îmi mai trece prin cap din când în când.
Comentariu beton!16
@Vasile, pentru aia cu „sexul nu înseamnă neapărat înșelat” ești noul meu idol.
@Mihai, cum spunea pilotul din shogun….
….decât dacă…..
Adică eu văd aşa, sexul nu e considerat inşelare (eu îi dau înainte cu cuvântul ăsta, voi văd că folosiți „înşelat”) decât dacă reușești sa convingi partenerul! Altfel….
@Mihai, mulțumesc. Mă gândesc că aș putea deschide un fan-club pe tema asta. Legându-mă de ce zice și @Gigi, sunt convins că fan-clubul ar fi plin în proporție de 90% cu bărbați. Experiența îmi zice că femeile sunt mai stricte la treaba cu „înșelatul”.
Oricum, îți dai seama că aș fi de mii de ori mai fericit dacă, după ce am zis mai sus, aș deveni idolul doamnei Vasile. ?
Băi, da’ alt nume nu i-ai găsit și tu lu’ ăla? Vasile?!?! Că mi-ai ucis imaginația. Pentru că la mine pe scară chiar stă unu’ Vasile. ‘Nea Vasile.
Comentariu beton!16
@Elena, io zic să dai câte un telefon când ai de gând sa ajungi mai devreme acasă.
@Mihai, nu e nevoie să sun acasă. Am o bătrână pe palier care s-a contopit cu ușa. Și are și auzul fin. Când vin acasă mă pune la punct cu tot. E baba care-mi zicea că tipa de la care am cumpărat apartamentul a omorât-o pe soacră-sa fix în dormitorul în care dorm eu. Și că pe soțul ei l-a prins cu două în pat.
Comentariu beton!16
Off topic, nu am primit mailul de notificare pentru a doua postare de ieri, nici pentru asta de azi. ? Oi fi eu singura?!
Nici eu
@Mira și @Ana G, rezolvat. Era ceva greșit la mine. Acum ar trebui să primiți.
@Mihai V.primit notificarea, mulțumesc.
Vinovatul e el, că n-a dat un telefon înainte.
Decât să strici o casă, mai bine strici un telefon.
@Miss Alina, aptsolut.
Unde nu am eu norocul asta? Iti dai seama ce rapid as ajunge pana la vreo alimentara cu cardul nevestei, as insfaca o lada de bere si ceva alune si cu cata multumire m-as aseza in fata televizorului/calculatorului, stiind ca va fi liniste in casa din acel moment?
Cand barbatul descopera asa ceva, s-ar zice ca reintra in drepturi, nu?
La barbati cu barbati nu ma bag.
@gabriel, să înțeleg că la momentul ăsta nu prea ai acces nici la card, nici la bere?
Don Vasilescu. ..eu nu am o problema man dacă fata mea se duce la alta fata doar pentru sex. De ce? Înseamnă ca prietena ei îi oferă ceva ce nu primește de la mine. …sau nu primește suficient. ..sau e doar curioasă.
Pe cuvânt ca îmi doresc o prietena/soție bisexuala. M-ar bucura enorm sa știu ca își completează fericirea cu alta/alte femei. ..chiar și doar pentru sex.
În 2005 am avut o prietena care era exact așa. ..Am cunoscut -o și pe „cealaltă „. Le-Am rugat sa nu se ascundă se mine….veneau la noi când își doreau și făceau dragoste ca nebunele. De câteva ori le-am.pregătit cina…șampanie. ..lumânări și m-am făcut nevăzut. M-a bucurat enorm fericirea lor. ..chiar de moment. Pe cuvânt de onoare. S-a stricat treaba când au vrut sa facem un copil și eu sa dispar din peisaj …fără niciun drept. Păcat.
Comentariu beton!15
@SorinB, haolicăăă, mișto moment! 😀
io nu vad asa o mare branza in chestia asta. Sa-l prind pe el cu Vasile nu as zice ca-i inselat, mai degraba surpriza. Oricum e subiectiva treaba. Pt mine faptul ca ar avea curiozitati pt chestii pe care eu oricum nu i le-as putea da, si drept rezultat le cauta la Vasile, e mai mult decat plauzibil. La fel si in cazul meu. S-a intamplat in timp ce eram cu fostul, nu au fost nici crize nci blabla-uri. Singura chestie a fost ca i-am zis treaba asta imediat ce ne-am cunoscut, deci era in cunostinta de cauza. Cand s-a intamplat, a aflat dupa, de la mine. Si cand a continuat sa se intample, a aflat tot dupa. Fiind insa vb de aceeasi persoana, la un moment dat incepuse sa ii creeze ceva probleme o ipotetica relatie paralela a mea cu respectiva ea.
bottom line, pt mine nu ar fi inselat.
@singlemum, ăăă… poți să povestești mai în amănunt ce făceați când vă întâlneați? 😛
@Mihai, faceam schimb de retete, evident.
@singlemum, futu-i, eram convins. Sex n-ați fi făcut și voi. Femeile astea…
Acu’ că s-a stabilit că Vasili suflă in vuvuzea să încurajeze echipa Melu,politica corectă este ca râia si scapi greu de ea,întreb si eu ca unu de abia iesit din caverna personală:câte ar mai sta cu al ei după ce l-a surprins într-un 69 apăsător cu colegu’ de sectie?Adică după ce aia doi isi curata limba de par,ii așezi la masă?Vezi dragu’ meu ca ai vocea ragusita,cred ca a băgat-o colegu’ inuman de adânc,poftim dragostea mea o acadea cu salvie si te si tratezi si te si antrenezi?Stati acilea ca ma duc eu dupa lubrifiant ca al meu se irita repede la cu.r si numai e om.Haidi mă terminati cu căcatu’ ăsta.
Comentariu beton!39
@edelweiss Io-i dau viteza daca i-o suge lu’ Vasile. Accept varianta EU+Vasile+Vasilica. Exclus EU+(Vasile+Vasile). De gustibus.
Am mai spus-o şi-o repet: Râd de unu’ singur ca tâmpitu’. @edelweiss păcat că nu vrei tu să laşi rapița, motoru’ şi uneori jocurile pe calculator pentru un blog al tău…
Comentariu beton!12
????
ultima ta fraza s-ar putea sa placa la amandoi (vasile+vasile) !
Din nefericire neamul ăsta trăieşte într-un lighean plin cu prejudecăți. Eu cred că expresia: „Nu-mi pasă” e adevărată doar pentru foarte puțini. Restul poartă încă în spate povara unor sute de ani plini de alte concepții. Şi va mai trece încă multă vreme până la o schimbare.
Se intampla sa stiu un caz real in care el a dat peste ea cu o alta (culmea bune amandoua, da, exista)si omul se simte tradat pentru ca el o iubeste si alte povesti de astea (el zice ca a trecut peste, ea zice ca nu o sa mai faca , eu nu ii cred pe niciunu’). Deci parerea mea…nu conteaza ce sex este, ai pasit in afara relatiei fara sa stie celalat …e inselat.
@Alin, și prietenul ăsta al tău nu face nimic ca să-l primească și pe el fetele când se văd?
Nu…e un personaj de asta mai molcom asa…el doar sufera in tacere si in plus omu’ are promisiunea ca ea nu mai face, adica ce voi nu o credeti? Personal cred ca incercam sa le tavalesc pe amandoua si probabil investitia emotionala se termina, poate mai 2-3 tavaleli sa fiu sincer..
Alt zmeu. Da’ poate alea doua nu vor carnacior, boss! S-a gandit vreun zmeu d-asta vreodata ca e fix in plus in ecuatia ea+ea? Toti tavaliti in capu’ vostru, da’ cati sunteti invitati la tavaleala aia in 3? :))
Comentariu beton!19
@Aline, ești însurat? Sau măcar ai fost vreodată într-o relație mai lungă de câteva ore?
@Vera, evident ca nu au luat in calcul ca poate prezenta carnaciorului nu e contemplata. Din pc de vedere al barbatilor nu exista ca doua femei sa fie indeajuns una pt cealalta ci in mod sigur numai prezenta unu barbat poate duce la „implinirea” suprema.
@singlemum ehh, de ce sa vorbim cu pacat, Alin a lamurit-o, e ok. Dar, da, sunt multi care cred ca NUMAI cucu e baza. Aia merita niste surprize usturatoare, ahahaha!
Io zic sa nu picam in extreme, din cand in cand un f-f-m nu suna rau deloc 😀
@Vera, am vazut, Alin a lamurit treaba, thumb up!
Cate despre FFM pica foarte bine si mai des decat din cand in cand, dar atunci cand e cu intentie. Cand e FF si apare M sa sara in mijloc, wtf, daca te vroiam, te chemam, mai M, nu? :)))))))))))))
@singlemum Interesant. Deci se gasesc FF si apoi il cheama pe M? Eu ma gandeam invers. F cu M se gandesc ce ingredient exotic sa mai adauge la meniu. Sa schimb punctul de focus, zic. 😀
Destinu’ si etichetele unor sticle m-au adus in trecut cu două in pat sau pe covor,nu mai tin minte.Bă,impresia mea clară după scurt timp a fost că alea două s-ar fi descurcat foarte bine si fără mine.Nu stiu cum dracu in învălmășeala aia de craci toate găurile erau cumva ocupate.Ajunsesem sa mă încălzesc cu ea in mâna pe marginea terenului si nu cerea nimeni schimbare.Nu stiu cum dracu din atacant ajunsesem arbitru,de fapt tusier.Sunt un om simplu si îmi stiu limitele si nici nu mă mint in capu meu ca sunt maciucar cu coroniță.Sa fiu eu decent si sa dau din vâsle cât trebuie si pe unde trebuie si cam asta este.
Comentariu beton!55
@edelweiss, ahahahahahaaaaaa, ahahahahahaaaaaaaaaa, ahahahahahaaaaaaaa
@edelweiss
MOOOOOOOOOORRRRRR
ahahahahaha ahahahahaha ahahahahaha ahahahahaha
@Vera, pai depinde ce element ai deja, daca ai M cauti o F, daca ai F, cauti un M. ;)))))))
Si stiti bă cum s-a terminat experienta asta hipersexuala?Ele au adormit amândouă cracite-n pat si eu ca bou’ in cur pe fotoliu.In zori mi-am aruncat bulendrele pe mine si cu o ultimă speranță am lăsat numaru’ de telefon si am cerut revanșa.Nu m-a sunat nici pu.lea.
Comentariu beton!26
@edelweiss Cu prima ocazie când zic Înger îngeraşu’ meu, te adaug la rugăciune. Să te ţie Bărbosu’ sănătos, că m-ai făcut să râd cu bulbuci. Şi-s chiar fiartă pă proastele alea doo că nu te-au tratat cu răspectu’ cuvenit, că meriţi, uăi! Mă trec pe listă să-ţi dau otrava de ţi-o place, când o să încasezi toate promisiunile d-aci, faci şfeştanie la ficat :))
Comentariu beton!11
Atentie, am zis „incercam” ,nu exista zmei paici:)) nu ma aruncam pe ele in erectie..sunt semi sigur ca nu mi-ar fi iesit , din spatele tastelor asa sunt si eu mai curajos ca tot romanu’, pus in fata situatiei reale cine stie…poate ma acceptau poate nu,poate inchideam usa si plangeam in baie cu erectia mea cu tot, nu o sa stim niciodata.
Comentariu beton!13
Awww, Aline, m-ai induiosat si-ti urez best of luck sa te primeasca fetilii daca ti se intampla vreodata 😛
pentru mine este inselat; mai departe as sta de vorba, mai departe as bea…si mai departe nu mai stiu…dar cat de departe poate merge omul…ca se termina viata..pana ajunge la fund..sau nu..
Mihai, am acces la bere, dar pe banii mei! Habar nu ai cu cata placere i-as toca eu banii ei!
@gabriel, păi, boss, găsește-i un amant, dar explică-i că distracția costă și să facă bine să cotizeze la bere.
@Mihai, sunt de vreo 4 ani asa, si una chiar fericita (cred eu) dar cum ziceam, ne aflam pe interneturi,toate discutiile sunt pur ipotetice 🙂
@Alin, nu, mane, eu mă refeream la faptul că tu crezi că te-ai putea băga în seamă cu cele două femei scapate la provocat plăcere reciproc.
@Mihai, consider ca e de datoria noastra ca barbati sa incercam macar, trebuie . nu mi-as ierta nicodata faptul ca nu am incercat,nici eu si cred ca nimeni din regnul masculin 🙂
Pentru Vasile, ăla ipotetic:
https://imgur.com/a/vVPSK?
@Vera ,multumesc pentru gandurile bune, sper sa nu fie cazu’ si sa imi continui traiul banal ,dar daca o fi..sa fie cum zici tu
99% s-ar bloca in prima faza.Ca dupa un timp ar incepe cu inselatul,cu hai si eu intre ele/ei sau alte faze filozofice e altceva.Dar nu stiu cati ar deschide usa si la asa vedere n-ar ramane intepeniti si cu ochii cat cepele.Mai ales daca ala/aia din pat cu care-ti impati dormitorul ar spune;bine c-ai venit iubitule,asta habar n-are de nimic.
Ipotetizez pe ideea că relația s-ar vrea monogamă: consider că poate fi înşelarea încrederii în sine pentru că, înainte de a se ajunge la acest fapt, avem cu toții libertatea(aş spune chiar obligația) de a ne exprima sincer nemulțumirile într-o relație şi dacă dorim să continuăm acea relație trebuie să avem curajul să aerisim şi cele mai adânci temeri şi secretoase preferințe şi să ne asumăm responsabilitatea oricare ar fi consecințele.
Într-o perspectivă mai largă, este vina amândurora pentru că atunci când există Iubire există şi empatie, considerență şi eforturi din ambele părți pentru a menține relația pe drumul cel bun si „curat”.
Şi într-o perspectivă şi mai largă, nu este VINA nimănui, pentru că din tot ce experimentăm în viață avem de învățat. 🙂
@Silviana, pe mine unul m-ai făcut praf. „Ipotetizezi”, „aerisim”, „secretoase”, „considerență”… Și toate astea doar pentru a spune eufemistic: „dacă te prind că mă înșeli, ai belit-o”…
Uite asa,după ce auzi de ceva ori ” ipotetizezi” , „consideratie” ajungi sa dormi cu obrazu pe păru de pe pectoralu lu Ionică.
Comentariu beton!11
@edelweiss, da, frate!???
Și după aia tot tu ești balaurul din poveste.
Omul nu este o ființă monogamă. Monogamia este o constrângere vremelnică, doar în anumite culturi, pe care instinctul o respinge dar rațiunea o acceptă. Este o luptă interioară care, de multe ori, duce la derapaje comportamentale.
În abstract, valoarea intrinsecă a unei relații se supune valorilor ideologice ce au unit cele două personaje, iar comportamentul nu trebuie să contravină concepțiilor morale ce au constituit piatra de temelie a contopirii celor două spirite într-o singură inimă.
Traducerea în limba română folosită la mine, în provincie: Băbăiatule, dacă mă înșeli, o să vorbești cu câteva tonuri mai sus decât mine, când îmi prind degetele-n sertar. Și sper că ești antrenat pentru proba de făcut valiza-n viteză că, deși nu pare, eu știu să folosesc cuțitele alea pe care tu le ascuți cu mare grijă pe cele 5 pietre cu granulație diferită.
@Mihai @edelweiss Băbăieți, în loc să aprobați din cap ca bătrânu’ înțelept, voi ați dat-o în diverse ca să zică Silviana că noi acilea suntem nejte grobieni. Un pic dă prestanță, în plm!!
Aoleu, Vasilescule, a venit mailu la ora 16 …iar l-ai umplut?
@Redoo, nu, boss, acu’ am reușit să rezolv defecțiunea de eroare.
Este înșelat atâta timp cât nu se aduce la cunoștință și nu există acordul părților. Ce-aş face? Cred că aș lua o pauză în relație ca să fiu sigur că iau decizia corectă.
E foarte relativa treaba. Evident, depinde de limitele pe care le are fiecare. Eu, personal, consider ca atata vreme cat te joci cu jucaria altuia sau alteia (in cazul de fata), este clar inselat. Chiar cunosc un caz de genul. Nu s-a terminat bine, tipul era si un pic depresiv, iar faza asta l-a dus la sinucidere.
Revin cu un răspuns serios și elaborat la o așa întrebare serioasă 🙂
Așa, foarte la rece, dacă l-aș prinde cu Vasile în pat, aș fi surprinsă și cred că m-ar pufni râsul. Dar dacă i-ar face piața lu’ Vasile, atunci m-aș criza rău de tot – totul până la intimități d’astea gospodărești…
Mai la cald, cred că nu mi-ar conveni, dar aș avea calmul să aflu cum s-a ajuns la alde Vasile.
Cât despre invers (eu+F), nu știu cum ar reacționa el. Și nici nu îndrăznesc să-l întreb. Dacă-mi dă undă verde, mă cam pune pe gânduri și-mi dă idei 🙂
E inselat!? Nu prea stiu dar ar merita incercat pe loc partenerul de aventura sa vad si eu daca e bun de ceva! :))))
Boss, eu am trait o chestie de asta. Ea intr-o relatie de multi ani, eu on and off cu diversi. Amandoua mega curioase, am zis ca vrem sa ne-o tragem sa vedem cum e, daca ne place, etc. Si am executat…o data, de mai multe ori, pana cand subsemnata s-a indragostit. De o ea. Fara discutie, fara traume de-alea de vezi prin filme si intrebari existentiale gen „eu cine sunt”, „da de ce imi place p***a” si de-alea… 2 ani a durat povestea, timp in care evident ca a aflat si pretenu domnisoarei, care…a lasat-o. Evident fiind de parerea ca era inselat. Eu dispusa sa plecam din tara amandoua, sa ne stabilim undeva unde oamenii is mai putin intoleranti, cum s-ar zice. N-a vrut. ca nu e sigura, ca nu stie, ca suntem tinere, ca daca ne razgandim mai incolo… Fix ca un barbat. Pana la urma m-a lasat. Si cam asta a fost…
@Elia, un număr de telefon n-ai fi lăsat. 😛
Un bărbat normal dacă ar prinde-o pe ea cu alta ar cere să participe si el. Iar dacă nu ar fi pe gustul lui, ar putea să îi ceară să i-o aducă pe prietena x sau colega y. Nu stiu de ce, dar femeile au o putere de convingere mult mai bună decât masculii. La faza cu Vasile nu mă bag…
In primul caz mai ales daca femelele sunt frumoase nu e inselat in al doilea e…bleah.
dacă m-ar înșela cu un bărbat mi-ar fi mai nașpa decât m-ar înșela cu o femeie. dacă ar fi cu o femeie măcar aș putea avea speranța că la un moment dat în trecut între noi a fost totul pe bune: m-a iubit pe mine, m-a dorit pe mine, a vrut să mă fută și i-a plăcut să mă fută pe mine, etc.
dacă m-ar înșela cu un bărbat aș pune sub semnul întrebării tot trecutul nostru împreună și asta mi-ar întoarce fengshui-ul pe dos o vreme cel puțin.
Nu cred ca se poate considera inselat