2,561 cititori

Dorm încă

Din motive independente de voinţa mea, care toată ziua de ieri m-au ţinut departe de un calculator, azi nu prea o să aveţi ce citi pe aici. Da, băbăiatule, ieri a fost Webstock-ul, care a continuat cu un party unde ne-au forţat să bem bere. Serios, eu n-am vrut, dar tot venea un băiat cu nişte halbe şi mă forţa să le consum. A fost îngrozitor, nu vă doresc să trăiţi aşa ceva. Şi când în sfârşit am reuşit să scap din acel prizionierat traumatizant, afară aproape se luminase de ziuă. Mă rog, nici nu vreau să-mi mai aduc aminte, sunt încă marcat. Continuarea

1,720 cititori

Hai cu Webstock 2015 mai repede!

Anul trecut m-am bucurat ca un copil în momentul în care am fost confirmat ca blogger acreditat la Webstock. Credeam că, gata, a trecut și am bifat-o și pe asta. Să vezi drăcie, anul ăsta m-am bucurat la fel de tare. Şi trăiesc cu impresia că an de an voi primi vestea cu aceeaşi plăcere.

Dar marea şmecherie este alta. La Webstock 2014 nu cunoşteam mai mult de două-trei persoane de pe acolo. Şi era la lume, mamăăă, câţi se stânseseră. Iar eu încercam să-i identific rapid, din minte, după pozele de pe Facebook. Ştiţi voi, cam cum făcea robo-cop. Mă uitam la toată omenirea aia şi mă chinuiam să-mi dau seama care-i unul şi care-i altul. Mda, vă spun că nu functionează. Să mor eu dacă-am putut să recunosc pe cineva după sistemul ăsta.

Continuarea

1,224 cititori

Webstock 2014 si niste creveti

Sesiunea mea de live blogging de la Webstock s-a incheiat cam brusc. Din motive obiective. Dupa pauza au inceput micro-conferintele si eu am ales sa asist la “Blogging & online content”. Da’ pentru ca nu am avut inspiratia sa imi ocup un loc cu macar jumatate de ora inainte de incepere, a trebuit sa stau in picioare. Si vreau sa-l vad eu pe ala care poate sa scrie asa.

In plus, mi-a placut asa de mult ce se vorbea acolo, incat va spun sincer ca nu as fi scris nici daca-mi puneau la dispozitie un birou personal, cu secretara, fax si telex. Pai au trecut pe la microfon Eftimie, Petreanu, Zoso, Mihai Taranu (Zmenta), Andrei Ciobanu si Alex Negrea. Adica abia pridideai sa asculti, ce sa mai faci si altele. Continuarea

1,140 cititori

Live blogging #webstockro

A inceput.

Misto povestea lui Manafu. Si-a adus aminte cum le-a cazut curentul la chiar prima editie Webstock. Si n-a plecat nimeni din sala. Bun asa.

Primul invitat: Steven van Groningen. Omul e foarte, foarte tare. Nu stiu cum ii ajug cele 24 de ore ale unei zile sa faca tot ce ne-a spus. Va spun asa in mare: Presedinte de Banca, Blogger, participant la Iron Man, functii in diverse alte Board-uri si inca vreo cateva pe care nu le mai tin minte.  Il gasiti si pe facebook.

gro

A vorbit Razvan Exarhu despre aplicatia Taste of Romania. S-a dus in Delta sa descopere traditiile, pe cand dezvoltau aplicatia. Unde a aflat ca cel mai consumat peste este… pieptul de pui. De la Metro. 😉 Si asta a fost un fel de concluzie la faptul ca traditiile noastre, incet, incet, se sting. Povesteste un pic si despre cum ar fi sa creasca si in Romania conceptul de Slow Food. Continuarea

653 cititori

Fi-v-ar Webstock-ul sa va fie!

Guest Post by Ana R.

 

A ajuns Mihai mare blogger! Auzi, e acreditat la Webstock. Si victima colaterala din treaba asta am picat eu, scriitoarea de vineri. Daca asa s-a brodit Webstock-ul asta, ce sa facem?

Lasam Cezarul nostrum sa se desfasoare si sa ne explice cam care e miscarea pe acolo. Sa vada ce mananca bloggerii aia talentati sau daca iau vitamine si suplimente alimentare in pauze, ca sa le vina inspiratia. Cum se comporta ei in realitate si nu ascunsi dupa o tastatura? Sunt oameni si ei?

Din partea mea il rog sa il studieze indeaproape pe Radu F. Constantinescu. Iar la momentul potrivit sa ii puna o piedica si sa observe modul in care se loveste de planeta. Atunci cand cade se formeaza un norisor roz de romantism in jur? Sau bea apa cu hormoni feminini ca sa isi atenueze testosteronul? Alta explicatie nu gasesc. Ma rog, sunt eu rautacioasa. O sa ne dea el detalii live de la sindrofie ca sa vedem si noi ce fac atatea capete inspirate in aceeasi incapere.

Bafta Mihai la primul tau eveniment oficial in calitate de blogger si sa le transmiti din partea mea sa organizeze Webstock-ul in alta zi a saptamanii, anul viitor!

mihai_vasilescu_webstock

 

3,956 cititori

Sunt Blogger Acreditat la Webstock 2014

Am ceva mai mult de un an de zile de cand am scris primul articol pentru blogul acesta, pe care l-am infiintat din pura placere de a sta la taclale. Imi place sa ma ocup de el, desi uneori ma cam copleseste. Sunt mandru ca absolut tot ce am realizat in domeniul acesta, care era o noutate aboluta pentru mine, am facut singur-singurel, de capul meu. Am invatat din greseli si mi-am vazut cu incapatanare de blogul meu in continuare. Si greseli au fost, sunt si vor mai fi. Pentru ca altfel nu ai cum, intai te izbesti de pragul de sus, apoi inveti sa iesi pe usa.

Sa va spun ca luam poze de pe net, pentru articole, fara sa mentionez sursa, fara nimic? Ca doar ce gasesti pe net, e moca, nu?

Continuarea