Dacă e sâmbătă, e Elena. 

31 decembrie, aproape ora 19.30. Juma’ de oră de muncă mai aveam pe anul trecut. În prăvălie nu mai era nici țipenie de client. Doar noi angajații patriei. Simțeam deja cum intra (adânc) în mine plictiseala, așa c-am luat calea biroului cu gândul să-mi asez trupul de milfă pe scaun și să aștept. Ce să vă zic?! Doar ochii albaștri ca marea mi se mai mișcau rar. Și cum stăteam eu așa clipind foarte rapid de frică să nu se atingă prea mult ploapele și să adorm, observ pe monitorul camerelor de supraveghere o umbră printre rafturi. Continuarea →