Uneori mă apucă așa din senin un dor nebun de culturalizare. Și-atunci mă duc la teatru. Relația mea cu teatrul este specială, am vrut să dau la fostul I.A.T.C. dar n-am făcut-o, n-am avut curaj. În plus, îmi place atât de mult acolo, în sală, că m-aș duce în ficare zi dacă ar fi posibil. Sunt fascinat de oamenii ăia care lasă-și lasă viața sau grijile la cabină și vin în fața ta să joace. Îmi place și la film, că n-are cum sa nu-mi placă, dar la teatru este cu totul și cu totul altceva. Poți sa vezi de cinci ori la rând același spectacol, va fi de fiecare dată altfel.

Dar, pentru că în București se joacă peste tot cu sălile pline și este aproape imposibil să te hotărăști subit că vrei la teatru și să și găsești bilet la unul dintre cele consacrate, când mă apucă, mă duc la câte un spectacol de teatru independent. Uite-așa am ajuns aseară la Aglaja. Târâș-grăpiș, prin ploaie am nimerit Centrul Cultural European UNESCO „Nicolae Bălcescu”, locul unde s-a jucat. Continuarea →