Text scris de Elena.

Era 8 Martie. Asta îmi amintesc foarte clar. Ceea ce nu-mi amintesc la fel de clar este anul in care s-a întâmplat. Prietenele mele, două moldovence de peste Prut, au decis că a sosit în sfârșit timpul să ne facem de cap și m-au fericit cu un bilet la un spectacol care se preconiza a fi, citez, “incendiar”. Striptease masculin.

Cam pe la ora 20 eram deja gata, dar cum spectacolul începea după zece jumătate, moldovencele mele au hotărât că trebuie să se încălzească un pic într-un bar. Fraţilor, nu ştiu câţi dintre voi aţi stat în viaţă asta la masă cu o moldoveancă. Cu două nici nu mai vorbesc. Băbăiatule, au ras fetele mele o sticlă de vodcă şi n-aveau nici pe dracu’. Nici măcar nu se înroșiseră la față.

În timp ce ele își făceau încălzirea, eu am băut delicată un pahar de suc, refuzând categoric orice tentivă de a mă face să gust puţin alcool. Știam că după maxim un pahar cu vin mă ia somnul, iar scopul meu era cu totul altul în seara aia. Trebuia să fiu trează şi lucidă pentru că în faţa mea urmau să se dezbrace vreo cinșpe bărbaţi.

În club aveam rezervată o masă exact lângă scenă. Totul era foarte fain amenajat. Măsuţe rotunde cu veioze pe ele şi în jurul lor canapele din piele roşie. Lumina era difuza şi pe fundal se auzeau nişte acorduri de pian. Elegant, ce să mai. M-am uitat după carpeta cu răpirea din serai, dar cred că nu se vedea de fum.

Pentru că show-ul “incendiar” întârzia să înceapă, am dat repede o fugă la toaletă ca să fiu sigură că nu voi pierde niciun minut din spectacolul oferit de cei cinșpe masculi dezlănțuiți. Când m-am întors, în sală era deja întuneric şi o linişte mormântală. Nu se auzeau decât bătăile inimilor celor o sută de femei şi respiraţiile lor sacadate. Două minute mai târziu au intrat oamenii ăia pe scenă și din sute de piepturi au început să iasă sunete diavolești.

Vă spun sincer, nu ştiu unde trăiseră doamnele alea până atunci, dar sigur nu printe bărbaţi. Cetăţenii de pe scenă, stârniţi de nimfomanele din sală, au început să se execute nişte mișcări languroase pe o melodie care aducea vag a manea. Eu deja începusem să mă simt prost, pentru că mi se păreau la fel de excitanți ca piticul erotic. Apoi, în timp ce se hâțânau ei așa, brusc şi-au desfăcut din capse pantalonii de pe ei. Moment care m-a speriat tare de tot, am crezut că se lasă cu medici și ambulanțe venite să resusciteze doamnele care aproape se tăvăleau de plăcere.

Eu am rămas înmărmurită, dar nu de bucurie cum ați putea crede, ci pentru că niciunul dintre omuleții ăia nu era dotat cu “obiectul muncii”. Și m-am uitat bine de tot. Nimic, platfus total. Poate unul sau doi dintre ei ce mai păstrau urmele acelei chestii fără de care ar trebui interzis prin lege să te faci striper.

Pe când mă gândeam că încă mai puteam să prind ultimul metrou, o tipă de lângă noi efectiv s-a aruncat în genunchi pe scenă, iar prietenele ei se chinuiau s-o ia de acolo. Aia nu și nu, nu se dădea dusă și întindea disperată mâinile către cetățenii dansatori. Doi dintre ei au apucat-o de mâini şi au pus-o pe un scaun. A urmat ceva ce ar fi trebuit să aibă legătură cu erotismul. Asta cu erotismul nu prea le-a ieşit, în schimb le-a reușit perfect să fie penibili. Atunci am înțeles că există oameni care chiar nu-şi găsesc job-ul potrivit şi fac şi ei ce pot ca să pună o pâine pe masă. Dar bucuria mea cea mai mare a fost că după specatcolul ăla fulminant n-am ramas cu sechele și am putut în continuare să mă uit la bărbați ca la niște ființe umane.

Sictirită la maxim, plictisită și tristă că-mi pierd timpul cu toți neterminații, am întins mâna după paharul cu suc, l-am luat de pe masă și l-am dat rapid peste cap. Moment în care am simţit flacări în gât, nas, ochi, stomac și în general în orice părticică a ființei mele. Prietenele mele îmi pregătiseră o surpiza. Paharul meu fusese înlocuit cu un amestec dinamită de rom, vodcă şi un căpăcel de suc, fix cât să capete culoare băutura. Nici nu mai puteam să vorbesc. Nu-mi simţeam nici măcar limba în gură. Practic, eram paralizată. Preț de vreo 15 minute m-am chinuit să gasesc un punct fix. Ceva care să nu fie în miscare și care să nu mă amețească mai rău decât eram. N-am găsit. Femeile alea erau încă posedate și urlau, iar cetățenii cu meserie de striper se agitau pe lângă ele pentru câțiva lei în chiloți. Le căutau pe cele dornice să-i atingă în locurile lipsa şi le îndemnau să participle activ la show-ul lor.

Nici acum nu știu când și cum am adormit cu capul pe spătarul canapelei. În schimb știu extrem de bine că m-am trezit în timp ce unul dintre striperi mă atingea languros când pe umăr, când pe față. Cum nu suport gesturile astea de apropiere de la străini, fie ei și striperi, am deschis rapid ochii. Spre norocul meu era unul încă îmbrăcat. Cu capul greu și privirea încețoșată, am reușit să scot o hârtie de 50 de lei pe care i-am vârât-o adânc în pantaloni, în timp ce dădeam iritată din mâini să mă lase în pace să-mi văd de mahmureala mea.

– Doamnă, vă mulțumesc frumos, dar eu sunt ospătarul. Ne pregătim să închidem și nu reușeam să vă trezesc.

Din ziua aceea prefer stripteasul la domiciu.