Dacă mă gândesc că uneori mă comport ca un adolescent imberb, aș putea spune că n-am învățat nimic. Dar am învățat, am învățat o grămadă.
Am învățat că dacă faci ce-ți place și te ții de treabă (că doar îți place, nu?), până la urmă n-ai cum să nu reușești.
Am învățat că verbul „a încerca” este doar preambulul eșecului. Da, ori de câte ori răspunzi cuiva cu „o să încerc”, îți asumi mental că vei da greș. Verbul corect este „a face”. Și faci, chiar dacă uneori iese prost. Continuarea
Aveți mai jos unul dintre cele mai mișto texte pe care le-a găzduit acest blog, scris de doamna profesor Lăcrămioara Bozieru. Pe mine m-a făcut să râd bine de tot, cu atât mai mult cu cât cunosc “fenomenul” din interior. Am asistat, datorită maică-mii, la scene precum cele descrise mai jos. Sper să vă distrați și, mai ales, să-i spuneți Lăcrămioarei cum credeți că stau lucrurile. Continuarea
Eram serile trecute la o bere cu prietenul I. în spelunca pe unde ne mai petrecem câte o seară. Fumul de ţigară era la locul lui, gros să-l tai cu maceta. În schimb, era frig. Da’ un frig din ăla zdravăn de te lua cu zdrăngănit de dinţi şi tremurat vârtos. Partea bună era că aerul rece venea dinspre toaletă, deci mai mirosea şi a budă de trăsnea. Pe scurt, atmosfera ideală pentru stat la o caterincă ieftină.
De foame, tocmai voiam să comandăm al doilea rând de bere. Da’ chelneriţa noastră nici gând să apară. Când îl aud pe al meu:
-Pe unde-o umbla viitoarea mea soţie?