Scriam zilele trecute cât am făcut până la Budapesta și-am menționat c-am oprit, la un moment dat, să spălăm mașinile. Atenție, mașinile! Deci, n-am oprit doar eu să-mi spăl mașina. În cealaltă mașină era Dima care și el voia să și-o spele. Treabă la care a venit colegul animaloo și mi-a comunicat că am o […]

Prieteni, care e cea mai mare extravaganță, în materie de look personal, pe care ați făcut-o vreodată? Încep io: am fost vopsit blond și-aveam cercel (tortiță) în urechea stângă. Bine, mai nasol e că n-am avut niciodată curajul să mă duc așa la ai mei, la Vâlcea. Nu de alta, dar taică-meu a refuzat să […]

Am avut o revelație ieri, când mergeam de la Grenoble spre Graz. Iar revelația a venit pentru că jumătate din drum a fost prin munți. Pe autostradă, desigur, dar prin munți. Stați că v-o zic imediat. Pe când intram în unul dintre multele tuneluri de pe drum, brusc mi-am dat seama că vestitul nostru Transfăgărășan, […]

Mă sună maică-mea ieri. A văzut la TV c-a început vaccinarea în România și vrea să știe cum află când o să-i vină rândul la vaccin. Cu tot regretul, o informez că încă n-am idee cum se procedează, dar mă interesez, aflu, și-i spun. Mulțumită de răspuns, dă să închidă, dar nu poate, că mă […]

După ce a devenit clar pentru toată lumea că izolarea nu va dura doar câteva zile și am început să-mi pun problema la modul serios în legătura cu ce se va întâmpla cu pisicile, s-a dovedit că principalul impediment pentru a le aduce acasă era… părul. Serios, fashionista face icter mecanic doar imaginându-și c-ar putea […]