Scriam zilele trecute cât am făcut până la Budapesta și-am menționat c-am oprit, la un moment dat, să spălăm mașinile. Atenție, mașinile! Deci, n-am oprit doar eu să-mi spăl mașina. În cealaltă mașină era Dima care și el voia să și-o spele.
Treabă la care a venit colegul animaloo și mi-a comunicat că am o obsesie cu spălatul mașinii.
Deși de obicei nu fac asta (în sensul că dacă ceva nu mă interesează trece pe lângă mine ca Șoșoacă pe lângă o salată de crudități), am tot stat să mă gândesc dacă omu’ are dreptate sau nu. Cine știe, poate chiar am o obsesie…
Dar, bazându-mă pe faptul că și Dima a vrut să-și spele mașina, mi-am zis că erau șanse infime să fie doi obsedați în același loc, așa c-am decis să vă întreb pe voi ca să înțeleg cum stăm.
Oameni buni, prieteni, fraților, vă spălați mașinile când plecați cu ele la un drum lung, indiferent că ieșiți din țară sau nu? Dacă aveți posibilitatea le mai spălați și pe drum?
În apărarea mea o să spun că o spăl, deși sunt pe deplin conștient de faptul că până la destinație mașina se va murdări din nou. Eventual, va fi chiar mai murdară decât înainte s-o spăl. Dar pur și simplu așa îmi place mie: să merg cu mașina curată.
Și nu, n-am luat „boala” asta din tururile lui Meșter, n-o fac nici pentru că e mașina relativ nouă. Mi-a plăcut să merg cu mașina curata asta dintotdeauna, spălam și Megane-ul de fiecare dată când plecam undeva.
Bine, acum, ce-i drept, ca să fiu cinstit până la capăt, am ajuns la nivelul următor, în sensul că nu spăl mașina doar înainte să plec și pe drum, ci, dacă se poate, și la destinație. Dacă ajung într-un oraș unde am de stat mai multe zile, mă apuc și caut o spălătorie ca să am mașina curată cât mă plimb prin orașul respectiv.
Nu știu dacă ați observat, dar în țările cu multă apă caldă nu prea există praf. De-asta mașinile oamenilor de acolo arată de parcă merg zilnic la spălătorie, doar că nu merg zilnic, sunt curate pentru că nu există praf. Păi de ce să fac eu notă discordantă?
Au existat orașe în care n-am reușit să găsesc foarte ușor spălătorie, dar până la urmă am izbândit. Nu le mai țin minte pe toate, dar știu sigur că la Ljubljana și pe undeva prin Polonia, a trebuit să fac excursii de câte 10-15 kilometri de la hotel până la singurele spălătorii pe care am reușit să le dibuiesc.
Ce să vezi, m-am dus, că doar nu era să merg cu mașina murdară. Iar în Grecia, când mă întorc din Halkidiki spre casă, mereu intru în Salonic și caut o spălătorie, că la greci e praf mai mult decât la noi și se pune atât de mult pe mașină că m-e teamă să nu mă oprească în vamă pentru trafic ilegal de particule.
Nfine, după cum vă spuneam, ăsta este deja nivelul următor, pentru profesioniști, pe mine mă interesează cum procedați voi. Spălați mașinile înainte să plecați? Le spălați și pe drum? Dacă da, de ce? Dacă nu, tot de ce?
sursa foto: freepik.com
Doar la sosire acasă o spăl după vacanțe. În țările cu apă fierbinte nu ai voie să circuli cu mașina murdara fiind pasibil de amenda. Idem cu geamurile acoperite când a nins, trebuie curățate toate complet din colț în colț. În rest da e praf mai puțin, o spălăm odată pe lună cât am locuit afara. Pentru că au asfalt peste tot și șantierele lor sunt mai organizate și produc mai puțin praf. In București, dacă nu ai garaj și ai parcat la bulevard într-o oră e jegoasă deja.
De când am garaj e mereu curata.
Pe trasee lungi mai curat geamurile și farurile sa avem vizibilitate perfecta.
Vechea mașina a fost spălată des și au ruginit arcurile până s-au rupt. Acum o spăl mai rar.
„nivelul următor, pentru PRAFesioniști”
(*fixed that for you)
Comentariu beton!31
OK, si noi avem una noua si-o spala omu’ si-nainte, si pe drum, c-asa-i sita noua.
Pe-astea de dârvara, mai rar.
Dar eu altceva nu-nteleg: ce-i cu poza care ilustreaza textul? ca nu vad legatura cu tine, cu Dima… 😆
Comentariu beton!19
Păi și fata aia își spală des mașina. Așa-mi place să cred. 😛
Nici Vasilescu nu vede legătura și de aia îi pare rău!
Nenea Mișu, a mea n-a avut parte de garaj, săraca. Și mai e și neagră. Se vede praful pe ea… De spălat le cam spăl înainte de concedii, dar când sunt în concediu… nici pomeneală. Bine, dac-aș găsi o spălătorie cu angajați ca în imagine, cred c-aș spăla-o săptămânal…
Comentariu beton!23
Ai scris greșit „zilnic”. :)))))
Și mie îmi place s-o am curată, mai ales că este neagră și iese mizeria în evidență. Am spălat-o weekendul trecut și acum este plină de frunze. Menționez că la serviciu merg cu mașina firmei, a mea stă mai mult în parcare
Nu mai fac greșeala asta. Nu am mașină personală. De 20 de ani. Doar de firmă. Căci în trecut a mea ruginea prin parcare. Doar griji aveam cu ea : pornește-o din când în când, pune-i cauciucuri de iarnă/vară, fă-i asigurare, fă-i ITP.
@Hârciogu, o folosesc în interes personal, dar nu merg cu ea la serviciu fiindcă n-am un punct fix de lucru. De la firmă (suntem trei inși în echipă), avem un Ford Transit pe care-l folosim în interes de serviciu. Asa că, mașina este în stare foarte bună, doar că o golosesc când este cazul
O singură dată o spăl la plecare din țară. Și apoi când revin în patria mamă.
Dar am aspirator. Și o mai bibilesc pe interior din când în când.
De cand au aparut suficiente spalatorii din astea noi, de tip self-wash, eu sunt multumit.
Clasicele spalatorii incepusera sa ma calce rau pe nervi, cozi, spatii incomode, preturi mari si angajati obraznici sau fara chef. Genul ala care se uitau de sus la tine, client. Care pareau ca iti fac o mare favoare ca se apuca de treaba. Si mai veneau cu tot felul de idei trasnite ca sa te incarce la pret. “Pachetul de lux, cu ceara, bossule!”.
Acum, cu 20-25 de lei iti poti face masina boboc. Si ma si relaxeaza.
Dar nu atat de des, aici ma declar invins. Inainte de drum, clar. A doua zi dupa intoarcere. Si cam una pe saptamana cand nu sunt plecat.
Comentariu beton!14
15-20 de lei (s-au cam haladit la timpi) și aspirat în curte; marea șmecherie la astea self e apa aia ozonată, nici n-o șterg după;
în concediu? c’mon! maxim aruncat gunoaie/ambalaje produse de ploadă! că, nu știu cum se face, cum se urcă în mașină o apucă foame/sete/pipi…
# Costicămusulmanu probabil au un setup din naștere, că și a mele cam la fel fac.. .
20-25? Dacă nu e f murdara, o fisa de 5 lei, adica un jet de apa ajunge la săptămâna. Iar la vreo 3 săptămâni, da, 3 fise cu spuma și tot tacâmul.
O spal sigur cand avem furtuna de praf saharian, in rest mai dau pe la peco cu stergatorul ala si ma bucur cand ploua. E gri, nu se vede nimic si in plus nu cred absolut deloc ca spalatul ajuta la pastrarea culorii sau impiedica ruginirea. E fix la fel cu toate masinile din parcare si nici nu trebuie sa iasa in evidenta prin ceva.
Inauntru insa am grija sa fie mereu curata.
Comentariu beton!12
Masina noastra are sigur un an de cand nu a mai fost spalata. Am fost saptamana trecuta in vacanta in Tarile de Jos si nu am spalat-o. Daca domnul sot nu o spala, eu de ce sa o spal?🤷♀️
Comentariu beton!16
😳😳😳
Barbarilor!
Fiecare cu obsesiile lui, nu judec.
Eu n-as spala masina niciodata daca as putea, dar, din pacate, la un moment dat nu mai vad prin geamuri sau ma jenez cand o vad in parcarea de la serviciu, ca o cenusareasa. Asa ca, la cateva luni, primeste o balaceala.
Inainte de concediu, da, dar nu neaparat, in timpul concediului niciodata, iar dupa… am gasit nisip din portbagaj tarziu in iarna, odata, alteori, intoarsa din munti, nu-i vedeam culoarea de noroi, asa ca n-am avut incotro. Deci, depinde.
In apararea mea, recunosc ca am alte obsesii, na 🙂
Comentariu beton!22
Pentru mine e important să fie curată…înăuntru, că eu acolo stau. Pe afară oricum se prăfuiește, că e zona duster. Și am și ciori, da-le-aș porumb tratat!
O dată pe lună merg cu ea și-i fac băiță față-verso. Cu 15 lei e ca nouă. E adevărat că îmi placea și cu operator uman, altul decât myself, dar și 70 lei, plus cozi…
Dezinfectați mașinile în interior și nu le mai tratați ca și cum ar fi cocini! Caci bănuiesc că în casă nu e la fel și că nu vă spălați pereții exteriori! E o chestie de sănătate, nu mofturi!
Comentariu beton!11
Am spălat-o anul trecut! Nu vreau sa se ia vopseaua.
In alta ordine de idei, praful din tarile cu apa calda e IN CASA, nu pe strada. Șterg praful azi si mâine, chiar daca geamurile sunt închise, e praful de-un deget. Nu pot sa pricep de unde dracu´ vine.
Nu mă duce capul să înțeleg de ce s-ar lua vopseaua dacă speli mașina. Serios.
Am spus-o ironic. La adresa mea.
Ah… 🤭
Oh, la mine s-a luat vopseaua la spalat! : ))
Bine… recunosc… are 20 de ani si na, anumite portiuni (manere de ex) nu au rezistat la presiunea apei de la self wash.
Mereu vrea sa ma ajute angajatul de acolo: „Lasati-ma pe mine, doamna, trebuie sa apasati mai bine pentru presiune!” si eu: „Nu, nu, nu vreau presiune!” : ))))
Adică eu îmi fac baie, mă aranjez, mă parfumez și mă urc în mașina nespălată? Noooo!
G.I. Jane merită și ea să fie curată. Da, așa o cheamă, că e kaki.😁
Tu zici de Rubicon?
Demi Moore in kaki :))
Da, de ea e vorba. Îi mai spun și Pătrățica. Mini, adică Portocala, este vai de mama ei. Plină de praf crevedian, că nu am mai folosit-o de multă vreme. Mă îndeamnă la viteză și chiar am nevoie de permisul de conducere 😁
Da, și știu că în vara asta am enervat rău o cunoștință că am spălat mașina de vreo două ori în timpul vacanței (praf de trebuia să stai la juma’de metru ca să nu te murdărești) și înainte de plecare încă odată, frate , ziceai că o băgam pe ea la spălat nu mașina 😂 și ți-e clar că și cu aspiratorul prin toate colțurile. E de noaptea minții să te îmbraci de gală dar să deschizi portiera cu șervețelul ca să nu te murdărești. Mbine, fac parte și din categoria celor care desfac bagajul și pun și la spălat hainele imediat cum ajung acasă din vacanță.
Comentariu beton!11
Amen to that!
Eu spăl mașina de câteva ori pe an. Iar de când m-am mutat la Valcea, poate și mai rar, ca stam la cumnati deocamdată, iar ei nu au încă poarta și curtea amenajata pt parcare, deci lasam mașinile pe o porțiune de drum pietruit. Chiar dacă sunt maxim 100m de parcurs, spatele mașinii e mereu plin de praf. Sper ca după ce ma mut la casa mea sa am mai mult timp și sa îmi fie mai ușor sa spăl mașinile, ca am deja spalator cu presiune. Doar spuma activa mi se pare cam foarte scumpa și se duce imediat 😒
Și da, am uitat sa zic, ai o obsesie, dar nu e rea deloc 😏
:)))))))))))))))))))
O spal inainte de concediu, interior si exterior. Pe drum, la benzinarii, neaparat spalam toate geamurile si daca are insecte pe capota ii dam o spalare si pe acolo. O spal din nou cand ajung acasa, interior si exterior. Acum depinde si pe unde umbli cu ea. Pe drumurile din Ro, dupa prima suta de km, nu mai vezi nimic prin geamurile laterale din cauza prafului care se depune.
Am facut drumul Jersey (Channel Islands)-Romania, pana cand am ajuns in Romania, nu a trebuit sa pun niciun mop pe ea. Cand am intrat la noi, s-a schimbat situatia.
Marghioala mea vede apa de câteva ori pe an, doar când deja mi-e rușine să merg cu ea. Mai arunc câte o sticlă de apă pe ea când o transformă păsările în toaletă. E curată în interior, o aspir din când în când și cum eu stau în mașină și nu în afara ei, reușesc de obicei să uit că e murdară.
Urăsc angajații din spălătorii, la self-service sunt mereu cozi, iar eu sunt mereu în întârziere. Prima oară când am fost la o minune din asta de self-service am reușit să cad în fund de la presiunea apei și în plus, mi-e și greu pentru că sunt mică de statură.
Eu sunt obsedată de curățenie în casă, se pune? Mă mai rog de domnul soț să se ducă să spele mașinile, dar dacă nu îl cicălesc eu, cred că le-ar spăla o dată pe an. Când nu reușesc să îl conving și nu mai reușesc să uit cât este de murdară, o duc eu la spălat dar urăsc să fac asta.
Inainte sa plec la drum lung spal mașina, dar nu am spalat-o niciodată pe drum sau la destinație, dacă am spalat-o înainte sa plec :))
pai depinde unde ai parcat-o-n prima seara.
ca dupa aia nu mai faci greseala.
La noi doar sotul e sofer. De nu spala si bibileste la masina aia asa cum eu spal si bibilesc la bucatarie. Inainte sa plecam undeva o spala, cand ajungem acolo o spala si daca e concediu, o spala si inainte de intoarcerea acasa. Nu o spala pe drum decat daca nu a apucat sa o spele inainte de plecare. Dar daca ne oprim la o benzinarie, sa bagam benzina sau pur si simplu sa ne odihnim, ia o racleta din aia cu o solutie si se apuca mereu sa stearga parbrizul, luneta, oglinzile. Si plus toaletarea ei zilnica. La sa ptamana imi aduce cate o plasa cu carpe murdare pentru ca are omul asta la carpe cumparate, speciale, microfibra, de caprioara, draci laci. La un moment dat atentase si la carpele mele de curatenie din casa. Deci el intra la categoria obsedatilor?
Nu,e normal.
Spal de fiecare data cand plec, clar.
Nu o consider obsesie.
Sa pleci cu masina murdara e ca si cum ai pleca cu hainele murdare.
Bun. Și dacă se murdăresc hainele pe drum?
Că noi am spălat la ieșirea din țară pentru că erau mașinile murdare, nu pentru că aveam chef să pierdem un sfert de oră.
Nu pot pleca la un drum mai lung fără să am măcar geamurile și farurile curate. Și dacă tot le spăl pe alea doar nu o să dau ca pisica.
În concediu nu mi s-a întâmplat să mă împingă nevoia, dar cum ajung acasă sigur dau praful jos de pe ea; mai ales că la drum lung se murdăresc roțile și dacă le las așa se curăță greu sau rămân pătate.
A mea e albă, o spăl cam la 1-2 săptămâni în funcție de condițiile meteo. De când ne-am mutat la curte e o plăcere să scot aspiratorul și să o curăț în interior. Cu aspiratoarele de la spălătorii pe lângă faptul că e probă de aspirat viteză nici nu apuci să faci treabă bună. Sunt pe principiul sa fie cat mai curată in interior.
A soției vede spălat cam tot la fel și tot de mine, cu toate că e cu 3 nuanțe de gri (așa e modelul) se vede praful mai rău decât pe cea albă. 🤣
Dacă este kalima (praf saharian) o spăl și eu. Cu vreo 2€, la autoservire, cu plăcere. La un moment dat o spălam ca să plouă. Murphy făcea să plouă fix a doua zi. Dacă asta rezolvă problema secetei, de ce nu?
În rest, mașina (sau orice alt obiect) mă servește pe mine, nu sunt eu sclavul ei.
Culmea obsesiei mi s-a servit de un prieten cu bmweu. Avea câte o cârpă în fiecare ușă, să te ștergi pe pantofi când urci în mașină.
Păi pe principiul ăsta de ce să mai spălăm hainele?
Spalat la plecare, spalat la sosire. In tara cu apa calda numita Belgia nu e praf pe strada, pentru ca jur ca e tot in case. E o conspiratie, ceva. Foarte mult praf IN casa. Spalatul masinii creeaza o intimitate cu masina. Iar aici nu se prea serveste spalat fara implicare. Toata lumea pune mina si freaca si da cu jetul. Mai putin eu, care mi-am cistigat binemeritata postura de musca la arat in ce priveste aceasta activitate. Supraveghez din masina (cred ca il enervez teribil pe barbatu-meu cu moscaiala in jurul masinii, asa a ca ales intelepteste sa nu ma implice).
Bah…tot ce ai scris e din zona „obsesiei”. „O spal desi maine e la fel, dar macar stiu ca o sa ma chinui si maine sa caut o spalatorie”.
Nu e judecata ca is banii si timpu tau, e doar o constatare
Unu. Mai citește comentarii de aici și de pe Facebook.
Doi. Atunci de ce kkt mai spălăm hainele? Că tot se vor murdări. De ce mai curățăm pantofii? Că pe trotuare e jeg, imediat se fac ca înainte să-i speli?
@Mihai Vasilescu hainele le purtâm pe noi, intrăm cu ele peste tot, foarte aproape de oameni, ba ne mai şi frecăm de ei. Ne deranjează când miros, sunt murdare şi stăm aşa în fața curățelelor, vezi şi tu cum te simți în aşa situație după ce ai savurat o şaorma. Nu intri cu maşina în casele oamenilor, birouri, magazine etc (bine, ştiu eu un anume englez care chiar s-a băgat la muncă cu maşina). Maşina e o chestie cu care te deplasezi, poate fi curată sau murdară, îşi face treaba, mai important e să fie curată înăuntru. Io n-am jenă să merg cu Dusterul prăfuit în coloana de la defilarea de 1 Decembrie, dar per pedes fără o uniformă țiplă nu mă bag.
Cum zicea si Ale…masina „murdara” nu iti influenteaza viata cu nimic. Daca nu o vinzi, evident. Nici nu is taximetrist sa conteze cum arata masina.
Hainele au prostu obicei sa stea pe mine sa sa ma imputa, daca nu le spal.
Faptul ca se cheama la fel „spalare” nu face activitatile identice
absolut deloc. si eu spal masina in mod obsesiv si in momente complet aleatorii. pana si dupa un ultra maraton, cea mai mare problema a mea a fost ca s-a umplut masina de praf, parcata pe iarba fiind. 🙂 asa ca am plecat sa caut spalatorie inainte sa ma pornesc catre casa.
I: Oare sunt obsedat?
R: Absolut deloc. si eu spal masina in mod OBSESIV
LOL
De fiecare dată când plecăm/ ne întoarcem din oraș, concediu. Și de două ori pe lună, atât exteriorul cât și interiorul. Dacă primim vreu-un „noroc” pe ea din cer, se merge la curățat. Mașina e neagră. În timpul concediului, în caz că se umple de gâze (deh, îi dai talpă pe drumuri bune) praf sau alte chestii, oprim și curățăm parbriz, faruri, senzori etc. Este mașina noastră (eu plus soț). Ne comportăm cu ea exact la fel cum o facem și cu celelalte posesii/ cum o facem cu noi înșine. Dar nici nu judecăm deciziile altora. Dacă aș avea animale sau copii de dus cu mașina, ar fi cooperativa munca în zadar să stăm să bibilim atât la mașină. Probabil aș pune huse, aș proteja interiorul cumva. Cât despre exterior, am întâlnit o persoană care a avut mașina curată doar când și-a cumpărat-o. În rest a zis că o spală ploile/ zăpada. 🙂
Inainte de drum lung da, during no wayyy, la intoarcere depinde de unde vin daca vin din Ro se cere daca vin de prin zona nu neaparat ca e curata. Acasa la mine nu e mare praf deci o spal cand se cere spalata cam de 4 ori pe an.
BMW – lunar
Opel – o dată la două luni.
Io-s sub vraja ploii: azi am spălat mașina, mâine ploaie 100%, chiar dacă la meteo anunță cer senin, fără pic de nori.
E ok, suntem mulți sub vraja asta. 🤭
Bună dimineața! Hop si eu, să vă expun perspectiva mea.
Incep prin a răspunde clar: inainte de drum lung se spală, aspiră, lustruiește. La benzinării se spală parbrizul. La intoarcere la fel, spălare completă. La intoarcere din vacanță ,(daca am fost cu avionul și a stat 3 săptămani, o găsesc plină de praf) băița obligatorie!
Acum descrierea faptelor.
Mijlocul meu de transport pentru naveta zilnica este de o frumoasa culoare albastru-metalizat. A ieșit din fabrica in 2009. Adica deja vechitura SH. Dupa un polish strălucește ca o bomboană Lindt. Dupa o ploaie serioasă +condus + improșcat chestii + caca păsări+ praf saharian, arată de mă doare sufletul. Așa că avem programare ca la doctor: problema/durere = consult. In cazurile date se folosește arsenalul din dotare, am in portbagaj o ladă de plastic plină cu produse :pentru curățare jante, curățare crom, curățare tapiserie, curățare bord și părți de plastic, lichid pentru parbriz -cred ca sunt vreo 5 spray-uri si vreo 4 sticle in total. Plus 2 bucați piele de căprioara (a 12 euro/buc), care iși dovedesc eficiența de vreo 4 ani și nșpe carpe și un sul mare de hartie.
Acțiunea are loc in modul următor:
Pasul 1 parchez la aspirator, aspir peste tot.
Pasul 2: mut masina la spălat cu jet si spumă activa, am un fix cu jantele si pragurile. Mai am și un eleron, iar acolo musai sa dau cu jetul, altfel nu iese cum vreau eu. Inainte să mă apuc să dau cu jetul minune, pot folosi „licoarea” magică, pe care o pulverizez pe jante ( cei care au jante negre știu de ce). In general merge.
Pasul 3: O bag „la tunel” și admir de la distanță cum e spălată mașina pe toate părțile și uscată.
Nu știu daca e obsesie,:)))) dar e cam aceeasi chestie și cu farfuriile…păi de ce sa le speli, că oricum le murdarești.
Oricum, nu exagerez. O spăl cand văd că nu mă reprezintă -nu e ok să am grijă de mine, să fiu in permanentă spălată, parfumată, cu hainele călcate și să am un coteț pe post de auto. Mașina este practic o „prelungire” a mea. Daca am grijă de mine, de corpul meu, de pielea mea, de ce nu as avea grijă si de masină?
Si daca i se pare cuiva ca in alte țari nu e mizerie, vă inșelați. O fi un pic mai puțina. Doar că aici oamenii iși permit altfel un spălat de mașină. Cu 12-15 euro iți faci masina lacrimă. Ce vad zilnic, 90% sunt mașini curate.
Mie mi-a zis portughezul : cum o păstrezi, așa o ai, așa are grija de tine. Nu doar exteriorul trebuie sa lucească. Motorul trebuie sa fie perfect, cutia de viteze, franele (kit extra,că na…), anvelopele bune, verificările ca la carte. Pe Autobahn nu ai voie să faci imprudența să conduci o mașină in care nu ai totală incredere.
Drumuri faine și sigure, oameni buni!
p.s. Mi-au zis la service : asta nu pare mașina de femeie…hm.
Să vezi ce o să imi sară bărbatii in cap acum…hihi
„Cu 12-15 euro iți faci masina lacrimă”
Eftin la voi colosha 🙂
@Ligia-Luminita S nu-ți sare în cap nici un bărbat care împarte maşina cu consoarta. Când cumperi una second-hand, dacă e murdară în interior 90% sigur a fost maşină de femeie, minim. Majoritatea femeilor îşi cam baga piviorul cum arată fierătănia, poate mai cugetă la culoare. Nici maşina mea nu face excepție, e zgâriată, mici înfundături etc. O țin aşa în notă discordantă cu maşinile din jur ca să nu mi-o spargă (a fost o tentativă la Praga).
Eu votez cu obsesie la amândoi 😁. Loganul nostru gri-șobolan are parte de spălătorie de căteva ori pe an. Da, de cele mai multe ori înainte să plecăm la vreun drum lung sau când nu se mai poate. Niciodată însă pe drum sau în timpul vacanței.
Nu știu cum am proceda dacă am avea o mașină frumoasă și colorată, probabil am avea grijă să o spălăm mai des.
Eu spăl maşina mea doar când e cazul să primenesc interiorul. Am în jur 2 spălătorii, bag cam 8 euro pentru spălat şi aspirat. Mai demult când măsuram în lung şi lat Tirolul de Sud, o spălam la întoarcere.
Vara la fiecare popas în benzinărie curăț cu sârg geamurile.
Cand aveam masina mea, o spalam mai des, cam la o luna – doua.
Am primit masina de la firma in aprilie si pana acum nu am spalat-o (timp, prioritati, etc). Am dus-o la revizie (trebuia la 15.000km insa s-au facut 20.000km) si, cand am luat-o, mi se parea ca arata mai bine. Si chiar arata! 🙂 Au facut-o frumos si la interior, nu doar la exterior. Mai rezista juma de an pana la urmatoarea spalare :))
Edit: Masina (impreuna cu mine) e in Olanda.
Ți-au spălat mașina la revizie??? Cei de la service?
Da, Mihai, așa fac ăia care se respectă. Și la noi cei de la Autoitalia fac asta. Chiar și în Bulgaria când a mers fiu-miu la reprezentanța lor, au spălat-o pe Tonale. La service Ford, în schimb, nu am pățit la fel.
@Mihai: da, la service la/dupa revizie, ca mi-era si rusine de omul ala fata de cum am dat-o.
Abia cand am plecat am vazut ca aveau o zona pentru spalat masini, gen un self-wash de 2 locuri.
Da ,ești un pic obsedat ! Dar dacă e damblaua ta ,pe bani tai da.i înainte ! La exterior o spăl atunci când constat cu proprii ochi că e MURDARA ! De interior mă ocup mai des ! Apropo ,cu ce ștergeți plasticul transparent care acoperă ceasurile de bord (cel din spatele volanului ) ?
Mihai, am avut mașina la reparat la Service Ford in Elgersweier-Offenburg, le pot face reclamă fără teamă.
Am luat-o aspirata, curată bec si pe scaunul meu era pusă folie protectoare, să nu cumva să murdărească mecanicii ceva când o mută din loc. Despre ce discutăm?
Am facut-o ghidușie in 2022, am dat cu spatele și i-am „ras” aripa pe partea dreapta spate. Arăta urât. Am dat telefon la service. M-au programat peste 2 zile, că atunci vine meșterul care se ocupă de tuning și airbrush!! Ei bine, meșterul avea max.25 de ani. A examinat victima și a pus diagnosticul. Durata doua ore, matriale +manopera, cam 300 euro. A ieșit impecabil. și-a cerut apoi scuze, ca a evaluat din ochi durata manoperei. Constatând că termina mai repede cu zgârietura, mi-a lustruit omul farurile, proiectoarele și ce a mai considerat el de cuviintă. Asa că ,in momentul in care mă voi decide sa pictez ceva pe fond albastru, la el ma duc.;)
Nu știu despre ce discutăm, ca și la București se pune folie pe scaun, să nu murdărească mecanicii mașina și nu doar la reprezentanta 🙄
E parfum Chanel, Lancôme sau ce o fi cu meşterul ăla de la Ford. Ca să-mi desfunde şi îndrepte tabla, plus vopsit şi lăcuit mi-au cerut 3.000 eur la o reprezentanța Dacia din Nürnberg. 1.200 la un ungur din Rosenheim. Am dibuit moldoveni de peste Prut, care mereu rătăceau facturile şi am rezolvat cu 450 eur.
Pe interior o curat la câteva zile, ca am câini. Pe afară, la 1-2 luni, depinde cum plouă….
În București, de la spălătorie până acasă, deja văd jegul 😑
Apropo de ce scria cineva mai sus, cum adică a spălat prea des mașina și au ruginit arcurile? Păi, ăia prin Germania-Anglia, unde plouă zilnic, cum fac, schimbă arcurile la fiecare 2 ani?
Eu spal foarte rar masina maxim de 2-3 ori pe an, dar nu la spalatorie ci in curte la furtun si doar cu apa. In rest are grija ploaia. Cand se murdaresc geamurile le spal cu un burete si cu un 1-2 pet-uri de 2 litri de apa. Efectiv timpul meu este prea pretios ca sa il pierd asteptand la coada la spalatorii. Nu stiu cum se face dar la noi in oras in zona in care locuiesc sunt 1-2 spalatorii automate, dar tot timpul este coada. Doar in in zilele cu ploaie torentiala nu este nimeni (oare de ce?)
Mai nou de cateva veri, masina sta parcata chiar pe ruta de zbor a pasarilor dintre copacii de langa parcare si bloc. Zilnic gasesc 3-4 gainati pe masina. Daca pentru acesti gainati m-as duce zilnic la spalatorie cred ca as innebuni. Se rezolva rapid cu un burete si o sticla de apa. La plecarea si intoarcerea din concediu nici nu se pune problema sa o spal. Eventual aspir interiorul dupa revenirea din concediu, mai ales ca e plin de firimituri si alte mici resturi alimentare. Iar sa caut spalatorie in strainatate, nici nu se pune problema, timpul si asa limitat de concediu este mult mai pretios.
Cred ca in octombrie am spalat-o de 4 ori (media fiind o data pe luna), ca se scutura un tei/salcam si facea tot spatele masinii lipicios.
Problema e ca nu sunt genul sa ma duc si sa o linciuresc 5 minute. Stau sa o titiresc frumos: inmuiat cu apa, dat de 2 ori cu spuma, clatit de 2 ori cu presiune, dat cu ceara lichida si la final clatit cu apa osmozata. Iarna ma duc la o spalatorie unde au si apa calda.
Esti obsedat level patologic. Faptul ca ai intalnit un potential coleg de salon in libertate nu te face sa pari mai putin dus. Nimeni nu e perfect.
Unii pretind ca daca le apare un popa in cale le strica ziua, altii nu vor sa se intoarca din drum ca le merge rau iar eu daca merg sa spal masina si vad unul din asta care vine la spalat cu masina gata curata plec imediat de acolo ca sa nu iau vreo molima dubioasa.
Normal înainte de concediu sau un drum luuung se spală tiribomba, când ne întoarcem de pe frumosul nostru litoral e obligatoriu să o spăl acolo, după cateva zile arată prăfuită de zici că e abandonată…
Tocmai am programat masina la spalat saptamana viitoare. Niste domni simpatici se ocupa de ea in parcarea corporatiei, cat eu sunt la birou. 92€ interior+exterior. Primeste rar un astfel de « spa treatment ».
Bafta mea ca in Franta ploua f des si nu e praf.
Am vrut și eu să comentez la chestia aia. Cum adică, frate, să te oprești din drum să speli mașina, ești obsedat?
De obicei, eu o spăl înainte de plecare. După aia, nu mai contează. Ba chiar vreau să rămână pe ea praful de pe drum, plin de amintiri (:D).
Cum ziceam, voiam să comentez viguros, dar m-am luat cu treaba pe la țară și am tot amânat. Cu o seară înainte să mă întorc la Bucale, mă sună soția: „Vezi să nu-mi aduci mașina plină de țărână de acolo. Vii cu ea spălată, portocală!”
Nicio problemă, la țară e simplu, fântână, pompă, una-două e gata. Doar că, în dimineața plecării, erau -7 °C lângă fântână.
Așa că m-am oprit pe drum la un self-wash, mi-am înghițit comentariile și am spălat frumos mașina.
Cam așa se întâmplă când vrei să zici urât de alții 🙂
Mie îmi place să fie curată lună și bec, dar nu-s dispusă să aloc nici timp și nici bani pentru spălatul obsesiv al mașinii. Mașina trebuie să-mi economisească EA mie timp, nu să mi-l consume. De bani nici nu vreau să încep 🙂
Sunt fanul nr. 1 al spălătoriilor tip tunel pentru că e cea mai rapidă variantă și cu efort minim din partea mea. Nu iese perfectă, dar e suficient cât să nu îmi murdăresc hainele de la ea. Să o spăl eu cu furtunul nu se pune problema din mai multe motive.
Pe interior se menține curată destul de mult așa că ajung rar la o spălate completă, îi mai șterg eu bordul de praf când e cazul și țin mult să nu fie dezordine vizibilă în ea (deșeuri, lucruri aruncate, sacoșe, pliante, haine etc). Dar e complicat să o duc undeva la spălare completă pentru că trebuie să fie într-un loc unde să nu stau degeaba după ea cu orele, să am ce face în timpul acela și asta înseamnă ori la birou, ori acasă și nicăieri nu am una suficient de aproape, tot pierd mult timp cu drumul pe jos după ce o las și când merg să o recuperez.
Referitor la concediu, o spăl la plecare complet și atât. Nu-mi imaginez prin ce mocirle ar trebui să mă bag cu ea ca să o spăl în timpul concediului. Nici într-un caz un drum asfaltat, autostradă sau DN nu implică cine știe ce mizerie, în mod normal. Un strat acceptabil de praf da, dar pot trăi cu el până la întoarcere.
Am spalat una dintre masini, cand am cumparat-o, acum 3 ani. In fata casei, ca animalele. Am luat acum o luna alta masina, inca nu am facut spalarea in cauza. Va trebui, ca nu a plouat de mult timp si e prafuita. In general masinile arata impecabil pentru ca ploua si in padure nu e praf 😀
Masinile se spala in functie de culoarea si importanta lor. Masina cu care umblu zilnic a fost aleasa in culoarea gri soarece mort, fara metal in ea. Suporta orice jeg, mai putin ala de pescarus si cioara. Deci cand nu arata bine merge la spalatorie… Masina de „duminica” e prepondernt neagra, deci sambata sau cand e nevoie de ea merge la salon. Am insa o duba alba care cred ca a fost spalata de trei ori in trei ani. O ajuta ploaia si faptul ca sta parcata intr-o incinta destul de ferita de praf. Important e ca oricare dintre ele sa nu te faca de ras. PS: in concediu sunt in concediu, nu spal masini. Am prins vreo doua zile cu ploaie pe coclauri in Grecia, arata aia gri parca venise de la Dakar…
O spal inainte sa plec la drum lung daca am timp. De ce? Pt ca imi plac masinile, imi place masina pe care mi-am luat-o si imi place sa fac poze. Ma gandesc ca poate pe drum gasesc peisaje misto sa fac poze cu masina, familia etc si mi-ar placea sa arate bine masina. Totodata cand masina este curata la exterior si interior imi da un sentiment de bine.
Nu o spal pe drum pt ca eu am o rutina speciala pt spalat masina (manusi microfibre, sampon dedicat auto, microfibre de uscare) si nu vreau sa mai iau cu mine cele necesare. Plus ca eu am norocul sa o pot spala acasa in loc sa o spal la self wash (fac asta doar iarna).
In schimb in portbagaj am 1-2 microfibre si un quick detailer/waterless wash cu care sterg zonele unde am insecte sau gainat pe masina (pt ca astea pateaza vopseaua). Cand ajung la destinatie dupa ce m-am cazat ma intorc la masina si folosesc microfibrele si quick detailer-ul/waterless wash sa sterg bara fata sau zonele unde am avut insecte.
Pt pasionati las mai jos rutina mea de spalare:
– Clatesc jantele
– Aplic o solutie de curatare jante sau un APC (all purpose cleaner) pe jante si carenaje (Sonax Wheel Rim Star sau Koch Chemie Green Star dilutie 1:15 – 1:10)
– Flosesc pensule sa agit murdaria de pe jante
– Clatesc jantele si carenajele
– Clatesc masina
– Daca masina este foarte murdara, pulverizez un APC (all purpose cleaner)
– Aplic o spuma de prespalare si o las sa actioneze cateva minute (Autobrite Magifoam)
– Clatesc spuma de pe masina
– Daca masina este fff murdara mai aplic inca odata un strat de spuma
– Intr-o galeata cu apa pun sampon auto si 5 manusi de microfibra (sampon CarPro Reset) – astfel evit sa folosesc metoda 2 buckets method.
– Folosesc o fata a manusii de microfibra spal cate un panou al caroseriei incepand de sus (stanga dreapta) si cobor sper partea de jos, apoi intorc manusa si repet pe alt panou (nu se aplica presiune doar se tine manusa si se plimba pe caroserie). Daca se observa ca nu este multa lubrifiere se poate folosi o alta manusa de microfibra pentru a mai adauga apa cu sampon
– Folosesc pensule de machiaj pentru a curata zonele greu accesibile (rama geamului, zonele stopurilor/farurilor)
– Clatesc din nou masina
– Aplic un sealant ceramic cu aplicare umeda (CarPro Hydro2). Adica pulverizez produsul pe cate un panoul al masinii si apoi clatesc panoul cu jetul cu presiune. Astfel obtin luciu si efect hidrofob.
– Sterg masina cu prosoape de microfibra (la fel fara sa aplic presiune)
– Daca nu am aplicat sealentul ceramic atunci folosesc un sealant cu aplicare uscata (CarPro Elixir sau CarPro Echo2 dilutia de quick detailer)
– Aplic un dressing pe anvelope si componentele din plastic negru al masinii.
De ce fac asta? Pt ca imi place, este o activitate care ma linisteste si e un fel de terapie pt mine. Sunt oameni care fumeaza, care beau sau fac altele, la mine functioneaza spalarea in modul de detailing.