Este absolut amuzant să vezi oameni care nu sunt în stare să pună un „pe” înainte de „care” cum sar imediat de cur în sus să te corecteze pe motiv de „cacofonie” dacă scrii sau spui ceva de genul:
„Dacă cartea este bună.”
„M-am întors, că caut ceva.”
„Nu e adevărat că copiii sunt răi.”
Sunt aceiași oameni care n-au nicio treabă să spună tâmpenii monumentale de genul „vă sfătuiesc ca virgulă constructor” sau „lucrez ca virgulă colaborator”.
Sau sunt cealaltă specie, parveniții limbii române care evită cacofoniile folosind sintagme „elegante” de genul „vă sfătuiesc ca și constructor” sau „lucrez ca și colaborator”, pentru că e mult mai ușor să vorbești ca un agramat prețios decât să te ducă mintea să spui „vă sfătuiesc în calitate de constructor” sau „lucrez pe post de colaborator”.
Toți ăștia vor fi extrem de opăriți dacă, doamne apără și păzește, vor detecta vreun „ca ca”, altul în afară de ăla pe care-l au în cap în loc de creier.
Nu, nu cred în cacofonii, de-aia n-am nici cea mai mică problemă să scriu sau să spun: „nu mai credeam că Călin Georgescu o să înfunde pușcăria” și altele de același gen.
În schimb, știți în ce cred? Cred în cratimă, prieteni. Cred în absența virgulei între subiect și predicat. Cred în scris fără CAPS LOCK. Cred în numărul corect de „i-uri” din „copii” și din „copiii”. Cred în „să ne dea”, nu în „să ne de-a”. Cred în „înapoi”, nu în „ânapoi”.
Și mai cred că dacă nu scrii și nu vorbești corect limba română, n-ai cum să emiți păreri în niciun domeniu, oricare ar fi domeniul ăla. Dacă n-ai avut un minimum de bun-simț să-ți înveți limba, cum ai fi putut să înveți orice altceva?
Iar acum, ca să n-avem vorbe, o să închei cu asta:
Cacofonia este o asociere neplăcută de sunete în cuvinte alăturate, dar nu încalcă nicio regulă de morfologie sau de sintaxă a limbii române, deci nu este o greșeală gramaticală.
Că cam atât am avut de spus.

M-ai uns pe suflet cu postarea asta! Atâția închipuiți care bagă virgula aia, chiar și în scris, în loc să-și pună mintea la contribuție să găsească o formulă mai fericită…
Mi-aduc aminte „că cam” așa spunea și Pruteanu: cacofonia este acceptată, doar că sună indecent.
Eu aș implementa o regulă simplă pe toate platformele de social media: înainte de publicare, orice postare sau comentariu să fie verificat de AI din punct de vedere ortografic, gramatical și semantic. Ai greșeli? Nu se publică, primești explicația lor și 90 de zile pauză de la postat. La recidivă: șase luni. A treia abatere: contul devine read-only și primești recomandarea să citești o carte înainte de a participa din nou la conversația publică. 😁
Comentariu beton!30
Esti drastic, dar imi place propunerea ta. Un ministru din Belgia spunea ca ar vrea sa introduca cartea de identitate obligatorie (semnat electronic) cand vrei sa comentezi ceva pe net. Sa vezi cum ar disparea comentariile calomnioase si pline de greseli.
Apoi aș merge mai departe: pentru afirmațiile care pretind ceva factual sau formulează o concluzie categorică, apare al doilea filtru:
„Ai formulat o concluzie, dar nu ai oferit niciun argument care să o susțină. Adaugă argumentația sau reformulează afirmația ca opinie personală.”
Pe urmă, să ne imaginăm situații de genul acesta: „Toți sunt hoți!”
PUBLICARE RESPINSĂ.
Afirmație universală detectată. Argumente furnizate: 0. Surse: 0. Reformulează sau susține afirmația.
Eventual, respingerea sa fie auzită și să se folosească vocea lui HAL 😂🤣😂🤣 și sa nu poți opri redarea audio. „I’m sorry, Dave. I’m afraid I can’t post that.”
Adică să verific eu, nu?😄 AI (Anel Ignat)
Până la urmă, trebuie să recunoaștem că educația este, într-o anumită măsură, un proces coercitiv. Niciun copil de cinci-șase ani nu se trezește dimineața spunând: „Ce mi-aș dori să merg la școală și să fac lucruri plictisitoare, doar ca să învăț ceva.” Societatea a creat sistemul de educație tocmai pentru că a înțeles că nu putem lăsa dezvoltarea individului exclusiv la discreția plăcerii și a interesului de moment.
Îi obligăm pe copii să învețe pentru a le dezvolta inteligența, vocabularul, capacitatea de a gândi, de a argumenta și, în general, de a folosi cât mai bine potențialul speciei noastre. Numai că, în ultima vreme, procesul ăsta a devenit din ce în ce mai lax, iar rezultatele se văd peste tot.
La un moment dat trebuie să acceptăm din nou că educația presupune și un minim de reguli, exigență și obligații. Dacă renunțăm la ele de teama de a nu constrânge pe nimeni și dacă nu mai pretindem oamenilor un minimum de educație și disciplină intelectuală, nu evoluăm. Dimpotrivă, se alege praful.
Adică, eu cred ca suntem la momentul în care trebuie sa punem o barieră înainte de butonul „publică”. Nu o văd ca o cenzură, ci mai degrabă ca un „profesor” care te trage de mânecă atunci când spui prostii.
E buna ideea, dar eu as face ceva si mai grav: i-as supune unui test rapid de gramatica pe proprietari..fara calificativul „admis” ,l -as bloca din fabrica pâna trece testul!! Cred ca ar disparea 90% dintre inteligentii vorbareti din social-media.
100% de acord cu MV !!!
Atunci de ce s-o fi supărat vecina care plângea de mila încătușatului cand am adaptat o zicere din alte vremi „Noi, Căline, te iubim, că ca tine nu găsim!”?
„Ca și” ….uite așa devin un creștin prea cucernic și îmi imaginez flăcările Gheenei pentru ăștia.
În rest, când cauți Oculta de chemtrails nu te împiedici de virgula dintre subiect și predicat. Că tot e la moda, are CTP un text de prin 1998-2000, cu cât ești mai rupt în cur de prost cu atât dușmanul trebuie să fie mai mare și mai „barbar de tiran”…nu ai timp să nu scuipi pe jos când vine Sistemul peste tine.
Ai dreptate, totusi sunt unele care suna neplacut in contextul respectiv si daca este cazul se poate ca reformulez exprimarea, mai putin in vorbirea curenta, de regula in scris.
Acuma, tu vorbesti de aspecte gramaticale complicate, dar de multe ori se fac greseli triviale, ne-corelanta plural-singular, masculin-feminin, etc. Chiar daca ai avut 7 la gramatica, ca eu cam de nivelul ala eram, nu este acceptabil sa faci asemenea greseli si nu injuraturile nu tin loc de semne de punctuatie. Am corectat odata un client, nu prea fac asta dar nu m-am putut abtine, mi-a zis ce conteaza cum m-am exprimat daca ai inteles ce am vrut sa zic. Pai conteaza foarte mult cum te exprimi si cat de corect, chiar daca folosesti idei si cuvinte simple, modul in care vorbesti spune multe despre educatia ta si o spune brutal, de la primele cuvinte.
Ok, vrem să vorbim corect, de acord. Dar vrem să vorbim şi frumos ? Sau şi frumosul în dulcele grai românesc e subiectiv ?
La fel scrisul cu CAPS LOOK. Nu e o greşeala, e doar o interpretare. Şi cu siguranţă se mai pot găsi şi alte automatisme de astea.
Sunt genul care evită la maxim cacofoniile şi le şi depistează repede. Automatism!
În acelaşi timp, scriu cu majuscule fără complexe, mai ales la muncă, când sunt setat pe un excel şi mai comunic pe whatsapp desktop. Aici e mai mult provocare…şi eu o mai caut…
Dar cel mai deranjant pentru mine ar fi că sunt destui care scriu întrebări fără semnul de întrebare şi trebuie să mă prind eu că au întrebat. Aseară mi s-a întâmplat invers. Să fiu certat cumva că, deşi scrisesem un enunţ, cineva a interpretat textul ca pe o întrebare…
Cazuri şi macazuri în limba română!
Pe mine astia de n-au semnul intrebarii la ei ma urca pe toti peretii, ma enerveaza teribil, adica ce, esti atat de pretios ca nu pierzi timpul sa mai apesi o tasta sau cum???? Si la toti, la absolut toti, le raspund cu intrebarea „ma intrebi sau imi spui?”. Formulata, dupa caz, atat de oficial pe cat o cere situatia. Dar nu-i iert niciodata.
@Miruna: +1
@Miruna, eu am trecut de la „Mă întrebi sau mă informezi?” la „Am luat la cunoștință informația transmisă, dar nu mă ajută.” 😁
ca să-l parafrazez pe marele antisemit, nu credeam s-apuc a te corecta vreodată! de acord cu i-urile, virgulele și ce-ai mai zis tu, doar că exemplul cacofonic este prost ales; acela este pur și simplu un nume propriu scris greșit; pentru că, nu-i așa, „limba este un organism viu”, iar ca toate organismele respectă ciclul vieții: se naște, se dezvoltă, îmbătrînește și, eventual, moare; asta română este, dacă-l asculți pe guru, în faza penultimă; dacă ești atent în tramvai și pe febe… cam aduce a comă!
N-o fi ea, cacofonia, greșeală, dar dacă o poți evita prin buna cunoaștere a limbii române, de ce n-ai face-o?
Ca să poți evita cacofonia ar fi nevoie să fi citit mai mult decât abecedarul și să ai în vocabular mai mult de 20 de cuvinte (iar alea să nu fie înjurături).
Cacofoniile sunt de evitat, nu de condamnat. Totusi, intotdeauna m-am intrebat de unde a aparut obiceiul de a le atenua cu o virgula prost plasata.
Si ma distreaza cat de putini stiu ca o cacofonie nu e doar situatia in care se repet c-ul si seamana a caca, pot fi implicate si alte litere.
Bine măi șefule, dar la cei din generația optzecistă, tanti învățătoare ne-a băgat în cap cu liniarul că nu e voie la cacofonii.
Reflexele vechi sunt bine bine ascunse prin creier.
Salutare!
https://www.youtube.com/watch?v=fY_U79EwVXk , nu mi-a venit altceva in acest moment …. ca si …. ca si!
îl detest, mai ales că este tot mai des folosit eronat acolo unde nici măcar nu este intenția evitării unei cacofonii. E tot mai iubit acest „ca și”
Pe mine m-ai avut la „că Călin Georgescu”.😁
Incerc sa evit cacofoniile, insa si pe mine ma dispera virgulele puse aiurea, mai ales ca, de regula, nu vorbim doar de una, ci de o multime!