5,219 cititori

Notre poules dans votre cour

Aștept pe peron, la Victoriei. Lângă mine e un grup de trei fete, două gemene și slabe și o a treia negeamănă și neslabă. Ei, și fix la grupulețu’ ăsta eterogen vine un cetățean francez sau belgian sau de orice altă naționalitate vorbitoare de limba franceză (mă scuzaț’, dar franceza mea, dobândită cu trudă în școala generală, nu-mi permite subtilități de genul stabilirii originii vorbitorului). Cetățean care se interesează dacă ăsta este metroul spre Unirii. Continuarea

6,003 cititori

Guyz, ne focusăm un pic pe bencimarc?

Ce voiam să zic, ușor-ușor m-am obișnuit cu toată romgleza asta folosită intensiv pe post de dialect de corporație sau doar pentru un plus de coolness în conversații. Că, na, oameni suntem și nu vrem să părem mai fraieri decât cei din jurul nostru. E aproape ok, pot să trăiesc cu gândul că ăsta e viitorul, pot să înteleg că „mișto” nu mai zic decât cetățenii născuți în secolul trecut, că acum totul e cool sau hip sau plm mai știe cum.

Pot să accept că până și preșcolarii spun astăzi „content” sau că trebuie să mă „updatez” și „upgradez” rapid. Înțeleg și că există situații în care oricât ai vrea să găsești corespondentul în română, pentru un cuvânt în engleză, nu reușești și pace.

Continuarea

13,516 cititori

O mie de țechini primești? O, pașă, cât de darnic ești!

Post scris de Duamna Vio

M-am întors, prăduitorilor! Cum cu ce? Cu partea a doua din povestea despre job hunting. Nu vă pot lăsa să vă perpeliţi atât de mult. V-am luat uşor cu lenea dar gata, că prea vă obişnuiţi cu acest sport naţional. Hai, back to reality! Cum ştim din prima postare-comentariu, care a atras atenţia blogoșeniei de Vasilescu, eu mai practic un sport extrem numit job huntingul… sau job hurtingul. Ai de capul meu ce poveşti am adunat în anul ăsta. V-aş zice despre ziua când m-am ridicat şi am plecat de la un job pentru că mi se vorbea pe un ton nepotrivit, urâcios şi răutăcios. N-am trecut acest moment jenant, dar foarte important, în CV pentru că nu există nicaieri rubrica “Ziua în care mi-au crescut cuaie şi am cerut respect”. De ce nu există, nu pricep, dar poate mă lămuriţi voi, că sunteţi mai mulţi şi mai dăştepţi.
Continuarea

6,566 cititori

Ascultă-mă, poate voi fi şi profesoara copilului tău!

Pentru că uneori mă manâncă rău de tot în fund, în loc să mă tratez, pun pe Facebook câte o chestie din asta:

Să ai doi copii, pe care să-i laşi să facă în metrou ca toate visele (zbierat din toţi plămânii, căţărat pe scaune şi pe oameni) face parte tot din treaba asta cu parenting-ul modern? Numa’-ntreb. #dinmetrou

Posted by Mihai Vasilescu on 24 August 2015

 

Şi nu că lucrurile n-ar fi stat exact cum am scris (cei doi minori blonzi au reuşit să facă iureş în vagonul de metrou), dar au început comentariile, unde lucrurile o iau mai mereu razna, după cum puteţi constata şi singuri. Iar în urma lor, am primit pe email două texte legate de subiectul “copii” şi am fost avertizat că mi se mai pregăteşte un al treilea. Pe primul dintre ele mi l-a trimis Mata Hari şi îl aveţi mai jos. Pe al doilea, mai dur şi mai direct, o să-l citiţi mâine. Continuarea