Când am aterizat, la Barcelona ploua așa mai molcom, cam cum plouă toamna târziu pe la noi. Dar pân-am ieșit, pân-am ajuns la hotel, pân-am băgat câte o paella la ghiozdan, ploaia aia lejeră s-a transformat în ceva ce aducea a torențială. Ieși de te mai plimbă dacă poți.

A doua zi dimineață, evident, nu se schimbase nimic. Frig și ploaie de mă întrebam ce caut acolo și de ce n-am stat io liniștit acasă la căldurică. Când m-am urcat în metroul care mergea la stadion, parcă mă duceam la tăiere. Camp Nou n-are tribunele acoperite, deci mă gândeam cu groază cam cum o să mă prezint după trei ore de stat la murat, în frig. Dacă supraviețuiam, desigur.

Nu cred c-am mers cu metroul mai mult de douășcinci de minute. Hai, treizeci, c-a trebuit să schimbăm. Cert e că în momentul în care am ieșit la suprafață, afară era soare ca vara. No fucking joke. Și asta în condițiile în care nici măcar accuweather n-avusese tupeul să prezică una ca asta. Băbăieți, nu că era soare, dar când am ajuns în tribună, ardea atât de tare c-a trebuit să mă duc oleacă la umbră. Mno, cam ăsta zic eu că se cheamă bulan cu nemiluita. Continuarea →