Hai că azi avem de discutat treburi serioase, așa că intrăm abrupt în subiect. Așadar, care au fost primii voștri bani câștigați vreodată? Și mă refer la orice activitate pentru care să fi fost plătiți, indiferent care e aia. Că le umpleați sifoanele vecinilor, că mergeați la cumpărături pentru bătrânele din bloc, că plimbați câini, […]

Da, probabil că la un moment dat trebuia să se întâmple și asta. Am coborât în chiloți la micul dejun, prieteni. Iar partea cea mai interesantă este că nu mi-am dat seama decât în momentul în care am încercat să-mi bag telefonul în buzunar… Atât pot să spun în apărarea mea: eram pe cafea nebăută, […]

De când mă știu m-au fascinat casele cu pereți de sticlă. Arată-mi că ți-ai construit ditamai palatul cu nouășpe camere și-o să mă lase complet rece. Dar dacă măcar una dintre camerele alea are tot peretele exterior din sticlă, o să te invidiez profund cu toată ființa mea. În rarele ocazii când ajung într-o cameră […]

Suntem în bucătărie, ne facem câte ceva de mâncare (eu cu fetele, că distinsa lor mamă nu e prin zonă) și avem o discuție filozofică despre începutul școlii. Discuție plecată de la faptul că una a terminat clasa a cincea cu media generală 9.73, iar cealaltă cu 9.63. Evident, cea cu 9.63 este profund dezamăgită […]

Actul 1 Am fost până la mega din capu’ străzii să iau chestii. Mă întorceam spre casă, eram cu mințile total aiurea, când aud de peste stradă: – Tati, tati. Întorc capul spre sursă. O fetiță de trei-patru ani își scosese mâinile până la coate prin gardul casei de vizavi și se uita la mine. […]