10,926 cititori

Schimb suspect de avantajos

La două chestii ținea Gina cel mai mult pe lumea asta. La Blackie, canișul ei și la telefonul Samsung S3 pe care i-l făcuseră cadou părinții, în ziua în care a împlinit 14 ani (l-a găsit frumos ambalat, cu fundiță roșie, pe biroul unde-și făcea temele). A fost cea mai frumoasă zi din viața ei. De atunci n-a mai putut să-l lase din mână. Ce de mai făcea cu el. Practic, toată viața-i gravita în jurul smartphone-ului și a aplicațiilor.

Cu Blackie a crescut împreună. A fost tot cadou pentru ea, tot cu fundă roșie, în ziua în care aniversa doi ani. Bine, ea nu-și mai aduce aminte, că era prea mică, dar așa i s-a povestit. Are și un filmuleț cu ghemotocul ăla mic care dă din coadă în timp ce o lingea pe fața de bebeluș. Și de atunci au fost nedespărțiți. Ea și Blackie au început viața dormind, mâncând, crescând și jucându-se ca și cum ar fi fost frate și soră. Continuarea

1,600 cititori

Misterul carliontat

Dragii mei, am si eu o nedumerire. Ar putea sa para ceva banal, dar eu cred ca nu este nici pe departe. Am constatat pe propria-mi piele ca impactul emotional este destul de ridicat. La mine, uneori pot sa treaca si doua-trei ore pana-mi revin din soc. Si nici dupa perioada asta, suta la suta. Plus ca am auzit de cazuri in care s-a lasat cu sechele si tulburari de comportament. De-aia as vrea s-o lamurim. Sau, cel putin, sa ma eliberez. Poate mi se intampla doar mie si, daca da, chiar ar trebui sa stiu. Sau macar sa semnalez, sa spun oamenilor ce se intampla si sa facem impreuna ceva. Continuarea

2,425 cititori

Pestilential

Una scurta, ca pentru Sambata asa. Fratilor, nu-mi dau seama daca sunt ghinionist sau pur si simplu nimeresc prin preajma numai oameni care put. Atentie, put! Daca as fi zis ca miros, se putea interpreta. Am ajuns sa am cosmaruri cu privire la mersul cu metroul si inca nici nu s-a incalzit ca lumea inca. Pai ce naiba ma fac la vara???

Ieri putea unul atat de rau langa mine, ca mi-a venit sa vomit. M-am uitat cu atentie la el. Un tip pe la 45-50 de ani, imbracat decent, nimic de boschetar sau altceva in neregula. Continuarea

13,805 cititori

Durul

E lângă mine în metrou. Are șapca pusă invers. Cozorocul, lat și drept, îi face umbră pe umăr. Căști mari în care bănuiești cum se aude o trupă hip-hop sau rap cu versuri dure extrase din umbra și esența străzii, locul în care el se simte ca peștele în apă. Blugii sunt largi, mult prea largi, dar asta nu-l împiedică să se miște ca o felină.

Acum stă. E ca o stâncă. Îl simți după privire cât e de crâncen și de hotărât. Inspiră aer și expiră mici bucățele de gheață, iar degetele-i mângâie un trăgaci imaginar.

Se uită în jur cu privirea pe care o avea Mike Tyson la conferințele de presă dinaintea meciurilor. Îl simți încordat ca un arc și gata să răspundă la orice provocare. Încă poartă pe umeri greutatea vorbelor și răutatea miștourilor celor care-l porecliseră “piticu’”. De aici își trage seva și ura. Dar gata, nu mai ține, acum se uită în ochii celor din jur cu hotărârea unui ghepard care-și fixează prada.

Da, are un metru cincizeci, dar asta nu înseamnă că nu poate fi ca o bilă de titan. Incasabilă. Tot ce-a avut, pe post de sentimente, a murit în el în ziua în care părinții l-au tras deoparte și i-au spus “eu și cu mă-ta am vrea să te dăm la baschet sau la volei ca să te mai inalţi”. Avea aproape treișpe ani, dar a simțit-o că pe trădarea supremă. Cum? Și voi? După toți nemernicii ăia de la școală? După toate glumele în care era rugat să se ridice în picioare când vorbește? Din ziua aceea cel mai suav lucru pe care a mai reușit să-l exprime a fost un graffiti executat, cu nervi, pe zidul alb al unui spital din cartier: “mă piș pe voi, pe toți”!

Cineva îl atinge din greșeală și se trage brusc înapoi. Încordat ca un arc, este mult prea tare și rece pentru un contact întâmplător. Omul își cere scuze. Nu se învredniceşte să-i răspundă. Îl fixează cu privirea ca pe un vierme nevolnic. Doar duce mâna la buzunar cu un gest reflex, de control. Fără voia mea îmi imaginez că acolo poate fi ea, arma. O bucată de oțel aspru, la fel de rece ca posesorul ei. Tăcută și gata să atace. Ei doi împotriva lumii. Un parteneriat solid pentru un fel de razmeriță mută.

Încep să-l admir de la distanță. Îmi plac oamenii care se luptă cu lumea, cu sistemul, cu orice. Își schimbă poziția în metrou și se plasează lângă o ușă. Când pășește are în mers o combinație de felină cu Tupac Shakur. Cred că deja simte că mă uit la el. Instinctul de ghettou, de. Mă evaluează rapid, feroce, ca un scaner uman, ca un radar fără sentimente. Hotărăște că nu reprezint un pericol, deși sunt mai înalt. Că toți ceilalți din jur, dealtfel.

Îmi pare rău că trebuie să cobor. Aș mai fi stat măcar o jumătate de oră să-l observ și să-l admir în tăcere. Măcar voi avea prilejul să mă dau jos trecând pe lângă el și să-i stau câteva momente în preajmă. Are în mine un fan. Ar trebui să-i spun? Poate o ia ca pe-o jignire. Mai bine nu. Cu tipii duri nu se știe niciodată.

Stau lângă el și aștept să oprească metroul. Acum, când suntem atât de aproape, o parte din duritatea lui mi se transmite și mie. Nu-mi place spanacul, dar simt că-mi crește și fără el cantitatea de fier din organism. Nu știam, abia acum realizez că duritatea este transmisibilă. Dacă stau lângă el suficientă vreme o să mă tranform şi eu într-o stâncă. Îmi savuram senzațiile când pe neașteptate îi sună telefonul. Nu aud cine e în partea cealaltă, dar îmi imaginam că trebuie să fie vreun gangsta bro. Și chiar atunci:

Da, mama! Nu, acum ajung. Ți-am mai zis, la română. De la doișpe… (pauză scurtă în care eu nu am timp să-mi macin consternarea)… Da, l-am luat, e la mine. Da, o să fiu atent. Să fie!

Până să apuc să cobor, îl văd scoțând din buzunarul, unde bănuiam că ține arma, un pachețel. Două sandvișuri. Pâine cu unt și cașcaval. Iar celalat cu gem. Cât a vorbit cu mami și-a scos căștile de pe urechi. Din ele se aude neclar ceva ce aduce a baladă. Mușcă plin de poftă din primul…

Mă uit rușinat în jos fără să mai am curajul să-i caut privirea.

mihai_vasilescu_gangsta

Foto by Flickr

2,091 cititori

Cand e sa se aleaga praful…

Cand Steaua joaca impotriva celor de la dinamo, intru pe modul de pilot automat. Cu o doua zile inainte si doua dupa (poate chiar trei, daca pierdem) nu mai conteaza nimic altceva in afara meciului asta. Ca sa nu mai zic, in cazul nefericit ca ne bat aia, ca nici nu-mi mai vine sa ies din casa. Pai la munca abia ma asteapta cativa „caini” sa ma ia la misto, iar mie imi vine doar sa le sparg capetele. Credeam ca sunt singurul dezaxat de felul asta, dar constat ca sunt destui in jurul meu. Asa ca inca nu ma ingijorez. Pai am eu un vecin, la blocul de peste drum, care umbla numai in halat (pe strada, gen) si vorbeste singur in engleza!!! Jur! De nu stiu cate ori am vrut sa-l filmez si mi-a fost rusine. Deci nu-mi fac probleme inca, se poate si mai rau. Continuarea

1,992 cititori

Atat ii duce capul

Pen’ca multi o ardeti in deplasare zilele astea, ma mai aberez si eu pe un subiect drag mie, ca si asa nu are cine sa citeasca pe aici: sportul rege.

Hai sa ne intelegem, fotbalul a fost gandit, inca de la inceput, pentru a se adresa publicului. De-aia exista chestiile ale cu scaune (tribunele), sa vina niste unii acolo si sa incurajeze sau sa sufere pentru echipa lor. Sau, pur si simplu, de placere. Sa se uite. Chiar daca privesti un meci din fotoliu, de acasa, parcă e altceva cand vezi tribunele pline si se aud galeriile cantand. Prin urmare, as fi tentat sa zic ca publicul e aproape la fel de important ca actorii principali, jucătorii. Ca altfel nu se mai construiau arene cu zeci de mii de locuri, nu? Continuarea

697 cititori

Ganduri de suporter

L.E. Tocmai am aflat ca liga a suspendat stadionul Stelei pentru urmatoarele doua etape. Aberatie mai mare ca asta nu cred ca exista. Cum mortii mamiticilor voastre sa interziceti publicul la un joc care pentru asta a fost inventat???!!! Si mai ales de ce??? Da’ nu mai bine obligati si echipa sa joace cu o minge de rugby? Asa, pentru ca puteti. Chiar nu va duce capul sa gasiti alte metode de a preîntîmpina (sau pedepsi) incidente de genul celor care se întâmplă pe toate stadioanele din lume?

Exista o vorba printre microbisti, cum ca „masina si nevasta le mai schimbi, dar echipa cu care tii, NICIODATA”! Si mi-am adus aminte de ea zilele astea, pe cand ma uitam la meciurile din semifinalele Uefa Champions League si am vazut feisbucul impanzit de suporteri romani ai echipelor care au mai ramas in competitie. Continuarea

3,974 cititori

Mi-s nervos cu nervii

Pentru ca s-au dus alea trei zile in care „trebuie sa fim mai buni si sa purtam lumina in suflet” si acum toata lumea s-a intors la rautatea obisnuita de fiecare zi, mi-am permis sa ma enervez un pic. Si m-am gandit sa scriu aici cam care mai sunt chestiile care m-au scos din pepeni, zilele astea:

mihai_vasilescu_pissed_off

sursa foto

-Glumele rasuflate cu miei, oua si lumanari. Ah, si cu Isus. Care au fost funny la inceput. Repetate an de an… oh, mama. Continuarea

3,630 cititori

Povesti cu stirbi

Sa incepem cu chestia pe care tocmai o citeam: In speranta ca romanii se vor intoarce la lectura, ca sa nu mai fim pe ultimul loc la citit in Europa, unele edituri au facut, miercuri, cadou zeci de mii de carti. Le-au donat trecatorilor in marile orase, dar si in satele uitate de lume. Uimitor a fost insa ca oamenii s-au calcat in picioare pentru 10.000 de volume facute cadou in Piata Universitatii.

Doar la targurile de carti si in librarii putem vedea atat de multe carti noi la un loc. Dar cei care au venit sa aleaga o carte nu au dat nimic pe ea. 10.000 de volume – romane, enciclopedii sau carti pentru cei mici – au fost asezate in centrul Capitalei ca sa ajunga in casele oamenilor care adora sa citeasca sau, care, poate cu aceasta ocazie vor descoperi fascinatia lecturii.

“Reporter: Ce ai luat?  Continuarea

56,443 cititori

Suntem prea săraci ca să nu ne permitem să părem bogaţi

Știu, s-a vorbit și povestit mult pe tema asta. Da’ pe mine mă enervează în continuare subiectul. Fraților, de ce mama dracului, românii sunt tentați să-și cumpere lucruri pe care nu și le pot permite? Nu mă duce capul să pricep și pace.

Uite, am un amic care de două săptămâni se plânge că trebuie să dea mai mult de douăzeci de milioane pe două cauciucuri pentru Audi-ul lui, recent achiziționat. Pe care, evident, nu-i are disponibili. Și a început alergătura după tot felul de second-handuri și alte genuri de cauciucuri, care trebuiau să prezinte doar două caracterisitici: să fie ieftine și să se potrivească pe jantele lui. Păi e frumos? Când te-ai dus mătăluță la reprezentanță să iei mașina, nu te-ai gândit că după o vreme începi să nu mai bagi doar benzină în ea? Ce te faci când vin cheltuielile alea mari? Iar eu trebuie să fiu atent, dacă îl lasă ceva pe la direcție, mă aștept la vreo tentativă de suicid. Continuarea

949 cititori

Game, set, meci

De când mă stiu, mi-a placut fotbalul. Si Steaua. Pe vremea “cealalta” aveam caiete in care imi notăm partidele, golurile, minutul si marcatorii, ascultând “fotbal minut cu minut”. Practic puteam sa-l recunosc pe Dumitru Pelican, fara sa-l fi intalnit vreodata, doar dupa voce. Cand l-am vazut pentru prima oară pe Ilie Dobre, in carne si oase, m-am cacat pe mine de râs. Compatibilitatea dintre vocea lui si fata de bidon turtit, era de suta la suta.
Dupa ce am ajuns in Bucuresti, aveam săptămâni cand vedeam si cate trei meciuri saptamanal, live pe stadion. Era pe vremea când FC National si Sportul Studențesc inca existau si jucau in prima liga.
Am mai stat o singura data in mijlocul suporterilor adversi. La finala Uefa Champions League din 2012, Bayern – Chelsea. Pentru ca s-a jucat la Munchen, va dati seama cu cine tinea tot stadionul. Numai eu am nimerit lângă fanii englezi. Dar atunci eram neutru si am savurat spectacolul. Continuarea